KorAP: Find »[drukola/base=îndoi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...38 39 40 ...328 >

8,189 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

era împotriva principiilor lui să dispună de un bun care îi aparținea de drept lui Vetéa Pitó, care, din ziua când găsise Soarele care Cântă, se transformase, în ochii tuturor, în cel mai bogat om de pe planetă. Nimeni nu se îndoia că era vorba, într-adevăr, de o bucată de soare, căci atunci cand razele acestuia îl loveau, clopotul le reflectă cu atâta forță, că le lua ochii, si se încingea până devenea imposibil să-l atingă cineva fără să se ardă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
toți „chestia“ aia care o omorâse pe Purúa și care ne-a făcut să trecem prin atâta suferință și prin atâta rușine. Blestemata să fie! — Nu pot să cred! bâigui în cele din urmă Roonuí-Roonuí, care încă părea să se îndoiască de sinceritatea celor auzite. Am ținut-o în brațe în ziua când s-a născut și am văzut-o crescând... A fost mereu o fetiță dulce și drăgălașa... Ei bine, în acele două zile s-a transformat în ființă cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
dat puterea, și el este singurul care poate să le-o ia. Scufundatorul îl privi lung. —Chiar crezi? Asta e ceea ce mi s-a spus de când mă știu. Și, cunoscându-l pe Pamáu, n-am avut nici un motiv să mă îndoiesc. — Dar ea cu cine seamănă? — Nu știu, recunoscu băiatul. Însă îmi amintesc că Hiro Tavaeárii spunea că sexul femeilor este întunecos, misterios și plin de ascunzișuri. Prin urmare, când un barbat reușește să pătrundă și în ultimul său colțișor, ajunge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
rapizi. Nu uită că ei au câte douăzeci de vâslași puternici de fiecare parte, pe când noi n-avem nici jumătate. Poate că s-au hotărât, totuși, să se-ntoarcă pe insula lor, spuse Tapú Tetuanúi, cu speranța în glas. —Mă îndoiesc. Te-Onó cunosc foarte bine apele astea și știu mult mai multe decât noi despre curenții și vânturile din zonă, căci, de fapt, ei se află în Primul Cerc, în timp ce noi ne aflăm în cel de-al Cincilea. Își scarpină gânditor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
e dragoste, spunea. E ca si cum ar fi posedata de un demon care-i stăpânește trupul, sufletul și voință. —Poate că Marele Preot ar fi în stare să rupă vraja. —Marele Preot e mort. Și chiar dacă ar fi în viață, mă-ndoiesc că ar putea face ceva în cazul ei. Ce altceva puteau crede cei treizeci de bărbați și femei de pe Marara, care se știau în pericol de moarte, conviețuind într-un spațiu atât de limitat cu o ființă care n-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

-l doară în spate. Rinichii. Nu mai poate sta în picioare. Puștiul vorbește la telefon din patul lui de spital, și în fundal se aud clinchete de clopoțel, oameni care țipă. Concursuri televizate. Radiografia dezvăluie adevărul, ceva lung și subțire îndoit în vezică. V-ul ăsta lung și subțire dinăuntru colectează toate mineralele din urina puștiului. Se face tot mai mare și mai dur, acoperit cu cristale de calciu, se lovește de colo-colo, sfâșiind căptușeala moale a vezicii, împiedicând urina să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
părul lung sau curul, și te îneci. În fiecare an, o grămadă de lume o pățește. Majoritatea în Florida. Dar nu se vorbește despre asta. Nici măcar francezii nu vorbesc chiar despre TOATE LUCRURILE. Ridicându-mi un genunchi, reușind să-mi îndoi un picior sub mine, mă ridic pe jumătate când simt că mă trage ceva de cur. Îmi îndoi și celălalt picior sub mine și mă împing de fundul piscinei. Reușesc să mă eliberez, nu mai ating betonul, dar nici n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Florida. Dar nu se vorbește despre asta. Nici măcar francezii nu vorbesc chiar despre TOATE LUCRURILE. Ridicându-mi un genunchi, reușind să-mi îndoi un picior sub mine, mă ridic pe jumătate când simt că mă trage ceva de cur. Îmi îndoi și celălalt picior sub mine și mă împing de fundul piscinei. Reușesc să mă eliberez, nu mai ating betonul, dar nici n-ajung la aer. Dând din picioare în apă, agitându-mi brațele, ajung cam pe la jumătatea distanței până la suprafață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
vită de azi, cum voma câte puțin din pateurile cu crab din ziua precedentă. Ciclul nu i-a mai venit de aproape o săptămână. E sindromul clădirii nesănătoase, i-a spus domnișoara Hapciu. Cu nasul înroșit de la atâta șters, deja îndoit într-o parte, pleoștit peste obraz. Trecându-și degetele peste balustradă și peste spătarele sculptate ale scaunelor, Lady Zdreanță ne-a arătat praful. — Uite, i-a spus diamantului baban din palmă, și a adăugat: Packer? Packer, așa ceva e inacceptabil. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
ușile amfiteatrului. Cu cealaltă mână își masează umărul brațului cu care a aruncat în timp ce Cora Reynolds aduce șoarecele înapoi, și lăbuțele ei stârnesc un norișor de praf încins din covor, ca o coadă de cocoș. Privindu-i, cu un braț îndoit sub piept ca să-i susțină sânii, cu o mână răsucită masându-și ceafa, doamna Clark spune: — La Villa Diodati aveau cinci pisici. Cu o lingură de plastic Sfântul Fără-Mațe halește clătite Suzette instant dintr-o pungă de plastic Mylar. Făcându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
pantaloni, cu elasticul chiloților ițindu-se de sub turul lăsat. Miss America se apropie de stomacul lui umflat și - buf! - pantoful ei îi lovește pielea întinsă a burții. Atunci o spune: — Așa, și unde-i cheia aia nenorocită? Și doamna Clark își îndoaie brațul și o îndepărtează de el cu cotul. Doamna Clark spune: — Da, Brandon. Trebuie să te ducem la spital. În felul său, domnul Whittier a făcut-o. Ne-a dat cheia. Cu stomacul crăpat înăuntru, umplându-i cavitățile cu sânge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
yoga. Viguros de parcă ar fi luat Viagra, o călărise în patru labe, pe la spate, ba chiar și-o scosese și o împunsese în anus, până când ea îi spusese să înceteze. Era dusă și o dureau toate, și în timp ce el îi îndoise picioarele ca să-i împingă tălpile în sus, deasupra capului ei, ea își regăsi zâmbetul de înger fals. După toate astea ejaculase. În ochii și în părul ei. Îi ceruse o țigară pe care n-o avea. Luând bongul de pe podea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
în frunte, atât de aproape stă de ea, în holul îngust spre care dau cabinele. Își vâră degetele unei mâini sub reverul halatului de baie. Aplecându-se, apăsându-i sânii cu pieptul lui, Veriga Lipsă își strânge pumnul și își îndoaie cotul, ridicând-o în aer cu o singură mână. Doamna Clark dă din papuci în aer, apucând cu mâinile încheietura păroasă care o ține strâns, ochii îi ies din cap, capul îi e împins îndărăt până când dă de ușa închisă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
făcut gură la gură apucă sticla de apă oxigenată și-și dă capul pe spate. Luând vreo două înghițituri, își clătește gura. Cu fața nemișcată spre tavan, cu ochii închiși, cu gura deschisă, face gargară cu apă oxigenată. Apoi se îndoaie de mijloc și scuipă în chiuveta de metal. Toți respiră mirosul de înălbitor al apei oxigenate, sub damful de latrină care iese din plămânii Suflătoarei Betty. Directoarea cere să fie adusă o trusă de investigații pentru crimele sexuale. Bețișoarele cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

în toiul nopții duhnind a rachiu și cu gărgăuni în cap. Slavă Domnului, încă n-a murit de foame iar copilul, ăla, al ei, încă puțin și e mai îmbrăcat decât al nostru. Draga mea, dă-mi voie să mă îndoiesc de o așa dorință și de faptul că ai fi capabilă să te descurci fără mine. Nu știu din ce aluat e plămădită Sanda însă, cu siguranță, nu e același care te-a creat pe tine. Ea și-a crescut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
alerge de dimineață până în seară, fără să se îmbolnăvească sau măcar să-i curgă nasul. Nici biata noastră copilă nu poate fi trasă la răspundere că, strănutând, se trezește închisă trei zile în casă și îndopată cu medicamente... După cum spuneam, mă îndoiesc amarnic și continuu să te supăr spunându-ți că nu vei fi vreodată ca Sanda iar Ema nu va semăna nicicând "calamității" blonde... Nu pot fi altfel decât sunt. Obrăznicătura aia nu mi-e dragă dar, Dumnezeu mă ierte, aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
casă. Se uită în oglindă o ultimă privire și văzu fundele uriașe, ca două cornițe de drac. Îngână fără speranță: E neapărată nevoie să port astea? Bineînțeles, prințesa mea. Toate fetițele sunt aranjate astfel. Ești delicioasă cu ele! "Prințesa" se îndoi amarnic și tot drumul până la școală i se păru că lumea se uită la ea ca la o arătare de pe altă planetă. Își apăsa fundele pe ascuns, în speranța că le va mai micșora, trăgea în toate părțile de acel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
mare chin pentru Dan. Concursul de gimnastică îi tăia pofta de mâncare și-l făcea să spere ca Luana să se mute, împreună cu mama ei, undeva, cât mai aproape de Polul Nord. Ema era singura care scăpa de chin. Incapabilă să se îndoaie în vreun fel, se transforma în arbitrul competiției, unul atât de exigent pe cât de mare îi era neputința. La concursul fetelor, alături de Luana, mai participau două fetițe, surori, care locuiau peste drum. Copiii trăgeau banca metalică din fața ușii mătușii Vanda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
să mergi, ce să faci și cum să faci, mai ales în situația în care acasă erai "băiatul lui mama", fratele cel mare și a toate știutor iar la școală geniul în matematică, de a cărui serioasă gândire nu se îndoia nimeni. Luana era departe de a bănui ce zbucium stârnise în sufletul vărului ei. De aceea, prima ciocnire între ei o lăsă cu gura căscată. Ema reveni acasă după o vizită la neamurile mai îndepărtate și hotărâră să meargă cu toții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
strică plimbarea și se duce, naibii, distracția lor. Era evident că Renar își compara colegele cu vara lui. Ea râdea cu gura până la urechi, umbla în pantaloni și se agita frenetic atunci când vorbea. Avea șaisprezece ani și niciodată nu se îndoise că felul ei de a fi este perfect normal. De ce făcea Renar asta? Cu ce îl supărase? Era de acord, de cele mai multe ori aveau păreri și dorințe diferite dar ăsta nu era un motiv de supărare, cu atât mai puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
grija zilei de mâine. Orice bărbat cu capul pe umeri dorește binele nevestei lui. Nu vreau să-ți fac vreun reproș, dar multe altele și-ar dori să aibă ce ai tu. Ți-am fost întotdeauna credincios, deși tu te îndoiești și mă doare, așa cum te doare pe tine faptul că te las prea mult singură, numai că tu ai foarte puține momente când te gândești și la mine. Crezi că-mi este ușor să dorm pe unde apuc, să conduc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
un moment oarecare al vieții, le-a pus Dumnezeu mâna în cap cocoțându-i în scaune confortabile undeva, deasupra noastră. Întru deplina lor siguranță și pentru a-și păstra marele mister, aceste scaune <funcționează> în spatele unor uși bine ferecate. Ne îndoim spinările la fiecare deschidere a lor, ne furișăm cu teamă ochii la orice întrevedere cu marele înscăunat. Rictusurile gurii, cuvintele savante, graba și veșnica privire aruncată spre ceas, toate, absolut toate, sunt talente ale marelui scaun. Ieșim din imensele încăperi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
în brațe. Întâlnirea cu proaspătul tată fu glacială. Se salutară, fără nici un alt cuvânt. Nevoiți să plece împreună, păstrară tot drumul o tăcere îndărătnică. Ajunși acasă, Radu se închise în dormitor. La scurt timp, femeia îl auzi hohotind. Nu se îndoia că e fericit. Nu ezita să afirme c-o iubea pe Luana dar, fără să cunoască motivul, simțea că într-o zi îi va face un mare rău. Ștefan veni s-o vadă la o oră târzie, cu un buchet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
felul de întrebări, se gândi la toate variantele, incapabilă să găsească un răspuns. Ajunse până acolo încât să ia în calcul posibilitatea ca unul din colegi să-i fi făcut o glumă proastă, jucându-se cu inima ei. Aceștia se îndoiră că e careva capabil de un așa gest. Intrat în panică, Noia înnebunise complet. Fără să țină cont de ea, își plângea de milă și blestema ceasul în care venise în fabrică. Dacă se știa incapabilă să facă o astfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
goană nebună pe holurile spitalului, își făcu loc printre medicii aplecați asupra ei, strigând-o necontenit pe nume. Când o văzu culcată în așternutul alb, absentă la tot ce era în jur, pradă unui somn adânc din care doctorii se îndoiau că va mai ieși vreodată, el i se așeză alături, hotărât să nu plece de acolo decât împreună cu ea. Ce ți-au făcut, iubito? Cu ce te-au supărat atât de tare? Sanda și Iuliana Darie veniră spre seară, îngrozite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]