1,477 matches
-
serveau, se ridica și o lua la întâmplare pe străzile galbene ale orașului. Cu plimbările singuratice în cafenele, din cafenele în restaurante, venea astfel seara. Rieux l-a zărit, tocmai într-o seară, la ușa unei cafenele în care ziaristul șovăia să intre. În cele din urmă se hotărâse și s-a dus să se așeze în fundul sălii. Era chiar la ora în care, în cafenele, dintr-un ordin superior, se întârzia pe atunci cât mai mult cu putință momentul aprinderii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cerea uneori prietenilor săi indicații asupra modului în care înfloreau aleile din Bois de Boulogne. Lui Rieux și lui Tarrou aceste alei nu le făcuseră, la drept vorbind, niciodată impresia că ar fi înflorite, dar convingerea funcționarului îi făcea să șovăie. El se mira de nesiguranța lor. "Numai artiștii știu să observe". Dar doctorul l-a găsit o dată într-o stare de mare surescitare. Înlocuise "înflorite" cu "pline de flori". Își freca mâinile. În sfârșit le vezi, le miroși. Jos pălăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ȘI EL, APOI A SPUS, PE UN TON MAI COBORÂT: ― Ei, bine, doctore, trebuie să facem ceea ce e prescris. Rieux se ferea s-o privească pe mamă, care își ținea mereu batista la gură. \ Are să meargă repede, a spus el șovăind, dacă aș putea să telefonez. DOMNUL OTHON SPUNE CĂ O SĂ-I ARATE UNDE E TELEFONUL. DAR DOCTORUL S-A ÎNTORS SPRE FEMEIE: ― Sunt dezolat. Trebuie să pregătiți câteva lucruri. Știți despre ce e vorba. Doamna Othon părea încremenită. Se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Da, a spus el, da, dumneavoastră de asemenea acționați pentru mântuirea omului. Rieux a încercat să zâmbească. Mântuirea omului e un cuvânt prea mare pentru mine. Nu merg atât de departe. Ceea ce mă interesează, este sănătatea lui înainte de toate. Paneloux șovăia. Doctore, spune el. Dar s-a oprit. Pe fruntea lui, începuseră să curgă șiroaie de sudoare. A murmurat: "la revedere" și ochii săi străluceau când s-a ridicat. Era gata să plece când Rieux, care căzuse pe gânduri, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cădea pe spate, având toate semnele unei istoviri. În cele din urmă, se mai ridica iarăși pe jumătate, timp de câteva clipe, si privea înaintea lui cu o fixitate mai sălbatecă decât toată zbaterea dinainte. Dar bătrâna doamnă tot mai șovăia să cheme un medic și să-și supere astfel bolnavul. Putea fi vorba de un simplu acces de febră, oricât părea el de spectaculos. Totuși, în timpul după-amiezii, ea a încercat să-i vorbească preotului, dar nu a primit drept răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
vină o lume în care nimeni nu va mai fi ucis. Era adevărat într-un anume fel și, la urma urmelor, poate că nu sunt eu capabil să mă mențin în acest gen de adevăruri. Ceea ce e sigur, este că șovăiam. Dar mă gândeam la bufniță și puteam să continui. Până în ziua în care am văzut o execuție (era în Ungaria) \ și aceeași amețeală care cuprinsese copilul de altădată mi-a întunecat privirea de bărbat. N-ai văzut niciodată cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
CELĂLALT AGITAT, ȘTIU EU. CUVÂNTUL FRUMOASĂ, ĂSTA E CEL CARE NU E POTRIVIT. Rieux i-a luat mâna întinsă pe cuvertură. \ LĂSAȚI, DOMNULE DOCTOR. N-O SĂ MAI AM TIMP... RESPIRA CHINUIT ȘI DEODATĂ A STRIGAT: ― Puneți-l pe foc! Doctorul șovăia, dar Grand a repetat ordinul cu un accent atât de cumplit și cu o astfel de suferință în glas, încât Rieux a aruncat foile în focul aproape stins. Odaia s-a luminat numaidecât și, o clipă, flăcările păreau s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
RUMOAREA A DEVENIT MAI PUTERNICĂ ȘI MAI VESELĂ, TARROU SE OPRISE. PE ASFALTUL ÎNTUNECAT, O FORMĂ ALERGA SPRINTENĂ. ERA O PISICĂ, PRIMA CARE A FOST VĂZUTĂ IAR, DIN PRIMĂVARĂ PÂNĂ ACUM. EA A RĂMAS O CLIPĂ NEMIȘCATĂ ÎN MIJLOCUL ȘOSELEI, A ȘOVĂIT, ȘI-A LINS LABA, A TRECUT-O IUTE PESTE URECHEA DREAPTĂ, ȘI-A VĂZUT MAI DEPARTE DE TREBURILE EI, ȘI, NEAUZITĂ, A PIERIT ÎN NOAPTE. TARROU ZÂMBEȘTE. BĂTRÂNELUL O SĂ FIE ȘI EL MULȚUMIT. Dar în momentul în care ciuma părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
COTTARD DISPĂRUSE CU TOTUL DIN CIRCULAȚIE. DOUĂ ZILE MAI TÂRZIU, TARROU L-A ÎNTÂLNIT RĂTĂCIND PE STRĂZI. COTTARD I-A CERUT SĂ-L ÎNSOȚEASCĂ PÂNĂ LA MARGINEA ORAȘULUI. TARROU, CARE SE SIMȚEA DEOSEBIT DE OBOSIT DE ZIUA PE CARE O PETRECUSE, A ȘOVĂIT. DAR CELĂLALT A INSISTAT. PĂREA FOARTE AGITAT, GESTICULA ÎN MOD DEZORDONAT, VORBIND REPEDE ȘI TARE. L-A ÎNTREBAT PE TARROU DACĂ ÎNTR-ADEVĂR CREDE CĂ DECLARAȚIA PREFECTURII PUNE CAPĂT CIUMEI. BINEÎNȚELES, TARROU CONSIDERA CĂ O DECLARAȚIE ADMINISTRATIVĂ NU ERA SUFICIENTĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
a străzii, au văzut ivindu-se un câine, primul pe care Rieux îl vedea după multă vreme, un ogar murdar pe care stăpânii probabil că-l ascunseseră până acum și care alerga de-a lungul zidurilor. Ajuns aproape de ușă, a șovăit, s-a așezat pe fund și s-a răsturnat să-și clănțăne puricii. Agenții au fluierat de câteva ori să-l cheme. El a înălțat botul, apoi s-a hotărât să traverseze încet șoseaua, ca să miroasă bucata aceea de pânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
deschise tuturor vizitatorilor, zi și noapte. Holul era pustiu, dar casa părea primitoare. Mirosea chiar, Maggie era sigură de asta, a mâncare gătită. Bună seara! Doamnă Guttman? Nu primi nici un răspuns. Poate că bătrâna adormise în scaunul ei. Maggie intră șovăind, nedorind să dea buzna într-o casă străină. Căuta camera principală, care cu o seară înainte fusese ticsită cu sute de oameni. Îi trebuiră câteva clipe ca să se orienteze, dar o găsi repede. Acolo, în spațiul dintre volumele înalte, îmbrăcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de fier în strângerea mâinii, privire neclintită. Dar uită că prima luptă poate fi deja câștigată în momentul în care cele două tabere își fac apariția în cameră. Trebuie să pășești victorios, încrezător în argumentele tale, să domini încăperea. Dacă șovăi când intri, ca și cum nu ai vrea să fii acolo, vei fi în defensivă, fiind silit să reacționezi tot restul timpului. Maggie încerca să impună toate aceste cunoștințe mușchilor și oaselor sale îndurerate în timp ce intra pe ușa automată a hotelului, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
lui Guttman, prăbușit pe biroul lui înainte să fi avut timp să le destăinuie cuiva. Uri se apropie încet, gândindu-se, bănuia Maggie, la aceleași lucruri. Se opri și se aplecă asupra biroului astfel încât să poată atinge cadavrul. Mâna lui șovăia, neștiind unde să-l atingă prima oară. O așeză ușor pe gât, arătătorul și degetul mijlociu alăturându-se pentru a verifica pulsul. Imediat ce apăsă gâtul cu degetele, sări în spate, ca și cum ar fi fost respins de o sarcină electrică. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ar fi de folos dacă aș trage cu urechea la voi. Yariv se ivi din nou o secundă sau două mai târziu, mâinile avatarului său agitându-se în fața sa, de parcă ar fi scris la o tastatură nevăzută. Unde studiezi? Maggie șovăi, uitându-se la avatarul lui Liz. La burbank community college. Urmă o pauză. OK. Maggie așteptă, încântată de jocul acela ciudat. Se întreba ce pozne făcuse Liz până atunci. Își găsise cumva în Second Life iubitul care îi lipsea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
a făcut tata ca s-o păstreze în siguranță. Deși spune ce spune. Era un savant. Nu doar atât. Mai știi ce îi repeta mamei la nesfârșit? Că asta o să schimbe totul? Poate că pe el l-a schimbat primul. Șovăind, Maggie dirijă conversația spre Bruce Miller și motivul pentru care fusese ea trimisă la Ierusalim. Îi spuse lui Uri că Miller voise ca ei să se culce împreună, că ea fusese - ezită înainte de a rosti cuvântul - o ispită. Îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
descoperind un motiv mult mai profund ascuns În spatele vizitei lui Armanoush, mătușa Zeliha a Întrebat: — Deci ai venit să vezi casa bunicii tale. Dar de ce a plecat? Armanoush Își dorea să i se pună Întrebarea asta și, În același timp, șovăia să răspundă. Era oare prea devreme ca să le spună? Cât ar trebui să le dezvăluie din povestea ei? Și dacă nu acum, când? Oricum, de ce trebuia să aștepte? Și-a băut ceaiul. Apoi, cu o voce placidă, aproape stinsă, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pe străzile Parisului - vreme de treizeci de ani, nu făcuse nici un progres -, femei care reprezentau pentru el tot atîtea chinuri precum cele ale lui Tantal, un personaj asupra căruia ar fi fost fericit să le dea amănunte, cineva care nu șovăise să le servească zeilor la masă membrele fierte și tăiate bucăți ale propriului său fiu. Pe jumătate adormit, n-ar fi fost surprins să fie deja ora cinci după-amiază. Oamenii se interesau atît de puțin de somn! Studiau de preferință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
suplimentare. Eram stingherit să-l văd În starea asta. De obicei, arăta mai multă siguranță. Mi-am zis că Își făcea meseria de părinte. Vine o zi cînd tații trebuie să le vorbească fiilor lor despre ejaculare și penetrare. Am șovăit să profit de acest moment de sinceritate pentru a-l informa că sulurile de hîrtie care dispăreau regulat de la toaletă erau stocate sub patul meu și că Îmi permiteau să culeg ceea ce aveam să numesc de atunci Încolo, datorită lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
sau vieții mele, comportamentului personajelor sau aceluia al persoanei mele. Eu eram cel care se afla pe un drum greșit voind să facă filme? Sau poate eroul din Marea ștrengăriță (titlu provizoriu al primului meu lung-metraj), care făcea greșeala să șovăie Între două femei În timp ce punea În scenă o operă? Nu știam că de-a lungul anilor cazul meu se va agrava pînă ce voi ajunge să șovăi Între vreo zece femei În loc să mă limitez cuminte doar la două, ca În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
din Marea ștrengăriță (titlu provizoriu al primului meu lung-metraj), care făcea greșeala să șovăie Între două femei În timp ce punea În scenă o operă? Nu știam că de-a lungul anilor cazul meu se va agrava pînă ce voi ajunge să șovăi Între vreo zece femei În loc să mă limitez cuminte doar la două, ca În Marea ștrengăriță, un titlu la care Jacques Demy Îmi sugerase să renunț: „Ștrengărița, dacă ții neapărat, dar nu Marea ștrengăriță!“. Aș fi făcut mai bine dacă aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
suferise și el de agorafobie, ceea ce Zscharnack părea să ignore, deoarece sărise În sus surprins: „Ce? Freud era agorafob?“. Pe un ton foarte degajat, fără să-mi reprim un mic surîs de satisfacție, am confirmat: „Știu chiar de la Reik. Freud șovăise de față cu el să traverseze o stradă și Îi mărturisise: «E urma unei agorafobii prost Îngrijite.» Îți cer, doctore, să fii mai eficace cu mine decît a fost Freud cu el Însuși“. Agorafobia mă Împiedica să-mi exercit unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
nu l-ar fi tratat nimeni niciodată drept erotoman. Nu știu care din doi, Bergman sau tata, făcuse mai multe progrese În zece ani! Reveniserăm la Strindberg, iar eu amintisem rolul autobiografiei În literatură. Două treimi din cărțile tatei erau autobiografice. Nu șovăise niciodată să vorbească despre el, despre soția lui, despre copiii lui (cărora le dădea numele adevărate), dar fără să-și asume mari riscuri. De fiecare dată cînd sensibilitatea lui Îl conducea la abordarea unor situații neplăcute, se refugia Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
lui. Își mai aducea aminte de ziua În care ne duseserăm să alegem Împreună aparatul de filmat? În magazin, el fusese cel care Îmi dăduse sfatul să cumpăr marca Weston. Alte camere de filmat erau mai puțin scumpe, iar eu șovăiam. Îmi spusese: „Dacă tipul de cameră Weston e mai bun, am să plătesc eu diferența“. Cu siguranță scrisese un articol În plus ca să-mi ofere acel Weston. Și iată cum Îi mulțumeam eu! Trimițîndu-i Un tip oarecare ca un pumn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să se prefacă. După doi ani de căsnicie, Marta crede că-și cunoaște bine bărbatul care i-a căzut la sorți în jocul de noroc care este aproape întotdeauna viața conjugală și îi dedică întreaga afecțiune de soție, n-ar șovăi câtuși de puțin, în caz că interesul narațiunii ne-ar cere să-i sondăm intimitatea, chiar să-și afirme vehement iubirea, dar nu e ea femeia care să se mintă singură, fiind chiar probabil, dacă am insista și mai mult, să ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
fantezia mea se dovedea nesecată când era vorba de făcut ceva rău. Născoceam tot felul de prilejuri ca să-l scot din sărite pe tata și eram foarte încântat de eficacitatea mea. Aș spune chiar că într-o privință, pe care șovăi s-o judec, am înțeles de mic acest termen la modă în secolul nostru. Cu cât tata era mai disperat, cu atât însemna că eu eram mai eficient. Îmi măsurăm succesul în reacțiile lui. Când turba și strângea pumnii, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]