3,639 matches
-
meu Încărunțește-n pustie... E Dumnezeu " Rusan ", din veci!... Pe vecie! TRISTEȚE... La mormântul mamei mele, Locu-i presărat cu stele.... Crucifixul sa-nnegrit, Timpul?... Parcă s-a oprit... Se aprinde ( uneori ), Câte-o lumânare... Foști elevi ce n-au uitat Doamna-nvățătoare. Bate toaca-n turn, la ceas, Ea, Maria, doarme... Odihnindu-se în veci, Peste mii de toamne. Mugurel Pușcaș ( Liga Scriitorilor din România) Referință Bibliografică: La RUȘII-MUNȚI... Mugurel Pușcaș : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1620, Anul V, 08 iunie
LA RUŞII-MUNŢI... de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 1620 din 08 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352723_a_354052]
-
înscrisă la o școală horticola de către tata nu pentru că ea ar fi dorit asta, ci fiindcă părintele ei, intuind că nu ar face fizic fața unei existente de agricultoare cooperatiste, a convins-o să învețe carte; a acceptat să devină învățătoare în Țară Oașului, fiindcă acolo era director de școală cel mai mare dintre frații ei, iar lui i s-a părut că aceasta carieră i s-ar potrivi tinerei copilăroase. După ce l-a cunoscut pe idealistul și ambițiosul Florin (admirat
TITINA NICA ŢENE-DRUMUL SPRE SUFLET (MEMORII ) de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1184 din 29 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353540_a_354869]
-
Dumnezeu pentru a călăuzi pe paginile Bibliei o soră fără vedere și, prin biruința Jertfei Domnului Isus Hristos, jurnalista și-a recăpătat ea însăși vederea sufletului și a minții, primind acum dreptul de a se numi „copil al lui Dumnezeu”. O învățătoare cu experiența alfabetizării și formării moral-intelectuale a zeci de generații de elevi, trăiește acum bucuria și pacea desăvârșirii sufletești ca rod duhovnicesc, dascăl, bunică, mamă și soție. A înțeles acum și aici că, Cel care „la început era Cuvântul... și
HOLDE ALBE PE CÂMPUL EVANGHELIEI de SORIN PETRACHE în ediţia nr. 1171 din 16 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353565_a_354894]
-
orașul Alba-Iulia, poate și pentru că locuiam undeva la marginea orașului, treceam zilnic prin Cetate să ajung la școală, umblam liberă pe coclauri după flori de câmp și fluturi... Acolo am dansat pentru prima oară; la serbarea de sfârșit de an, învățătoarea m-a îmbrăcat într-o rochie albastră, cu aripi, aveam rolul îngerului. Acolo am ieșit prima oară singură pe scenă și am recitat o poezie. Mamele plângeau și eu eram așa de mică și neștiutoare! Nu înțelegeam momentul istoric, nu
VAVILA POPOVICI ÎNTRE ,,ULTIMA PIRUETĂ” ŞI ,,NOPŢI ALBE” de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 1577 din 26 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353960_a_355289]
-
ea, funcție cosmic-maternală (deși« nu mai este ca-nainte » - copilăria tranzitează spre Adolescență, iar, cu o față, Adolescența-IANUS privește spre istorie!)și de Paznic al Pragurilor Întemeietoare, întru Logos-MIT-Poveste : Din povești am învățat. Nu mai este ca-nainte,/ Dar cuvântul învățătoare a rămas cu drag rostit”(cf. Iubirea) - și, din nou, IANUS BIFRONS, menținând/menționând echilibrele cosmice, între Iarnă-Violență Antispirituală, Oglindă/”Hotar” -dintre-Lumi și Ghiocel-Resurecție Spiritual-Ființială: “Stă în prag de Echinocțiu,/ Așternută peste efigia iernii. În oglinda lui Ianus,/ Cu durere
CRONICĂ LA VOLUMUL SPIRALELE ADOLESCENŢEI DE ELISABETA IOSIF de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 1076 din 11 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/354587_a_355916]
-
înțelegeam de ce zic ei că nu înțeleg. Și cum poate să nu fie adevărat, dacă eu am văzut că ea a mâncat două sarmale și Ion niciuna. Când am mers la școală, în prima zi i-am spus un banc învățătoarei. „De ce se tem doi îndrăgostiți și o broască?... De barză.” Tanti Lida m-a dus în cancelarie, să-l spun și acolo. Dascălii râdeau cu lacrimi. - De ce au râs așa? am întrebat-o pe Mimi. - Că ai spus cu foarte
MIMI de MIRELA BORCHIN în ediţia nr. 1045 din 10 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347208_a_348537]
-
nu-i om pe acest pământ care să nu-și amintească de chipul acela care trecea printre bănci, se apleca și ne conducea mânuțele în conturarea primelor litere și cifre. Eu îmi amintesc mereu de ei, începând de la doamna mea învățătoare - căci o adevărată doamnă era „tovarășa” mea care, cu multă dragoste și răbdare m-a ajutat să fac și eu acei primi pași timizi pe mirificul tărâm al cunoașterii. Odată chiar am început să plâng că nu puteam încă să
PROFESORII NOŞTRII DE IERI!... de ALEXANDRU ŞI MARICUŢA MANCIUC TOMA în ediţia nr. 320 din 16 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357038_a_358367]
-
ocazia comemorării celor șapte ani de la plecarea ei în tărâmul sfinților, după Parastas, unul din unchi, frate cel mai mic al mamei mele, a adus în discuție personalitatea profesorului, amintindu-și de doi dintre dascălii care i-au marcat destinul: învățătoarea și soțul ei, profesor de matematică și fizică. Față de „isprăvile” pe care le tot făcea el pe când le era elev, amintiri povestite care ne-au stârnit nouă de la zâmbete și până la hohote de râs, el a accentuat efortul altruist și
PROFESORII NOŞTRII DE IERI!... de ALEXANDRU ŞI MARICUŢA MANCIUC TOMA în ediţia nr. 320 din 16 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357038_a_358367]
-
matematică și fizică. Față de „isprăvile” pe care le tot făcea el pe când le era elev, amintiri povestite care ne-au stârnit nouă de la zâmbete și până la hohote de râs, el a accentuat efortul altruist și măreț pe care îl făcea învățătoarea lui, pentru a recupera zilele ce le pierdea atunci când trebuia să-și ajute părinții, adică pe bunicii mei, la muncile câmpului: Greutatea cărților noastre de vizită - ne mărturisea cu smerenie unchiu − poartă mai întâi amprenta dăruirii lor, a profesorilor noștri
PROFESORII NOŞTRII DE IERI!... de ALEXANDRU ŞI MARICUŢA MANCIUC TOMA în ediţia nr. 320 din 16 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357038_a_358367]
-
l-am întâlnit pe domn' profesor, ...mult îmbătrânit dar și fericit că a apucat să mă mai vadă odată, m-a invitat la ei acasă. Cum să-l refuz? Cum să pierd ocazia de a-mi mai putea vedea o dată învățătoarea? Și stând cu ei în jurul mesei de sub nucul din frumoasa și îngrijita lor curte, cei doi dascăli binecuvântați ai mei, mi-au depănat cu o precizie caracteristică doar marilor regizori, cea mai frumoasă parte a vieții mele: copilăria! Mă simțeam
PROFESORII NOŞTRII DE IERI!... de ALEXANDRU ŞI MARICUŢA MANCIUC TOMA în ediţia nr. 320 din 16 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357038_a_358367]
-
era orfan, o punte invizibilă mă lega de el și îl priveam cu alți ochi, iertându-itotul. Mami devenise principala mea grijă. Îmi era teamă să nu o pierd, așa cum Matei își pierduse mama și îi iertasem faptul că mă pârâse învățătoarei și încasasem cele câteva linii la palmă. Pentru tot ce îmi reproșa când greșeam, îi ceream iertare și la gândul că era supărată din cauza mea, mă durea mai mult chiar decât o sută de linii la palmă. Începuse să-mi
GLORIE COPILĂRIEI VIII de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357088_a_358417]
-
le-am făcut semn cu mâna când ușile autobuzului s-au închis și după câteva pocnituri la eșapament, s-a pus în mișcare. Nu plângea nimeni, numai eu eram tristă. Celalti copii râdeau, țipau, se împingeau, spre disperarea celor două învățătoare. Nimeni nu stătea la locul lui. Mi-am strâns dinții și pumnii și fericită la gândul că cel puțin în tabăra avea să lipească linia și frica de la școală, m-am gândit că trei săptămâni vor trece repede și va
GLORIE COPILĂRIEI VIII de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357088_a_358417]
-
unitatea militară pe lângă care trecea trenul, când ne duceam la țară la tataie. Am coborât din autobuz dusă de vârtejul celorlalți, trăgând după mine rucsacul milităresc conform “regulamentului”, cerut de școală. M-am așezat în rând, sub ochii mirați ai învățătoarei, surprinsă mai mult că eram singură pentru care cel puțin nu trebuia să strige. Numai fluieratului directorul taberei i-a oprit din alergat pe ceilalți și după câteva palme și amenințări că vor dormi în curte pe iarbă în noaptea
GLORIE COPILĂRIEI VIII de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357088_a_358417]
-
nu minți niciodată, că nu știi când iese la iveală adevărul și cel mai urât lucru e să ți se spună mincinoasă”. -Trei, i-am răspuns cu jumătate de glas. Și, după o mică ezitare, am continuat: -Trebuia doi, dar învățătoarea i l-a dat Elenei, pentru că mama ei este croitoreasă. -Poate l-a meritat! mi-a răspuns înstructoarea, după ce s-a gândit puțin. Stăteam așezate în iarbă și cu picioarele în apă; între noi era o mică distanță, dar vexata
GLORIE COPILĂRIEI VIII de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357088_a_358417]
-
repede la masa din curte, cu fața spre stradă. Printre crăpăturile gardului de zid urmăream agitația din stradă. Cameluța se juca veselă cu Nuța și vorbeau tare, să-mi atragă atenția ca să ies cât mai repede în stradă. Noua noastră învățătoare ne dăduse din prima zi să învățăm “Imnul României”. În clasă cele patru strofe mi se păruseră destul de ușor de reținut, așa că nu am considerat că era necesar să-i spun mamei ce lecții aveam pentru a doua zi. Era
GLORIE COPILĂRIEI X de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 () [Corola-blog/BlogPost/357092_a_358421]
-
de oră de somn, care mi s-a părut cea mai dulce din viața mea de până atunci. La prima oră de școală recitam prima din clasă ”Imnul României”, dar mare mi-a fost mirarea, când, la a doua strofă, învățătoarea nemulțumită, mi-a făcut semn să mă opresc: -V-am dat numai prima strofă! mi-a spus cu reproș că nu fusesem atentă în clasă la indicațiile ei. Am căzut pe bancă și numai în contact cu lemnul tare, am scos
GLORIE COPILĂRIEI X de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 () [Corola-blog/BlogPost/357092_a_358421]
-
mea colegă de banca m-a privit mirată. Aveam ochii plini de lacrimi, gândindu-mă la câtă bătaie încasasem și la urmele care se vedeau încă la ora patru dimineața pe pulpele mele slabe. Eram așa de necăjită, că săraca învățătoare, la sfârșitul orei, mai mult să-mi facă placere că îmi pierdusem toată ziua să învăț “Imnul”, mi-a spus să-l recit pe tot. L-am recitat fără tragere de inimă, mă simțeam vinovată față de fundul și pulpele mele
GLORIE COPILĂRIEI X de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 () [Corola-blog/BlogPost/357092_a_358421]
-
că îmi pierdusem toată ziua să învăț “Imnul”, mi-a spus să-l recit pe tot. L-am recitat fără tragere de inimă, mă simțeam vinovată față de fundul și pulpele mele că nu deschisesem bine urechile să o aud pe învățătoare, până unde trebuia să știm pe de rost. La prânz m-am întors mai infirmă decât “Peneș Curcanul” de la Plevna și cum mi-a apărut mami în cale, am început să șchiopătez și să mă vaiet. -Să știi că am
GLORIE COPILĂRIEI X de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 () [Corola-blog/BlogPost/357092_a_358421]
-
mea, credeam că,”bătaia este bună pentru oase; ți le îndreaptă să mergi drept și că te împinge să crești înaltă”. Ce îi puteam reproșa lui mami?! În primul rând nu mă întorceam nici rușinată și nici bătută de la școală. Învățătoarele rupeau câteva linii pe săptămână pe mâinile așa zișilor indisciplinați, fără nicio mustrare de conștiință nici față de lemn, dar nici față de elevi. Oricum rușinea mea nu trecea gardul; rămânea între “ai noștri” cum îmi explica tot tata-mare. Singurul care nu
GLORIE COPILĂRIEI X de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 () [Corola-blog/BlogPost/357092_a_358421]
-
prima manevră politică i-a reușit din plin: toți băieții erau cu gura căscată în fața talentului ei și o priveau nu numai cu admirație, dar și cu oarecare venerație. La sfârșitul primei săptămâni era votată de toți, cu insistențe pe lângă învățătoare, să devină șefa clasei. Luminița, o dată ce și-a realizat planul, a început să ne abordeze și pe noi, care, intimidate de tupeul ei, dar mai ales de succesul pe care îl avea în fața băieților și a învățătoarei, am cedat la fel de
GLORIE COPILĂRIEI X de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 () [Corola-blog/BlogPost/357092_a_358421]
-
cu insistențe pe lângă învățătoare, să devină șefa clasei. Luminița, o dată ce și-a realizat planul, a început să ne abordeze și pe noi, care, intimidate de tupeul ei, dar mai ales de succesul pe care îl avea în fața băieților și a învățătoarei, am cedat la fel de repede, precum un șoricel în fața unui leopard. De frică să nu ne vedem izolate, am început să-i “cântăm din cobză”, pline de atenție și admirație, prea distinsei noastre college, ajungând să ne facem fel și fel
GLORIE COPILĂRIEI X de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 () [Corola-blog/BlogPost/357092_a_358421]
-
sau de un pom, să-și arate talentul de mare șmecher sportiv; altul cine știe ce minciună îi povestea că să-și arate curajul și talentul. Plecam de la școală toate fetele necăjite și supărate nu numai pe băieți, dar chiar și pe învățătoare, care nu mișca nimic în clasă fără să discute cu Luminița. Ne simțeam neglijate și insignifiante, cu tot efortul pe care îl făceam să auzim și noi un cuvânt de digerat, cel puțin din partea celui mai nătăfleț băiat, pe care
GLORIE COPILĂRIEI X de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 () [Corola-blog/BlogPost/357092_a_358421]
-
pe care îl făceam să auzim și noi un cuvânt de digerat, cel puțin din partea celui mai nătăfleț băiat, pe care Luminița nici măcar nu-l recunoștea de coleg în afara școlii. Imediat ce una sau unul dintre elevi se încurca la lecții, învățătoarea o întreba pe Luminița, care, ce era drept, răspundea și le știa pe toate. Dacă se întâmpla să nu știe nici ea, băieții scoteau o exclamție, ca și cum învățătoarea trebuia să se gândească, pentru că nu era posibil ca Luminița să nu
GLORIE COPILĂRIEI X de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 () [Corola-blog/BlogPost/357092_a_358421]
-
în afara școlii. Imediat ce una sau unul dintre elevi se încurca la lecții, învățătoarea o întreba pe Luminița, care, ce era drept, răspundea și le știa pe toate. Dacă se întâmpla să nu știe nici ea, băieții scoteau o exclamție, ca și cum învățătoarea trebuia să se gândească, pentru că nu era posibil ca Luminița să nu știe. Dacă era corect, atunci toți, fericiți ca și cum fiecare avea nota zece, râdeau și ne priveau în bătaie de jos. Numai că spectacolul a început să-și piardă
GLORIE COPILĂRIEI X de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 () [Corola-blog/BlogPost/357092_a_358421]
-
creației sale. -De unde ai adunat atâtea vederi cu zăpadă? am întrebat-o când în final, își trecea limba peste buze, cu un aer mulțumit. -Părinții mei! Mi le-au adus de la ei de la școală. Ei știu tot, nu ca învățătoarea noastră. M-am uitat la ea mirată și cu un mic efort, am reușit să-i spun: -Este și a ta, nu numai a noastră. -Eu la anul am să merg la o altă școală în centru! Asta este pentru
GLORIE COPILĂRIEI X de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 () [Corola-blog/BlogPost/357092_a_358421]