1,615 matches
-
animalele pentru mâncare și și-a găsit și un bărbat în mijlocul pustietății. Tot ceea ce-i lipsise stătuse ascuns în fundul Pământului. Pearl a stins lampa cu propan și s-a strecurat în pat. Andy a adormit, iar ea a început să îngâne o melodie; nu voia să audă nimic altceva. Pearl putea să accepte multe, dar avea și ea limite. În noaptea când s-a dus cu băieții ăia, era la fel de beată ca ei. Asta până când i-a venit rândul celui de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
lumină Pentru a vesti nașterea Celei de-a șasea coloane. Doar un desen mai am Pășesc în cerc și lumea mi se pare goală De așteptări, dorințe, ambiții, năzuinți Am înghețat să tot aștept afară Iar tu, la cald, să-ngâni și-n șoaptă să mă minți. Și cercul se închide și strânge-n el tăcerea Blazări tot încolțesc pe un pământ secat În negură și ceață nici nu mai simt plăcerea De-a mă uni cu clipa, s-o mângâi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
moară ședeam pe trepte cu ochii-n ochii icoanei așezată deasupra ușii sub ștergarul cusut de mână ascultam cum se făcea piatră tinerețea i se ridicase demult la cer când în ocol a intrat văduvia pentru tot restul ogrăzilor miruite îngânat pe nas în ziua când de la biserică se-ntorcea cu mine de mână și cu apă vie ce mai însemna o poartă a durerii știam că e ultima îi sfârtecase altcineva toate cele câteva inimi ea vindecase mâini picioare și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
roți de metal se învârteau obosite în același sens, strivind între dinți clipele de monotonie. Așteptam încordat momentul în care să se spargă rutina sub sunet de clopot și-mi acordam în minte prin rimă cuvântul nerostit să-l pot îngâna pe muzica scrisă din doar două note, iar acea așteptare părea că oprește secunda în loc. M-am apropiat în vârful picioarelor de pendul și m-am trezit că-i mângâi pătratele forme, desenându-i conturul în noapte. Din el lunecau
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
stătea pe scaun la căpătâiul călătorului: —Ai văzut calul? —L-am văzut. Bun cal! Bun cal, da! zise popa. Apoi, după o tăcere, adăogi: Dacă moare? Cine, părinte? Popa făcu semn spre străin. Dă, eu știu ce-i de făcut? îngână primarele. Popa împroșcă iar, vânturând filele unsuroase: — Dacă moare, cu ce-l îngropăm? Calul! vorbi luminat primarele. De bună-samă, calul! răspunse popa. În tăcerea nopții de toamnă, veni de afară, iar, nechezatul jalnic al roibului. Apoi, sub lumina tristă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Mă apropiai, mă oprii lângă ușă. Voii să strig. Pe cine să strig? Poate-i acasă pușcașul. Și nici n-aveam glas în gâtlej. Tresării deodată. Glasul Chivei întreba chiar lângă mine, îndărătul ușii: — Dumneata ești, taică? De-abia putui îngâna: — Nu, Chivo, eu sunt, deschide... Nici un răspuns. Poate sta la îndoială: poate se gândea să nu-mi dea drumul; și iar rostii rugător: — Nu mă cunoști, Chivo?... Atunci, scurt, zăvorul scrâșni; și deodată îmi răsări în față fata, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu încredințare că prin întuneric i-am văzut foarte deslușit ochii. Uite, asta voiam să-ți spun. Acuma îmi aduc foarte bine aminte de împrejurările acelea. Nevasta vătafului meu era așa cum am înțeles-o eu la început. Abia putea să îngâne două vorbe; nu știu dacă cugeta în adevăr la ceva. Nu știu dacă-și iubea bărbatul, dar, după cum înțeleg, părea că-l iubește. Și femeia aceasta, din când în când, deodată își dezvăluia doi ochi plini de patimă și avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la îndoială, parcă voia să răspundă ceva. Își ațintise în pământ privirile. Apoi deodată tresări: Ia! și se sculă în picioare, naltă și subțirică și intră în casă. De departe, dinspre câșlărie poate, se auzea cornul lui Voinea. Chema prelung - îngâna sunete scurte apoi, și iar tremura într-o adiere lină; după aceea, tăcu. În liniște, un glas depărtat începu să cheme. Abia se deslușea, venea ca un freamăt prin codrul des: Măi Orofei, măi!... Tăcu și glasul. Și într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care o întrebau, nici nimic, intra în întuneric, se ducea; și târziu se întorcea, se furișa pe ușă. Maică-sa ridica un cap mare, cu părul zburlit, prin semiîntunericul împrăștiat de lampa cu fitilul micșorat. Cu glas mustrător, cu neliniște, îngâna: — Ce ți-i de cap, fată? Unde te duci? Am să te spun lui tatu-tău și are să fie rău de tine... Fata încrunta sprâncenele fără să răspundă, se dezbrăca repede și se înghemuia într-un colț, cu ochii ațintiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să te așezi sub cort de matasă cu feciorul Căprarului... Fata se ghemuise în fundul patului; parcă nu-l asculta; dar ațintea asupra lui priviri veninoase care luceau în umbră. Sanis porni apoi cu cizmele-i uriașe prin noroiul uliții; porni îngânând moale pe nas cântecul nunții. În urmă-i Haia își lăsă capul pe genunchii ridicați și începu să plângă. Rifca zvârli pe-un scaun călțunul. Porni și ea cu voce tânguitoare: Iar începi, Haie? Liniștește-te... Nu mai plânge degeaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ne vom despărți niciodată? Un vânt răcoros pătrunsese prin fereastra dechisă, stingând dintr-o suflare sfeșnicul de bronz. Era întuneric, era trist, nu mai vedeam ochii Hibei. Vocea ei ajunsese până la mine venind parcă de departe, întretăiată, ca și cum ar fi îngânat o veche melopee a deșertului: — Adesea cei ce se iubesc se țin de mână și visează împreună la fericirea lor viitoare. Dar, cât vor trăi ei, nu vor avea fericire mai mare ca în clipa aceea când mâinile li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la farmecele lui Pinky ca întotdeauna, își continuă drumul, iar viața sa rămânea tare ca piatra și netulburată de iubire. La momentul potrivit, se va găsi pentru el fata potrivită, fără intervenția unei povești de dragoste. Între timp, se distra îngânând cântecele de dragoste de la radio, ciupind-o și necăjind-o pe fata ciudată din autobuz care îi atrăsese din întâmplare privirea. Astfel, fu o adevărată surpriză când Pinky își schimbă strategia indirectă cu una directă pentru a fi recunoscută. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
de-albastru și de-azur, Te mai văd, te mai aud! Oh, punctează cu-al tău foc, Soare, soare... Corpul ce întreg mă doare, Sub al vremurilor joc. Dintr-un fluier de răchită, Primăvară, O copilă poposită la fântână Te îngînă Pe câmpia clară... Verde crud, verde crud... Mugur alb, și roz și pur, Te mai văd, te mai aud, Vis de-albastru și de-azur. Amurg de vară Histerizate fecioare pale, La ferestre deschise, palpită... În amurguri roșii, nupțiale, Stau
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
total diferiți, și aici se adeverește inepuizabilitatea de manifestare a realității organice în firile receptive ale bunului -simț. Poeții merg cu gândul și graiul lor în virtutea naturii, ei gândesc în continuarea naturii, nu în contradicție sau scandal cu ea, ei îngână natura, o cântă și descântă, o leagănă ca pe un prunc să se liniștească, nu o brutalizează nici violentează, ci o înfiază, o hrănesc și o cresc în scutecele ei și o împodobesc cum îi cere starea și frumusețea. Faptele
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
de cuvinte, a adăugat pe fugă, în același timp cu mine, care am spus: — Îi spuse actrița preotului. Dacă ai putea să nu te mai gândești la prostii măcar o clipă... — Aseară nu păreai a fi deranjat de asta... am îngânat eu. —...urma să spun că tocmai am fost invitat de Suki Fine la sărbătorirea celor douăzeci și patru de ani ai ei și ai Belindei. Sir Richard ne scoate pe noi, toată gașca, la cină. Am întrebat dacă pot să te aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
fantezie. Plăcerea de-a scormoni. Sau de a strânge șurubul. A râs. — Chiar atât de mult te apasă trecutul? — De ce crezi asta? Văd că vorbești numai despre el. Ai ceva care-i în neregulă acolo? Te-apasă dosarul? — Dosarul... am îngânat-o. Începusem să fiu din ce în ce mai atent la dosar. Constatasem atotputernicia lui, prezența lui peste tot, ca un fel de veghetor din urmă. În fiecare an completam, venite de la serviciul de cadre, fel și fel de formulare, autobiografii și întinse cearșafuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din F. Îmi aranjase consăteanul Carâmb, un fel de activist la Comitetul Județean de Cultură. Tot Carâmb, ajuns director în Minister, mă va aduce, peste ani, la Cinematografie, găsindu-mi postul ăsta de arhivist, unde m-am retras să-mi îngân romanțele. Nu am mai apucat să mă confesez. Între timp a revenit și celălalt cu Volga. Au vorbit ceva între ei și mi-au dat legitimațiile. Mi-au spus că puteau să mă salte, dar ieșeau din tură și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
adeseori acolo, în preajma antenei lui Fraki, atrași de misterul care se săvârșea doar la câțiva pași de noi. Nu puteam vedea ce era înăuntru. Fraki ținea întruna draperiile trase. „Ascultă“, mi-a spus Ghidale, trecând în fața mea. A început să îngâne o melodie într-o limbă necunoscută. Îi auzisem de multe ori pe evreii din R. vorbind, dar cuvintele cântate acum de prietenul meu sunau altfel, învăluitoare, chemătoare, venite parcă pe o pală de vânt. Cântând, Ghidale făcea și unele gesturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă amuzasem cu ea și cu cei care se așezaseră la masa mea atunci, lăsându-i să creadă că sunt aviator, așa cum mă urmărise câțiva pași în aerul lăptos al dimineții, când mă despărțisem de ei. Într-o doară, am îngânat: — Conți? Până atunci, studiind paharul acela, părea că zâmbește, absentă, cine știe căror gânduri cu care își juca plictisul. S-a răsucit dintr-odată speriată spre mine. — Cum ai spus? — Conți. Nu... Oftă amuzată. — Eram, demult. Așa-mi spunea când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din când în când aruncau boabe de tămâie, smocuri de busuioc, câte un pumn de sare zgrunțoasă de săreau steluțe puzderii. Un alt bătrân, orb, într-o manta cenușie, soldățească, de demult, îl acompania la muzicuță pe cel ce citea, îngânând troparul, melodie mai mult bănuită, stinsă, izvorând ea însăși, temătoare, din ascunzișuri și cotloane de întuneric, din oboseli și pătimiri, ridicându-se abia atunci, chemată de buzele și răsuflarea orbului, spre lumina celor câtorva lumânări. Bastonul orbului, atârnat de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ne descrie Balcicul așa cum îl închisese în sufletul lui, ca pe o stampă cu desenul tras în calcarul străzilor, în roșiatecele ierburi arse și în nemărginirea verzuie a mării. Asiazma-mahlesi, Paruși-mahlesi, Caraghiol-mahlesi, Dere-mahlesi, Tatar-mahlesi, Trana-gimahlesi, Ghemigi-mahlesi, Cenghiul-mahlesi, Saraiu-mahlesi, Cavac-mahlesi, Suluc-mahlesi, îngâna Kerim furat de reveriile sale, înșirând după numele lor toate mahalalele de pe terasele Balcicului în care, spunea el, avusese în fiecare câte o nevastă. Cotropiți de muzica tainică a cuvintelor, îl ascultam tăcuți, biruiți, lăsându-ne furați de mirajul tânguirilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o femeie, poate chiar cu Veturia sau cu ochelarista pirpirie care tot insistase ca eu să gust din tortul ei, cum necunoscutul acela va da să cânte ceva dintr-o muzicuță, cum femeia aceea îl va repezi, cum bătrânul va îngâna ceva, ca o scuză sau ca o dojană, cum va trece în sufrageria în care petrecerea este în toi și, neluat de nimeni în seamă, se va cuibări în ungherul din spatele bibliotecii, între calorifer și măsuța cu o imensă vază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
i-a dat cu taximetristu’ afară“. Cum nu comentam informația și nici nu mă arătam prea deschis la comunicare, neinvitându-l să ia loc și să cinstească un șpriț cu mine, s-a aplecat, ca și cum ar fi vrut să-mi îngâne, doar mie, „Doina lu’ Belitu’“. A oftat: „Am crezut că era de-ai lu’ Codreanu. E mulți acu’ care vine acasă să facă judecățile de demult. Da’ legiunea s-a-mpuțit de la vremea ei, ce s-o mai fredonăm la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-i ating obrajii. Se va feri, scuturând capul. — O fată înaltă, cu niște ochi... Era tare băiețoasă... Va ridica din umeri, privindu-mă dintr-odată absentă. Scormonise și nu găsise nici acum nimic. — Noi îi spuneam Ester. — Ester? voi întreba, îngânând-o. De ce tocmai Ester? aproape că mă voi răsti la ea. Îi plăcea ei, așa... Va zâmbi, ridicând din umeri. — De la ea știu chestia aia cu măslinele de care vorbeai. O făcuse unu’, un aiurit, să sufere mult, își bătuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și dorința i se împlinea. Avea lumina în ea chipuri de îngeri blânzi de o frumusețe uluitoare. Iar iepurașul nu mai putea de veselie. Cineva, însă, nu-i dădea pace. Un buclucaș de nor se strecurase în castel și îl îngâna când se dădea de-a dura. Îl pândea și mereu îi ieșea în drum. Nu zicea nimic. Odată, când Lumina adormi, norul se repezi la iepuraș zicându-i: - Hai, afară!... e monoton aici!... nu vezi nici o câmpie!... hai să ne
IEPURAŞUL MÂNIOS. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_723]