1,117 matches
-
vedea că e venit din provincie, după cumpărături. Codoșul a ginit unde ținea tașca și s-au luat după el. Se dichisiseră, că așa trebuia la ocazii d-astea. Paraschiv a pregătit la repezeală alt portofel, -la umplut cu jurnale îndoite și i -la dat lui Gheorghe. Negustorul, ce să știe, mergea liniștit înaintea lor. A luat-o Paraschiv la picior și -la întrecut. Mergea, mergea. În spate, ăl bătrân se uita cu nepăsare în galantare. Provincialul a mai intrat, a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Bismillah...“, și că restul rugăciunii avea să urmeze. Dar asta nu s-a întâmplat înainte de capătul nopții, care a fost minunat de nesfârșită. Stăteam întinși unul alături de celălalt, atât de aproape că buzele mele fremătau la șoaptele ei. Picioarele ei îndoite formau o piramidă; genunchii erau creștetul, lipiți unul de altul. I-am atins, s-au despărțit, de parcă s-ar fi certat. Circaziana mea! Mâinile mele încă mai modelează uneori formele trupului ei. Iar buzele mele n-au uitat nimic. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lui Iuda ghinionistul, desemnat de hazard să-l trădeze pe Isus, deși, dintre cei doisprezece apostoli, Iscarioteanul Îi era cel mai devotat Mântuitorului, visul etajat din repetabilele coșmaruri care mă cutreierau uneori când adormeam culcat pe partea dreaptă, cu genunchii Îndoiți, și mă visam În somn, culcat pe dreapta pe canapeaua pe care mă aflam trântit În realitate, visând că sunt culcat pe acea canapea și că visez că dorm și visez că dorm culcat În aceeași poziție, pe aceeași canapea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
tragă voluminoasele transperente albastre și draperiile Înflorate de la ferestre. Ticăitul pendulei bunicului din camera pentru Învățătură căpăta treptat o intonație plicticoasă, sâcâitoare. Chiloții mă strângeau la vintre și ciorapii negri cu nervuri Îi simțeam aspri pe pielea delicată a picioarelor Îndoite, senzații care se combinau cu o umilă necesitate, a cărei satisfacere o tot amânam. Trecea aproape o oră și nici urmă de Mr. Burness. Fratele meu se ducea În camera lui să exerseze la pian și apoi se afunda tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
acoperite cu zăpadă, pe sub copacii albi, În timp ce Serghei ședea pe o a doua sanie, tapițată cu pluș roșu, atașată de săniuța mea albastră, iar eu vedeam În fața mea călcâiele a două cizme de pâslă pășind foarte repede cu vârfurile ușor Îndoite și, când o talpă, când cealaltă aluneca pe o porțiune aspră de gheață. (Mâna și picioarele aparțineau lui Dmitri, grădinarul nostru cel mai bătrân și cel mai scund, iar poteca era aleea de stejari tineri care pare să fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
abdomen nu putea fi detectat și ale cărui aripi se desprinseseră, era definitiv pierdut: aripile puteau fi atașate din nou, dar n-aveai cum să dovedești că toate patru aparțineau acelui torace fără cap, țintuit cu un ac de gămălie Îndoit. În dimineața următoare, biata Mademoiselle a pornit cu un aer foarte misterios spre St. Petersburg și s-a Întors seara aducându-mi („ceva mai bun decât fluturii tăi de varză“) un banal fluture de noapte Urania montat În ghips. „Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
presupunea că treaba asta ar fi aflat-o în ultima clipă și ne-a comunicat-o ca să fim pregătiți sufletește. ― Joacă tare, spuse inginerul pe gânduri. Sări sprinten în picioare, trăgîndu-l de mână pe celălalt. Cârnul își privea țintă degetele îndoite. Apucă arătătorul și mijlociul scuturîndu-le puternic. ― Stai! Mai am două chestii să-ți transmit. Întâi, cică să căutăm în safe... ― Nu există nici un safe! ― Pe urmă zicea ceva de rafturi. Să umblăm la rafturi. N-am prea înțeles... ― Rafturile de la
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mai bem apă, - zise mama pădurilor ostenită. Stătură și se răsuflară. Baba bău apă, Făt-Frumos bău putere, ș-un fel de foc nestins îi cutreeră cu fiori de răcoare toți mușchii și toate vinele lui cele slăbite. C-o putere îndoită, cu brațe de fier o smunci pe babă de mijloc și-o băgă-n pământ până-n gât. Apoi o izbi cu buzduganul în cap și-i risipi creerii. - Cerul încărunți de nouri, vântul începu a geme rece și a scutura
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
luă alți cai din chiar grajdul Genarului. Astă - dată plecară noaptea. Ei fugeau cum fug razele lunei peste adâncile valuri ale mărei, fugeau prin noaptea pustie și rece ca două visuri dragi; ci prin fuga lor auzeau miautele lungi și îndoite ale motanului din vatra castelului. Apoi li se păru că nu mai pot merge, asemene celor ce vor să fugă în vis și cu toate aceste nu pot. Apoi un nor de colb îi cuprinse, căci Genarul venea în fuga
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
lume, N'ar ave în ceriuri nume. Căci spre a mea pedepsire Au eșit acea numire De-ntîi e dulce ca mierea Până ce-i-mplinește vrerea. S-arată din început Foarte dulce și plăcut, Iar apoi amară-i foarte Ca o îndoită moarte. Aș vroi de zece ori Într-un minunt ca să moriu. Inima mea o dau ție Legată cu jurământ, Stăpînește-o-n piept la tine Până voi intra-n mormânt. 5 (Un Stih a unuia, ce se călătorește, al căruia glas s
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
neagră și tânăra cu ochelari fumurii, ce ciudată întovărășire, era de înțeles că neajutorarea orbirii îi apropiase, dar trecuseră patru ani și, dacă pentru o femeie tânără patru ani nu înseamnă nimic, pentru un bătrân e ca și cum s-ar număra îndoit. Și continuă să fie împreună, gândi comisarul. Sună la sonerie și așteptă. Nimeni nu veni să deschidă. Își lipi urechea de ușă și ascultă. De cealaltă parte, liniște. Sună încă o dată pentru a respecta rutina, nu pentru că spera să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
era să apară bătrânul cu legătura neagră, nu atât din cauza a ceea ce credeți, să urmărești o femeie tânără și drăguță este, evident, mai atractiv decât să umbli în urma unui bătrân, ci pentru că tipii ăștia care au un singur ochi văd îndoit, nu au altul care să-i distragă sau care să se încăpățâneze să vadă altceva, am spus deja ceva similar mai înainte, dar adevărul trebuie repetat de multe ori ca să nu cadă, sărmanul de el, în uitare. Și eu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
se auzi clinchetul paharelor pe mese, roțile huruiră pe șinele de fier, geamurile zornăiră și scânteile trecură prin Întuneric ca niște capete de chibrit Încinse. Prea târziu pentru ultima comandă, dr. Czinner apăru În vagonul-restaurant În mijlocul tăcerii, cu genunchii puțin Îndoiți, ca un marinar care se ține bine pe picioare pe-o mare furtunoasă. Un chelner venea În fața lui, dar nu era conștient că e condus. Cuvinte licăreau În mintea lui și deveneau fraze. Spui că sunt un trădător al țării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și au făcut cum le spusese Domnul. Și Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov. 10. Domnul a adus pe Iov iarăși în starea lui de la început, după ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi. Și Domnul i-a dat înapoi îndoit decît tot ce avusese. 11. Frații, surorile, și vechii prieteni ai lui Iov au venit toți să-l vadă și au mîncat cu el în casă, l-au plîns și l-au mîngîiat pentru toate nenorocirile pe care le trimisese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
trebuie să-l arunci. — Dar. Dacă vreau să-mi păstrez bumerangul și nu să-l... pierd într-o gaură mare și întunecată? — Aruncarea și întoarcerea este bumerangul, căposule. Fără partea asta, nu faci decât să târâi după tine un băț îndoit. Am zâmbit. — Ei, cine te-a făcut așa deșteaptă? — Mmm... Gândindu-se la asta, Scout ridică din umeri copilărește. — Poate Dumnezeu? M-am uitat la ea. — Ce? — Uau. — Ce? — Doar uau. — Termină. 19 Istoria se scufundă în adâncuri În lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în sens invers, puse cap la cap mii de fărâme - încet, mai repede, tot mai repede, gata -, recompunându-le în persoana mea. Am clipit. M-am șters la ochi. Am întins mâna fără să-mi dau seama. Am luat cutia îndoită și, încet, distrat, am scos-o din punga distrusă. Cele trei obiecte dreptunghiulare dinăuntru fuseseră cu grijă, cu mare grijă, înfășurate într-o pânză albă, moale. M-am uitat la ele câteva secunde. Am dus cutia și-am așezat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sau în jurul listelor de taverne și pensiuni și baruri și orașe și trasee și plaje. — O, Doamne. Nici o forță în spatele cuvintelor, doar ele ieșind, scurgându-se afară din mine odată cu respirația. Degetele mele atinseră adânciturile, urmele lăsate de pix, colțurile îndoite ale paginilor. Clio. Ghidul lui Clio. Adevăratul scris de mână al lui Clio Aames chiar în fața mea. Cuvintele și urmele de pix se întrepătrunseră și se rostogoliră laolaltă pentru o secundă. Ceva lovi pagina cu un pleoscăit zgomotos. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
unul de celălalt. Astfel, obiectul pe care-l țineți În mână vă poartă deja semnul, urma netezirilor cu dosul palmei sau a abandonului cu paginile desfăcute și cotorul În sus, poate chiar o amprentă plină de grăsime ori un colț Îndoit, indicii pentru reluarea ulterioară a călătoriei. Acum, această carte e o haină care a deprins contururile stăpânului; ea nu mai poate fi nici considerată nouă, nici nu poate fi dăruită mai departe. E ca o soartă de om. Sfârșitul lumii
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
de lînă, unul alb și altul roșu. Înțeleg aluzia la comportamentul meu ursuz. La 8 martie, în prezența soției care zîmbește amuzată, Costică oferă replica bărbătească celor mai tinere dintre colege: un album. Mai bine zis un carton tăiat și îndoit stîngaci în formă de tartaj. Celei care îl deschide, dintre tartaje îi apare un petic de lînă neagră din mijlocul căruia, printr-o tăietură, țîșnește un cartonaș lung, cu vîrf bont și boit cu creionul chimic. Izbind cu pumnii în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Selat era bătrân și avea mai puțin păr În cap, așa că l-am scrijelit din nou, fără să mai Încerc să-l fac să semene cu omul cunoscut. I-am făcut picioarele din câte o linie, trupul dintr-una mai Îndoită, căci era adus de spate, iar capul ca un cerc. Pe Dilc l-am făcut cam la fel, numai că i-am făcut trupul drept și, pentru că avea mai mult păr pe cap, am tras niște linii deasupra cercului. - Ție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ridică ochii speriați de la chibrit spre moartea care se apropia de el șuierînd. Chiar și În cele cîteva clipe de viață care-i mai rămăseseră, trupul său avu timp să mai schițeze cîteva mișcări. Se Întoarse pe jumătate, cu genunchii Îndoiți, pregătiți parcă pentru un salt În aer, umărul i se lăsă În jos, iar mîinile cafenii bîjbîiră Într-o Încercare inutilă și neterminată de a apuca găleata. Apoi, pe jumătate chircit și crispat, cu palmele arcuite ca pentru o rugăminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mai văzut În viața lor un bețiv! Haide! Să mergem! strigă el. Și pleacă grăbiți, În timp ce primul face haz de ceilalți cu un glas batjocoritor. Și, Într-adevăr, așa cum ședea pe bancă, cu pălăria căzută pe frunte, cu un picior Îndoit țeapăn spre spate, cu mîna dreaptă spînzurată peste marginea băncii, cu buzele subțiri, de irlandez, supte și crispate Într-un zîmbet ușor, cam slobod și bețiv, atitudinea și aspectul mortului aduceau atît de mult cu Înfățișarea omului căzut În năuceala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dovadă a crucificării. E vorba de două cuie, perfect ruginite, găsite pentru prima dată acum 20 de ani în mormântul familiei Caiafa, pierdute (normal, că în ziua de azi cine mai e atât de atent la două cuie ruginite și îndoite, când în fiecare zi se lansează noi promoții la Dedeman?) și recuperate mai zilele trecute. Cel care le-a readus acum în atenția credincioșilor de pretutindeni, este regizorul Simcha Jacobovici, dintr-o familie de evrei români emigranți. Iată cum românii
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
cea rămasă o s-o scoată ei din tranșee cumva. Între timp, părinții lui madam Istrate se curățaseră si nici ea nu se ținea prea bine. Neamul Istrate cărase la etajul doi atâtea pastile, vinete, roșii, curmale și antricoate, încât plătiseră îndoit valoarea apartamentului pe care-l așteptau de treizeci de ani. Dacă tanti Mizi se spălase pe cap și nu putea ieși când lui tanti Clemanza îi veneau poftele, fosta învățătoare ieșea pe holul vilei și striga: - Madam Istrate! Rogu-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
poftă! Aaa, vinișor de care? Avem un Cabernetuț demisec deosebit. Pentru clienți generoși. Îmi dau seama că se referă la Maiko. Pe ceardacul susținut de coloane de lemn sculptat suntem singurii vizitatori. Cei trei ospătari cu șervetele pe mâna dreaptă îndoită au rămas lângă masă, la ordinele noastre. Le fac semn că pot să se retragă. Admirăm curtea largă, pătrată, gurile uriașe ale cramelor deschise. Mirosul vechi, de chefuri cu voievozi, ne face să uităm Bucureștiul prăfuit și constipat. Mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]