2,199 matches
-
Se uită Îngrijorată În jur și o porni din nou spre cutia cea roșie. Aruncă o privire În direcția mea, dar probabil n-a putut distinge nimic În deschizătura aceasta Întunecată. Am rămas ascuns, urmărind-o cu privirea. Se uita Înspăimîntată spre cer În căutarea... Așteptam Încordat Încleștîndu-mi dinții ca să nu țip... Nu-mi servea la nimic dacă mă găsea. Eu aveam acum nevoie de o lume pe care eu Însumi mi-am ales-o. Trebuia să fie o lume numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
sau mamutul care au dispărut. Dar ce să mai refaci când n-a mai rămas nimic? S-aude vântul pustiitor din întinsul stepei lui Gogol, se aud serile de la Dikanka măturate de un crivăț necunoscut venit nu din geografie... Europa înspăimântată la marginile acestui ocean în extensie fotografiile lui Stalin... - „Nu, Ana, nu a venit timpul nostru... Acum începe ceasul scufundării în întuneric. Câmpia aceea vastă, comuna, casa cu pridvorul cu stâlpii sculptați, priveliști sincopate, tu însăți cu respirația tăiată patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mi-am înfundat capu-n perne; îmi simțeam inima zvâcnind și urechile îmi vâjâiau. N-o să vă spun multe și n-o să vă fac să credeți, măi băieți, că hanul era fermecat; nici să nu credeți că cerc să vă înspăimânt: e prea dimineață și mintea ne e limpede macar că am băut mai multe pahare decât trebuia. Voi, acum, o să înțelegeți ușor că horcăitul putea foarte bine să fie sforăitul unui om adormit undeva; că lumina dulce a negurilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se opri o țâră, ridică pușca, ochi și, o dată cu bubuitura asurzitoare, un fum des învălui grămada. Cânele o porni în fugă spăriată și urmăritorii se răsfirară răcnind și chiuind. Din strada Prefecturii cotiră în ulița Ștefan cel Mare. Acolo oamenii, înspăimântați de atâta larmă, săriseră în păr și se băteau cap în cap. Ce-i, frate, ce s-a întâmplat? Domnule! strigă polițaiul bălăbănindu-și pușca: e turbat! — Cine-i turbat? După el, domnule, nu sta la vorbă! ordon, domnule ordon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nana Floarea i-a deschis. —Buna vremea, mamă. —Bună să-ți fie inima, băiete. Intră. — Ce s-a întâmplat? —Vai de mine! ce vrei să se întâmple? Nu s-a întâmplat nimic rău, har sfinților. Ce te uiți așa de înspăimântat? Dat-ai tu peste ceva rău? Ai căzut? Te-ai rătăcit? Văd că n-ai întârziat prea mult. Eram îngrijate. De ce taci? Vorbește, omule. Totdeauna faci tu așa. —Eu? Da, tu. Te-am întrebat. Vai, Doamne Isuse! Răspunde. — Ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
piară de zece ori în chinuri Baiazid, care e viclean cu adevărat domnului și părintelui său. Să moară! Voi muri și eu, după ce-l voi vedea pe el murind. Era atâta patimă și hotărâre în ea, încât împăratul s-a înspăimântat. Fără îndoială că o va pierde. Fără îndoială că va rămâne cu totul singur. Se vor scufunda odată cu ea primăverile repetate ale nopților ei. A încercat s-o domolească: — Fii înțeleaptă, suflete, îi șoptea el cuprinzând-o. L-au ademenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să mă întreb dacă s-au dus cu adevărat în rai (sau în iad - Buni Maguire era cu siguranță un mușteriu pentru locul cu pricina). Acum mă vedeam obligată să meditez la viața de apoi, și lipsa oricărei certitudini mă înspăimânta. În adolescență, tânjisem după o comuniune cu un soi de ființă spirituală. Nu cu Dumnezeul catolic din copilărie, pentru că asta ar fi fost ceva mult prea banal, oricine ar fi putut avea asta (dacă trăia în Irlanda). Dar divinitatea nelămurită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a ajunge pe umeri, toată lumea recunoștea de departe silueta ca o ciupercă a lui Astaghfirullah. Dar puțini granadini îi știau numele adevărat. Se zice că propria sa mamă fusese cea care îl căptușise prima cu porecla asta, date fiind țipetele înspăimântate pe care le scotea încă de când era un țânc, de fiecare dată când se amintea în fața lui de un obiect sau de o faptă pe care el le socotea vrednice de dispreț. „Astaghfirullah! Astaghfirullah! Dumnezeu să mă ierte!“ zbiera el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
noastră, oamenii erau speriați, chiar și cei mai săraci; cumpărau în fiecare zi tot ce le cădea în mână, iar la vederea chiupurilor cu provizii înșirate de-a lungul pereților odăilor, în loc să se simtă mai în siguranță, erau și mai înspăimântați de foamete, de șobolani și de jefuitori. Toți ziceau că, dacă drumurile s-ar deschide din nou, ar pleca fără zăbavă spre câte un sat prin care mai aveau neamuri. În primele luni ale asediului, cei care veneau să afle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
efectul spuselor, m-a cuprins cu brațele ce-i fluturau în niște mâneci largi mirosind a mosc și s-a pus pe plâns, rezemată de umărul meu. Cu toate astea, nu eram supărată pe ea, pentru că aceleași imagini care o înspăimântau îmi bântuiau și mie mintea, și când eram trează, și când visam, iar în privința asta eram ca două surori, deja orfane ale aceluiași oraș aflat pe moarte. Ne tânguiam astfel când am auzit pasul tatălui tău care se întorcea. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fuseseră amenajate camere pentru învățăceii a căror familie nu locuia la Fès; ai lui locuiau la marginea regatului Marrakech. Trebuie să recunosc, chiar și atunci când eram doar noi doi, unele dintre atitudinile lui îmi displăceau, mă nelinișteau, uneori mă și înspăimântau. Numai că i se întâmpla de asemenea să se arate mărinimos și devotat. Oricum, mie așa îmi apăruse în anul acela: atent la cele mai mărunte clipe ale mele de descurajare, găsind uneori tonul just pentru a mă repune pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mai numise vreodată astfel! Multă vreme după sfârșitul ceremoniei, tot suceam și răsuceam litere și silabe în cap, în gură, când în latină, când în italiană. Leo. Leone. Ciudat obicei au oamenii de a-și lua numele fiarelor care-i înspăimântă, rareori pe cele ale animalelor care le sunt devotate. Le place să ia numele de lup, dar nu și de câine. Oare am să izbutesc să dau uitării într-o bună zi numele de Hassan și să mă privesc într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
De acum nu mai avea însemnătate decât dragostea care tocmai se născuse în inima mea, ca și în aceea a convertitei. Când s-a sculat ca să-și ia rămas-bun, se citea neliniștea în ochii ei. Pornirea mea precipitată o cam înspăimântase. A fost nevoită să-și depășească timiditatea pentru a-mi spune: — Oare ne vom mai revedea uneori? — Până la sfârșitul zilelor mele. Buzele mele s-au atins de ale ei. Ochii îi erau din nou speriați, dar de fericire și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dedicase viața, dacă în provincii populația era chinuită, copleșită de birurile impuse de guvernatori în vreme de pace și jefuită de soldați în vreme de război. Focul stătea să se stingă. Nici lacrimile nu-s de ajutor, oftă Valerius. Îl înspăimânta perspectiva de a-l lua cu el pe gladiator, atât de grav rănit. „Frica mă face să fiu nemilos“, se gândi. Ea își coborî mâinile. — Și dacă ar fi Salix? Auzind numele acela, câinele înălță capul. — Salix? întrebă uimit Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l ronțăie. Medicul știa cu siguranță că el era ucigașul. Velunda murise imediat, și totuși medicul știa. Îi dăduse de înțeles prin privirea aceea, prin acele trei cuvinte: „Știu cine ești“. Cu ce glas le rostise! Dar nu asta îl înspăimânta pe Vitellius. La urma urmei, acuzația de omor din partea unui zdrențăros, chiar dacă o fi fost priceput la vindecarea bolilor, nu avea nici o greutate dacă pe celălalt taler al balanței se afla el, imperator-ul. Altceva îl neliniștea la tânărul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Jocurile începuseră de dimineață, dar Valerius aflase că, potrivit obiceiului, ultima luptă a zilei era și cea mai importantă, și avea loc după-amiaza târziu. El voia să vadă doar lupta aceea. — Skorpius, murmură, privind neliniștit zidurile. Skorpius... Numele acela îl înspăimânta. Grăbi pasul. Ajunse aproape alergând la intrarea amfiteatrului și își făcu loc printre oameni. Arena se ivi deodată în fața ochilor lui, tăindu-i respirația; era imensă, înțesată de oameni. În centrul arenei se aflau doi bărbați plini de sânge. Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pumnalului spre Vitellius. — Ai luat o hotărâre, guvernatorule? Vitellius tăcea. Nu era în stare să gândească. Neliniștea îl copleșea. Se uită spre medic, pe care soldații săi îl țineau strâns, și-i întâlni privirea. Bărbatul acela avea ceva care îl înspăimânta. Și-o aminti pe preoteasă; cu oroare, o revăzu, acoperită de sânge. Cuvintele profeției îi răsunau în minte. Trebuia să scape de omul acela, și de data asta nu mai era de față Julius Civilis ca să-l lase în seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
el nu ucide, nu aduce sacrificii zeului Marte... Știi foarte bine că Orpheus trebuie să lupte. Cumpără-l și ia-l cu tine la Roma. — Îl am pe Skorpius, replică Vitellius. Gândul că trebuia să-l cumpere pe Orpheus îl înspăimânta. — Cumpără-l, repetă Ausper, punând o mână pe brațul lui Vitellius, care îi simți atingerea ca de gheață. — Îl cumpăr, încuviință Vitellius. Îl cumpăr. Îl duc la Roma, la Ludus. Nu mă atinge! — Ai grijă, Vitellius! Să nu-l pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Skorpius - ordinul împăratului îi fusese comunicat solemn cu o zi în urmă, de către mai-marele instructorilor de la Ludus -, o mână înghețată părea să-i strângă stomacul. Senzația aceea îl irita. De când îl învinsese pe Flamma la Cremona, arena nu-l mai înspăimânta. Și învinsese de fiecare dată. — Vestea că vei lupta cu Skorpius face mai multă vâlvă decât orice altă știre politică. Marcus veni lângă Valerius să verifice dacă toate detaliile echipamentului său erau perfecte. Din când în când, mulțimea izbucnea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Câmpul lui Marte și, împreună cu ei, înaintă pe drumul ce ducea la Palatul Cezarilor, aflat în cealaltă parte a orașului. În clipa aceea, Vitellius ieși din palat și le porunci soldaților să-l însoțească până la casa soției sale. Se agăța înspăimântat de mantiile soldaților din escortă. Când îl văzură venind, soția și fiii îi strigară să se grăbească, fiindcă trebuiau să plece repede la Tarracina, unde îi aștepta Lucius Vitellius. Asiaticus stătea lângă lectica pregătită pentru împăratul decăzut, iar mai încolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mai bine să n-am de-a face cu frica. Când e vorba de bătaie, sunt curajos - sau nesăbuit sau indiferent sau doar nedrept. Dar frica mă sperie cu adevărat. E o luptătoare prea bună, și eu, oricum, sunt prea înspăimântat Am continuat să merg spre vest și, după un cvatral, m-am întors către sud. Am reușit să prind un taxi pe Ninety-Sixth - cum am deschis portiera, mi-am și aruncat geanta pe banchetă. Șoferul s-a întors, privirile noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
câte unul. De exemplu, poți să dai cu capu-n gură (adică să-i izbești pe oameni peste față cu propria ta față - ceea ce reprezintă o formă de luptă cât se poate de intimă, cu o forță teribilă de a înspăimânta și surprinde)? Am început să dau cu capul de la zece ani. După un timp, după ce am lovit câțiva oameni (încerci să-i lovești cu fruntea, îi izbești în gură, în nas, în obraz— nu prea contează exact unde), mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Și mergem la Kreutzer, și mâncăm și bem, de parcă asta ar fi ultima noastră zi. Nu avem multe să ne spunem. Nimeni nu pune întrebări încuietoare când e târât în patru labe spre ceruri. Nu eu acela care să o înspăimânte. Sunt prea speriat de cutremure sau de pericolul nuclear sau de invazia extraterestră sau de Ziua Judecății de Apoi, care mă va despărți de ceea ce mi se cuvine. Tot ceea ce veți avea de la John Self va fi bârfă, lingușire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fericite știind că sunt surori. Citeai pe chipul lor plăcerea unei gene comune. Pentru voi închin acest pahar, îmi venea întotdeauna să spun când mă uitam la fotografie (pe unde oi fi pierdut-o?). Distracție plăcută. Și figurile le sunt înspăimântate. Aveau douăzeci și douăzeci și unu de ani. Cunosc acest sentiment. Când ești tânăr, lucrurile stau cam așa - ești cât se poate de încrezător, fără să înțelegi nimic. Surorile au venit în Anglia în 1943. Nu știu dacă își doreau soți englezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
aerul se înfioră deodată, scuturându-și haina ca un câine ud, ca întinderea tulburată a unui lac. M-am oprit - cu toții ne-am oprit - și mi-am ridicat fața spre cer, așa cum un animal sau un sclav își ridică fața, înspăimântat de pedeapsă, dar asumându-și riscul. O scară de lumină, cu balustrade din raze de soare, ducea direct spre cerul albastru, mult mai departe de cerul zilnic al țigărilor goale, chiuvetelor pline, aburilor de mâncare. În regulă. Arată-mi ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]