995 matches
-
să lucrez la Serviciul tehnic, spune Don Șef într-un tîrziu. Deocamdată, decizia e dată pentru postul de inginer principal la Reziduuri. Reziduuri?! Ce să faceți acolo, la "groapa de gunoi"?! Don Șef tace. Privește fix înainte, mîinile i se încleștează pe volan, strînge din dinți și apasă pe accelerație. Arunc o privire prin parbriz și observ cum ne apropiem vertiginos de stopurile unui camion, care merge în fața noastră. Don Șef! țip eu, arătîndu-i. Șeful face o mișcare bruscă, rotește puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu tragere de inimă... Și-n ce, mă rog, se măsoară "tragerea de inimă"? În... În sticla de coniac primită de la pacient? întreb eu cinic. În exploatarea sentimentelor umane în condiții limită? Livia tresare și mă privește fix, cu mîinile încleștate pe capetele cordonului de la capot. Hm! surîde ea ironic, eu încă nu am fost dată disponibilă... Nu, că de tine e nevoie. Ai un capot foarte frumos... Ce vrei să spui? îngînă ea stupefiată. De unde știi c-am fost propus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
un biet copil bătrân și prost. Mamina Joi seara, 20 noembrie [1947] A trecut ziua de ieri, Monica dragă, cu minunata clipă a țipetelor noastre de iubire și desnădejde, cu glasul tău viu, cu emoția ce mă amuțise și-mi încleștase dinții; cuvintele se strecurau vătuite și tu-mi spuneai „Mai tare, mama, ca să te aud“. Toată seara mi-am cuibărit impresiile și bucuria pe jumătate tristă în mine și am mâncat cu toții, fără ca să mă derideze glumele lui Mihai și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
suferința omenească nu are limite, iar mijloacele și motivele sunt dia bolice, nemaivăzute și fără granițe. Îmi descopăr, alături de o imensă capacitate de a suferi, și un fel de prostrație, de amorțire a întregului corp: îmi clănțăne dinții, mi se încleștează Erau și rude, întrucât mama Lilei și Luca Mureșan de la Slatina erau frați (iar Luca Mureșan era ginerele Azotei, soră cu EBL). fălcile, mâinile nu mai știu să apuce, îmi cad, inerte, de-a lungul trupului, sau se încrucișează resemnate
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
doctorul meu. Cei de aici sunt foarte stricți. Vizitatorii care aduc bomboane sunt trimiși direct într-o cămăruță din apropiere și puși să facă jogging timp de zece minute. — Michael... Luke trage aer în piept adânc și-i văd mâinile încleștate pe coșul cu fructe. Michael, am vrut doar să-ți spun că... îmi pare foarte rău. În legătură cu cearta noastră. — Eu și uitasem de ea. Pe cuvânt. — Eu nu. — Luke. Michael se uită cu căldură la Luke. Nu pune chestia asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
a fost cu mult în urmă. N-a fost să fie. Poate din cauză că am urât din suflet fiecare secundă a nunții. De la muzica de la ceremonie și până la jurămintele pe care mama a insistat să le scrie ea. Mâna i se încleștează în jurul unei lingurițe de plastic. De la cocktailurile albastre sinistre la rochia aia complet, complet ridicolă... — Pe bune? Sună groaznic! — Ei, a trecut. Lingurița se sparge și Christina schițează un surâs vag. Dar gândește-te la ce ți-am spus. E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
întrebi, nu, nu e vorba nici despre droguri. Atunci despre ce anume voiai să vorbim? Își pune cafeaua jos și mă privește îngrijorată. Ce era atât de important că trebuia să bați atâta drum? În dormitor se așterne liniștea. Îmi încleștez degetele pe cană. Acum e momentul. Introducerea a fost făcută. Asta e șansa mea de a mărturisi totul. Să-i spun lui mami despre Plaza. Dacă o fac, acum trebuie să o fac. Înainte de a mai apuca să facă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
griji. O să-i spun eu totul. Pe bune. Nu-i nevoie să-i trimiți tu nimic. Absolut nimic. Nici măcar niște liste de meniuri? Sunt sigură că i-ar face plăcere să le vadă, măcar pe astea! Nu! Nimic! Am mâna încleștată pe receptor și simt broboane de transpirație pe față. Nici măcar nu îndrăznesc să mă uit la mami. — Bine, OK! zice Robyn într-un final. Tu ești șefa! Așa, fii atentă. Am vorbit cu Sheldon Lloyd despre cum aranjăm mesele... În timp ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de la Plaza. Iar patru sute de persoane îmi vor urmări fiecare mișcare. O, Doamne. O, Doamne. Ce-o fi fost în capul meu? În clipa în care văd ușile de la Terrace Room, mă apucă o panică nebună și degetele mi se încleștează automat pe buchet. N-o să meargă în veci. Sunt complet sărită de pe fix. Nu pot să fac așa ceva. Îmi vine să las toate astea și să fug. Dar unde să fugi? N-am ce face, trebuie să continuu. Erin și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să-i binecuvânteze pe Luke și pe Becky și să le dea fericire, în vecii vecilor. Michael se oprește și se uită în jurul lui, de parcă ar provoca pe cineva să-i spună dacă are ceva împotrivă, și degetele mele se încleștează mai strâns în jurul degetelor lui Luke. Fie ca ei să cunoască bucuria de a se înțelege unul cu celălalt, fericirea de a se iubi din ce în ce mai mult și căldura unei prietenii care să dureze toată viața. Acum haideți să aplaudăm fericitul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
stil), nici cu noi standarde de profesionalism, dar, în fine, spune povestea, ilustrează scenariul și, atunci cînd caută cîte un efect mai deosebit, știe unde să l caute (de exemplu, la Orson Welles, ale cărui tablouri din Falstaff, cu oșteni încleștați în noroi, preced cu trei ani tablourile foarte asemănătoare realizate de Nicolaescu la Călugăreni). și e de la sine înțeles că Amza Pellea e tot ce-ar trebui să fie un erou. Dar revederea acestui film e pentru mine o experiență
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Service din 1969 (cu George Lazenby în rolul unui Bond îndrăgostit profund), a fost un relativ eșec comercial și producătorii au lăsat să treacă aproape 20 de ani pînă să recidiveze (cu Timothy Dalton în rolul unui Bond care-și încleștează des maxilarele și-și ia în serios munca). Nici Lazenby, nici Dalton nu sînt cine știe ce : primul e prea neexperimentat ca actor, celălalt prea monoton în seriozitatea lui. Daniel Craig însă e cu totul altceva. Ca și Bond-ul din cărțile
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
învățător; − Asta așa-i, ai dreptate, dar ție ca destoinic premilitar care în curând vei fi înrolat sub arme ca militar, vreau să-ți spun că mă tem foarte mult că marile puteri, Germania lui Hitler și Rusia se vor încleșta întrun nimicitor război care nu ne va ocoli nici pe noi, românii; mai ales că avem vecini care gândesc să ne cotropească și să smulgă „hălci” din trupul țării. Mă gândesc la unguri și de ce nu, și la ruși care
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
mai mult decât Îi iubim noi pe ei, pentru c) iubirea noastr) este de foarte proast) calitate, pe cât de spontan), pe atât de trec)toare. Cum pleac), au și fost uitați. Un b)trân misionar mormon din Nauvoo și-a Încleștat odat) mâna pe genunchiul meu, pe când st)team lang) el, m-a luat de mijloc și mi-a spus „frate”. Ne cunoscuser)m doar cu zece minute Înainte. M-a luat sub aripa să ocrotitoare. Ochii Începuser) s) i se
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
ale naturii, cum sunt rușinea și roșeața feții sau supărarea și ochii injectați“. „Tolstoi vient de mourir“ a adăugat el brusc, Încremenit, pe un alt ton, Întorcându-se spre mama. „Da ștotî“ (un fel de „Doamne, Dumnezeule!“) exclamă ea Îndurerată, Încleștându-și mâinile În poală. „Pora domoi“ („E timpul să mergem acasă“) conchise ea, de parcă moartea lui Tolstoi ar fi anunțat niște catastrofe apocaliptice. 4 Și acum urmează acel număr cu biciclete - sau cel puțin versiunea mea despre acel număr. În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
atunci să-i vedem cu ce "palazzo și catedrale" se mai grozăveau! Într-un fel avem și noi "catedralele noastre", pe care nimeni și nimic nu le întrece în măreție, spune Ștefan. Și când îngenunchem pe pământul gol, și când încleștăm degetele a rugă, cu obrajii uzi, și când ridicăm ochii spre cer, cupola catedralei noastre e plină de stele... Cunoști o mai măreață catedrală? Cea mai măreață catedrală e sufletul omului, rostește Țamblac ridicând fruntea. Dacă o spune "Marele Învățat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Slo... slo... slobozește-ne Doamne... bolborosește un tânăr cu ochii albaștri. Ceee?!?! sare Ștefan ca ars, uluit de ce auzise, dar nu pricepea. Slo.. slo... slobozenie, mormăie voci înăbușite în căciulă. Să vă slobozesc?!?! De la oaste?!?!... strigă Ștefan, vânăt, cu fălcile încleștate de îi zvâcnea sângele în creieri. Ta... tarii!... Tatarii, Doamne!... Tatarii!... se vaicăre ei prinzând limbă. Ne ucid pruncii, Măria ta! glăsuiește careva din mulțime, cu glasul înecat în lacrimi. Ne batjocoresc, ne pângăresc muierile!... Le... le duc în robie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
care erau nevoiți să-l facă pentru a menține învățământul la un nivel superior. Emanuel a fost o victimă a doctrinelor de atunci. Crescut de un bunic care făcuse războiul în Est, băiatul era educat în anume fel. I se încleștau dinții când trebuia să pronunțe pe un ton exaltat sintagme ce-i păreau sloganuri: eroismul comunist, viitorul de aur al omenirii și alte baliverne de acestea. Pasiunea pentru istorie la care se adăoga o tradiție de familie îl îndemnau pe
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
nu știm ce e mai bine: să ne amuzăm sau să ne înfuriem. Armata română și Poliția sînt pline de performeri, fireturile militare atîrnă pe piepturi vînjoase, care au asudat în arenă, vipuștile freamătă deasupra unor gambe care s-au încleștat cu cele ale lui Bobby Charlton sau Pele. Înălțații în grad sînt mîndri, Cornel Dinu îmbracă ținuta de gală și rostește, deloc metafizic, un „Servesc Patria“ profesional, îmbujorat în fața lui Iliescu precum un oștean prusac în fața lui Bismarck. Doamna Lipă
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
decor alpestru, cu Munți înalți până la nouri, pâraie prin stânci vărsate, Codri de copaci sălbateci printre petre răsturnate, Prăpăstii peste prăpăstii, adâncimi întunecoase... boierul cu ișlic cade la picioarele Zulniei cu inima săgetată "ca de-o armă arzătoare" și se încleștează cu mâinile de picioarele ei. Ca și străvechea Laură, Zulnia, "ibovnica slăvită", avea un soț. Îngrozită, "în sudori, lacrimi scăldată, desculță și despletită", ea aleargă "zăludă" și se lungește la pământ cu ochii negri ca mura și gura ca rubinul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
pat familia domnului privește hieratică: "În sala de bal, vodă, îmbrăcat cu giubea albă, hanger de brilianturi la brâu, ședea în mijlocul sofalei între ferestre, rezemat pe perne, cu gugiumanul de samur, cu funda albă cam pe frunte și cu mâinile încleștate la ceafă. Pe marginea patului, la dreapta și la stânga, ședeau cele șase beizadele șir". În sălile epocii Cuza, apare tânărul prefect de formație pașoptistă cu tot alaiul lui oficial (droșca trasă de patru cai negri, surugiu cu poturi și tusluci
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
numai cu violența cuvintelor, ci și cu fapte barbare, doborârea sfintelor altare. În acest moment trist și dureros al despărțirii, gândul nostru ne poartă înapoi și, ca la lumina unui fulger, vedem toată drama acestui camarad, toată drama unui neam încleștat în lupta cu cea mai feroce apariție a tuturor veacurilor, comunismul, dușman al omului și al lui Dumnezeu, la care Gheorghe Mântulescu răspunde: prezent. De tânăr, la douăzeci de ani, elev al Școlii de Aviație Marele Voievod de Alba Iulia
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
acum Îngropat sub povara fricii. El se agață, drăgăstos, de aceeași structură socială pe care o sfidase, ca de o frânghie peste abis. Deși admite deschis că situația sa este condamnată, Bérenger nu se arată destul de puternic pentru eliberare. Se Încleștează de viața pe care o urăște, pentru a evita valul care l-ar arunca Într-o alta, pe care nu o Înțelege.” Curiozitatea și tensiunea clasei creșteau. Adevărata surpriză părea nu atât inversarea unei interpretări deja consacrate, ci rigoarea, paradoxalul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și care trebuia să devină cântecul nostru de luptă. Astăzi am plecat din nou la luptă Hotărâți să nu dăm înapoi. Jertfa noastră se înalță sfântă Camarazi viteji, venim la voi. Cu dușmani mișei, care v-au ucis, Ne-om încleșta și-i vom nimici. Biruință, biruință, biruință, E al nostru gând. Făurit-am dârz și cu răbdare Armă nouă să vă răzbunăm, Cu credință-n jertfa voastră mare Pe morminte vrem să ne-nchinăm. Vă vom răzbuna, duhul cel vrăjmaș
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
poziții egale și concurente. Era vorba de rivalitate, chiar violentă. Scriitorii intrați într-o asemenea relație cu modelul se simțeau sfidători, ireverențioși și își descriau acțiunea în termeni militari: a rupe o lance cu Homer, a te întrece, a te încleșta sau a declara război celui pe care îl admiri. Din punct de vedere imaginar, diferența era cât se poate de tranșantă. Imitatio prescria urmărirea modelului (a călca pe urmele înaintașului, a te menține mereu în spatele lui), æmulatio dimpotrivă, însoțirea lui
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]