7,890 matches
-
ci de „succesele” sale, cu toată puternica opoziție a conștiinței morale. Morala teleologică va fi neputincioasă În fața acestei imputări, atât timp cât nu va recunoaște dreptul moralei formaliste la aprecierea subiectivă. Numai după ce această recunoaștere va fi avut loc Îi va fi Îngăduit să pretindă și să accepte, și de partea ei, recunoașterea adevărului concepției sale privitor la aprecierea obiectivă. Capitolul IV Binaritatea raportului dintre „ceea ce trebuie să se facă” și „ceea ce nu trebuie Împiedicat să se facă” 1. Principiul dreptului Giorgio del
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
despre care am vorbit și capătă prin urmare, În aclași mod, o natură imperativă. Câteva exemple dintre cele mai caracteristice date de G. del Vecchio și Mircea Djuvara vor lămuri și mai bine faptul. Când Codul civ. italian (art. 1761) Îngăduie mandatarului să renunțe la mandat, nu face decât să nege pentru acest caz (În condițiile indicate), imperativul inerent Încheierii contractului (cfr. În special art. 1123), interzice uneia din părți de a renunța la contract din propria sa voință. Tot astfel
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
țării; cu clima - rece, caldă sau temperată -, cu calitatea solului, cu așezarea, cu Întinderea sa; cu felul de viață al popoarelor - plugari, vânători sau păstori; ele trebuie să fie potrivite cu gradul de libertate pe care orânduirea statului o poate Îngădui, cu religia locuitorilor, cu Înclinările, cu bogățiile, cu numărul, cu negoțul, cu moravurile, cu deprinderile lor. În sfârșit, legile au legătură Între ele, au legătură cu originea lor, cu scopul legiuitorului, cu ordinea lucrurilor În privința cărora sunt stabilite. Ele trebuie
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
-se, izbucniră amândoi într-un râs de nestăpânit, după care, el continuă: - Eu vreau o soție fidelă, bună gospodină, să mi aducă sub acoperișul casei o droaie de copii. Vreau să las și eu o umbră pe pământ! Nu voi îngădui niciodată ca soția mea să devină roaba unui serviciu, să-și consume frumusețea și feminitatea alergând în fiecare dimineață pentru a semna o condică. Ea trebuie să fie o doamnă cu care să pot ieși, fără jenă, în lumea bună
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
în întâmpinarea soțului. - Nu mă așteptam să vii la ora asta! Înseamnă că vom lua masa împreună, pară ea ad-hoc situația în care se putea desluși o oarecare stânjeneală, silindu-se să o acopere cu o voită dezinvoltură. - Mi-am îngăduit și eu o după-amiază de odihnă, te miră!? - Sigur că mă miră, căci tu ești mai însurat cu șantierul decât cu mine. - Cred că glumești, Ina, dar tu și când glumești pui uneori și câte un cui înroșit în vorbe
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
nesfârșit. Strigau scandând: Bos-ta-nii! Bosta - nii. Titi care regizase inclusiv refuzul bine de tot, luat cu asalt, face o piruetă a răzgândire treptată, aproape teatral și, cu o față de bidon turtit, se învoiește: Dacă promiteți că nu râdeți de mine...îngădui. Hai. Mă învoiesc. Nu râdem! - strigă tot barul în cor. Până și barmanul, știind ce urmează, uită să servească clienții însetați și ascultă cu luare aminte. Titi este gata de târguială. Semn bun. Sceneta este pe începute. Și ce dați
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cu creierul, mintea, rațiunea, care pare a fi soluția perfectă, iar undeva, pe axa timpului a început să se stingă dorința de a deveni mai buni, am permis răutăților și sentimentelor negative să facă parte din Eul nostru zilnic, am îngăduit dorinței de înavuțire să aibă întâietate în fața oamenilor, refuzăm treptat treptat să auzim iubirea, să vedem fericirea, să trăim starea de bine, să ne lăsăm toropiți de o ploaie de vară, să ne entuziasmăm de un copac în floare, să
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
fi fecior. Îl vedeam eu cum îi sticleau ochii când acesta reușea să facă o treabă mai cu dichis... Îi sufletul lui! Ce mai?” Numai ce și-a liniștit gândurile, că a și ajuns la poarta bătrânului. Hooo, băieții tatii! Îngăduiți oleacă, că avem o treabă la casa asta. Abia și-a sfârșit vorba cu boii și în prag s-a arătat moș Dumitru, cu zâmbetul mijit sub mustață. Da’ ce vânt te aduce pe la mine, Ioane? Dă-te mai aproape
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Nu sălta așa mereu,/ Ca și tovarășul tău,/ Că lui Vodă-i pare rău." No. 6: ". . . . . . . . și patru bani!/ Azi aici, mîine-n Focșani;/ Și la nouă mă cunun,/ Mă fac Doamnă d-un nebun 3". Dacă exemplul No. 5 nu îngăduie dubii asupra rimei versului 4, celelalte cinci silabe rămîn ascunse în ceață. La No. 6 în schimb, cuvintele omise ale versului 1 sînt, cum se zice, la mintea cocoșului. Iată acum Satira revoluțiunii române de la 1848, pe care Aricescu o
Puncte de suspensie by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/9175_a_10500]
-
astfel apare el primitivilor a căror privire, în acest punct, este fără îndoială mai obiectivă decît a noastră". Așa încît, în pofida aspectului său de eficiență, sistemul judiciar e și unul opresiv. în chip similar îl percepe și Arghezi, ceea ce ne îngăduie a considera Florile de mucigai drept o sumă de "texte de persecuție" care conțin întrebarea în ce măsură îi putem judeca și sancționa pe semenii noștri. Al doilea brand arghezian asupra căruia poposește Lazăr Popescu este cel al dublurii. S-a remarcat
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
să le implanteze (cuvânt preferat) în cuprinsul textului său și în acela, mai larg, al exegezei. și nu aruncă aceste calificative din vârful buzelor. Argumentația prealabilă e amplă, demonstrația își urmează etapele fără acele sofisme și scurtcircuite oportune ce le îngăduie altor comentatori, cu înclinații "eseistice", să treacă senini mai departe. Meticulos, minuțios, autorul înfășoară și desfășoară cu încetul cartea pe care o analizează și pe care, bineînțeles, recenzenții dinainte au comentat-o superficial. Din păcate pentru Cornel Regman, aplicația și
Un critic caustic by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9181_a_10506]
-
din anii 1970-1980 (Eliade, Cioran, Ionescu) - în volumul al treilea; întoarcerea din exil, cu toate implicațiile ei postdecembriste, și asumarea bătrâneții - în volumul al patrulea. Delimitările temporale nu sunt stricte, pentru că rememorarea alternează cu anticiparea unor evenimente, iar reflecțiile amplu-eseistice îngăduie alternarea întoarcerilor înapoi cu prospectările în viitor și meditația despre un prezent instabil ca un nisip mișcător. Memoriile brebaniene se vor constitui într-o sursă majoră atât pentru istoria vieții literare și intelectuale din comunism și postcomunism, cât și pentru
Nicolae Breban ca personaj by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9183_a_10508]
-
cititori, ei bine, lipsa de speranță este un parti-pris estetic. Dar, recunosc, nu trebuie să mă forțez prea tare! Nu știu dacă v-a atras cineva atenția, dar cărțile Dvs. se pretează la o lectură de stânga. Singurele personaje care îngăduie o anumita simpatie sunt femei sau/și de condiție modestă(cu exceptia Amazoanei și încă depinde de felul în care îi înțelegem alegerea). Unicul personaj fără pată, Coup-de-Fouet fiind un aproape țăran! Da, mi s-a mai spus! Dar pentru mine
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]
-
lectură total greșită apărută în Manuscriptum, unde în loc de locuțiunea germană "anvertraut" a apărut "aussertrent" și în loc de "erfordern" a apărut "erfahren".) Dar bag de seamă că, neținând seama de rigorile de spațiu ale revistei, am fost cam prolix. Drept care, încheind îmi îngădui să-i mai mulțumesc o dată domnului Roatiș pentru că e un cititor atent și fidel.
Primim by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/9212_a_10537]
-
reazemul a patru pereți. Și, asemeni lui, teatrul. Mai puțin, dar nu deloc, poezia. Așa că și literatura noastră, mai veche sau mai nouă, poate fi citită mergînd pe acoperișuri. De pildă, poezia Văcăreștilor s-a clădit pe o fereastră. Luminată, îngăduind serenade. Așadar, din poezia altora, intrată, în aceeași perioadă, sau mai devreme, cu totul în Curte, a noastră a prins doar o margine. Îndeajuns, însă, pentru un început. Romanul, cînd am început să-l avem, s-a adăpostit, de la bun
Case din cărți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9220_a_10545]
-
să fi văzut cel puțin cum se făcea trafic cu casete, cum ziariștii noștri cu foamea-n gît le multiplicau pe șest, și cîte metode ingenioase inventaseră ca să le expedieze dincolo de gardurile instituției, peste indicațiile venite de sus, care nu îngăduiau așa ceva nici în ruptul capului. Sau măcar să fi văzut cum se alcătuia o proclamație de importanță vitală pentru țară, acolo la etajul 11, de niște generali cu bube pe față, senili, scofîlciți, și puțind ca niște stîrvuri. Ai fi dat
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
seama, am spus. În primul rând pentru că e îngrozitor de dureros. Antonia se lăsă din nou pe călcâie. Își exercita puterea asupra mea în mod deliberat, aș zice nerușinat. Mă țintui un timp sub focul atenției ei; iar eu i-am îngăduit să o facă, cuprins de un fel de disperare și conștient că n-avea nici un rost să o iau în brațe. — N-o să te abandonăm niciodată, Martin, spuse ea. Niciodată n-o să te abandonăm. Mă temusem că, în mod inevitabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
dacă nu chiar ucisese, dragostea mea pentru ea. Îmi imaginasem că atunci când iubirea noastră va ieși la lumină sentimentele vor fi mai puternice și mai pure, iar acest lucru chiar s-ar fi putut întâmpla dacă mi s-ar fi îngăduit să o dezvălui când și cum aș fi crezut eu de cuviință, cu demnitate și cu seninătate. Dar felul în care fusesem judecat de către Palmer și Antonia, felul în care mi se aruncase totul în față de parcă ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cuvânt mai potrivit. Și poate că singurul lucru pe care l-aș putea invoca în chip de scuză ar fi să dau niște explicații, oricât de simpliste, pentru faptul că am acționat într-un mod atât de excentric. Înainte de asta, îngăduiți-mi să-mi exprim speranța că nu v-am pricinuit nici un rău. Regretul mă lasă fără grai, în cel mai adevărat sens al cuvântului. Pot doar spera că, întrucât ați umblat atât de mult prin lume, șocul nu v-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fapt mă gândisem la ea toată dimineața. Făcusem chiar un efort să mă concentrez asupra altor probleme și asupra altor persoane. Căci acesta era în prezent centrul magnetic al gândurilor mele dezlânate și, cu o uimire pe care mi-o îngăduiam ca pe un lux, m-am trezit că stărui asupra ciudatei persoane a surorii lui Palmer. Acum îmi părea rău că-i trimisesem cea de a doua variantă de scrisoare, deși eram tare bucuros că nu i-o trimisesem pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nu-mi ascund fața în mâini. — Spun prostii când mă îndoiesc de capacitatea ta de a iubi sau când te doresc? am întrebat și m-am îngrozit la gândul că poate am făcut o gafă. — Nu mă cunoști, zise ea. — Îngăduie-mi să te cunosc. Te percep într-un mod care trece dincolo de o cunoaștere banală. De lucrul ăsta îți dai seama și tu, altminteri n-ai sta de vorbă cu mine acum. Nu ești genul de femeie care să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nimic. Ea se așeză în fața mea, pe celălalt scaun. Am dat din cap de câteva ori. Nu îndrăzneam să simt nimic altceva decât teamă și nedumerire. — Bun, și ce cauți aici? am zis pe un ton inexpresiv. Atunci mi-am îngăduit să mă uit cu adevărat la ea și, când ea îmi întoarse privirea, n-am putut să nu trăiesc într-un adevărat extaz sentimentul că ea este conștientă de prezența mea. — Am venit să te văd, răspunse ea, iar zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
vioară: — Heshie! Te rog! N-am nevoie de goișe nahes 1! N-avea nevoie, nu ducea lipsă de plăcerile și satisfacțiile ridicole care-i făceau fericiți pe neevrei... La fotbal, liceul nostru evreiesc era ciuca bătăilor (deși fanfara, fie-mi îngăduit să zic, câștiga întruna premii și distincții); palmaresul nostru jalnic era, desigur, un motiv de dezamăgire pentru cei tineri, indiferent ce simțeau părinții și, totuși, până și la vârsta copilăriei, puteam înțelege atâta lucru, că o înfrângere la fotbal nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cu prilejul ăla? — Și de unde-a apărut așa, hodoronc-tronc, băiatul ăsta, Campbell? E prietenul meu! Bill! — Și cum rămâne cu cidrul? mă întreabă taică-meu. O, Doamne, iată că se-ntâmplă ceva ce mi-am jurat că n-o să-mi îngădui! - mi-au dat lacrimile și de vină-i numai vorbulița asta, „cidru“. Are fler - ar putea-o lua pe urmele lui Groucho Marx și ar putea câștiga o avere ghicind cuvântul secret. Pe-al meu îl dibuie de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
întreabă ce mi se pare așa de nostim. Mă excită silueta ei minionă, voluptoasă, cu mijlocul ferm încins de centura lată, kaki. Dar ce fătucă hotărâtă, stăpână pe sine și lipsită de simțul umorului! Nici nu știu dacă mi-ar îngădui să comand și pentru ea, chiar dacă i-aș vorbi limba. Ce preferi, mă întreabă ea după ce amândoi am dat pe gât câte o sticlă de bere evreiască, tractoarele, buldozerele sau tancurile? și iar pufnesc în râs. O invit la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]