2,340 matches
-
seara. Ar trebui să vii. Poate că ai ceva de spus. Thaw o luă la fugă cu pași mari pe terenul de joacă. în fața ușii de la clasa de matematică se opri, își șterse zîmbetul pînă la urechi de pe față, își încruntă sprîncenele, schiță un zîmbet, deschise ușa și se duse la locul lui, urmărit de privirile colegilor de clasă. Kate Caldwell, care stătea pe rîndul celălalt, îi zîmbi și clipi întrebătoare. El se aplecă peste o pagină de axiome prefăcîndu-se că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
decît să citești critică de artă. Coulter arătă cu degetul la coperta revistei colegului de bancă. Pe ea era o blondă într-un costum de baie, și pe ea se-ncolăcea un șarpe. Thaw deschise gura să nege, apoi se încruntă și tăcu. — Haide, zise Coulter, nu-ți tresaltă pula cînd vezi poza? Recunoaște că ești la fel ca noi. Thaw se duse în clasa următoare într-o stare de neliniște și confuzie. „îți tresaltă pula cînd vezi poza. Recunoaște că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se simtă foarte obosită și să sufere de depresii, despre care doctorul credea că erau efectul schimbării stilului de viață. Seara, după ce strîngea farfuriile și ceștile de ceai, cosea sau tricota, uitîndu-se din cînd în cînd la Thaw, care stătea încruntat cu un manual în față sau își trecea degetele peste frunte sau obraji. Ea făcea comentarii pe seama lipsei lui de atenție. Nu lucrezi. Știu. — Ar trebui să lucrezi. Examenele bat la ușă. Te-ai hotărît să nu le iei, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
crezut că vorbele ei ar putea să fie cheia. — Ce cheie? Thaw îi explică treaba cu cheia, așteptîndu-se să-l vadă pe Coulter enervîndu-se, așa cum se întîmpla cînd îi explica unele dintre conceptele lui mai puțin practice. Coulter, însă, se încruntă și întrebă: — Trebuie să fie niște cuvinte? — Ce altceva ar putea să fie? — Pe cînd stăteam la bătrînul MacTaggart, în Kinlochrua, în timpul războiului, îmi amintesc două-trei nopți în care am văzut clar stelele. Vezi mai multe stele cînd ești la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
adăpostul luminii de chihlimbar a soarelui din amurgul tîrziu. Grădina arăta sănătoasă. Thaw se întoarse cu o față care exprima gratitudine servilă spre omul banal, deprimat, care schimbase astfel ordinea lucrurilor. Doctorul examină cărțile și desenele de pe noptieră și se încrunta ușor. — E mai bine? îl întrebă el. — Da, mulțumesc. Vă mulțumesc foarte mult. Mă simt mult mai bine. Pot dormi acum. Hm. Presupun că știi deja că tipul tău de astm este parțial o boală psihică. — Da. — Citești mult, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ia țigări, veni aproape de Marjory și roși. — îmi permiți... să te însoțesc la cinema într-una din seri? — Desigur, Duncan. Crezi că mîine se poate? Da... da, așa cred. — O să trec să te iau pe la șapte, se poate? Ea se încruntă vag. — Așa... cred, Duncan. Da. Seara următoare, după ceai, își scoase din garderob un costum albastru în dungi fine, dăruit de un vecin al cărui fiu crescuse și-i rămăsese mic. Thaw își înfuriase mama spunînd că n-o să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
întrebă Janet. — De ce...? De ce trebuie să fii agresiv? Prostii! comentă Drummond, aproape mîngîios, pentru că se uita la tabloul lui. Eliminase toate bilele cu excepția celei albe și întrebă: Ce crezi, Duncan? — Bun. Dar îmi plăcea cu mai multe bile. Drummond se încruntă la tablou, luă un ferăstrău dintr-un sertar și tăie partea cu masa de biliard. Puse apoi autoportretul pe consola șemineului și zise: — Acum ce zici, Duncan? — Aproape de perfecțiune, dar mai puțin valoros. — Fă ceaiul, Janet, spuse Drummond. Luă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
știe cum am ajuns așa. Toată viața am muncit. Am meritat fiecare bănuț cîștigat. Acum, la spital, chiar nu că-mi place. Oamenii din paturile de pe fiecare parte erau mai tot timpul cufundați în gînduri. La stînga, domnul Clark se încrunta meditativ și-și mișca mîinile cu gesturi care păreau să descrie ceva sau ridica lenjeria și o lăsa să cadă în pliuri cu forme diferite. După-amiaza scotea niște orăcăieli pe care asistentele le interpretau drept o solicitare a sticlei pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
îi răspunse: Poți s-o arăți jurnaliștilor peste două săptămîni. N-o să fie gata atunci, dar o să arate ca și cum ar fi gata. — îmi promiți solemn? — O, da, vă promit solemn, dacă vreți. După ce domnul Smail plecă, Thaw coborî și medită încruntat la panoul înalt și boltit. în vîrf, o pasăre phoenix se cufunda în flăcări printre frunzele și fructele aurii ale pomului vieții, ale cărui ramuri adăposteau ciori, porumbei, pitulici și veverițe. Trunchiul drept și negru împărțea peretele în jumătate, înălțîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dintr-un tren. Toți aveau mai mult de patruzeci de ani, fețe și haine boțite. O bătrînică de lîngă Thaw zise liniștită: — Toți sîntem ai lui Dumnezeu, băiețică. El aprobă. — Și el ne iubește pe fiecare dintre noi. Thaw se încruntă. — Să nu-ți fie teamă sa vorbești c-o bunicuță, fiule. Nu mi-e teamă, doar că mă gîndeam la ce-ați spus. Femeia îi luă mîna. — Fiule, ascultă, Dumnezeu a fost cel mai umil om care a călcat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Drummond, acesta îi rînji și cîntă cu o dulceață neașteptată: „Domnul este păstorul meu și nimica nu-mi lipsește. La pășiuni bune mă sălășluește și mă povățuește la ape line.“ Mai mulți i se alăturară, alții rîseră și cîțiva se încruntară și începură să bolborosească. Bătrîna îl mîngîie pe Drummond pe păr și zise că seamănă cu Hristos, apoi spuse că o cheamă Molly O’Malley și dansă o gică pe podeaua îngustă strigîndu-i lui Thaw: — Dumnezeu te iubește, băiete! Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
VEZI IMAGINEA DE LA PAGINA 391 DIN ORIGINAL :și, în cele din urmă, Rima se opri, își astupă urechile cu palmele și, prin mișcări ale gurii și scuturări ale capului, exprimă clar că nu mai vrea să meargă înainte. Lanrak se încruntă furios, dar zgomotul îi bloca gîndurile. Avea ceva animal și chiar uman în el, dar numai o mașinărie ar fi putut susține imensul țipăt strident, țiuitul, urletul animalic, bubuitul, scrîșnetul, vaietul, scîncetul, gîngăvitul, tremoloul, ciripitul și scheunatul. Se scurgea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Rima îi zîmbi cu blîndețe de pe pernă. — Salut, îi zise el, și se ghemui pe o pernă de lîngă pat. — Au început contracțiile. — în regulă. Vine și o soră. îi luă mîna pe sub pătură. O doamnă voinică intră și se încruntă cînd îl văzu, apoi se aplecă peste Rima cu un zîmbet neobișnuit de larg. — Deci o să aveți un bebeluș mic-mic! zise ea cu vocea tare și lentă cu care vorbesc unii cînd se adresează idioțiolor. Un bebeluș la fel cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de funcționari care vor dori s-o șteargă cît pot de repede. Sîntem atacați puternic și din afară și dinăuntru. — Am fost ales, deci, pentru că nimeni nu are încredere în nimeni, zise Lanark. O înflăcărare amețitoare îl cuprinse, dar se încruntă s-o ascundă. Se și văzu pe un postament sau pe un piedestal, poate, înfiorînd o întreagă adunare doar prin cîteva cuvinte simple, pline de forță, despre adevăr, justiție, și frăție. Cum voi ajunge la Provan? întrebă el brusc. — Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sanitară. în privința asta e de partea noastră, și e important să ne arătăm uniți în fața jurnaliștilor. Nu te teme, e unul dintre admiratorii tăi. Intrară într-un mic hol. Sludden luă un bilet de pe măsuța telefonului, îl citi și se încruntă. — Rima e-n oraș. Alex e sus, în camera cu televizor. Presupun că dorești să-l vezi pe el mai întîi. — Da. — Prima ușă la dreapta, la etaj. Urcă o scară îngustă, acoperită cu un covor gros și deschise încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
aritmetică, dar probabil că ai dreptate, spuse autorul scoțînd niște monede de sub o pernă și dîndu-i-le. Asta-i tot ce am acum, aproape două lire. Vino mîine și-o să vedem dacă o să pot reuși să-ți mai dau. Fata se încruntă la monezile din mînă și apoi la autor. Acesta își pompa un spray medicinal în gură cu o pompiță. Ea se întoarse brusc în spatele tabloului și auziră ușa trîntindu-se. — O fată ciudată, murmură autorul oftînd. Fac tot ce pot s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Lanark îl înghiți pe nărăsuflate și spuse: Credeam că funcționezi ca lift, Gloopy. — Nu face să te ocupi prea mult de același lucru. Ce dorești? Sex, asta e? — Nu, nu numai sex, ceva mai delicat și mai obișnuit. Gloopy se încruntă și bătu darabana pe masă. — Trebuie să-mi explici mai clar. Gîndește-te bine. Bărbat sau femeie? Cîți ani? Ce postură? — Doresc o femeie care m-a cunoscut și m-a plăcut odată și încă mă place. Vreau să mă ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Nu învinovățesc pe nimeni în afară de mine. Rîse aproape vesel și zise: — Asta e o scuză nemaipomenită pentru a le permite nenorociților să te calce în picioare... Chiar nu știi cine ți-a întinse capcana? — Gloopy? — Sludden. O privi. Ea se încruntă și zise: — Poate că și Monboddo e implicat, dar nu, nu cred. Marele șef preferă să nu cunoască anumite detalii. Mai curînd Wilkins și Weems, dar dacă-i așa, Sludden a fost mai deștept decît ei. în loc să împartă cinstit Unthankul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
trece într-un proces verbal; un scriitor și un om al autorității (în genere un țăran) merg din casă'n casă. Deja scriitorul acesta e pungaș, de mituit în orice caz, pentru că aci, în țara aceasta, toți se pot mitui. Încruntând sprincenele întreabă pe o biată văduvă: "D-ta ai o vacă? Tremurând, femeia-i pune-n mână un biet fiorin - poate cel din urmă pe care-l are - și zice nu. El scrie "Nu" și apoi continuă cu blîndețe: "Nu
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
reîntorcea expresia de hipnoză și încîntare pe care-o dau visele fericite. După ce pe ecran a apărut cuvântul FIN și luminile, galbene și mizere, s-au aprins, Maria și Costel s-au ridicat fără să se privească, ea zâmbind, el încruntat de lumină și s-au îndreptat, pășind încet și mecanic, ca niște sclavi în lanțuri, în urma zecilor de puștani cu figuri grosolane și fete care doar prin tinerețe erau atrăgătoare - către ușa deasupra căreia scria cu alb pe un dreptunghi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
toate clădirile aveau astfel de plăcuțe roșii sau albastre. Steagurile roșii nu lipseau din suporturile de deasupra intrărilor, iar pe steaguri pâlpâiau, cusute pe deasupra cu pânză galbenă, o seceră și-un ciocan încrucișate, într-o cunună de spice. Maria se încruntă și pe fața ei, sub piele, nenumărate fibre musculare contribuiră, contractîndu-se la comanda unui fin sistem de pârghii și ațișoare de sub țeastă (așa credea Costel), la conturarea unei expresii pline de o emoție greu de definit. Umbra adolescenței trecute scotea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
lavandă în formă de automobil, ci cu o amendă atât de usturătoare, că abia din trei-patru salarii o putea plăti. A plâns pînă-acasă și plângea încă seara, când a venit tata și s-au așezat să mănânce. Mâncau tăcuți și-ncruntați la becul chior din bucătărie, gîndindu-se cum aveau să plătească, fără vreun reproș sau vreo vorbă urâtă. De altfel, cum păsările din el zburau liber și florile se desfăceau unde vroiau ele și gazelele pășteau fără grijă, ultimul covor nouă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
lui. Cât ar fi vrut să se fi putut lăuda și Mendebilului, dar copilul cel minunat dispăruse-ntr-o zi, deodată cu nesfârșit de înalta, bizara lui mamă, lăsând grupul de băieți din spatele blocului în jale și remușcare. Mircișor se-ncruntă când și-l aduse aminte așa cum îl văzuse ultima oară, la Scara Unu, pe podețul de piatra ce dădea, deasupra gropii, spre ușa zidită, având pe față o mască bestială și apărîndu-se ca un diavol. Fusese și Mircea printre cei
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
căci mirosul celui care-l ținea acum suspendat nu-i plăcea deloc. Scâncind, îi privi fața și se sperie, pentru că era o față goală, cu trăsăturile perfect imobile, pierdute-ntr-un fel de cafeniu unanim. Omul nu râdea, nu se-ncrunta, nu-și rotea ochii, nu-și arăta dinții și limba, nu stârnea micile curcubee care pentru puiul cel alb însemnau realitate și viață. Cel care-l ținea de ceafă era un lucru, o față impersonală de insectă, o neființă, un
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
putut avea pe-ai mei. ― Nu mi-ai vorbit niciodată despre ceea ce-ai fost înainte să vii aici, în Abație. ― Și nici nu am să o fac. L-aș mânia pe Dumnezeu cu trecutul meu de pierzanie. Stin se încruntă ușor, gîndindu-se de câte ori mai avuseseră această discuție. Niciodată nu aflase nimic despre trecutul Mariei. Când fusese mai mic, sperase că ea este cu adevărat mama lui și că se jertfise pentru el, dar că nu vrea să-i spună lucrul
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]