2,651 matches
-
Braulion din Saragoza. Bineînțeles, nu trebuie să căutăm în Origini etimologii în sensul științific al termenului, așa cum ne-a obișnuit lingvistica modernă, pentru că nu vom găsi altceva decît metoda, aproape întotdeauna arbitrară, a anticilor: în cultura latină, cel mai mare învățat, vestit pentru folosirea metodei etimologice, fusese Varro, iar Isidor face legătura cu el, reprezentînd ultima verigă dintr-o tradiție care numără mulți intermediari între scriitorul păgîn și eruditul din Sevilia. însă, lăsînd la o parte metoda, pentru că nu-i putem
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe care împăratul Leon I îi chestionează în privința valabilității definițiilor de la Calcedon și a legitimității pretențiilor emise de Timotei Eluros asupra episcopatului Alexandriei (cf. Mansi VII, 785-792). Deși al doilea conciliu de la Niceea, din 787, îl menționa pe Antipater printre învățații de seamă, aproape toate scrierile sale s-au pierdut. Au rămas de la el două omilii, una despre nașterea lui Ioan Botezătorul și alta despre Buna-Vestire adusă Mariei (există cîte o versiune siriacă a fiecăreia dintre ele, iar prima are și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
călugărilor, pentru a-i îndemna să nu caute să se purifice doar de viciile trupești, ci și de cele, mai ascunse, ale sufletului. Cealaltă, consacrată învățătorului de Lege care îl ispitește pe Isus, e scrisă sub forma unui discurs adresat învățatului care îl ispitește pe Isus cu întrebarea „ Cine este aproapele meu?” în Luca 10, 25 (și urm.) și care primește ca răspuns parabola Samariteanului. Textul o comentează, insistînd asupra ideii că aproapele este oricine are nevoie de ajutor. Totuși, e
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Grigorie de Nyssa alternează cu acela, tot complet, al Comentariului la Cîntarea Cîntărilor al lui Nilus, care a putut fi astfel recuperat în întregime (înainte se cunoșteau doar extrase, transmise prin alte manuscrise). în prolog, Nilus afirmă că mulți învățați, seduși de caracterul plauzibil al literei (lexis) textului, nu se străduiesc să caute comoara ascunsă în el; de aceea, el a crezut că e necesar să-i dezvăluie sensul profund (nous) pentru a-i readuce pe calea cea dreaptă pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
data sa era inițial aceea a Bunei-Vestiri (25 martie), apoi a început să fie cîntat în a cincea săptămînă a Postului Mare. A fost foarte răspîndit, a fost tradus în slava veche, în arabă și în latină, probabil de către un învățat din cercul lui Ilduin, în perioada carolingiană (secolul al IX-lea). Data compunerii și paternitatea imnului constituie două probleme încă nerezolvate. Cum acrostihul imnului este alfabetic, numele autorului rămîne necunoscut. Prologul este dedicat „conducătoarei invincibile”, adică Fecioarei, căreia i se
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
crește ponderea materialului compilat, așa cum s-a putut constata la scriitorii amintiți mai sus. Dovada epuizării exegezei originale este apariția unui gen literar care, pe de o parte, ar trebui să fie cît mai funcțional și util posibil pentru un învățat care studiază Scriptura, însă, pe de altă parte, nu reușește decît să accentueze la maximum defectul textelor precedente, realizate prin compilare, astfel încît comentariul însuși e în întregime o compilație. Ne referim la așa-zisele „catenarii”, despre care am vorbit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
-l numim aici „Cosma Indicopleuste”. Despre el știm ceea ce ne spune în text. Din reperele interne ale operei lui reiese că scria a doua carte a acesteia în 547-549; trece prin unele dificultăți, ce constau probabil în polemicile purtate cu învățații din Alexandria, dușmani dintotdeauna ai școlii antiohiene căreia el îi aparține (e antiohian și prin naștere) și, fiind nestorian, are motive de dispută cu monofiziții din Alexandria. Declară că nu a avut parte de o educație îngrijită, lucru confirmat de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să prezinte o descriere a lumii bazată pe concepțiile eshatologice ale creștinilor - sau, mai precis, ale unui grup de creștini (cei de orientare nestoriană și antiohiană) - pentru a le combate pe acelea ale falșilor creștini care sînt întemeiate pe doctrinele învățaților greci, adică, în esență, pe teoriile lui Ptolemeu. Sub numele lui Ptolemeu, care trăise cu patru secole mai înainte, ar trebui de fapt, după cum spune Wolska-Conus, să recunoaștem învățătura lui Ioan Filopon, comentator al lui Aristotel, însă creștin. E adevărat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
vechimea absolută a limbii semiților. Grigorie de Nisa chiar îi ironizează pe cei ce cred că ebraica ar fi limba cea mai veche pentru că ar fi fost limba lui Dumnezeu. "De parcă Dumnezeu ar fi fost un dascăl de gramatică", pufnește învățatul. Odată cu Renașterea în toate colțurile Europei apar descoperiri ale "adevăratei" limbi a Paradisului, după cum vrea fiecare să atribuie strămoșilor săi un idiom care va fi fost cîndva comun întregii omeniri. Vernant citează o parodie semnificativă pentru această explozie de graiuri
Ce limbă vorbeau Adam și Eva? (I) by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17166_a_18491]
-
la primarul Chișinăului, Anibal Dobjanschi etc. Chiar unele informații izolate și lapidare incită curiozitatea istoricilor. În ziua de 27 iunie 1940, de pildă, cronicarul consemnează: În beci și subsolul casei avocatului Teodor Păduraru am dat de toată arhiva și biblioteca învățatului Ioan N. Halippa, care mai trăiește în Rusia Sovietică". De aici rezultă măcar două gînduri purtătoare de speranță pentru cercetătorul istoriei naționale: întîi, că patrimoniul menționat de autorul jurnalului s-ar putea să mai existe și deci trebuie căutat, iar
Memorialistică basarabeană by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Journalistic/17159_a_18484]
-
sută de fete, domnișoara Geta, pedagoga, le încolona două câte două și, cu gențile în mână, se reîntorceau la școală, unde în trei săli de clasă, începea programul de meditație. Măriuca avu de la început o inapetență pentru acest program de învățat obligatoriu, pentru încolonarea aceea umilitoare de după masă, pentru faptul că se încălțau dimineața și se descălțau tocmai seara, când, după „meditație” și masa de seară, aveau în sfârșit voie în dormitoare și hotărî să-și ajusteze cumva programul, atât cât
CHAGRIN D AMOUR de STELUȚA CRĂCIUN în ediţia nr. 1932 din 15 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381245_a_382574]
-
masă, pentru faptul că se încălțau dimineața și se descălțau tocmai seara, când, după „meditație” și masa de seară, aveau în sfârșit voie în dormitoare și hotărî să-și ajusteze cumva programul, atât cât putea: prima parte a programului de învățat o afectă somnului. era un somn greu, cu capul pe bancă, cu paltonul pe cap, până la pauza de la jumătatea programului, când fata se trezea și, odihnită se apuca de învățat si de teme. La început, pedagoga o cam certă, dar
CHAGRIN D AMOUR de STELUȚA CRĂCIUN în ediţia nr. 1932 din 15 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381245_a_382574]
-
cumva programul, atât cât putea: prima parte a programului de învățat o afectă somnului. era un somn greu, cu capul pe bancă, cu paltonul pe cap, până la pauza de la jumătatea programului, când fata se trezea și, odihnită se apuca de învățat si de teme. La început, pedagoga o cam certă, dar aflând de rezultatele ei bune, o lăsă în pace. Seara, fetele se adunau în dormitorul lor și, până la stingere, era vremea de sporovăit. În scurt timp, Măriuca se împrieteni cu
CHAGRIN D AMOUR de STELUȚA CRĂCIUN în ediţia nr. 1932 din 15 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381245_a_382574]
-
De fapt, nu e totuna... Știți... Depinde și cum iubești... ca un bădăran... cultura... sau ca un poet... țărâna... A... că ea îmbrăca și haina și suflet de perechi... Nu e totuna... să compui cu același, sau cu opus, sentiment... învățați și de Ion Zamfirescu... Ei bine, fără ei nu ar fi existat, probabil, nici latină, nici limbile romanice, nici mitologia romană, nici greacă, la Craiova. Ar fi rămas, oare, numai Pelendava? Păi, te-ar fi lăsat? Toate muzele inspirațiunii, din
CAPCANA de LIVIU FLORIAN JIANU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381284_a_382613]
-
repetată a textului. O altă rădăcină trebuie căutată în confuzia, tipică pentru moderni, între mijloace și scopuri. Transformînd mijlocul în scop, mulți dau greutate acestei culturi a mijlocitului, cum am numit-o, părîndu-li-se suficient să stăpînească instrumentele de cunoaștere, tehnologia învățatului, a comunicării ori a experimentului, dincolo de care nu mai văd nimic. Cazul cel mai caracteristic este computerul. Instrument tipic devenit scop în sine! De unde convingerea răspîndită că el va înlocui bunăoară cartea tradițională cu aceea pe suport electronic. Cînd, de
Cultura "mijlocitului" by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15012_a_16337]
-
după întoarcerea din așa-numita „robie babilonică”, însemnând deportarea lor în Mesopotamia de către invadatorii asirieni și chaldeeni, între secolele VIII-VI î. Hr. A cunoscut copii și variante, a suferit îndreptări; către finele primului mileniu al erei creștine, un șir de învățați evrei le-a stabilit o formă, devenită oficială, numită „masoretică” (din ebraica târzie: masoreth „tradiție”, „legătură”). În fapt, până acum vreo cincizeci de ani, cele mai vechi manuscrise ebraice sau arameice ale Vechiului Testament, ajunse până la noi, erau copii databile
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
limbă, se afla într-un proces de grecizare, această importantă minoritate își păstrase credința originară. Suveranul Ptolemeu II Philadelphul (285-246 î. Hr.) a venit în întâmpinarea dorinței influenților lui supuși; a autorizat-o și chiar a sprijinit-o, cerând preoților și învățaților evrei de la Ierusalim, păstrători de manuscrise ale cărților sacre, să le trimită pe acestea la Alexandria. Acolo, ele au fost preluate de un grup de șaptezeci de învățați, care au săvârșit traducerea lor în grecește. Așa a apărut Septuaginta, numită
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
supuși; a autorizat-o și chiar a sprijinit-o, cerând preoților și învățaților evrei de la Ierusalim, păstrători de manuscrise ale cărților sacre, să le trimită pe acestea la Alexandria. Acolo, ele au fost preluate de un grup de șaptezeci de învățați, care au săvârșit traducerea lor în grecește. Așa a apărut Septuaginta, numită astfel după numărul traducătorilor. Ea a fost încheiată de continuatori ai acestora către sfârșitul secolului al III-lea, după opiniile unor cercetători chiar ceva mai târziu. Fiind o
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
veridică: „Nu îmi este necunoscut, scrie el, faptul că oamenii cei mai învățați au susținut discursuri diferite asupra acestei probleme și că fiecare și‑a exprimat părerea în funcție de înclinația și talentul său. Și, cum nu este înțelept să judecăm părerile învățaților Bisericii și să preferăm unele altora, voi arăta părerea fiecăruia, lăsând cititorului deplina libertate de a hotărî care este expunerea pe care dorește să o urmeze” (Com. Dan. 9, 24‑27). Augustin adoptă interpretarea lui Iulius Africanul, care deschide seria
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cercetarea trecutului femeilor trebuie încadrată în investigația de tip mentalist („plus attentive au quotidien, au privé et à l’individuel”4). Este această istorie a femeilor (un titlu „commode et si beau”), mult timp absentă, - sunt de părere cei doi învățați evocați mai sus - o desfășurare pe palierul duratei lungi și pe un spațiu impresionant, o istorie pluralistă (căci și figurile evocate, și punctele de vedere sunt variate), o istorie „relațională” și chiar „feministă” („dans la mesure oű elle se situe
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
jumătate din omenire și, ca urmare, „din istorie”, în genere) a eliminat semnul „absenței sexului” din preajma istoriografiei (o absență ce însemna, de fapt, dominanța masculinului) și a plasat sexul („genul”) lângă celelalte categorii - popor, clasă, meserie etc. - cu care operau învățații. Luptând cu puținătatea informațiilor („privatul” feminin a fost, îndeobște, tăcut, mai cu seamă alături de gălăgiosul și orgoliosul masculin „public”, suveran într-un „mediu androcentric”7) și încercând să ajungă la un adevăr mai mereu disimulat („nu trebuie să ne lăsăm
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nu mai reacționeze la adierile și sugestiile venite din partea lui Eros). Destule văduve rămâneau, însă, „în lume”, încercau să recupereze un destin de care fuseseră deposedate, se arătau a fi într-adevăr niște virago (cum spunem scriitorii Bisericii din Apus). învățații nu le-au uitat pe văduve Ziceam mai sus că acest „grup în negru” ( asupra căruia se îndreptau mai multe priviri decât s-ar putea bănui) nu a fost ignorat - cu deosebire în anii din urmă (deși primele studii - investigații
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de peste graniță încercând, într-o carte publicată acum câțiva ani, să văd de unde proveneau soțiile Voievozilor români, am apelat la o lucrare publicată de Nicolae Iorga în 1910 - Viața femeilor în trecutul românesc. Reiau aci acele pagini transcriind, după Iorga (învățatul voia să descopere niște „criterii” folosind unghiul de vedere oferit de alegerea soției, a Doamnei), strategiile adoptate pentru alcătuirea cuplurilor, adică pentru rezolvarea unei chestiuni fundamentale a complexului reprezentat de funcționarea instituțiilor domnești. „Voievodul trebuia să fie căsătorit” - afirmam atunci
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
probabil (coborâtoare din Paleologi), soție a lui Radu I Basarab și mamă a lui Mircea, amintindu-le pe catolicele care au fost măritate cu Nicolae Alexandru (Clara, descendentă a banilor de Severin, „români unguriți și trecuți la religia catolică” - afirmă învățatul; Clara era unguroaică din neamul Dobokay - Dobâca - Dobca) și cu Vlad țepeș (o rubedenie a regelui Matei Corvin), evocându-le, în fine, pe soțiile - de neam polon și de rit catolic - ale lui Alexandru cel Bun (Margareta întâi - se pare
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pretinse de limba ucraineană; așa cum apare într-un act din 9 iulie 1466: „pentru sufletul sfânt al răposatei mamei noastre Maria și pentru sănătatea doamnei Ovdotia...”), cu care s-a cununat, pe 5 iulie 1463 (cam târziu, a zis un învățat, la șapte ani - știa și Ureche, insinuând chiar că am avea de-a face cu o hierogamie: „Iară în al șaptelea an a domnii sale, în anii 6071 [1463], iulie 5, luatu-ș-au doamnă de mare vodă, pre Evdochia de la Chiev
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]