1,681 matches
-
că sunt nevoiți să aleagă de pe acum canalul. Diotallevi al nostru are o mică lunetă și spionează tâlhărește de la fereastră, și se desfată, visând că este de partea cealaltă a străzii”. „Dar de ce?” am Întrebat. „Pentru că Diotallevi al nostru se Încăpățânează să susțină că e evreu.” „Cum adică mă Încăpățânez?” Întrebă atins Diotallevi. „Sunt evreu. Dumneata ai ceva Împotrivă, Casaubon?” „Deloc.” „Diotallevi”, zise Belbo cu hotărâre, „tu nu ești evreu”. „Nu? Și numele meu? Ca și Graziadio, Diosiacontè*, toate traduceri din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
al nostru are o mică lunetă și spionează tâlhărește de la fereastră, și se desfată, visând că este de partea cealaltă a străzii”. „Dar de ce?” am Întrebat. „Pentru că Diotallevi al nostru se Încăpățânează să susțină că e evreu.” „Cum adică mă Încăpățânez?” Întrebă atins Diotallevi. „Sunt evreu. Dumneata ai ceva Împotrivă, Casaubon?” „Deloc.” „Diotallevi”, zise Belbo cu hotărâre, „tu nu ești evreu”. „Nu? Și numele meu? Ca și Graziadio, Diosiacontè*, toate traduceri din ebraică, nume de ghetou, ca și Shalom Aleichem. „Diotallevi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ecleziastic... Și dacă unuia dintre dragoni, sau amândurora, li s-a Întâmplat ceva asemănător? Ingolf coboară primul, găsește un obiect prețios de dimensiuni reduse, Îl ascunde sub mantie, urcă din nou, nu le spune nimic celorlalți doi... În fine, sunt Încăpățânat, și dacă n-ar fi fost mereu așa, aș fi avut o altfel de viață”. Își trecuse degetele peste cicatrice. Apoi Își dusese mâinile la tâmple, mișcându-le către ceafă, ca să se asigure că părul stă lipit cum trebuie. „Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
atunci, pe loc, dacă eu aveam un alibi pentru răstimpul scurs Între ora unu și a doua zi dimineața. Ce să-ți spun, Casaubon, poate aș fi făcut bine să-i spun adevărul, dar cei de prin părțile noastre sunt Încăpățânați și nu reușesc niciodată să-și ia vorba Înapoi. Îți scriu pentru că, așa cum ți-am găsit eu adresa, la fel ar putea-o găsi și De Angelis: dacă intră În contact cu dumneata, să știi cel puțin linia pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
-mi spuneți, doar ce mi-am aruncat ochii pe incipit-ul acestor pagini am și simțit ceva, dar nu vreau să fiu eu singurul judecător, chiar dacă de atâtea ori - vai, de câte ori - referatele de lectură erau călduțe, Însă eu m-am Încăpățânat, pentru că nu se poate condamna un autor fără să fi intrat, cum se spune, În sintonie cu el, iată, de pildă, eu deschid la Întâmplare textul acesta al dumneavoastră și-mi cad ochii pe un vers, „ca-n toamnă, geana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de opțiune? Pentru că zise: „Și, pe urmă, În ziua aceea am săvârșit fapta de eroism a vieții mele”. „John Wayne al meu”, zise Lorenza. „Spune-mi-o”. „Ei, nimic deosebit. După ce ne-am dus târâș În camerele unchiului, eu mă Încăpățânam să stau În picioare pe coridor. Fereastra era În fund, eram la primul etaj, nimeni nu mă poate lovi, ziceam eu. Și mă simțeam ca un căpitan care stă drept În mijlocul careului când gloanțele șuieră În jurul lui. Apoi unchiul Carlo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
s-ar putea lăuda că mi-ar fi văzut vreodată aburul răsuflării? Duminică, 31 decembrie Anul s-a dus. E moină și ger, exact ca atunci când totul a luat sfârșit, iar viitorul meu a devenit un lanț de amintiri. Mă încăpățânasem să rămân în seara zilei de 31 decembrie la fereastra hotelului unde era încartiruit departamentul de presă al candidatului. Luna îngălbenea troienele uriașe de zăpadă murdară. Umbra zimțată a hotelului se lățea peste piața plină de movile ca un câmp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
zăvorâtă. A trebuit să sar gardul de tablă verde. În curte nici țipenie. La WC cartonul era întors cu Gică Petrescu în afară - liber. Am intrat în casă și șoarecii au zbughit-o în toate părțile. Unul singur s-a încăpățânat pe aragaz, concentrat să adulmece nu știu ce. Sabina a rămas nemișcată într-un picior. Eu m-am apropiat tiptil de aragaz cu un papuc în mână și zbanggg! Degeaba, lighioana sărise la timp. În timp ce despachetam, am primit un telefon. Era mătușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
se minunează cât serviabili sunt românii. Cerem nota de plată. Chelnerul-șef, cu cele trei ajutoare înșirate în spatele lui, vine cu un platou acoperit: aveți notulița sub capac. Consumația a costat cam cât chiria noastră pe două luni. Japoneza-cu-chip-de-bronz se încăpățânează să plătească ea. Am inspirația să o întreb când are tren și îmi răspunde senin că în jumătate de oră. O luăm la fugă. Coborâm la metrou cu ochii pe ceas. Ar fi nasol să piardă rezervarea. Țâșnim din vagoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pe gropari. Nu aveam însă de ce: nu tu colivă, nu tu prieteni, nu tu ... Cristina își aprinse nervoasă un Kent 4, hotărâtă să nu le scape nici o para marțafoilor. Groparii aduseră capacul sicriului, îl îndesară deasupra omului revoltat. Pumnul se încăpățâna să amenințe cerul. Atunci țârcovnicul se azvârli cu toate burțile lui peste coșciug. Cutia se închise cu un pârâit ca de oase frânte. Două frânghii fură trecute pe sub conserva de lemn negeluit și Ulrich fu zdruncinat într-o groapă vecină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
picioarele Paulinei. — Hoață mică, o ridica în brațe Paulina și-o săruta în timp ce micuța se prăpădea de râs. — Cum o cheamă pe mama? vrea Paulina să-și audă numele din gura fetiței. — Poina. — Paulina. — Polina. — Paulina. — Poina, Poina, Poina se încăpățânează Teofana. — Dar pe tata cum îl cheamă? o întreabă ei. — Vasle. — Vasile, o corectează amândoi. — Vasle, repetă Teofana. — Dar pe tine? — Toana. La sărbători o îmbrăca frumos, nelipsiți erau cerceii de la botez, și mergeau cu ea la plimbare, la nunți
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
place, boierule, săru’ mâna. Acum că ești fata noastră n-o să ne mai spui „boierule” și „cucoană”. — Dar cum, boierule? — Mamă, tată, sau cum ai vrea tu, intervine Zina, gândindu-se că prea mult îi cere dintr-o dată. Prințesa se încăpățânase de mică să nu spună „mamă” și „tată” decât adevăraților părinți. Cât o bătuse la cap Florica, mama vitregă și nu reușise. Nici cei din șatră cu toate că se purtaseră frumos cu ea n-o convinseseră să le spună „mamă” și
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
muzicală. Profesorii, diriginta, directoarea, toți o apreciau pe Prințesa pentru talentul ei. Avea înclinație spre muzică și gata. Îi sfătuiau pe părinți să-i creeze condițiile necesare pentru o asemnea carieră. Înclinația spre muzică o vedeau și ei, deși se încăpățânau s-o facă doctoriță. Au fost multe discuții pe tema aceasta în familie. — Ce-i trebuie ei muzică?se întreba Sebi. Dacă asta-i place? — Să devină cântăreață, artistă, să se deplaseze din loc în loc cu diferite spectacole, ca țiganul
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
o fată frumoasă. — Vai, Doremi, Doremi, sau cum te-o fi chemând, nu ți-ai luat un pulovăr pe tine. Nu vezi ce frig este?o ia sub paltonul lui în timp ce fata caută să se depărteze. — Nu-ți fac nimic, încăpățânat-o. Stai așa, o strânge la piept cu paltonul lui. Vrei să răcești, să te îmbolnăvești și să-mi scoți ochii că din cauza mea n-ai putut face vocalize? Prințesa acceptă gestul lui, mai ales că-i plăcea căldura protectoare
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
explicat că e spre binele ei, să poată merge la școală, să învețe, că în șatră ar fi rămas analfabetă, au înțeles și au fost de acord. Domnii care au înfiiat-o au dat-o la școli și fata s-a încăpățânat să învețe, să ajungă cineva, să se răzbune pe trecutu-i dureros. Acum, într-adevăr are o carieră frumoasă, este iubită și respectată de toți dar de câte ori își amintește de trecut o suferință îi cuprinde inima, că i-a lipsit
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
procreere, dacă vă interesează. Dar, aceia care suntem una cu Dumnezeu, cunoaștem că nu tot ceea ce este plăcut la oameni, trece drept plăcut și dinaintea Lui. Și, cu aceasta basta! Dar Dumnezeu, El, cum este? L-ai văzut, vreodată? se încăpățânează Dănuț. Ho, băi, ești surd? Întreci măsurile! Discuția tocmai s-a terminat! țâșnește Fratele. Te rog, Îngere, ca o concesie de final! Te rog! clamează cel dintâi. Doar ca o ultimă concesie, pentru un viitor soldat al Domnului: Dumnezeu..., în
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Într-un timp tulbure, care se încăpățânează să refuze valoarea suntem, majoritatea dintre noi, întristați și mâhniți. Doar apropierea unor sărbători, precum Sfintele Paste și Crăciunul “învrăjbește” voințe pentru a reconstrui demnitatea umană. Atât cât se mai poate. Dumnezeu ne măsoară cu El. Zâmbește ochilor care lăcrimează
La început a fost cuvântul. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by Alexandru Ana-Maria () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2054]
-
că i-a trimis Dumnezeu să pedepsească lumea cea plină de rele... Titu asculta năvala de vorbe, uluit mai ales de înfățișarea omului. Petre îl ostoi: ― Lasă, măi nene Antoane, că dumnealui n-are vreme de brașoavele tale! Omul se încăpățînă: ― Nu-s brașoave, măi Petrică! Numai cei nepricepuți nu pot pătrunde rostul cuvântului, că eu nu vorbesc din capul meu, ci vorbesc după poruncile celui care știe toate câte sunt și nu sunt! ― Bine, bine, rămâi sănătos! făcu Petre, pornind
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Dă-o încolo de moșie acuma! făcu Gogu. O ai arendată, lasă pe arendaș să se descurce cu țăranii. ― Tu crezi serios că țăranii se războiesc cu femeile? Aida de! ― Bine, nu insist, fiindcă insistența mea te face să te încăpățînezi mai rău! zise Gogu. Am vorbit și cu tata. Și dumnealui crede că e o nebunie ce vrei să faci... Nu-ți mai spun de Jenny, care știi cât te iubește. Nu-i așa, iubirea mea? Eugenia avea ochii plini
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îi poruncise. De azi-dimineață, de când a aflat despre Ruginoasa, boierul l-a chemat de câteva ori, luîndu-i cu aceeași întrebare: ― Ei, ce ispravă au mai făcut oamenii noștri? Bumbu i-a ascuns numai uciderea Nadinei, de teamă să nu se încăpățîneze și să plece la Lespezi să se convingă. Când l-a întrebat de soarta cuconiței, a răspuns că n-a auzit nimic, dar probabil că nu mai este în sat. Iuga a exclamat bucuros: ― Evident. Nici n-avea ce să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
boierului cel mare și l-a ispitit un moment să meargă și el, nu să strice ori să ațâțe, ci dimpotrivă să oprească ce s-ar putea să facă alde Toader Strîmbu și alții de teapa lui. Dar s-a încăpățînat să rămâie acasă, ca și când ar fi vrut să-și rumege mai îndelung durerea ce-i clocea în inimă, precum și pentru că socotea peste putință ca oamenii să îndrăznească a se atinge de boierul Miron, chiar ducîndu-se la dânsul cu răzmerița. ― Vai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mormanul de jăratic. Din sute de piepturi porni, ca la o comandă supremă, un urlet prelung de mulțumire. Apoi, ca și când numai acest semn de izbândă deplină I-ar mai fi așteptat, țăranii se risipiră încetul cu încetul. Doar câțiva se încăpățînară a rămânea de teamă să nu se mai întîmple ceva și ei să lipsească. Astfel, înspre ziuă, curtea se mai liniști de oameni și focul însuși ardea mai potolit și sătul, cu pâlpâiri somnoroase. La fereastra bătrânului conac veghea aceeași
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că așteaptă la București, el nu mai poate fi de nici un folos bătrânului Iuga. Iar argumentul suprem s-a rostit mai în șoaptă: dacă soldații vor refuza să tragă și vor trece de partea țăranilor?... Tocmai acest argument l-a încăpățînat să plece. Altfel poate s-ar fi răzgândit, mai cu seamă că și Olga îl reținea cu o privire umedă de duioșie. Mai târziu, găsindu-se o clipă singuri, ea i-a șoptit brusc: "Rămîi, dacă mă iubești!" Grigore a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
un pahar de vin pentru uitarea incidentului. Maiorul Tănăsescu strânse peste masă mâna lui Titu în aplauzele admirative ale tuturor. Pe urmă toți își dădură multă silință să explice tânărului ardelean că țăranul îndeobște e așa de ticălos și de încăpățînat în răutăți, că numai forța brută poate să-l înfrîneze de la crimele cele mai oribile. ― Să nu uităm că ne aflăm într-o casă de două ori îndoliată de acești tâlhari, devastată și incendiată! făcu maiorul Tănăsescu cu o indignare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lasă cam același gust și îți bîntuie pe aceeași voce amintirea. Cînd am ieșit de la A fost odată în Anatolia, am avut sentimentul clar că putea să fie „undeva în România”, astfel încît chiar m-am întrebat, reflex, de ce se încăpățînau actorii să vorbească în turcă. Și aceasta nu doar din cauza Daciilor care traversau fără încetare filmul. Era altceva, mult mai profund, care se petrecea în ambele filme. La un prim nivel, ceea ce părea să le apropie era modul în care
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]