1,138 matches
-
asta, Zeruali! Când auzi acest nume, sora mea lăsă să-i scape un blestem. Bătrânul simți lama jungherului apăsându-i falca. Se trase puțin înapoi, fără să deschidă gura. — Dezbracă-te, Mariam! Ea se uită la Iscoditor cu ochi neîncrezători, înspăimântați. Acesta urlă iarăși: — Eu, Harun, soțul tău, îți poruncesc să te dezbraci! Ascultă! Biata fată își dezveli obrajii și buzele, apoi părul, cu gesturi stângace, sacadate. Zeruali închise ochii și lăsă fățiș capul în jos. Dacă vedea trupul gol al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
LUI TUMANBAY 923 de la hegira (24 ianuarie 1517 12 ianuarie 1518) Stăpân peste Cairo, Marele Turc se fudulea, ca și cum ar fi ținut să-și aștearnă umbra de neșters peste fiecare loc sacru, peste fiecare cartier, fiecare poartă, peste orice privire înspăimântată. Înaintea lui, pristavii nu mai conteneau să vestească populației că nu mai avea a se teme de nimic, nici în ce privește viața, nici în ce privește avutul, când de fapt, tot atunci, măcelurile și jafurile se țineau lanț, uneori la doar câțiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
îl văzu pe tânăr ținând în mână o lopată grea, de metal. Instinctiv, căută cuțitul cu mâna liberă și îl scoase afară, fluturându-l în direcția lui Nawaf. —O, fratele meu drag, nu fi ridicol! spuse Jaafar Naasri, observând figura înspăimântată a lui Mahmud și râzând cu poftă. —Nawaf n-o să te lovească. Lopata e ca să-ți poată arăta colecția noastră. Capul lui Mahmud se învârtea. Nedormit și zăpăcit, când ochii i se obișnuiră cu întunericul, văzu că această fâșie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de securitate într-un aeroport. Desigur, se gândi. O verificau. Simți cum îi umblau în buzunarele pantalonilor, scoțându-i telefonul mobil și micul portofel pe care îl purta. Aveau să vadă cine era. O singură dată mai fusese atât de înspăimântată, atunci când blocaseră tâlharii drumul în Congo. Cel mai mult se temea să i se afle identitatea: dacă ar fi știut că era diplomat, ar fi fost prea valoroasă ca să-i dea drumul. Își ascunsese actul de identitate. Dar nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
jur. PARASCHIV: Chiar dacă ai visat, n-ai de unde să știi ce ai visat pentru că ai și uitat ce-ai visat. MACABEUS: N-am uitat, îmi amintesc perfect. PARASCHIV: Nu-ți mai amintești nimic, ți se pare că-ți amintești. MACABEUS (Înspăimântat.): Îmi amintesc, îți povestesc totul... PARASCHIV: Ceea ce îmi povestești e cu totul altceva... MACABEUS: E visul meu, trebuie să mă crezi... PARASCHIV: Ai visat un clopot mare, negru, nu? MACABEUS: Exact! PARASCHIV: Un clopot care se mișca pe ape... MACABEUS
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
restul scenei se petrece pe fondul haosului de deasupra pivniței, pereții se zguduie, din tavan curg praf și bucăți de tencuială; deasupra se aud, eventual, semnele unei lupte, rafale de armă, loviturile antiaeriene etc.) PARASCHIV (Chircit în colț, trezit și înspăimântat.): Ce vrei? MACABEUS (Scoțându-și centura.): Să mă omori, ai? Așa? Omoară-mă... Da’ înainte... Da’ înainte... (Semiântuneric; gesturile aproape că se ghicesc.) PARASCHIV (Urlând.): Ce vrei? Ce te-a apucat? MACABEUS: Jos, jos! Cu fața la perete! PARASCHIV: Nu! MACABEUS: Scârbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Taci, taci... Trebuie să-l omorâm... PARASCHIV: Nu! MACABEUS: Ba da, ba da... Îl lăsăm să coboare și apoi îl omorâm... PARASCHIV: Nu vreau. MACABEUS: Trebuie să-l omori. PARASCHIV: Eu? Eu? Eu... MACABEUS: Trebuie... Îl omori și gata! PARASCHIV (Înspăimântat.): Eu nu omor pe nimeni... Eu n-am omorât niciodată pe nimeni... Vrei să mă spurci? MACABEUS: Dacă nu-l omori îți crap capul! PARASCHIV: N-ai decât... MACABEUS (Rugător, fierbinte.): Trebuie să-l omori... Dacă nu-l omori tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
știu... Așa e la noi... frig... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Observând, dintr-o dată, cadavrele păsărilor; speriat.): Ce-s astea? HAMALUL (Plictisit.): Păsări... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Palid.): Cum, păsări? HAMALUL: Păsări, domnule... Păsări moarte... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Privind în jur, tot mai înspăimântat în fața măcelului.): Atâtea păsări moarte? Cine le-a omorât? HAMALUL: Nimeni. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum nimeni? Cum nimeni? De unde au venit păsările astea, aici? Ce fac păsările astea, aici? Ce-i cu ele? Ce faci ca ele? HAMALUL: Le mătur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ingurgitării șocului, sau chiar credea În ce spune? - Există o deosebire, și Încă una fundamentală. Așa e, nu știm de unde venim, cine ne-a creat și cu ce scop. Habar n-avem ce este cu acest Univers În care plutim Înspăimântați și neajutorați, cine l-a inventat, când și pentru câtă vreme. Ne rămâne totuși speranța că, odată și odată, vom afla. Speranță pe care ipoteza dumneavoastră (lăsați-mă să cred că este o ipoteză, și nimic mai mult!) o aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
al Ordinului Templului, și adjunctul său, Geoffroy de Charmey, să fie arestați, Învinuiți de erezie și dați pe mâna tribunalului, cu indicația expresă de a fi găsiți vinovați și condamnați la moarte. Este convins că, lipsiți de căpeteniile lor, templierii Înspăimântați vor intra În panică și, pe fondul degringoladei generale, vor deveni o pradă ușoară În mâinile oamenilor săi. Unul dintre curtenii regelui, nobilul Guillaume de Nogaret, nu Împărtășește Însă optimismul suveranului. Îi atrage atenția că soldații-călugări Își pot alege rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cereau să se convingă ei înșiși de tot ce li se spusese, - mai ales în ultimii treizeci de ani, - asupra perfidiei, imoralității și primejdiei Bisericii catolice. Casa lazariștilor e atacată, dar, în loc de arsenal, republicanii găsesc acolo câteva zeci de copii înspăimîntați și călugării rugîndu-se în genunchi. Superiorul și alți câțiva călugări sunt împușcați; ceilalți sunt agresați și conduși la marele cartier republican, unde se făceau cercetările. Călugărițele și preoții sunt atacați pe străzi. Este doar începutul. Restul îl va face ministrul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
să-și așeze, În timp ce falca Îi tremură ca o piftie, prodigiosul ei posterior, cu cei trei nasturi Într-o parte, și lăsându-se cu precauție În jos; apoi, În ultima secundă, Își Încredințează corpul voluminos fotoliului de răchită care izbucnește, Înspăimântat, Într-o salvă de scârțâituri. Stătusem În străinătate aproape un an. După ce petrecusem vara lui 1904 la Beaulieu și Abbazia și câteva luni la Wiesbaden, am pornit spre Rusia la Începutul lui 1905. Nu reușesc să-mi amintesc exact luna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
că am curățenia necesară implorării Domnului. Dar poate Lui nici nu-i plac astfel de rugăciuni. Poate mult mai plăcute Lui sunt spaimele sufletului meu, tremurul gândului în nopțile când, trezit brusc din somn, uneori după vise grele, mă întreb înspăimântat oare astfel mi-e dat să plec din această Lume: cu tristețea că i-am văzut ticăloșia și nu m-am străduit să o îndrept, câtuși de puțin? Cu umilința că am slujit nevrednicilor, fără a avea curajul să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu care se putea muri, simplitatea dusului mă îngrozeau și-mi răvășeau nopțile. Nu din cine știe ce generozitate sau solidaritate am acceptat propunerea acelui bătrân de a ne trece spaima de Moarte în vorbit. Pur și simplu eram și eu la fel de înspăimântat ca el. Mă simțeam neputincios, la cheremul unei taine pe care nu o înțelegeam. Pe care nu o puteam birui. Vorbind, aveam doar certitudinea că încă mai sunt viu. Deși, prea bine știam, poți muri și la jumătate de cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai fi făcut? zise mătușa Olga. Era într-o zi de vineri. A doua zi, sâmbătă, era deja noapte, când cineva bătea tare în poartă la ei. Ieși nora să vadă cine era. Era copilul cel mai mic al vecinei, înspăimîntat, abia putu zice: - Mama a murit. - Cum a murit? Ce spui? Stai puțin. Poate ceva nu ai înțeles. Poate doarme, poate..., nu știa ce să mai zică aceasta, numai să-l încurajeze pe copil. - Nu, e moartă! Am văzut-o
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
contrabandistul cu un singur ochi, banda lui Alessandro la Neapole... " Ați fost locotenentul lui, domnule Scarlat. I-ați sedus amanta și v-ați refugiat în Statele Unite. La Atlanta ați deschis un magazin de antichități. Oamenii lui Alessandro vă urmăreau și, înspăimîntat, v-ați îndreptat spre Sidney. Îmi amintesc cartea dumneavoastră de vizită: profesor de natație la un club de milionari. Ați colindat după aceea Asia împreună cu un circ și, în sfârșit, v-ați întors în Europa..." E adevărat, se întorsese în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
care, hotărât, nu te avantajează, dar este extrem de practică... Mirciulică! Melania Lupu își izbi palmele consternată. Cotoiul îi înhățase toca și se juca pe divan. ― O pălărie pe pat! Asta aduce ghinion! Mă enervezi îngrozitor. Se repezi s-o ia. Înspăimântat, motanul abandonă bucata de fetru și sări pe scrin. Bătrâna își recuperă pălăria și începu s-o perie ofensată. ― Uite, la asta nu mă așteptam din partea ta. Și încă într-o asemenea zi atât de importantă pentru noi amândoi. Ți-
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
-mi spui că scârțâie aragazul? Melania își duse mâna la inimă clipind speriată. ― Dumnezeule! Nu mai faceți astfel de glume. Tăcură brusc. De astă dată se auzea limpede. Erau pași, pași care se apropiau. Traversau bucătăria, acum coridorul... Bătrânii priveau înspăimîntați ușa, incapabili să facă o singură mișcare. În mâinile doamnei Miga un valet de cupă se frânse cu un scrâșnet mic. ― A dracului surpriză îi așteaptă, mârâi Nucu Scarlat. Dascălu adulmecă. ― Au avut chiftele la cină. Am să le cer
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mai cumpăr cu banii mei! O fanfară! ― Și un chioșc, se auzi glasul lui Scarlat din bucătărie. Fără chioșc nu faci nimic! ― Ai dreptate! Un chioșc cu muzică și fluturi albaștri. Am să-i învăț să danseze... ― E nebun! șopti înspăimîntat Șerbănică Miga. Ioniță Dragu i-l arătă din priviri pe Raul Ionescu. Inginerul zâmbea. ― Puțin... Se postase lângă telefon cu arma pe genunchi. În orice caz, nu trebuie să vă fie teamă de el. Cât timp nu-l enervează nimeni
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cel mai blazat dintre privitori, avertizat și pregătit cumva de celelalte săli ale muzeului. Pe pereții tapetați cu brocart greu, albastru-electric, păsări uriașe brodate în aur, argint și purpură păreau să fi țâșnit chiar atunci de pe dalele albe, luîndu-și zborul înspăimîntate. Senzația era accentuată de poziția diferită a aripilor și a girurilor lungi răsucite cu eleganță. În ziduri se aflau șase nișe nu prea adânci unde tablourile primeau o lumină caldă, uleioasă de pergament vechi. Inginerul le privea aiurit. Nu-și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
circumstanță. ― Nu-i așa? Cui i-ar fi trecut prin minte să folosească canalul colector?! Iar pierderile, ce să vă spun, sânt ireparabile! Mi-aduc aminte de-o istorie asemănătoare prin '35 sau '36... Alexandru lăsă receptorul. Avea o mină înspăimîntată. ― Nu răspund. ― Hm, făcu maiorul, nu mă miră... ― M-aș duce până acolo. Mă știu după fluierat. ― Da, da... Duceți-vă, mormăi Cristescu. Pilotul o zbughi pe ușă. Ascultară pașii care alergau în curte împrăștiind apa din băltoace. Apoi zvonul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
că sânt foarte deștept. In al doilea rând... Da, m-am gândit mult. Ai să mă suspectezi bănuiesc de vanitate, de orgoliu oribil. Nu e cazul și poate o să înțelegi cândva. Nu-i corect să continuu ceva... Se opri parcă înspăimîntat. Reluă cu un efort, cu figura împietrită: Ceva pentru care nu sânt dotat... Sau am încetat să fiu! Nu-i corect față de mine însumi. Am toată admirația pentru oamenii care suportă să-și spună adevărul în față, mai ales dacă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
vânăt și o expresie de groază i se înfipse în ochi. Își duse mâinile la gât, gemu fără aer și se prăbuși. CAPITOLUL III O SINUCIDERE MĂSLUITĂ Li se tăiase răsuflarea, aproape nu îndrăzneau să se miște. ― A murit? întrebă înspăimîntată Melania Lupu. Valericăi Scurtu îi clănțăneau dinții. ― E o glumă! Țipă isteric: Imposibil! Abia acum câteva minute era zdravăn, sănătos. Nu cred!! Matei se ridică de lângă trupul lui Panaitescu. Rosti sec: ― Mai mort decât atât nu poate fi. Își mușcă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în părul cleios. ― Scoate-l de-acolo! Nu mai suport! Bătrâna se cocoță pe un scaun și apucă o oală uriașă cu capac. O trânti cu toată puterea de ciment. Zgomotul asurzitor se prelungi câteva secunde. În prag apăru Azimioară înspăimîntat. ― Ce se întîmplă? ― Oh, iertați-mă, se scuză bătrâna, confuză, cu un zâmbet vinovat, mi-a scăpat din mână. Sânt atât de neîndemînatică... * Melania Lupu stinse lumina din bucătărie și intră în hol cu o farfurie de minciunele. Motanul i
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
frunte râzând nervos: Valerica e slăbuță... Un firicel... Cum nu înțelegeți? O s-o băgăm dedesubt... ― Unde? Popa simți nevoia să se agațe de ceva. Avea impresia că alunecă. ― În sicriul lui Panaitescu, sub frunzele de brad... ― Îngropăm doi o dată, șopti înspăimîntat Matei. Melania Lupu zâmbea șters. CAPITOLUL VII O ÎNMORMÎNTARE NEOBIȘNUITĂ Dădeau târcoale sicriului încercînd să sesizeze vreo greșeală. Pieptul lui Panaitescu părea prea bombat, dar mormanul de flori camufla micile neajunsuri. ― Bine că s-a terminat, suflă Matei. Avea o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]