58,220 matches
-
ochi căscați de uimire. Un lup necunoscut! Un prădător! Nu era sigură dacă trebuia să-l ignore oricum acolo, sus, de unde-l privea ea, nu avea a se teme sau să vestească apariția unui pericol. Continuă să-l urmărească în timp ce înainta precaut. Nici strop de agresivitate nu se descifra în comportamentul acestui străin. Atunci pentru ce să-și bată capul? Îi întoarse spatele și-și văzu, agitată, de treburi. Venise primăvara și avea atîtea de făcut! Undeva, în față, Lupino desluși
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
timp mestecase zgomotos, lăsîndu-i șefului întreaga plăcere a tratativelor, se înecă cu îmbucătura. Să-mi sară ochii dacă am mîncat ceva de trei zile încoace! Să nu mă mai ridic de aici! Lupino se abținu cu greu să nu rîdă. Înaintă un pas. Vă asigur că nu mi-e foame deloc, găsi de cuviință să spună. Animalele astea! Apar așa, din senin, cînd găsești și tu o fărîmiță de ceva bun și se așteaptă să le crezi că nu-s cu
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ajungă, în cele din urmă, la adăpat. Renunța la căutarea fără de izbîndă prin toată pădurea aceea imensă; aveau să vină ele spre el. Urechile-i depistară un zgomot ușor. Un grup mic de căprioare se apropia fără grabă. Fragilele animale înaintau relaxate, oprindu-se din cînd în cînd să smulgă delicat, cu vîrful boturilor, smocuri de iarbă proaspătă. Natura renăscută după iarna grea le scăpase de grija hranei; de acum, aveau s-o găsească la discreție, așa încît puteau să-și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
uscate țîșniră din nou dar cîtă fericire duceau cu ele acum! Atenție, draga mea! Nu vreau să riscăm. Lasă-mă pe mine să mă apropii și să evaluez situația. Așteaptă-mă aici și încearcă să nu-ți trădezi prezența. Căpriorul înaintă cu delicatețea unui zbor de fluture. Pămîntul nu-i simți pașii; și nici Lupino nu avu habar că s-a apropiat. Puiul de căprioară se supărase cu adevărat din pricina foamei și se împotrivea acum înaintării. Și nu avea dreptate? Întîi
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
trebuie că trecea biata mamă-lup, rămasă fără pui; dificultatea supraviețuirii, temerile, neliniștea, nesiguranța... Puiul de căprioară terminase de supt și, extenuat, adormise acolo, lipit de ugerul mamei, gata s-o ia de la capăt de îndată ce avea să deschidă ochii. Precaut, căpriorul înaintase și el, încercînd să găsească explicații întîmplării neverosimile. Nu dispera, dragul meu. Dacă ai o mamă, dacă trăiește, atunci fii sigur că, acolo unde se află, n-a încetat nici o clipă să se gîndească la tine și să spere că
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
animalele. Știi că vom face tot ce se poate pentru a te ajuta?! Vă cred și vă sînt recunoscător. Bucuria lui Lupino era fără margini. În sfîrșit: greu, ezitant, depinzînd de alții, dar fără să-și piardă speranța în izbîndă, înainta. CAPITOLUL 10 Chemarea inimii N iciodată locurile n-au trepidat de mai multă agitație. Nici șoimii, din înaltul cerului privind, n-ar fi reușit să urmărească de la cap la coadă întortocheata deplasare a vreuneia dintre viețuitoare: căprioarele alergau în toate
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
-l cunoscuseră. Da, îl știu! Mare lup! Da, l-am întîlnit! Minunat interlocutor! Impresionabil! Modest! Generos! Întreba mereu despre o lupoaică cu un pui după ea. Căuta o femelă... Își căuta fiul și consoarta. Bietul animal! Fără vedere, fără ajutor, înainta încotro îl duceau picioarele și nimeni nu l-a putut opri din drum. Era decis să meargă pînă la capăt, să nu renunțe pînă nu-și va fi recuperat familia... Deja totul se înfățișa ochilor puiandrului într-o altă lumină
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
nu trecuse un sezon întreg de cînd plecase. Pornise la primele semne ale primăverii, și plăcuta climă a anotimpului îi facilitase înaintarea. Dar în scurt timp lucrurile se schimbaseră. O căldură copleșitoare se pogorîse peste pămînt și în căldura aceasta înainta Lupino. Zi și noapte, aerul era uscat și de nerespirat. Nici măcar o dată n-a plouat în tot acest răstimp; nici o zi de pauză, să fi putut respira în voie. Nici un singur minut... La început, alimentate de apa zăpezilor topite, plantele
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pornise pe drumul ăsta, hotărî să-l ducă la capăt. Dacă sperase ca lupul înțelept să facă lumină în ignoranța lui, trebuia să vadă dacă fusese îndreptățit să spere sau nu. Dar o făcea cu determinarea condamnatului la moarte. Și înainta anevoie, fără pic de tragere de inimă. Noroc că, refăcînd drumul înapoi, străbătea locuri cunoscute. Nu mai trebuia să se confrunte cu nimeni. Lupii îl știau deja și-l întîmpinau cu prietenie. Lupino, avem o veste bună! Sînt două nopți
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pe-aici! Grăbește pasul și-l vei prinde din urmă! Ești atît de aproape, Lupino! Ține-o tot înainte! Lupii dădeau dovadă de simpatie și-l încurajau din toată inima. Atîta doar că, între timp, situația se schimbase: cel care înainta cu viteză era acum lupul înțelept, mînat, se pare, de-o chemare miraculoasă, și nu Lupino, cel altădată de neîntrecut. Se străduia să nu lase ca distanța dintre ei să se mărească, dar era tot ce putea face. Și, incredibil
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
sunetul ploii răcorind pădurea. Să îndrăznească să spere? Erau acestea semne că se apropiau de sfîrșitul secetei? În scurt timp, negura s-a împrăștiat pe tot cerul. Dac-ar fi tras-o cineva cu putere, și tot n-ar fi înaintat atît de repede. Era mijlocul zilei, dar acoperise soarele în întregime, lăsînd în locul luminii obositoare o ceață plumburie. La început, fulgere adînci au despicat aerul fierbinte. Apoi tunete înspăimîntă-toare, alergînd în toate direcțiile, făcură spațiul de nesuportat. Un vînt sălbatic
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
asigur că nici o doamnă și nici altcineva nu se află în apropiere! Înțeleptul făcu o pauză, descumpănit. Într-adevăr, percepuse o singură prezență. De aceea nici nu găsea explicația vocii de tînăr lup alăturată mirosului atît de familiar! Hotărî să înainteze. Lupino înțepeni. Lupul își întinse nările înainte, atingîndu-l. Vorbește acum! Spune! răcni animalul, hotărît să înțeleagă neînțelesul. Sînt eu, domnule, sînt numai eu, băiatul orfan rătăcit prin pădure și adoptat de lupi, nefericitul plecat acum în lume să-și găsească
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
țineau companie. Rîdeau împreună de isprăvile puiuților năbădăioși din haita în care crescuse Lupino, sau se întristau, deopotrivă, cînd își răscoleau sufletele rănite. Uneori, simțeau nevoia să tacă și să-și asculte propriile gînduri, și atunci nu se sfiau să înainteze în deplină liniște. Altă dată, Lupino se oprea extaziat la vederea unor peisaje de vis. Atunci, fără întîrziere, îi prezenta tatălui său, în culori cît mai sugestive, minunăția care-l fermecase, și se bucurau amîndoi de cadoul pe care li
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
-și amintea absolut nimic, dar asta nu-l împiedica să se bucure. Lupul înțelept, însă, rămăsese pironit. Atîtea amintiri îl legau de locul acesta și, fără să se poată împotrivi, toate i se dezvăluiau acum, încît nu găsea putere să înainteze. Lupino i se alătură, intuindu-i emoția. Simțea nevoia să-l sprijine, să-l aline. Sîntem împreună acum și ce vom avea de înfruntat, vom înfrunta umăr la umăr. Trecutul ne aparține; nu-l putem înstrăina, și nici uita. Sînt
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
tine, pentru ce este și pentru tot ce va urma, tată! Era fiul lui cel care vorbise în felul acela matur. Și îi spusese "tată"! De ce altceva avea nevoie pentru ca, dintr-o dată, toată negura trecutului să se împrăștie, pentru totdeauna?! Înaintă emoționat. Picioarele, nesigure, îi tremurau nervos. Știa: singur, n-ar fi avut niciodată tăria să se apropie. Dar prezența tînărului lup îi renăștea curajul, speranța... Erau, împreună, acasă. Și, în tăcere, inima lui bolnavă suspină pentru cea din urmă oară
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de părinții săi, Lupino se întorcea de unde plecase! Toată disperarea adunată de la dispariția lui, toată forța mamei rămase singură, tot dorul și toată speranța o împinseră pe lupoaică într-acolo. Renunțase să folosească celelalte simțuri, ascuțind unul singur. Trebuia să înainteze după zgomotul perceput mai devreme. Ochii, umflați și înroșiți de plîns, străluceau cu puterea soarelui de iulie, ațintiți într-acolo. Se năpustise ca o vijelie în întîmpinarea copilului. Nimic și nimeni n-ar fi putut-o împiedica. Cînd i-a
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
dezolantă. N-ar fi putut trăi în pustietatea aceea lipsită de umbră. Umblară destulă vreme, adîncindu-se în miezul cîmpiei, dar încercînd să păstreze pădurea la orizont. Era singurul punct de reper în ținutul necunoscut, și nu vroiau să-l piardă. Înaintară la voia întîmplării, pînă cînd adulmecară mirosuri stranii. Asta trebuia să fie. Se apropiau. Aveau noroc. Vîntul bătea în direcție bună, așa încît își puteau coordona destul de precis mișcările. Și, în eventualitatea în care Omul era un animal care se
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Înțeleptul îi simți mirosul și grăbi pasul. În urma lui, Lupino, descumpănit și curios, întoarse de cîteva ori capul. Auzise atîtea despre el. Avea acum ocazia să-l vadă. Și fu dezamăgit. Acesta era Omul? O creatură păroasă și bipedă, care înainta într-o poziție caraghioasă, de bună seamă deloc stabilă, cu picioare subțiri și brațe asemenea, puțin mai mare, probabil, decît un lup solid, dar nici pe departe de dimensiunea unui urs, așa cum își imaginase că arată?! Se grăbi să-și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
fi fost un semn de lașitate să lase asta în seama generațiilor ce aveau să vină. Găsise, iată, răspunsul la frămîntările sale. Fără să stea pe gînduri, își chemase supușii la luptă. Erau mulți, puternici și pregătiți. Iar el, conducătorul, înainta fără ezitare, exemplu de dîrzenie și forță, alături de puiul lui preferat, Lupino. Își traseră sufletul la liziera pădurii. Acolo, frămîntat de gînduri, îi aștepta lupul înțelept. Ar fi fost un efort inutil să parcurgă împreună cu Lupino drumul pînă la haită
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
-i amenințe. Acum știau cu toții la ce să se aștepte. Nu mai era nimic care să-i rețină. Porniră. Captivii le depistară prezența de departe. În scurt timp, glasurile lor sălbăticite șfichiuiră aerul. Arus dădu un ordin scurt. Lupii lui înaintau în același ritm, fără zgomot, impasibili. Nu i-ar fi ajutat cu nimic să-și deconspire efectivul. Localizară ținta. Încă un ordin. Se împărțiră în două cete și o înconjurară. Se apropiau astfel, închizînd în mijloc, ca într-o capcană
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
în adăpost. Nu cu lupii aceștia nefericiți veniseră ei să se confrunte. Lupino avea de descoperit ascunzătoarea mamei sale; iar el, conducătorul, avea o răfuială mai veche de dus la capăt... Îndepărtară împletitura de crengi uscate care acoperea intrarea adăpostului. Înaintară, precaut. Era beznă acolo, înăuntru. Le trebui cîteva secunde să descifreze umbrele. Și ceea ce văzură îi șocă. Încăperea le păru, la început, goală. Apoi observară că, în cel mai întunecat colț, așezate pe o blană de urs, stăteau ghemuite două
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
un tânăr părăsit de logodnică după ce fusese desfigurat într-un accident de muncă. Aflase de talentul omului nostru (toți ne mândream cu el!), drept care l-a și rugat pentru niște titluri tari, că scrisese câteva romane și nu le putea înainta editurilor așa, fără cap. Ideea i-a surâs. Dacă se află de el și la Uniunea Scriitorilor, ar putea fi „cooptat”. Fie și pentru a organiza un club cultural-sportiv, urmând ca printre picături să le furnizeze titluri, după nevoie. Furnizor
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
răsărite. Ca și cum l ar fi deranjat orice depășea nivelul mediu, adică strica tăietura de perie a ierbii. - Refulări de fost vânător! îmi șoptește Mihai. Poate... Dar cine să ia în seamă acum toate aceste? Noi, cei trei nepoți de surori, înaintăm puțin distanțați, spre buza râpei din partea vestică a dealului Docmana. Cred că în ochii măriți ai fiecăruia nu joacă decât imaginea micșorată a fiarei. Mergem fără să ne privim, ca și cum ne-am suspecta de frică, ori poate de pe acum invidioși
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
își ia la revedere pas cu pas de la propriul conținut, cu părerea de rău că până la urmă capul pleșuv sabia nu-l taie. Din vălătucii de aer cald din stradă se naște o nouă statură care se lipește de pereți înaintând printre uși. E redactorul-șef de la Informația de București, Petru Co marnescu, omul care poate să taie și să spânzure în cerneală tipografică întregi cariere artistice. Actorul nu pare însă impresionat și continuă să-și admire balele din barbă. Statura
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
ascundea? Lucrurile vechi din jurul ei îi distraseră puțin atenția de la întrebările care o chinuiau. Vopseaua sărise în multe locuri de pe lemnul gardului, iar cea care mai rezistase era măcinată de soare, ploi și vânt. La fel și omul. Cu cât înaintează în vârstă, problemele, suferința își pun amprenta mai ales pe chipul său. Iar ea lăsase tristețea să-și facă de cap, de parcă ar fi fost la ea acasă. Cearcăne întunecate îi umbreau ochii mari accentuând paloarea obrajilor și tristețea din
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]