3,163 matches
-
Femeile se uitau să vadă dacă soții lor se numărau printre oamenii care defilau solemni spre poarta castelului. Bătrânii își strigau pe nume fiii, iar fetele căutau chipurile iubiților. Dar toți izbucniră în urale când îl zăriră pe Nobunaga, în șa, profilat pe cerul nopții. — Seniorul Nobunaga! Pentru ei, Nobunaga însemna mai mult decât propriii lor copii, soți și logodnici. Aruncați o privire la capul marelui senior al clanului Imagawa! anunță Nobunaga, de pe cal. Aceasta e amintirea pe care v-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
îndatorat. Și Tokichiro îi ordonă samuraiului de lângă el să-i aducă lui Inuchiyo calul. Nu, lasă formalismele. Mergi înainte. În timp ce Tokichiro încăleca din nou, fu adus și armăsarul lui Inuchiyo. — Până ne vom revedea. Făcându-i încă odată cu mâna, din șa, Tokichiro porni drept înainte. Prin fața ochilor lui Inuchiyo trecură câteva flamuri roșii. Tokichiro se întoarse și-i zâmbi. Libelule roșii săgetau liniștite pe cerul albastru. Fără altă vorbă, Inuchiyo își întoarse calul în direcția Castelului Kiyosu. * * * Mușchiul era surprinzător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Dar nu-i ciudat că acum vine ca mesager din partea lui Oda Nobunaga? — Nici pentru mine n-ar nici un sens, dar spune-mi, cum arată? — Respectabil. — Așa? — Poartă o tunică scurtă preste armură și pare să fi făcut cale lungă. Șaua și scările-i sunt acoperite cu noroi și are un coșde răchită pentru merinde și alte provizii de călătorie la șa. — Ei, primește-l și vom vedea. — Să-l primesc? — Ca să ne-asigurăm numai, să-i aruncăm o privire la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
spune-mi, cum arată? — Respectabil. — Așa? — Poartă o tunică scurtă preste armură și pare să fi făcut cale lungă. Șaua și scările-i sunt acoperite cu noroi și are un coșde răchită pentru merinde și alte provizii de călătorie la șa. — Ei, primește-l și vom vedea. — Să-l primesc? — Ca să ne-asigurăm numai, să-i aruncăm o privire la față. Și Koroku se așeză pe verandă, rămânând în așteptare. De la castelul lui Nobunaga până la Hachisuka era o distanță de numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
În același timp, începu să le urle ordine servitorilor: — Dați foc caselor țărănești de pe drum! Nu, așteptați să treacă avangarda noastră. Pe urmă, puneți foc! Puneți foc! Vântul fierbinte pârjolea fruntea lui Nobunaga. Scânteile aprinseseră coama calului și canafii de la șa. Între Yamashina și Otsu, bârnele aprinse din casele țăranilor de pe drum și flăcările ce se învolburau prin aer nu-l puteau împiedica să ajungă la destinație. El însuși devenise flacăra unei torțe, iar oamenii săi, galopând înainte, erau o hoardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Hiei. Însoțit de câțiva generali, intră acum într-un templu. După ce-și scoase armura și coiful și mâncă o masă caldă, se schimbă cu un kimono și o coifură de curte, elegante, și ieși. Încălecă un cal rotat, cu șa strălucitoare. Generalii rămaseră cu armurile și căștile pe ei. Însoțit de acești paisprezece, cincisprezece oameni, călări nonșalant pe străzi. Regele demon era extraordinar de pașnic și le zâbea blând oamenilor. Cetățenii se revărsau pe marginea drumurilor și se prosternau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
până la ultimii pedestrași - privea acum într-o parte, din mers. Călărind în lungul coloanei, Oyamada Nobushige galopă până lângă Shingen. Glasul lui Nobushige era neobișnuit de surescitat și putu fi auzit clar de cei din apropiere, în timpce vorbea din șaua calului: — Stăpâne! Niciodată nu vom mai avea o ocazie ca asta de a masacra zece mii de inamici. Tocmai am fost în recunoaștere să văd formațiunea dușmană care ne atacă ariergarda. Fiecare companie e desfășurată în formație aripă-de-stârc. La prima vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
îi trimise în linia întâi pe Mizumata - samurai în armuri ușoare, înarmați cu prăștii. Pietrele aruncate de ei începură să cadă ca ploaia. În fața lor se aflau forțele lui Sakai Tadatsugu, iar în spate, întăririle din clanul Oda. Tadatsugu, în șa, țistuia din limbă nemulțumit. Ploaia de pietre prăvălită asupra lui dinspre prima linie a armatei din Kai îi lovea calul, înnebunindu-l. Și nu numai calul său. Animalele călăreților care așteptau momentul înapoia lăncierilor începură să se cabreze, cuprinși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
același timp, iar din iarbă se ridică un nor de fum. Întrucât unghiul de foc era redus, mulți atacanți din corpul Sakai fură răniți la picioare. Caii speriați se ridicară pe copitele dinapoi, fiind nimeriți în burtă. Ofițerii săriră din șei înainte de a cădea caii și o luară la fugă împreună cu oamenii lor, călcând în picioare trupurile camarazilor doborâți. — Înapoi! ordonă comandantul trăgătorilor Takeda. Pușcașii se retraseră imediat. Rămânând pe loc, ar fi fost spulberați de lăncierii Oda care atacau. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
au pătruns adânc în rândurile inamicului, dar au fost înconjurați complet de mai multe mii de oameni și nici unul nu s-a mai întors viu. Deodată, Tadahiro îl apucă pe Ieyasu de braț și, cu ajutorul altor general, îl împinse în șaua calului. Pleacă de-aici! țipă el la cal, plesnindu-l pe crupă. Când calul se îndepărtă în galop, cu Ieyasu pe spinare, Tadahiro și ceilalți servitori încălecară și porniră după el. Începu să ingă. Poate că zăpada așteptase să apună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de om o fi. Dar trebuie că-n țara asta sunt foarte puțini seniori la fel de tandri ca el. Nu-mi pot imagina cum poate un om atât de rafinat să se transforme în demonul care se spune că e în șaua calului. Mai știa ceva și despre dumneata și a spus că ai un fiu minunat și ar trebui să fii cea mai fericită persoană din Japonia. Mi-a spus că în toată țara există foarte puțini oameni ca Hideyoshi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
spre împrejurimile Muntelui Chausu. De-atunci și până-n zori, soldații bătură în pământ parii pe care-l aveau la ei și-i legară cu frânghii, formând o palisadă care arăta ca un miriapod șerpuitor. În lumina zorilor, Nobunaga inspectă din șa liniile de apărare. Ploaia încetase, iar construcția palisadei era încheiată. Nobunaga se întoarse spre generalii clanului Tokugawa și răcni la ei, râzând: Stați să vedeți! Azi, vom lăsa armata din Kai să se apropie, după care îi vom jumuli ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
foarte reușit. Le vom gusta mai încolo. Pentru prima oară, Hideyoshi observă că în încăpere mai era cineva: un samurai care părea să aibă puțin peste treizeci de ai. Gura lui mare indica o voință puternică. Avea fruntea proeminentă și șaua nasului cam lată. Era greu de spus dacă era de neam țărănesc sau doar clădit robust, însă lumina din ochii săi și luciul pielii rumene-închise arătau că avea o mare vitalitate interioară. — Și pe tine ne-au încântat vinetele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cere din urmă fură nevoiți s-o ducă aproape în brațe înapoi, pe poarta principală. Era foarte posibil ca și pe Hanbei să-l muncească aceleași gânduri. Ba nu, se vedea limpede că tristețea lui era și mai intensă. În șaua calului, pe când se apropia de un urcuș, trupul i se clătina. Deodată, Hanbei trase de căpăstru, ca și cum tocmai și-ar fi amintit ceva. — Kumataro, spuse el, am uitat să spun un lucru. Îl voi scrie și aș dori să alergi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
suită care-i serveau, și continuând cu acelea ale mătușii lui și fiicei acesteia, litierele lăcuite ale feluriților nobili și doamne numărau, probabil, sute și sute. În mijlocul acestei nesfârșite procesiuni de priveliști - samuraii și servitorii, slujitorii personali, funcționarii superiori cu șeile lor aurii și argintii, intarsiile de sidef, scânteierile lacului auriu, umbrelele deschise, arcașii cu arcurile și tolbele lor, pădurea de lănci cu cozi roșii - cele care atrăgeau mai presus de orice altceva atenția tuturor erau drapelele clanului Takeda. Treisprezece ideograme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
oamenii nu-și puteau alunga simțământul că, într-un fel, era diferit de cel pe care-l priviseră în trecut. Dar, când oamenii din Kai priveau enormul tezaur și rezervele de muniții mutate în noua capitală, dimpreună cu palanchinurile și șeile aurii ale întregului clan, și caravana șerpuitoare de care trase de boi întinzându-se pe nenumărate leghe, își regăseau siguranța de a avea o provincie puternică. Aceleași sentimente de mândrie îi urmăreau de pe vremea când Shingen încă mai dinuia printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
la clanul Hojo. Ochii soției sale erau plini de lacrimi, dar nu schiță nici o mișcare de a pleca. Mai degrabă, părea nemulțumită de cuvintele soțului ei. — Tsuchiya! Tsuchiya Umeon! strigă Katsuyori, chemând un servitor. Urc-o pe soția mea în șaua unui cal. Servitorul se apropie de soția lui Katsuyori, dar femeia se întoarse dintr-o dată spre soțul ei, spunând: — Se spune că un adevărat samurai nu are niciodată doi stăpâni. În același fel, odată ce o femeie și-a luat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
jos, ori se înjunghiau îmbrățișându-se între ele. În mijlocul acestei scene patetice, se auzeau plânsetele copiilor încă neînțărcați sau prea mici pentru a părăsi poalele mamelor. Disperat, Sozo urcă pe cai patru femei cu copiii lor și le legă de șei. Nu se va pune la socoteală ca infidelitate dacă nu muriți aici. De veți scăpa cu viață, creșteți-vă copiii și aveți grijă să țină slijbe de comemorare pentru jalnicul clan al fostului lor stăpân. Astfel admonestându-le pe mamele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Ceva nu era așa cum s-ar fi cuvenit. Nimic din înfățișarea lui Mitsuhide nu sugera că se întorcea de la un banchet al victoriei. Stăpânul său ar fi trebuit să călărească spre casă într-o atitudine triumfală, legănându-se elegant în șa, îmbătat împreună cu însoțitorii săi de sake-ul oferit în acea zi. Dar Mitsuhide mergea pe jos, părând abătut. Un servitor îi ducea de căpăstru calul, care mergea fără chef, în timp ce ajutoarele veneau în tăcere pe urma lor, cu aceeași stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
gata. Auzit în arena sângerosului război, semnalul de corn era un sunet de o groaznă indescriptibilă, reverberând de ecouri triste. Dar, auzit într-o asemenea dimineață, glasul cornului era blând și aproape liniștitor. Curând, Mitsuhide se urcă și el în șa. Fruntea lui, la fel ca munții din Kai, era în dimineața aceea neadumbrită și aproape fără nici un nor. CARTEA A ȘAPTEA AL ZECELEA AN AL LUI TENSHO 1582 PRIMĂVARA PERSONAJE ȘI LOCURI SHIMIZU MUNEHARU, comandantul Castelului Takamatsu AKECHI MISTUHARU, vărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
avangarda. După ce străbătură cam o jumătate de leghe, începu ploaia, stropii împroșcând flăcările torțelor. — Se pare că oaspeții din castel încă nu s-au dus la culcare. Poate vor petrece toată noaptea. Mitsuhide nu remarca ploaia. Când se răsuci în șa, privind înapoi spre lac, enormul donjon al Castelului Azuchi păru să se înalțe spre un cer negru precum cerneala. Își imagină că delfinii aurii care împodobeau acoperișul scânteiau mai tare în acea noapte ploioasă, radiind în întuneric. Reflectată în lac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
care umbrea fruntea vărului său nu fusese o surpriză prea mare pentru Mitsuharu. Presupunea că nu exista nimeni care să înțeleagă caracterul lui Mitsuhide mai bine decât el, datorită trecutului lor comun. — Da, are sens. Ai petrecut toată noaptea în șa, venind din Azuchi. Amândoi suntem trecuți de cincizeci de ani și nu ne mai putem trata trupurile ca în tinerețe. Ei, ar trebui să dormi un timp. Totul e pregătit. Mitsuharu nu forță subiectul, nici nu încercă să se opună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
vorba printre săteni că Seniorul Mitsuhide a ieșit într-o excursie. Mai bine trăgeți-vă gluga pe față, cel puțin până ajungem la Hiyoshi. Mitsuhide își coborî capișonul, astfel că nu i se mai văzu decât gura. — Aveți haine simple și șaua unui războinic de rând. Nimănui nu-i va trece prin cape că sunteți Seniorul Akechi Mitsuhide. Dacă mă tratezi cu atât de multă curtenie, oamenii vor deveni suspicioși imediat. Nu mă gândisem la asta, spuse Genemon, râzând. Voi fi puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Nobunaga. Dar, când ajunseră în sfârșit pe locul fostului templu principal și al sălii de lectură, văzură că nu mai rămăseseră decât munți de cenușă. Numai în zona mânăstirii fuseseră clădite câteva colibe. Din direcția aceea plutea miros de tămâie, șa că Genemon se duse să cerceteze. Găsi patru sau cinci eremiți munteni, așezați în jurul unei oale cu pilaf care fierbea deasupra focului. — Au spus că Abatele din Yokawa nu-i aici, anunță Genemon. Dacă abatele nu e aici, n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
lui Mitsuhide, ostașii de toate gradele simțindu-se mândri de a lupta sub comanda unui atât de mare general. Mitsuhide prta o armură neagră cu fir verde deschis, pe sub o mantie de brocart alb cu argintiu. Spada sa lungă și șaua erau lucrate cu nespusă măiestrie. În ziua aceea, părea mult mai tânăr ca de obicei, dar acest lucru nu i se întâmpla numai lui Mitsuhide. Când un om îmbrăca armura, își pierdea vârsta. Chiar și lângă un războinic de șaisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]