1,010 matches
-
de homo ludens. "Să-ți cumpăr o pereche de cizme, dacă nu-mi permit o insulă". Mă văd, dacă nu deschid ochii, în trenul legănîndu-se ca o barcă. De-o parte și de alta, o panglică roșie, lată, fluturînd, curgînd, șerpuind. Ba intrînd sub roți, ba depărtîndu-se. Macii de iunie. Revoltător de roșii și de mulți. La întors, am așteptat reluarea spectacolului, dar plouase și nu mai rămăsese nimic din ei și din petalele lor. Doar cîțiva, ici-colo. Mototoliți, zdrențuiți, scuturați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Magicianul pocni din degete și întreaga sala izbucni în aplauze, în fața unei scene inundată de o lumină orbitoare. Din tavanul sălii curgeau picături mari de apă, o ploaie torențială, paradoxală, care atingea mocheta roșie și se transforma în șuvoaie ce șerpuiau pe sub scaunele acoperite cu o catifea albastră. Curios, spectatorii nu protestau în fața umezelii, ba chiar dădeau senzația că le place și că nu văd nimic nelalocul său sub cupola circului. Iepurele din joben începu să facă tumbe și să râdă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
să bage și mâna în foc (în astfel de momente, chiar era o expresie la locul ei, nu?) că auzise o bufnitură serioasă. Trăi câteva momente de mirare maximă, apoi se rezemă de balustrada podului care lega malurile râului ce șerpuia bezmetic, ba intrând în orășel, ba dând senzația că ar dori să-l părăsească, odată pentru totdeauna... Dacă un oarecare observator urmărea cursul apei, realiza că, la un moment dat - parcă decis să-și pună planul în aplicare -, râul o
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de multe, multe minute. Asta nu mă făcea să mă simt bine, sau importantă, sau măcar interesantă, și aveam Întotdeauna oroare de zilele În care trebuia să fac așa ceva. Când coada era terifiant de lungă, ca astăzi de exemplu - când șerpuia de jur-Împrejurul tejghelei și o pornea Îndărăt - m-am simțit Încă și mai prost și am știut că o să plec cu urechile Împuiate de țipete. Inima Îmi bătea cu putere și-mi simțeam deja ochii grei și uscați. Am Încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Înaltă, brună, cu părul ei negru magnific ce-i cădea În cosițe peste umeri; nasul ei era grec, ochii arzători, sprâncenele Înalte și admirabil arcuite, pielea sa era strălucitoare și catifelat-aurie, ea era subțire și fină, se vedeau vinișoare albăstrii șerpuind pe acest gât brun și purpuriu. Adăugați la aceasta puful fin ce Înnegrea buza sa superioară și dădea figurii sale o expresie rea și energică, astfel că În fața ei păleau toate frumusețile blonde ș...ț. Ea vorbea aproape Încet; era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
A fost prima și ultima oară. Conacul cel nou era așezat în mijlocul unui parc îngrijit meticulos de Grigore însuși. El a adus brazi, cărora de altfel nu le mergea prea bine în regiunea aceasta de șes. Potecile cu prundiș mărunt șerpuiau printre chioșcuri și ronduri de flori, printre grupuri de copaci speciali și peluze tunse în fiece săptămână. Gardul viu care înconjura parcul era dublat de un grilaj de sârmă înspre ograda cealaltă, ca să nu pătrundă galițele de acolo. Numai porumbeii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe care-l chema Ilie Cârlan. Încurajat de mulțumirea poporului, țiganul strigă către flăcău: ― Să nu mai zici nimic, că te iau și cu cîrlanul! Altă năvală de râsete de răsună văzduhul. Dar hora, un lanț de trupuri înfierbîntate, continua, șerpuia mai avântată, parcă nu s-ar fi oprit nici un moment de când a început și nici n-ar mai vrea să se oprească niciodată. În cârciumă, așezați la o masă lungă, în fund, vreo doisprezece bărbați fruntași se sfătuiau de multișor
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să continue. Gloata de țărani amuțea pe măsură ce glasul lui se înăsprea și biciuia. Parcă instinctul de frică și supunere s-ar fi redeșteptat brusc în sufletele tuturor, oamenii clătinau din cap îngrijorați sau murmurau scuze monosilabice. Pe când cuvintele bătrânului Iuga șerpuiau amenințător peste capetele mulțimii surprinse, ca pleasna unui bici în mâna îmblînzitorului, gata să se abată în fiece moment, Trifon Guju își legănă deodată trupul, parcă și-ar fi strâns mijlocul cu o curea, și izbucni cu glas spart: ― Ia
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
secunda următoare văzduhul fu străfulgerat de sunetul arămiu al trâmbiței. Calul trompetului mișca urechile după cum obrajii sergentului se umflau și se roșeau. ― În numele legii... Cuvintele procurorului, înfricoșate și uscate, nu le auzi prefectul Baloleanu. Numai glasul trâmbiței, necruțător și amenințător, șerpuia peste capetele oamenilor ca un bici de foc. Pe când trâmbița suna, maiorul Tănăsescu ridică sus cravașa cu o comandă scurtă. Două sute de țevi de pușcă se îndreptară cu același gest spasmodic asupra țăranilor. Vociferările sălbatice se curmară o clipă, parcă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
scânteietor, încercă, neîndemânatic, cu vârful limbii, apoi smulse din el un pămătuf și-l făcu ghemotoc. În pumn îi rămase un ciob sticlos, ca de gheață. — Asta e tot ? întrebă. — Nu se mănâncă așa, râse Aurica. Uite... Scoase limba, o șerpui prin vata de zahăr, trăgând dibaci particulele pulverizate printre buze : Cât de mult mai am eu pe lângă tine ! Așa-ți trebuie, dacă vrei să vezi cum sunt făcute lucrurile. Mai bine să nu știi. Ea continuă să smulgă ghemotoacele scânteietoare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
buze chiștocul. Petrache lipi cu o mână umărul fetei de pușcă, iar cu cealaltă o cuprinse de mijloc, proptindu-i cotul în căușul palmei. Ținând-o astfel în brațe, se simți cuprins de o căldură care pornea din coșul pieptului, șerpuia prin toate cotloanele trupului și cobora spre pântece, stăruind acolo și zvâcnind. Tarabagiul îi îngăduia, oricum nu avea alți mușterii și, cu siguranță, mai văzuse scena, conspirația celor care caută tertipuri pentru a-și suplini lipsa de curaj. — Acuma nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fi mai bine ? — Cel mai bine, socoti Tili, ar fi să descui lacătul ăsta, în loc să te uiți cruciș la el. — Sunteți pregătiți ? întrebă Maca. — E cinșpe septembrie, spuse Jenică. Ziua asta vine mereu prea devreme. Lacătul se desfăcu, iar lanțul șerpui metalic într-o parte. Porțile se întredeschiseră cât să treacă un om. — Să nu fie câini... șopti Jenică, intrând, precaut, în urma celorlalți. — Ți-aduci aminte de javra aia cu urechile ascuțite, îi ziceam Costică, parcă avea față de om... — Ba, spuse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
L-am făcut guvernator de provincie și i s-a acordat o pensie frumușică pentru tot restul vieții. 2 Intrăm în Peking pe poarta din sud. Sunt uimită de zidurile masive de culoare roz. Se găsesc pretutindeni, unul în spatele altuia, șerpuind prin tot orașul. Zidurile au cam 50 de picioare înălțime și încă 50 grosime. În inima ascunsă a capitalei se întinde Orașul Interzis, reședința împăratului. N-am mai văzut niciodată atâția oameni într-un singur loc. Mirosul de carne friptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Sun Pao-tien recomandă liniște totală pentru sănătatea Majestății Sale, așa că ne mutăm înapoi la Yuan Ming Yuan. Se face iarnă. Buruieni lungi, ofilite zac, cafenii și galbene, ca niște valuri nemișcate. Vântul continuă să fie aspru. Gârlele și pâraiele care șerpuiesc prin grădini sunt acum înghețate și seamănă cu niște funii murdare. Împăratul Hsien Feng spune că îi amintesc de măruntaiele căzute din burta unui animal ucis. Liniștea e întreruptă atunci când Su Shun și prințul Kung sosesc cu treburi urgente. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
pudră din belșug și apoi îmi pun rochia de doliu. Bag de seamă că fața lui Nuharoo s-a umflat. Pielea ei, de obicei strălucitoare, s-a făcut de un alb tern, fără viață. Lacrimile i-au trasat două linii șerpuite sub ochi. Suntem gata să ne întâlnim cu prințul Kung, dar aflăm că nu poate să treacă de eunucul-șef Shim, care invocă legea casei potrivit căreia nu se cuvine ca văduvele imperiale să fie văzute de un prinț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cel mai bine ar fi să intru chiar acum. Îhî, perfect. Ascultă, fă un pas Într-o parte și... Își puse mâna pe cască și păru să asculte cu atenție, dând de câteva ori din cap și cercetând coada care șerpuia acum după colț. —Ascultați-mă cu toții, anunță el, iar vocea sa reduse imediat la tăcere mulțimea de doritori de petrecere, sumar Îmbrăcați. Am ajuns la capacitatea maximă În momentul ăsta, după regulile pompierilor din New York. Nu mai putem lăsa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
chipul, atât de brusc și de insistent i-a lucrat limba. Vârâtă în gura mea căscată, ca o vietate marină ce se zvârcolește, fu gata-gata să mă scoată din simțiri în timp ce căuta un punct final, de neatins, în apropierea omușorului; șerpuia, pulsa și-mi mătura, răsucindu-se, cerul gurii; sunt absolut sigur că s-a întors cel puțin o dată cu susul în jos. Lunecoasă ca un delfin, nu atât umedă, cât delicios de mucilaginoasă, cu gust de Amontillado, avu în ea destulă
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
greabănele boilor, însămînțînd cu trupul lor bătrîna brazdă, fugeau de moarte să ajungă-n moarte, ținea atît de mult războiul, un naufragiu nesfîrșit. iar oamenii umblau puhoi pe drumuri și măsurau cu ponderea lor vidul de nu știu care spațiu-mbătați, ce șerpuia ca o frînghie în jurul grumazului, smucită. Cît cuprindea vederea..." (Trad. de Virgil Teodorescu. după vol. B, Fundoianu, Poezii, Editura pentru Literatură, 1965, p. 130) ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- II ALEXANDRU ZUB PREFAȚĂ I 424 CATHERINE DURANDIN ISTORIA ROMÂNILOR 425
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
o vibrație permanentă și mereu nouă în versurile poetelor. De-obicei, erotizarea cuprinde întreaga sferă a existenței; până și evocarea trecutului se închide într-o lume de imagini senzuale, elevate, subțiate însă1. Dacă remarcăm un timbru lucid, care se strecoară, șerpuind subțire, prin lirica feminină, el va avea un caracter chinuit, forțat, adesea neconvingător la Constanța Buzea, Ana Blandiana, Gabriela Melinescu, sau exprimând o structură particulară intim temperamentală, ca la Nina Cassian, Veronica Porumbacu, Florența Albu, Cristina Tacoi etc. Sensibilități rafinate
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și starea de proliferare a formelor materiei și tendințele ei de purificare, de înaintare spre formele inițiatice, spre perfecțiune. Poetul este hărăzit căutărilor și frământărilor, ezitărilor și incertitudinilor. Totuși poetul spune-se ar fi împăcat/ Cu poteca asta îngustă ce șerpuie/ Pe gura vulcanului". Sau "Poetul capul nimănui/ Rostogolit din Zare-n zare/ Când pe pământ e marele amurg/ și când pe cer e ma rea-nmormântare". El, poetul, rămâne animatorul veacurilor, se identifică cu firea, cu începuturile ei, cu ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un labirint al frământărilor sale de neliniște la bănuială, apoi la neliniște,la bănuială, apoi la certitudine, cât și un labirint exterior, al drumului săpat în stâncile munților pe carei îi parcursese și Nechifor Lipan, acest labirint cu drumurile sale „șerpuite”, amintește curgerea continuă a vieții spre moarte și a morții spre viață; Vitoria pornește în căutarea soțului din interior, din întuneric pentru a putea ajunge în exterior, la lumină. În mitologie, labirintul este casa securii duble, sugerând dualitatea existențială, adică
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
și aflate într-un climat atît de binevoitor încît pămîntul de aici dăruiește tot ceea ce își dorește inima cultivatorului [...]. În anumite locuri sînt izvoare care scaldă cîmpiile cu apele lor limpezi, iar, din toate, cel mai frumos este Lignon, ce șerpuiește chiar de-a lungul ei [...]. Malurile sale, umbrite pe alocuri, sînt răcoroase și atît de plăcute văzului încît nu se poate să-ți aducă plictiseală. Undele-i limpezi și cristaline se zăresc de aici, iar din tufărișul de pe maluri se
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
de Faverges să le facă cinstea de a le îngădui să-i viziteze ferma. Contele le spuse să vină fără întîrziere. După o oră de mers, ajunseră pe un deal; la poalele acestuia se întindea o vale adîncă prin care șerpuia rîul Orne. Stînci de gresie roșie se înălțau ici și colo [...]", p. 25; J. Verne: "Ajunserăm, în sfîrșit, la marginea pădurii, unul din cele mai frumoase colțuri ale nemărginitului domeniu al căpitanului Nemo. El o socotea proprietatea sa [...]. Pădurea era
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
rege și se numea Francisc I. Însemnul său, salamandra, își scuipă aici flăcările, pretutindeni. Ea sclipește în mii de exemplare pe bolți, puzderie de văpăi ca stelele pe cer. Susține capitelurile cu coroana sa arzătoare, colorează vitraliile cu focurile sale, șerpuiește pe scările secrete și pare că mistuie cu privirile ei dogoritoare triplele semiluni ale unei tainice Diane, Diane de Poitiers, de două ori zeiță și de două ori iubită în aceste voluptoase păduri. Dar punctul de atracție al acestui ciudat
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Bovary). Naratorul se pierde astfel în lungi digresiuni istorice, geografice, filosofice, tehnice... Iată un alt exemplu preluat din Balzac: (54) Angoulême este un oraș vechi, clădit pe creasta unei stînci de forma unei căpățîni de zahăr, străjuind cîmpiile printre care șerpuiește rîul Charente. Stînca se leagă înspre Perigord cu o colină lungă ce se curmă brusc în șoseaua Paris-Bordeaux, alcătuind un fel de promontoriu mărginit de trei văi pitorești. Întăriturile, porțile și ruinele unei fortărețe așezate pe vîrful stîncii dovedesc importanța
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]