1,207 matches
-
atât de puternică, încât opri. Coborî, își luă aparatul de pe scaunul din spate și încercă să imortalizeze momentul în fotografie. Cutiuțele lui cu diapozitive se umpleau cu poze colorate în care se putea vedea soarele și luciul unor petale, tremurul încremenit al buruienilor, frunza într-un joc de lumini și umbre, o geometrie a miriștilor, liziere de pădure năvălind în aparat, o coastă calcaroasă făcându-și loc printre fagi. Dar în albumul alcătuit din privirile tatei nu existau decât foarte puțini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
nu-i în stare de nimic, își închipuie că numai el deține soluția potrivită. —Mă cac pe conducerea ta corectă! și Hackler luă un teanc de acte de pe masă, îl azvârli înspre perete și trânti ușa. W. rămase o clipă încremenit, pe urmă se ridică, își luă pardesiul și pălăria de la garderobă și se îndreptă spre ușă. Nu mai putea rămâne nici un minut în plus. Dar înainte să fi ajuns la ușă, aceasta se deschise și Hackler apăru în cadrul ei. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
căutarea dovezilor unui trecut. Nu atât vestigii arheologice căutam eu, cât, mai cu seamă, momentele alea în care se ciucea o tăcere venită din vremuri îndepărtate și mute și asupra cărora trăirea se putea extinde în voie, ea însăși mută, încremenită. Dar cuvintele se depozitau acolo în acele clipe, deveneau așezarea lacustră de pe mal, fâșia de pământ spălată de ape dintre stuf și buruieniș se umplea de opinii și așteptări, ne împingea forțat și instantaneu pe Armin și pe mine într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
iscoditor era înalt, sau părea astfel din pricina pieptului îngust și a umerilor strâmți, pe care abia-i puteai ghici. Desculț, cu picioarele negre de noroi până peste glezne, așa s-a oprit în dreptunghiul întunecat al ușii date de perete, încremenit militărește, părea un stâlp din vârful căruia detunau cuvintele jefuite din vocabularul meu răsuflat, de care m-am scuturat de mult, ca de o grea povară de monete false. Cu gestul ridicol al gasconului îngâmfat și-a împlântat, printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pentru femeia asta măruntă și slabă cu glasul hodorogit. Nici nu golisem întâiul pahar și Marcu răsturnase o enormă cantitate de alcool pe beregata lui jucăușă. Se ridica apoi, pornind cu picioarele crăcănate spre țiganca amuțită de spaimă lângă lăutarii încremeniți și ei la jumătate de cântec. - Zi-mi „Steluța”, făcu Marcu, care, bălăbănindu-se se întoarse apoi la masa noastră. Romanța plutea ca un vaet de moarte în localul plin de fum de tutun și miros ascuțit de vin acru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
oameni, vii amândoi, scăpărau din ochi mânie și durere: pictorul și chipul proaspăt zugrăvit al trupului cu pielea arămie. - Eros cheamă, îmi zise Egon, măsurându-mă disprețuitor, cu mâna întinsă, arătându-mi astfel pe pânza șevaletului, frumusețea, tinerețea și iubirea, încremenite, pentru mulți ani înaintea uitării. Prin ușa clopotniței, care nu se închidea niciodată din pricina balamalelor mâncate de rugină, coborâsem câte două trepte, scara putredă de lemn. - Ramses, vreau să mor! interveni frățiorul dinlăuntrul meu, cuprins de un acces sentimental, dulceag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
reține nici o secundă pe loc, obosiți și dornici de liniște. „Numai câteodată, când privind înapoi, surâzând prietenește celuilalt „eu”, rămas la jumătatea drumului, iglița harnică a peniței mele, leagă ochiurile, împletește horbotele negre, lanț lângă lanț, colț lângă colț, - piciorușe încremenite pe câmpul alb al paginilor.” „Un cocoș sălbatic, nimerit în plin de ploaia alicelor, mai fâlfâie din aripile celui care am fost... Îi văd gama de culori a penelor nuanțate violent, și capul spânzurat de sfoara prinsă de cârligul tolbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mea de scris, regăsesc mucurile de țigări lăsate cu douăzeci de zile în urmă. Pe o coală de hârtie, o frază neisprăvită urmată de alta la fel, ca un șarpe rupt în două, ca un țipăt frânt... E bâlbâitul incoerent, încremenit acolo ca un corp delict. E supapa amărăciunilor retezate de un rânjet. Din mormanul cărților, deschid una, la întâmplare, și citesc o pagină de Schnitzler: „Maria mergea lângă Felix, fără să-l țină la braț”. Acest „fără să-l țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pentru mine, dintre toate localitățile din jurul Vienei, stăruie de mult o trainică bisericuță, cu zidurile cuprinzătoare de taine ferecate. Eram acolo într-o minunată dimineață de august, și priveam printre drugii ruginiți, în groapa de sub clopotniță, movila de cranii omenești, încremenită acolo, de veacuri, în haotică neorânduială. Prietenul meu m-a ajuns din urmă: „Was suchen Sie da?”. Și sublinie cu putere cuvântul „Sie”, ca să-și exprime și mai mult uimirea de a mă revedea în această localitate necunoscută sau ignorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
la clasa ei și la alte clase, în apropierea satului pescărersc Heisternest din peninsula Hela. De acolo, sora mea scria cărți poștale bolnave de dor de casă. Părinții mă răsfățau, tata cu friptură marinată, mama ascultându-mă cu același surâs încremenit de îndată ce porneam cu ea în călătorii în țări din sud, acolo unde înfloresc lămâii; totuși, fiul nu mai voia să fie răsfățatul mamei. Mica ei speranță se ascundea în propoziția: „Poate că până atunci s-o termina în vreun fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
găsit, de asemenea, și bucăți de trupuri. ăsta a fost băiatul care adineaori cânta încă atât de bine la muzicuță? Îl recunoșteam pe, infanteristul pe ai cărui obraji se usca spuma de ras... Printre cadavre se târau supraviețuitori - sau stăteau încremeniți ca și mine. Unii urlau, deși nu erau răniți. Cineva scâncea ca un copil mic. Eu am rămas locului, în pantalonii uzi de pișat, și mă uitam la doi pași de mine, la trupul sfârtecat al unui băiat cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Bine ai venit!“ sau „Pe tine te așteptam!“. La început am bătut la uși, am apăsat pe clanțe, apoi am rătăcit prin dreptul atelierelor încuiate pe coridoare, urcând și coborând scări. Încă mai îmi aud pașii, văd cum, în clădirea încremenită și transformată într-o pivniță de gheață, aburul respirației mele se împrăștie în aer. Nu vreau să obosesc și e de presupus că voi fi purtat un dialog cu mine însumi: nu ceda, rezistă! Gândește-te la Joseph, camaradul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
animale, altfel nu ne-ar fi clădit lumea ca țarcurile lor. Îngerul are nevoie de demon ca să poată rămîne sus. Altfel, de unde tupeul sfinților de a rămîne în istorie?” Secundele trec. Pasărea reptilă se rotește amețitor oprind timpul iar clipa încremenită nu mai are sens. Gîndul doare și prin timp, trupul din spital se încordează. Echipa de gardă e foarte mulțumită de revenirea tonusului său dureros. Ei văd în asta un semn de înviere. Nu asta am dorit să-i răspund
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ochii mei ce nu mai plâng... MÂLUL OASELOR ALBE Nu mă descompune precum sulfamida buzelor tale ascunsă sub aripa cerului dureros de alb vătămător de cald al șoptelor, retrăind în chemările sângelui. Zidește-mă, în timpul luminii ce-ți mângâie lucirea încremenită și mișcătoare a trupului inert și stângaci spre mine. Simt atunci cum mor încet arzându-mi straiele de dor peste cuvintele tale, și încerc să mă satur ținând în mâini mâlul oaselor albe. Începe un infinit al tăcerii în primăvara
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
a îngerilor, ce nu m-a părăsit niciodată, în calea tuturor dezamăgirilor și ele destul de furtunoase. Ei ce au cules toate amestecurile vegetale în care am tulburat setea unui fum albăstrit de trecut. Ei, ce prin florile îmbătrânite, salvează gândul încremenit, în care voi continua să luminez prin această rană a stelei morbinde. ESENȚA DIVINITĂȚILOR ASTRALE Domnului avocat Gabi Buculeasa În glasul nopții, sufletul dorului împachetat în fulgi de stele îmi săruta în trecere liniștile imprevizibile ale înaltului. Și n-am
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
motiv m-a pus să mă îmbrac cu o fustă lungă și cu o bluză pe gât. A stat cu mine în sala de judecată și m-a ținut de mână în timp ce așteptam să-mi vină rândul. Când eu stăteam încremenită, albă la față și gata să vomit din cauza șocului, James mi-a fredonat tot felul de cântece. Iar cântecele pe care mi l-a fredonat m-au alinat teribil. Asta până când am prins din zbor versurile uneia dintre melodii. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
datorează acum prea mult ca să-mi poată face rău“. Jack Începu să se pipăie. I se părea că a Încetat să respire. O respirație tensionată În spatele său. Privi spre Exley și White, aflați În prag, apropiați unul de altul și Încremeniți. CAPITOLUL 72 Acum toate liniile se intersectau și erau marcate definitiv, În cerneală. Mutilări cu cerneală roșie. O călimară din care se revarsă sînge. Personaje de desene animate pe un afiș uriaș, Împreună cu Raymond Dieterling, Preston Exley și o Întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
strigat din nou: „Hei, guguștiucu, vino să-ți vezi telejurnalu’!“. Andrei Vlădescu a rămas un timp sprijinit de tocul ușii, privind imaginile tremurate transmise de televizorul vechi, dar prinzându-le într-un colț al vederii și pe cele două femei încremenite, una cu palmele așezate pe genunchi, frământându-le fără oprire, cu buzele întredeschise a uimire, cealaltă puțin adusă de spate, nu atât de bătrânețe, cât de miopie, aplecându-se să vadă mai bine prin sticla tulbure și probabil neștearsă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ceafă căciula brumărie. „Vasăzică, așa. Ce cauți, mă, la femeia mea?“, a întrebat deodată, când Patricia se întorcea cu cafeaua. „Termină, nu sunt femeia ta“, i-a zis. „Asta o spun eu, tu să taci.“ Patricia se uita la el încremenită, apoi și-a adus din spatele perdelei un scaun alb de bucătărie și se străduia să-și acopere genunchii. Andrei Vlădescu îl privea liniștit. A sorbit încet din păhărelul verzui, apoi s-a ridicat să plece. „Nu, domnu’, se poate?“, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ce gândisem, mâinile mele erau goale, degetele mele pipăiau aerul inutil, nu existau nici vas, nici desene fantastice, nici sufletul lui, nimic, absolut nimic, nu se mai auzeau nici măcar țipetele înfiorătoare ale pescărușilor și vuietul mării, totul era pustiu și încremenit și am fost convinsă că nu există ceva mai incredibil de dătător de spaimă pe lume. M-am trezit lac de sudoare. Exact așa mă simt, ca în visul acela, de parcă l-aș lua în brațe și degetele mele n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
înnebunită de dor, nu s-a repezit în brațele lui, n-a spus nici un cuvânt despre cât ar fi așteptat revederea, nici nu s-a arătat dornică să-l vadă. Iar el n-avusese curajul să-i spună, o ascultase încremenit, cum turuie și-i istorisește în cinci minute ce i-ar fi plăcut să audă într-o oră și văzând-o, n-avusese curajul sau nici nu-i trecuse prin cap că va închide atât de repede și rămăsese meduzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a găsit plângând fără jenă în timp ce se căznea să lichideze o vacă bolnavă de mastită. Barosul care trebuia să lovească mijlocul craniului se abătuse mult de la țintă și strivise ochiul animalului. În timp ce acesta se zvârcolea de durere, George stătea acolo încremenit, tremurând din toate mădularele. Dorothy a adus până la urmă o scoabă cu care a imobilizat nările vietății care urla și a omorât-o cu o singură lovitură zdravănă de baros. „Bărbații ăștia!“ bombănise ea cu dispreț, după care intrase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din câte observasem până acum, singura persoană din Întreaga clădire pe care Miranda se grăbea Întotdeauna să o mulțumească. — Ahn-dre-ah! Ce e asta? Te rog să-mi spui ce Dumnezeu e asta? M-am repezit În biroul ei și am rămas Încremenită În fața mesei, având amândouă ochii ațintiți spre ceva care reprezenta, cât se poate de evident, prânzul pe care Îl servea ori de câte ori nu ieșea În oraș. O rapidă recapitulare mentală a dus la descoperirea că nimic nu lipsea, nimic nu fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de zahăr. Ea a pus pachetul pe biroul meu tocmai când Miranda zbiera și s-a repezit să Îi Închidă ușile franțuzești. — Ce s-a-ntâmplat? a șoptit ea cu ochii la tava cu mâncarea neatinsă pe care o țineam, Încremenită locului, În mâini. Păi, se pare că Încântătoarea noastră șefă a servit deja masa de prânz, am șuierat eu printre dinții Încleștați. Și mi-a făcut o scenă pentru că nu am prevăzut, nu am ghicit, nu am fost În stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
frenetică de a se da la o parte din calea Mirandei. Au format o potecă exact la mijloc, cu trei din ei Într‑o parte și doi În cealaltă, iar ea a catadicsit să treacă printre ei. Au rămas cu toții Încremeniți, cu ochii după ea, iar mie nu mi‑a rămas de făcut decât să pornesc În urma ei. Fără ca ea să observe, am gândit eu. Petrecusem Înghesuite Împreună Într‑o cutie de chibrituri de un metru pe un metru și jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]