1,715 matches
-
fi văzut. S-a zărit fantoma unui fulger albăstriu cum a fugit pe o latură a colegiului. Apoi a urmat unul alb, care îl străbătu din cealaltă parte. Secvența se mări și în curând întreg edificiul era fulgerat surd de șuvoaie de lumină până când acestea aproape îl acoperiră. Apoi dispărură și o ruptură se putu auzi până la ei. Începând din acoperiș și până în temelii, bucăți întregi din colegiu se dezlipeau de cele de lângă ele și cădeau. Se prăbușeau! Cărămizi și bucăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
partea cea mai joasă a zidurilor. Își trece dosul palmei peste fruntea nădușită: — Nu știam că-i zice tot țestoasa, dar era cât se poate de ase mănătoare cu asta, recunoaște puțin rușinat. Rufus oftează, nefericit. Presimte că urmează un șuvoi lung de vorbe despre isprăvile călărețului în campanie. Nu se înșală. — Eu, împreună cu camarazii mei, ne-am apropiat înarmați de ziduri, pășind peste scuturi. Eram deopotrivă în înălțime cu apărătorii. Se lasă pe vine și încearcă să schițeze manevra cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dat să urc pe punte, dar când mi-am pus piciorul pe scară, vasul s-a înclinat pălit de o lovitură cruntă. Era să mă prăvălesc pe scară. Aceea a fost clipa când ne-a zguduit primul val uriaș. Un șuvoi de apă se năpusti în jos din capul scării. Am încercat să mă ridic, dar puhoiul acela năvalnic m-a strivit și m-a dat peste cap. Rămas fără rozariul pe care-l aveam prins la cingătoare, am bâjbâit prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
prin apa care le ajungea până la genunchi. Cuferele grele se legănau înainte și-napoi ca și cum ar fi avut cine știe ce diavol înăuntru. Uitând ordinul căpitanului, unii ajunseră până la scară încercând să-și caute refugiu pe punte, dar fură numaidecât doborâți de șuvoiul de apă ce se năpustea în jos pe scări. După patru ore, corabia ieși în sfârșit din raza furtunii. Valurile erau agitate, dar nu mai treceau peste bord. Pe punte zăceau într-o vălmășeală de nedescurcat unelte marinărești zdrobite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și se rugă: „Pentru aceasta, Doamne... ajută-mă să câștig în luptă. Ajută-mă să-l înving pe părintele Valente.” După slujbă, oamenii cuprinși încă de o emoție adâncă, îi împresurară pe japonezi și năvăliră afară din catedrală ca un șuvoi. Îi striveau cu mulțimea lor, îi băteau pe umăr, le cereau câte o strângere de mână. Nu s-au dezlipit de ei până când episcopul Lerma nu i-a adăpostit într-o încăpere de la subsolul catedralei. Așadar, fiule. O dată refugiați departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mele sunt vorbele japonezilor și că dorințele mele sunt dorințele japonezilor. Pentru aceasta...” Velasco se întoarse la mănăstirea unde ședeau cu toții. Când intră în odaia japonezilor, solii împreună cu însoțitorii lor erau adunați în cerdac și se uitau în jos la șuvoiul de oameni și de trăsuri care forfoteau în jurul turnului Giralda, mândria locuitorilor din Sevilia. Pe râul Guadalquivir se adunaseră o sumedenie de vase, iar negustorii își vindeau marfa târguindu-se cu glasuri vioaie. Văzându-l pe Velasco, însoțitorii se înclinară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ale sale, care ascultau cu sufletul la gură. „Oh, mulțumescu-Ți Doamne!” zise el încleștându-și mâinile pe genunchi. „Toate lucrările Tale sunt bune. Ai avut într-adevăr nevoie de mine.” Ciudat, dar bucuria nu-i clocotea în suflet ca un șuvoi, ci îi inunda încet tainele sufletului așa cum valurile scaldă țărmul. Avea chiar impresia că această hotărâre fusese statornicită cu mult timp înainte și că el însuși se așteptase la o astfel de hotărâre. — Înainte ca episcopii să consimtă din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
său, seniorul Ishida îmbătrânise mult și că trupul său odinioară vânjos se ofilise. — Ei... zise cu glas răgușit seniorul Ishida după o clipă de tăcere. Ei... pesemne că ți-e tare greu. Samuraiul se străduia din răsputeri să-și stăpânească șuvoiul de simțăminte. Era prima dată când auzea cuvinte blânde și compătimitoare de când se întorsese acasă. Ar fi vrut să plângă în hohote. „Mi-e tare greu...” Își înfrână această pornire și își înclină capul punându-și mâinile pe genunchi. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Vântul începu să bată, iar pe apa însorită a lacului se iviră valuri mici. Și rațele, și lebedele își schimbară direcția îndepătându-se încet. Stând cu capul plecat, Yozō închise ochii. Samuraiul știa prea bine că se lupta să-și stăvilească șuvoiul de amintiri. Deodată, i se păru că acest supus devotat al său semăna dintr-o parte la chip cu omul acela. La fel ca Yozō, și El răbda de toate cu capul lăsat pe piept. „El este mereu lângă noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
stomacul mare și rănit printre copaci, spre iarba Înaltă, la adăpost, când bubuitura se auzi din nou, trecând peste el și despicând aerul. Apoi tunetul se auzi din nou și-l lovi jos, Între coaste, sfâșiindu-i carnea și un șuvoi de sânge fierbinte și-nspumat Îi umplu gura, așa că o luă la fugă Înspre iarba Înaltă, unde se putea ghemui ca să nu fie văzut. Așa ar fi adus obiectul cu tunetul destul de aproape cât să se poată repezi la omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
decât ar fi trebuit, și cuțitul nu mai trecu pe lângă, ci intră ușor În el, ca Într-o ploscă de vin din piele, și de deasupra și din jurul neașteptatei rigidități interioare a lamei de oțel Înfipte-n carne țâșni un șuvoi fierbinte, și Enrique țipa „Ay! Ay! Stai să-l scot! Stai să-l scot!“ Și Paco se prăbuși și mai mult peste scaun, ținând Încă șorțul În mâini, iar Enrique trăgea de scaun, În timp ce cuțitul se răsuci de două ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
dea mai des prin Paris. Dacă erau curse la Tremblay, Îi ruga să ne lase-n oraș la Întoarcerea spre Maisons și stăteam amândoi În față la Café de la Paix privind oamenii care treceau. E haios să stai acolo. Trec șuvoaie de oameni și tot felul de tipi vin la tine și Încearcă să-ți vândă câte ceva, așa că-mi plăcea să stau acolo cu bătrânul meu. Atunci ne distram cel mai tare. Veneau tot felu’ de tipi care vindeau niște iepuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Îl Întrebă pe Manuel. — Minunat. — Acu’ chiar că l-am Înțepat. Uite-te cum arată. Când Hernandez Încheie o pasă strâmtă, taurul căzu În genunchi. Se ridică imediat, dar din capătul celălat al arenei, Manuel și Zurito puteau vedea strălucirea șuvoiului de sânge care tot curgea lin pe umărul lui negru. — Chiar că l-am atins, spuse Zurito. — E un taur bun. Dacă-l mai prindeam o dată, Îl omoram. — O să schimbe ordinea, spuse Manuel. — Uite-l În ce hal arată. — Tre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de spate, Își aruncă pălăria peste umăr și, ținând muleta-n mâna stângă și sabia-n dreapta, se Îndreptă spre taur. Manuel se apropia. Taurul Îl privea. Avea ochi ageri. Manuel observă cum atârnau banderillas Înfipte-n umărul stâng și șuvoiul constant de sânge cauzat de sulița lui Zurito. Fu atent la cum Își ținea taurul picioarele. În timp ce Înainta, cu muleta-n mâna stânga și sabia-n dreapta, era atent la picioarele lui. Taurul nu putea ataca fără să-și apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
burtă, lungit tocmai pe buza malului. Rămâne apoi nemișcat, ca un buștean, numai cu ochii dintre pleoapele aproape închise petrece cu luare aminte cele ce se întâmplă în apa limpede și mică. Iată că un păstrăv voinic, rotindu-se prin șuvoi, a ajuns tocmai sub țărmul pe care pândea ursul. Fulgerător a lovit cu brânca „pescarul", cu lingura tălpii a prins pe dedesubt păstrăvul, și cu o zmucitura l-a aruncat pe uscat. În zadar s-a zbătut acolo peștele. Ursul
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
respective gravate În piatră erau de fapt atribuite Zeiței Organelor Genitale Femeiești, sursa tuturor viețuitoarelor, aducătoarea de vești bune femeilor sterile. „Deschideți-mi larg ușa“, era traducerea, „ca să pot primi karma bună de pretutindeni“.) Harry Își oferi karma Într-un șuvoi lung și sonor. În sfârșit, prostata lui se hotărâse să coopereze, ce ușurare! În depărtare, reportera se hotărâse să-l mai tragă nițel În cadru pe bărbatul caucazian ca să scoată În evidență faptul că veniseră turiști de peste tot din lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
din lume. Echipa de filmare urca pe cărare. De la o distanță de vreo zece metri, cameramanul Își reglă obiectivul fixându-l asupra lui Harry, care rânjea extatic În timp ce-și dădea drumul. Cameramanul, la rândul său, dădu drumul unui șuvoi de invective. Și Îi informă cu promptitudine pe ceilalți În legătură cu ceea ce văzuse. „Nenorociți aroganți!“ Însoțit de sunetist și de cântăreț, alergară În direcția celui mai sfânt și acum celui mai profanat loc de Închinăciune, strigând furioși. Marlena și Esmé Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
este strălucirea podoabei sale, pe culmea văii mănoase a celor ce se îmbată! 2. Iată că vine de la Domnul, un om tare și puternic ca o furtună de piatră, ca o vijelie nimicitoare, ca o rupere de nori cu mari șuvoaie de ape care o doboară cu putere la pămînt. 3. Va fi călcată în picioare, cununa îngîmfată a bețivilor lui Efraim; 4. și floarea veștejită, care este strălucirea podoabei ei, pe culmea văii mănoase, va fi ca o smochină timpurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
va tămădui rana loviturilor lui." 27. "Iată, Numele Domnului vine din depărtare! Mînia Lui este aprinsă, și un pîrjol puternic; buzele Lui sunt pline de urgie, și limba Lui este ca un foc mistuitor; 28. suflarea Lui este ca un șuvoi ieșit din albie, care ajunge pînă la gît ca să ciuruiască neamurile cu ciurul nimicirii, și să pună o zăbală înșelătoare în fălcile popoarelor. 29. Voi însă veți cînta ca în noaptea cînd se prăznuiește sărbătoarea, veți fi cu inima veselă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
și arfele, Domnul va lupta împotriva lui cu mîna ridicată. 33. Căci de multă vreme este pregătit un rug, gătit și pentru împărat: adînc și lat este făcut, cu foc și lemne din belșug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un șuvoi de pucioasă." $31 1. Vai de cei ce se coboară în Egipt după ajutor, se bizuiesc pe cai și se încred în mulțimea carălor și în puterea călăreților, dar nu privesc spre Sfîntul lui Israel, și nu caută pe Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta, Eu Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi. 18. Voi face să izvorască rîuri pe dealuri, și izvoare în mijlocul văilor. Voi preface pustia în iaz, și pămîntul uscat în șuvoaie de ape; 19. voi sădi cedri, salcîmi, mirți și măslini în pustie; voi pune chiparoși, ulmi, și merișori turcești la un loc în pustie, 20. ca să vadă cu toții și să știe, să priceapă și să înțeleagă că mîna Domnului a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
înfrânându-și calul, Balamber îl cercetă preț de o clipă pa om: purta pe el o rasă murdară dintr-o țesătură roasă, distrusă și desfăcută în câteva locuri. Era slab peste măsură, însă brațele sale păreau străbătute de un nebănuit șuvoi de energie. într-un contrast evident cu capul ras complet, barba îi era neagră, lungă și cârlionțată; ochii mari și întunecați, înfrigurați, păreau ochii unui nebun. Cum învățase galoromana pe când era tânăr și luptase ca mercenar al lui Etius împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mână să mângâie obrazul fetei. Ea făcu un pas îndărăt, fixându-l cu o ostilitate întunecată, pasivă. Lidania se ridică atunci brusc în picioare și, spre marea surprindere a lui Sebastianus, începu să-i împroaște pe cei doi cu un șuvoi de insulte chiar în limba lor, agitându-și o mână ca să-i facă să plece de acolo. Sebastianus, care cunoștea și el puțin din dialectul hun, nu putu să înțeleagă mult, dar citi în acea explozie de mânie jigniri care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întâmplase cu celălalt. — L-am ucis, domina, fu răspunsul său simplu, în care nu citi nici un accent de mulțumire. în fața acelei siguranțe virile o emoție ciudată, nouă pentru ea, porni să-i curgă prin vene. Se simți invadată de un șuvoi de admirație și recunoștință față de acel tânăr viteaz, căruia, fără îndoială, îi datora viața, dar își impuse să nu o arate. Cu toate acestea, dintr-un irezistibil instinct feminin, își aranjă o șuviță de păr de pe frunte. — Pe el de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
servii, mi-ai furat tot ce aveam; ce mai vrei, mortăciune? Să ucizi femei și copii? Noi de aici nu ieșim, asta e sigur. Dezorientat, barbarul se îndreptă mai întâi în șa, de parcă asta ar fi putut să-l sustragă șuvoiului de acuze cu care ea îl copleșea, apoi replică: — Ai grijă, femeie! Nu trebuie să te târguiești cu mine. Dacă oamenii mei sparg poarta aceea, n-or să cruțe pe nimeni, iar tu o să ai soarta cea mai cumplită. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]