1,038 matches
-
Minulescu, căruia Îi mergea mai la inimă, Îmi spunea, să fie el apucat și tras de mână (poetul „corăbiilor plecate“ se pro nunța Încă mai categoric!) În loc ca să dea, după teoria mea, buzna peste ele, sub ochii lor frumoși, speriați, Înfricoșați și bucu roși În cele din urmă, ba chiar implorându-te să mai poftești și altă dată. Oricum, s-au dus vremurile de demult când părinții căutau cu lumânarea un bărbat pe potriva fetei lor, care și-l caută și și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
care se legau și se dezlegau în jur. O singură dată a mai încercat să se apropie de un coleg, la puțin timp după ce a fost transferat la Școala nr. 37, Aurelian Barbăneagră. „E fiu de mare legionar“, șușoteau copiii înfricoșați, iar Barbăneagră se făcea că nu aude. „Știi - i-a zis într-o zi Brăduț când Aurelian se retrăgea în spatele școlii să-și mănânce gustarea de la ora zece -, și eu sunt băiat de legionar.“ Aurelian s-a oprit din mestecat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
din insula Sfânta Elena; Rousseau, mare dușman al lui Cristos, s-a sinucis lângă Paris; Voltaire, pregătitor al Revoluției franceze și propagator de idei antireligioase, a murit deznădăjduit și părăsit de toți... Sărmanii! Ei nu și-au dat seama că: „Înfricoșat lucru este a cădea în mâinile Domnului celui viu” (Evr 10,31), și „cel ce va cădea pe piatra aceasta se va zdrobi; iar pe care va cădea îl va sfărâma” (Mt 21, 44). Biserica de regulă atunci înflorește mai
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
cu totul. Respirați sub pături. Așa. Stați cuminți acolo. Bine. Tușeam și respiram cu greutate sub păturile care ne protejau de fumul iute și înecăcios. După un timp, focul s-a stins de la sine, iar noi stăteam aiuriți și terminați, înfricoșați și debusolați, neștiind ce avem de făcut. Ce-i cu noi? De ce toate astea? Încotro să ne îndreptăm și cui să-i cerem ajutor?? Camera se răcise. Ritmicitatea procesului respiratoriu putea fi urmărită privind la jetul de aburi eliminați natural
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
a Bunului Păstor, care nu dorea ca "oaia" Lui să fie belită de tot, că, altminteri, cine știe ce-i mai trecea prin căpățână acestei primate garnisită în uniformă de milițian. Îmi lua "blana". Sus, amețitule! Sus, că te înmormântez aici! Mircea, înfricoșat, cu lacrimile curgându-i pe față m-a ajutat să mă ridic și să-mi ocup locul în formație. Gata, pinguinilor? Înainte, marș! Ha, ha, ha! Chiar așa! Pinguini! Ia uite la ei! Ha, ha, ha! Nu v-am spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Mai degrabă, privirile noastre erau izbitor de asemănătoare cu ale participanților la un priveghi al unei persoane mult iubite. Într-adevăr, noi ne înfruptam din ultima mămăliguță prăpădită, făcută din ultimul căuș de mălai din sacul golit. Eram șase copii înfricoșați și ne uitam la mama ca la singura salvare. Mama lua câte o bucățică de mămăliguță și expedia bolul alimentar cu înghițituri mici și cu ochii mai mult închiși fiindu-i parcă rușine că nu ne poate oferi ceva mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Nimic. Era o liniște totală. De cimitir. Numai crivățul, afară, își făcea de cap împăunându-se cu victoria zdrobitoare asupra unei familii necăjite și neajutorate pe care o înmormântase sub uriașul troian de zăpadă... Și adormeam. Dormeam somnul chinuit și înfricoșat al celor condamnați irevocabil de o justiție partinică, nedreaptă și imanentă, nefiind siguri dacă mâine vom ajunge să spunem "Bună dimineața!" răsăritului de soare. În această acalmie sepulcrală numai orchestra personală a fratelui nostru mai mare, Mircea, manifestând un optimism
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
suportat același regim de maximă austeritate ca noi. Avea o crăticioară unde mama îi punea zilnic rația de boabe, precum și un vas mai mic pentru apă. Se împuținase la trup. Jigărit și mititel, ajunsese un schelet care asista neputincios și înfricoșat la niște evenimente care-l depășeau și pe care nu le înțelegea. Ieșise și el odată cu noi pe hol, să se bucure, să vadă minunea care se întâmplase, privind lumina rece și leșioasă prin care se strecurau tot mai rar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și de apăraie țolicile din odaie. Vă imaginați ce plăcere, ce surpriză și încântare simțeam când fenomenul se petrecea noaptea, în timpul somnului, și te trezeai dintr-o dată cu paleașca aia pe obraz de ziceai că te-a lovit calul, trezindu-te înfricoșat, amețit și năucit de puterea izbiturii? Atunci te întrebai pe bună dreptate înfuriat, disperat și revoltat. Ce mama dracului se întâmplă? Până când??! "O, Eli,Eli, Lama Sabachtani? " (Matei, 27:47) ("Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?") ...Acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de piper." (G. Topîrceanu) Cerul însuși părea să se limpezească puțin câte puțin, retrăgându-și cohortele de nori spre limanuri cunoscute doar de ei, împinși de un măturoi uriaș, într-o învălmășeală cosmică, spre ținutul zăpezilor veșnice. Priveam uimit și înfricoșat la colosala forță distructivă a acestor formațiuni ciclopice în momentul descărcărilor electrice. Fantastic! "Și-ai s-asculți cum cornul vântului mereu Nourii pe ceruri către zări îndeamnă." (Nicolae Labiș) Încet-încet, cu eforturi din ce în ce mai mari, ne-am apropiat de spitalul unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pieptul lui. Somația a fost făcută cu voce tare, sonor, fără menajamente, așa că ne-am trezit cu toții, și mama și noi, copiii. Nici un pic de bun-simț, gingășie ori delicatețe din partea acestor intruși. Țineau pistoalele îndreptate spre niște copii nevinovați și înfricoșați dormind pe dușumea alături de mama lor. Ce-i, Vasilică? Ce se întâmplă? Cine sunteți și ce vreți de la soțul meu? Lăsați-l în pace! Unul dintre ei, rânjind într-un mod animalic, i-a răspuns pe un ton grosolan, brutal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
că nu cărțile, nu premiile, nu imnurile de glorie din cronici constituie rațiunea noastră de a fi. Ci apărarea omului, voința de a pune (în discuție) și de a se opune (sentinței). Noi înșine, intelectuali, știm - cu mândrie, cu bucurie înfricoșată - că a fi intelectual înseamnă ca în ultima clipă, cu spatele la zid și moartea în suflet, să strigi semenilor tăi: „E timpul să vă reamintesc că aparținem umanității, că omul s-a despărțit de animal, și dacă înlănțuim omul revenim la
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
cunoscut nicicând câmpiile Moldovei, îi așează pe frunte coroana și pe umeri hlamida, pe care Domnul le purta numai la zile de sărbătoare, deși momentul în care-l prezintă, e momentul solemn al conducătorului de trupe, momentul plecării, al energiei înfricoșate și mute. Dar ce importă! Ștefan trăiește cum puține statui știu să trăiască; gestul lui, plin de măreție, impune generațiilor de azi, ca și cum ar exprima, nu imperativul unor timpuri care au fost, dar al unui destin pe care nimic nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
petrecut împreună fusese ca un preludiu plăcut care acum se apropia în mod firesc de un sfârșit dezastruos. O privea cu un dispreț pe care ea nu-l merita. Acum speranța era ca un pui cu tot cu pene, cuibărit în suflet. Înfricoșată, tremurând, se furișă ca o umbră într-o altă cameră înaintând în întuneric, deschizând ușa fără zgomot. Se trezi rugându-se: ,,Doamne, dă-mi putere să rezist, să cred că am visat și că totul este un coșmar.” Nu voia
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
discriminarea din textul religios, evreii nemaifiind excluși În mod explicit de la mântuire. Într-un alt text hagiografic apocrif, Viața Sfântului Vasile cel Nou (care a circulat În spațiul românesc de pe la sfârșitul secolului al XVII-lea), În ultima sa parte, „Vederea Înfricoșatului județ”, Sfântul Grigorie - ucenicul Sfântului Vasile - este urcat la ceruri de un Înger. Aici, el vede cum Isus Înfăptuiește judecata de pe urmă, Întâi asupra „jidovilor”, cei care au trăit „mai [Î]nainte de Hristos” (considerați mai puțin vinovați) și cei
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
eu ca voi/ și Însetat de duioșie,/ și de putere Însetat, de aur, de dorințe sau de chinuri,/ da, fost-am rău și eu ca voi, și temător ca voi, și fost-am/ orgolios În ceasuri calme, beat de izbânzi, Înfricoșat/ și torturat de insuccese./ Da, fost-am om la fel ca voi” <endnote id="(492, pp. 276-279)"/>. B. Fundoianu pare să parafrazeze monologul lui Shylock, ba chiar, În unele locuri, să-l „citeze” : „Dacă mă Înțepi, nu sângerez ?” (la Shakespeare
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
22 și 942 după 22 decembrie, iar dintre aceștia 400 militari în termen la care se adaugă încă 3300 de răniți. Măcar de ar fi bine în viitor! Am fost de Anul Nou la București. Ai mei sunt bine, dar înfricoșați, mereu neliniștiți, tensionați și adânc marcați de evenimente. Revin la Bârlad. În aprilie 1990 Mariana vine la Bârlad să mă vadă. Am mers cu flori la cimitir și am discutat cu îngrijorare despre frământările din București. Nu-mi pot explica
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
pentru obsesia v)rs)rii de sânge? Refuz s) cred c) acest „capitalism de stat” este atat de diabolic, Înclinat spre conspirație și atotputernic precum Îl prezint) Chomsky. Este nevoie de dușmani În afara ț)rii pentru a ne menține docili, Înfricoșați și pasivi? Suntem deja Înfricoșați și am devenit suficient de pasivi din cauza jafurilor, violurilor și crimelor din orașele noastre. Mult mai clar decât mecanismele obscure ale capitalismului de stat centralizat este faptul c), pe str)zile Beirutului, tineri, b)iețași
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
de sânge? Refuz s) cred c) acest „capitalism de stat” este atat de diabolic, Înclinat spre conspirație și atotputernic precum Îl prezint) Chomsky. Este nevoie de dușmani În afara ț)rii pentru a ne menține docili, Înfricoșați și pasivi? Suntem deja Înfricoșați și am devenit suficient de pasivi din cauza jafurilor, violurilor și crimelor din orașele noastre. Mult mai clar decât mecanismele obscure ale capitalismului de stat centralizat este faptul c), pe str)zile Beirutului, tineri, b)iețași de doisprezece și paisprezece ani
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
gândești? șoptește înfiorat Toader. Sfântul cade cu fața la pământ implorând: Tu, Dumnezeu al meu! Fă dreptate pe Pământ, până nu-i prea târziu! Oameni buni! Vă prorocesc "Plinirea Vremii"! Privegheați și vă rugați, că nu știți când trâmbițele Apocalipsei vor suna înfricoșata Judecată de Apoi! Pocăiți-vă! Po... po... Brusc se ridică, dă înapoi înspăimântat, se holbează cu ochiul cu albeață, face cruci peste cruci și strigă: Piei Satană!! Piei!! Nu mă ispiti!! Piei!! Își agită brațele prin văzduh, se luptă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cărările Împărăției, desculț, cu traista în băț doldora de sfinte iconițe, cu așchiuțe din Crucea Mântuitorului, cu oscioare moarte făcătoare de minuni de-ale vreunui "sfânt mucenic" de mine dezgropat... Și cu ciuma? întreabă Ștefan. Ciuma? Molima bântuie sălbatec. Oamenii, înfricoșați, fug din calea ei. Stambulul e pustiu. Sultanul și Înalta Poartă au fugit în munți. Împărat au calic ciuma nu alege. De când îi "blagoslovesc" eu... M-a ascultat Sfântu', se mândrește Preafericitul. L-a ajuns blestemele noastre, precizează Duma. Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vaiete în gropnița Voievodului Alexandru de li s-a ridicat părul măciucă. Vezi bine, voievodul se căznea să aridice lespedea; bag-samă, voia să ajute Moldova ajunsă la grea ananghie... Și, tot în noaptea aceea, pe cer s-au ivit arătări înfricoșate rău-prevestitoare: o stea cu coadă, care... Cu coadă zici?! se minunează Ștefan zâmbind ușor. Era mare? Dădea din ea? Dacă dădea din coadă, era de bine. O fi un semn ceresc de bine... Măria ta șuguiește, dar astrele... Stelele sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
silueta Sfântului, propovăduind halucinante blesteme. E grozav "Sfântul" aista cu Apocalipsa lui. O fi Vocea Destinului, șoptește Ștefan. Sfântul cade în genunchi, cu ochii, cu brațele implorând Cerul. "Doamne!! Aruncă-i în întunericul unde-i plânsul și scrâșnirea dinților! Trâmbițele înfricoșatei Judecăți de Apoi!!..." Ia, hușuiți pe Habacuc aista, că-mi sparie oștirea cu Apocalipsa lui! Șendrea se apleacă cu smerenie înaintea Sfântului: Binecuvântează părințele... și îl ia de braț și-l duce pe sus. Aleluia! Aleluia!... Sfântul se zbate, strigă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cuvântul, grav: Măria ta! În aceste clipe!... Noi!... Noi!... Îți jurăm că ne vom... Ștefan se întoarce, îi surâde și duce un deget la buze, în surdină: Știu unchiule... Cred unchiule... În aceste clipe solemne", se spun cuvinte mari... La "Înfricoșata Judecată", oricum, veți da socoteală. Acu, să ascultăm clopotele Sucevei. Plecăm și-o să ne fie dor de ele... Clopotele Mirăuților, îngemănate cu dangătul clopotelor de la Sfântul Dumitru, bat rar, în dungă. "O să ne fie dor de ele..." Ștefan privește în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cămeșile sfâșiate... După ei, Sora, bocind, mușcându-și pumnii, despletită, umflată de plâns, se prăbușește la picioarele Doamnei Maria, care o ridică și o îmbrățișează. În genunchi, netrebnicilor!! îi brutalizează Duma. Lasă-i... și Ștefan îi contemplă, așa cum stau îngenuncheați, înfricoșați, cu capetele plecate. Cât p-aci, dragilor, să mă strămutați în gropniță, la Putna, le spune apoi cu o voce surprinzător de calmă, fără patimă, cu ironie, zâmbind chiar. Va să zică, pohtiți alt domn... mai bun, mai vrednic... Să închinăm dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]