1,198 matches
-
îi spuse ea lui Marcus. Era prea bătrână pentru rahaturile astea studențești. La ieșire, s-a împiedicat de Ted, care ținea de vorbă o adolescentă roșcată. Avea pe față un zâmbet pe care Ashling nu îl recunoștea: nu mai era țeapăn și urlând din toate gesturile te-rog-iubește-mă, ci era ceva mai reținut. Chiar și limbajul corporal se schimbase. În loc să se bage în sufletul ei, se îndepărta ușor, ca fata să fie nevoită să vină spre el. —Ce’aci? îl salută Ashling
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
stângă. Soră, ajută-mă s-o întorc pe cealaltă parte. Am auzit cum ușa se deschide cu zgomot. Cineva strigă: — Domnule locotenent! Am deschis ochii și i-am văzut pe Millard ridicându-se și pe doctor și soră întorcând cadavrul țeapăn cu fața în jos. Apoi doctorul apucă gleznele moartei și îi flexă picioarele. — Ambele picioare rupte în zona genunchiului. Urme ușoare, aproape vindecate de bici pe spinare și umeri. Urme de frânghie pe ambele glezne. Soră, dă-mi un dilatator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mâncarea pe care o mestecam m-a împiedicat să râd cu gura până la urechi. Mi-am îndreptat gândul spre răsfățata parvenită pe care urma s-o călăresc în seara aia, un pic mai târziu, și la mama ei, care zâmbea țeapăn de partea cealaltă a mesei. De-abia îmi mai puteam stăpâni hohotele. În cele din urmă am reușit să înghit îmbucătura, am râgâit în loc să hohotesc și am toastat: — În sănătatea dumneavoastră, domnule Sprague, pentru că m-ați făcut să râd pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
dintr-un sac de gunoi. Degetul mare a suferit un fel de ulcerație, probabil post-mortem... Un pescăruș mușca din el, spuse Watson, fiind recompensată cu un zâmbet glacial pentru efortul ei. — Mulțumesc, agent, spuse Isobel și se Întoarse către piciorul țeapăn. Degetul mare arată urmele unui atac din partea unei păsări de mare. Atinse carnea palidă, fără viață, cu vârful degetelor. Cu buzele strânse, Începu să-și apese degetul mare În pernița piciorului, cercetând degetele cu cealaltă mână. — Trebuie să scot cadavrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Asta înseamnă război civil.“ Ca urmare, în timp ce Tiberius vorbea, Macro aduse la căpătâiul lui un faimos medic roman. Despre acesta se povestea cu sarcasm că, după ce se închisese cu signator-ul, notarul, în camera unui senator pe care rudele îl găsiseră țeapăn și rece, reușise să-l resusciteze atât cât să aibă vreme să-și dicteze ultimele dorințe legate de împărțirea banilor. Medicul îl privi pe împărat, îl auzi bolborosind că la moartea lui, după douăzeci și trei de ani de pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
gros de lângă fântână, nu o dată, ci de mai multe ori; nu e doar o iluzie și Începe să te furnice neașteptat o frică străină; un fior te străbate din tălpi până-n creștet, simți cum părul ți se ridică brusc, devine țeapăn, ca și cum ar fi fost uns cu o soluție specială, ce-l face să se Întărească instantaneu ca țepii ariciului când este amenințat de un pericol. Da, Îți aduci aminte exact de acel loc bătătorit din jurul fântânii (aici sunt urme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de fapt, era venită de undeva, era o alogenă; prin Însăși proveniența necunoscută, ea se Înscria Într-o descendență fictivă, ce captiva imaginația noastră: nu ne Îndrăgostim de o fată, mai ales În adolescență, despre care știm totul), mersul ei țeapăn, rigid; un mers afectat de contesă, ce se știa privită din orice unghi și de către orice băiat, trezea În noi o reacție bizară de respect, pe care n-o aveam În comportamentul nostru firesc cu celelalte colege; n-am fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
oficial pe care Rhyme îl studiase - se ocupa mai ales cu confecționarea stofei pentru hainele bisericești. Rhyme aflase totodată că fibrele albe găsite de echipa de intervenție erau poliester amestecat cu bumbac, ceea ce trimitea la o cămașă albă cu guler țeapăn, specific clericilor. În ceea ce privește fibra roșie descoperită, provenea cel mai probabil de la un semn de carte cu foi aurite. De la o Biblie, de exemplu. Rhyme își aminti că se ocupase cu ani în urmă de un caz în care un traficant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
era una cu raze X. Soția lui Grady o însoțise personal pe Chrissy în camera de gardă, împreună cu Luis și un alt membru al echipei de protecție. - Aveam la un moment dat un profesor la facultatea de Drept, continuă Grady, țeapăn ca o scândură. Fusese procuror și apoi judecător. Odată, la curs, ne-a povestit că niciodată în cariera sa nu avusese de-a face cu un caz clar, zugravit exclusiv în alb și negru. Toate aveau, în opinia lui, nuanțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
vorbit despre asta. Nu pot risca, la congres participă mulți colegi, va fi și Manlio. Pe stradă mergem la o oarecare distanță unul de celălalt. Italia își face mai multe probleme decât mine, nu știe unde se duce, dar merge țeapănă. Și-a luat un geamantan pe roți, prea mare pentru zile atît de puține. Merge strâmb trăgându-l pe lângă ea, pe jumătate gol. Eu, în schimb, obișnuit cu călătoriile scurte, duc o sacoșă de piele, mică, funcțională, elegantă: un cadou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ca o pisică bătrână. Și mai ales există în toate mirosul Italiei, al urechilor, părului, hainelor pe care le îmbracă. Astăzi și-a pus o fustă înflorată terminată în talie un un elastic negru lat și un balon de bumbac țeapăn. Are o cruce pe piept, o cruce argintată atârnată de un lanț subțire. O duce în gură în timp ce privește lumea neclară care, văzută prin parbriz, pare atât de departe. Puțin mai înainte am întrebat-o dacă nu-i este frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
făcut alte avorturi, n-am întrebat-o. Pare liniștită. S-a așezat lângă mine și nu ne-am sărutat. În centru nu riscăm. E o pasageră prudentă, o ființă în trecere, în afara țarcului ei. În dimineața asta este mai severă, țeapănă ca balonul cu care-i îmbrăcată. Suge crucea de argint și simt că ceva îi lipsește, ceva uitat în micuța ei vizuină. Este rezervată și asta mă face să mă simt puțin singur. Poate ar fi fost mai ușor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
te costă nimic să încerci.“ Mă urc în camionetă, bărbatul mă ajută. Încerc rochia după un fel de perdea. Bărbatul vine și el după perdea și începe să mă pipăie: „Îți place rochia...“ Nu pot să mă mișc, așa că rămân țeapănă, în timp ce el mă pipăie. Când totul se temină, este leoarcă de transpirație: „Să nu spui nimic la nimeni“ și îmi face cadou rochia. Eu plec și-mi simt picioarele de gumă, îmi duc hainele mele în mână, iar rochia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
acela era un purgatoriu de trecere care nu-mi displăcea. Bărbatul conducea în tăcere. Cu părul său lucind de briantină și gulerul cămășii imaculat, fără o picătură de transpirație, părea cât se poate de străin de promiscuitatea priveliștii. Alerga. Gâtul țeapăn îi menținea o atitudine rezervată, în ciuda numeroaselor zgâlțâituri. Mi se părea o călătorie în afara vieții. Locul, tovarășul de călătorie, starea mea sufletească, totul era sigilat în interiorul aceleiași consternări. Chiar și sicriul, felul în care, la curbe și pe porțiunile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și urmărind mișcarea piciorului în pantoful negru. — Murim așa cum trăim. Soția mea a plecat fără să deranjeze pe nimeni, ca o frunză. Am plecat din nou la drum și în restul călătoriei am fost iarăși cei dinainte. El cu gâtul țeapăn, eu, cu fruntea sprijinită de geam. Dar în interior, în sufletele noastre diferite și totuși apropiate, eram ca doi lupi care au alergat după o pradă și au pierdut-o și respiră obosiți în întunecimea desișului și le este încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
roage. Nu era altfel ca data trecută. Nu înțelegeam cuvintele. Nu reacționam la ritm. Toți din jurul meu își îndoiau genunchii și își aplecau corpurile în față, se îndoiau și se aplecau, dar eu stăteam cu genunchii drepți și cu gâtul țeapăn. O dată, spre sfârșit, genunchii mei se îndoiră puțin și în acel fragment de amintire eram iar în Synagogengemeinde în Osnabrück, stând lângă tata, jucându-mă cu ciucurele șalului său de rugăciune, cel pe care aveam să îl port când împlineam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ea? Atunci el s-a ridicat dintr-odată, uitându-se la tabloul „Mâncătorii de fluturi“ al lui Yossel Bregner de pe perete, poate Îl cunoști, o reproducere pe care mi-a cumpărat-o la una din aniversările mele, și stând așa, țeapăn și Încordat, a șuierat printre dinți, de parcă În clipa aceea descoperise În tablou o linie care nu fusese acolo Înainte, și a spus: Ar fi mai bine să vorbești numai În numele tău. Fiindcă eu nici nu mă gândesc Încă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
trebuie. Ai sărit un nasture. Spune, Fima, Îți vine În minte vreun fluviu din estul Europei, din trei litere, care Începe cu B? Stătea pe scaunul lui, În spatele biroului de recepție, aplecată peste o revistă de cuvinte Încrucișate, cu umerii țepeni ca ai unui sergent-major vârstnic, corpul prea Îndesat, chipul deschis și bun, și părul ei minunat, lucios și moale ca mătasea. Fiecare bucățică de piele aflată la vedere era acoperită de pistrui. Probabil că și În locurile intime pistruii stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
singur trandafir Înalt și drept. Pereții erau acoperiți de tablouri cu peisaje calme, de păduri și lacuri. Se Întâmpla uneori ca la o masă Îndepărtată, din colțul ghivecelor cu flori, să stea un ofițer britanic slab, care prânzea singur. Ședea țeapăn, șapca lui cu cozoroc odihnea la picioarele trandafirului. Unde vor fi ajuns tablourile cu lacuri și păduri? Și În ce colț de lume o fi prânzind acum ofițerul singuratic? Unde ai ajuns tu, Efraim? Ierusalimul - un oraș plin de nebunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
uneori cădeau, reușeau cu un salt să se redreseze și să se țină iar pe picioare, scuturându-și zăpada de pe pantaloni. Cu priviri curajoase, cercetau ghețușul pe care-l parcurseseră de la plecare, îi trăgeau câte unui ageamiu, care se dădea țeapăn pe gheață ca un băț, o lovitură în tocurile de la ghete până când cădea, spre hazul lor, și așa le făceau și fetelor. Eu mă gândeam la recreațiile din curtea din B., la fetele și băieții despărțiți printr-un zid de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
îmbrăcat de sus până jos în negru, cu pălărie și pardesiu. Era răcoare și umezeală, pentru că plouase, și el se mișca într-un fel - cum să spun? - așa cum nu se mai vede în ziua de azi. Da, măsurat - dar nu țeapăn - și nu mergea așa, în doru’ lelii, dar, în același timp, în pasul lui era un elan pe care bastonul îl accentua și mai mult, o urmă de agilitate pe care ți-o permiți dincolo de limita stăpânirii de sine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
această societate. Nu avea nimic cu care să fi putut intra în jocul lor și încerca să caute un prilej ca, printr-o glumă sau o insolență, să curme elanul de nestăvilit al mamei. Fratele meu și cu mine ascultam țepeni și bine-crescuți, fără să luăm parte la discuție, iar eu trebuie că arătam cumplit de plictisit, fiindcă Onkel Rodolph se ridică în toiul conversației, intră în casă și veni după scurt timp cu un volum subțire pe care-l cântări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ascundeam în camera mea, mă simțeam groaznic, de parcă m-ar fi bătut cineva. Avusese iar visul ăla, așa încercam să-mi explic purtarea ei de neînțeles, visul pe care îl povestise o dată și care revenea mereu când sta atât de țeapănă și cu spatele încordat, o siluetă suplă, adolescentină. Și mama cutreiera pe străzi odinioară înțesate de lume și viață, dar care acum se întindeau în fața ei goale și triste pentru că oamenii îi urmaseră pe aceia care împărțeau comenzi și dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
costumele și rochiile de seară, asemenea unor travestiuri, și doar ea observa degetele împodobite, rășchirate, care duceau lingura de supă drept și cu partea din față la gură, numai ea auzea zgomotul sorbitului. Ea însăși mânca atunci cu atât mai țeapăn și mai corect, de parcă ar fi vrut să echilibreze micile imperfecțiuni făcute de ceilalți la masă, simțea o satisfacție secretă când unchiul Ralph - singurul care se mișca degajat în costumul lui de seară și nici un efort nu se trăda în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
partea lui de proprietate asupra firmei, să vină pur și simplu aici, să se așeze din nou pe canapea și să-i facă pe părinții mei, pe care îi iubeam, atât de nevolnici în fața mea? Tata era ca paralizat, mama, țeapănă și împietrită. Numai Hackler râdea, era relaxat și foarte binedispus. Spuse într-o doară: —De tine am nevoie și de nici un altul. Hai să ștergem cu buretele ce-a fost, ce ne-a dezbinat. Tu vei fi directorul firmei „Hackler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]