1,401 matches
-
Siguranței. k. Cetățeni „sovietici” profund neloiali puterii sovietice Se pare că numita Zadic Teodora dăduse semnalul dezertărilor fără farafastâcuri, dar cu buzunarul plin de bani deoarece situația celor cărora le păsa foarte puțin de pretențiile rușilor în a-și lua îndărăt cetățenii fugiți din calea războiului începuse să se contureze dând autorităților mari dureri de cap, bănuim. Astfel, Biroul Armistițiului subordonat Prefecturii Fălciu trimitea Poliției orașului Huși adresa nr.3.042/16 aprilie 1945 în care se spuneau următoarele: „...vă rugăm
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
golurile" narative din text cu pasaje mai mult analitice decât evocatoare. Schimbarea se datorează faptului că trecutul, prin trădarea femeii cu chip de icoană, a devenit izvor de durere, un spațiu blestemat, cu puține oaze de lumină și pace. Privind îndărăt, Andrei contemplă peisajul pustiu, de cenușă, ce-și întinde trupul până departe, în copilăria îndepărtată, de unde revin în memorie tristețile copilului sfios și neîncrezător, privat de afecțiunea maternă (mama murise înainte de a o cunoaște), trăind "singur, răsfrânt asupra lui". Rădăcinile
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
în ea avea să se deschidă, munteanca stătu așteptînd și cugetînd. Acuma vedea adevărat și bine că vîntul a contenit. Căzuse jos în vale, și amuțise și el. Semnul era vădit. Mai înainte nu putea trece. Trebuie să se întoarcă îndărăt. Nu avea în ea nici cea mai mică îndoială, că între cei doi, Nechifor nu se afla. Pîn-aici nu ajunse, nici nu se mai găsea nimic viu din el”. Este limpede. După acest pasaj, femeia se simțea pregătită să întîmpine
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
în ea avea să se deschidă, munteanca stătu așteptînd și cugetînd. Acuma vedea adevărat și bine că vîntul a contenit. Căzuse jos, în vale, și amuțise și el. Semnul era vădit. Mai înainte nu putea trece. Trebuie să se întoarcă îndărăt. Nu avea în ea nici cea mai mică îndoială că, între cei doi, Nechifor nu se afla”. Așadar, după cum își cunoștea ea bărbatul, nu putea fi doborît decît prin vicleșug omenesc. Nechifor a fost „doborît”, „ucis” în chip „mișelesc”, pentru că
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
trăit niciodată o asemenea experiență? Hai, omule, fii bărbat, m-am încurajat și am făcut câțiva pași spre cei doi lupi din față, poate se vor da înapoi și vor pleca, lăsându-mi calea liberă. Și ei s-au dat îndărăt, păstrând aceeași distanță între noi. M-am uitat în urma mea: acum erau mai mulți, înaintaseră, dar păstrând și ei distanța. Atunci am pășit hotărât înainte, fie ce-o fi, trebuia să ies cumva din această situație critică. Lupii din fața mea
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Mavrocordat exaporitul cu capuchehaia Franței, de-au secerat ienicerii morții atât de repede? L-au îngropat pe Nicos la un loc cu neamul Marincioglu. Tata cu mama și cu Lavinia au plecat la Adrianopol și nu au mai pus piciorul îndărăt. Treburile le-au mers bine. Lavinia a ținut un timp văduvia, apoi s-a măritat. Copilul, un băiat, l-au botezat Nicos, în amintirea primului ei bărbat cu cununie. Prinsese obiceiul toamna spre seară să stea în grădină sub un
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe Dino la țarii de la Moscova, austriecii l-au prins și la sfatul lui Stoico Bucșanu au trimis scrisorile noastre la Istanbul. Era să-mi pierd capul. Am plătit o sută de mii de taleri în aur ca să le cumpăr îndărăt. Și acum, tot făcătura lui Stoico cu generalul Veterani, care îmi oprește toată solia că cică nu poate lăsa să ajungă pe oricine la împărat la Viena. Auzi, aga Bălăceanu, ginerele meu, Iordache coconul, fratele meu și nepotul meu, Șerban
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
între dealurile de la Brâncoveni: „Aoleu, aoleu, aoleu, ce mi făcuși Constandine, aoleu!” Și iar: „Aoleu, că va pune taica pungă dă pungă din București până-n Stambul și zău nu ne va lăsa așa, și iar mă voi întoarce cu domnia îndărăt. Aoleu, aoleu, va face taica pod de aur de la Stambul până la Iași și nu ne va lăsa așa!” La Istanbul treburile mergeau încet. Și Constantin Duca, și doamna Anastasia, mama lui, și doamna Maria Duca, adică domnița Maria Brâncoveanu, plăteau
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
locuri din coastă și dindărăt. Acest atac principal, dat cu putere și repegiune, trebuia astfel călăuzit încât să rupă, deșteptând spaimele mulțimii. Au rămas înomoliți în mlaștină bivolii cu bombardele. Șiragurile învălmășite s-au năpustit unele asupra altora tăindu-se. Îndărăt nu mai putea nimeni ieși fără a se supune fierului. Cei care au răzbit prin luncă după ce au tăiat-o cu săbiile, au dat de alte bălți. Au năzuit mai departe și i-au întâmpinat vânători de oameni care-i
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
durea, și nu a învățătorului sau a școlii, cu cărțile și istoriile ei care trebuiau învățate cu sila. Prima zi a trecut fără să fiu scos și eu la examen. A doua zi, văzând cum stau lucrurile, în loc să fug și îndărăt să nu mă mai uit, am venit totuși la școală, deși știam ce ar putea să mi se întîmple. Nu m-a scos nici în acea zi și nici în cele următoare. Și pentru ca această întîmplare să fie dusă până la
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Nu știam unde sunt și am luat-o spre fereastră, pe care am deschis-o și am sărit jos în stradă. Am căzut pe brânci și mi-a clănțănit bărbia de pavaj. Asta parcă m-a mai răcorit. Am intrat îndărăt pe poartă și m-am întors în pat. Dimineața m-am uitat să văd de la ce distanță sărisem. Mi s-a părut că am visat, deși aveam bărbia vânătă și mă dureau coatele și genunchii. Nu înțeleg cum de n-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nu erau destinate pentru clipa de față și nici pentru viitorul apropiat. Cum să înțeleg eu chiar imediat că el, tatăl meu, își lua în acea oră mâna de pe mine și că mă trimitea în lume cu gândul nemărturisit că îndărăt n-aveam ce mai căuta? Sigur că mai devreme sau mai târziu un lucru ca acela trebuia să se petreacă, dar, chiar așa, venise într-adevăr acea clipă? Mă uitam la marea de porumburi printre care trecea șoseaua spre gară
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pentru mine, astfel de îngrijorări deodată patetice, care să-i smulgă un astfel de strigăt sugrumat însoțit de o astfel de mișcare neconvinsă a brațelor, care ar fi vrut să mă apuce de-acolo de pe platformă și să mă tragă îndărăt... - Ei, i-am răspuns strigând și eu, ce este? - Marine! Vezi... Trenul... Atât l-am auzit că zice și l-am pierdut din vedere pe după coroana bogată a salcâmului care străjuia peronul... Scriitorul care aspiră spre o viziune totală asupra
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
spuse ceva neplăcut. Că dacă era închisă școala, de ce nu mă duceam acasă? Îi înțelesei gândul, că adică stăteam pe capul lui frati-său. Mi-l confirmă el însuși. - Crezi că Nilă e bancher? - O să-i dau eu, odată, banii îndărăt, îi răspunsei dezvăluindu-mi un gând pe care îl aveam, să nu uit, adică, vreodată, binele pe care Nilă mi-l făcuse. Fuma cu sete, nu mai zise nimic, ceru de mâncare și spuse că vrea să se culce. - Legionarii
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și vroiam să aflu. Și Paul Georgescu stătuse, dar de câte ori îl întrebam, păstra o tăcere. - Puneți prea multe sarcini pe spinarea artei, i-am spus totuși. Dacă artistul simte alte greutăți decât cele pe care și le pune singur, dă îndărăt neliniștit... - De ce? a tresărit el. - Eu știu de ce? Nu pot să vă spun de ce. Artistul trebuie să fie liber, să descopere lumea singur. - E orgoliul artistului, dar el știe bine pe cine citește; ce află și ce-l influențează. - Și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
acest zgomot tocat venea de undeva din înaltul clădirilor și se îndrepta într-o direcție nedefinită, alți oameni fugeau tropăind și privii îndelung să văd dacă mai cădea vreunul. Nu mai căzu și pieriră pe o stradă laterală. Mă uitam îndărăt spre omul mort lângă statuie. Cine îl omorîse? Ce se întîmpla în oraș? "Un om mort seamănă cu un animal mort", gândeam. Văzusem cai morți cu dinții rânjiți. O luai tot la dreapta. Pe marele bulevard pe care ieșii, printre
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
de bani. - Nu înțeleg, zise Geo parcă scârbit, cum poate cineva să aibă atâția bani! Nu te jenează când stai cu portofelul plin? Împrumută-l și pe el cu vreo mie de lei, zise aruncîndu-mi o privire, ți-i dă îndărăt la prima leafă pe care o s-o încaseze de la statistică. Grasul râse, luă, fără să numere și fără să ezite, o felie din teanc și mi-i întinse. Adăugă că nu chiar la prima leafă să i-i înapoiez, ci
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
5 - 7 iulie, defavorabile rușilor, evacuarea Țării Românești încheindu-se la 27 iulie/8 august. Trupele ruse au mai zăbovit în Moldova, lichidând și acolo spitalele vremelnice de la Odobești, Focșani, Bârlad și Iași, până la 2/14 septembrie, când au trecut îndărăt Prutul, punând capăt regimului de ocupație militară instaurat cu un an în urmă388. În semn de răsplată pentru devotamentul arătat îngrijirii soldaților ruși în Moldova, comandamentul trupelor țariste a decorat, la părăsirea Principatelor, pe doctorii Polizu și Singro cu ordinul
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
face cu asta mică? Îmi spuse mie țiganca că m-oi duce de tânăr, dar știi cumetre, parcă-s prea holtei acum. - Ei, lasă asta, nu te gândi la așa ceva. Venii cu o vorbă la tine și să-ți aduc îndărăt banița ceia de popușoi pe care mi-ai dat-o. Hai, că de amu, te las cu Doamne ajută. Badea Eugel se ridică și atinse ușor mâna vânătă a cumătrului său. Simți răceala și o trase ușor. Să mă ierți
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
lepădat veșmântul preoțesc, am străbătut munții Atlas, podișurile înalte și deșertul, iar șoferul de pe autobuz își bătea joc de mine: "O s-o' pățești", ce-i apucase pe toți, și valurile de nisip spulberate pe sute de kilometri, înaintând și dând îndărăt sub bătaia vântului, și iarăși muntele, numai vârfuri negre, numai creste tăioase de fier, și călăuza, pe marea de pietre întunecate, nesfârșită, urlând de căldură, arzând cu mii de oglinzi sclipitoare, până la locul ăsta, aflat la hotarul ce desparte pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe care o face în metalul încins al cerului, gură neobosită, la fel de neobosită ca și gura mea, ce varsă fără oprire fluvii de flăcări peste deșertul alb. Pe drum, înainte, nimic, nici cel mai mic nor de praf în zare, îndărăt, înspre oraș, sunt sigur că au început să mă caute, nu, nu încă, nu-mi deschideau ușa decât pe înserat, când aveam voie să ies puțin, după ce ziua întreagă curățasem casa idolului și înnoisem ofrandele, iar seara începea iar aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se ivi în dreptul ferestrei, apoi dispăru. Zăpada îi înăbușea pașii. Calul se mișcă dincolo de zid, găinile cotcodăciră speriate. O clipă mai târziu, Balducci trecu din nou prin fața ferestrei, ducând calul de căpăstru. Înainta spre potecă, fără să se mai uite îndărăt și se făcu nevăzut, urmat de cal. Un bolovan se auzi rostogolindu-se domol. Daru se întoarse către prizonier. Acesta nu se clintise din locul lui dar îi urmărea fiecare mișcare cu privirea. - Așteaptă, spuse învățătorul în arabă și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
încovrigat sub pături, cu gura căscată, doborât de somn. Dar când Daru îl zgâlțâi, tresări puternic, privindu-l fără să-l recunoască, cu niște ochi de nebun și cu o expresie atât de înfricoșată, încât învățătorul se dădu un pas îndărăt. - Nu te teme. Sunt eu. Trebuie să mâncăm. Arabul dădu din cap, încuviințând. Fața lui era acum liniștită, dar avea aceeași expresie absentă și distrată. Cafeaua era gata. O băură, așezați alături pe patul de campanie, mușcând fiecare dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
grăbiți în direcția școlii, se mai uită o dată, nehotărât, la arabul nemișcat, apoi plecă. Merse așa câteva minute, fără să privească în urmă, auzind doar zgomotul propriilor săi pași, care răsunau pe pământul înghețat. După un timp, totuși, se uită îndărăt. Arabul era tot acolo, pe marginea colinei, cu brațele atârnând pe lângă corp. Îl privea pe învățător. Daru simți cum i se pune un nod în gât. De furie, scoase o înjurătură, făcu un semn cu mâna, și porni la drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
aer". Acest avantaj nu putea fi negat. El trebuia însă atribuit imposibilității în care se aflaseră proprietarii de a despărți camerele și în înălțime. Dacă lucrul ar fi fost cu putință, este neîndoielnic că ei nu s-ar fi dat îndărăt de la nici un sacrificiu pentru a oferi câteva adăposturi mai mult tinerei generații, în acea vreme foarte dornică de căsătorie și nespus de prolifică. Cubajul mare de aer nu prezenta însă numai avantaje. El avea neajunsul de a face ca încăperile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]