KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...38 39 40 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229

stativul pentru prosoape ca să-și recapete echilibrul și și-a ciobit lacul de pe unghii. Strălucitoare regină anală a perfecțiunii zice: — Futu-i să-i fut. Prințesa Prințesă țipă după mine: — Nu că mi-aș dori cu adevărat să fiu femeie. Țipă: Așteaptă! Brandy țipă: Fac asta doar pentru că e cea mai mare greșeală pe care mă pot gândi s-o fac. E prostesc și distructiv, și pe oricine ai întreba îți va spune că greșesc. Din cauza asta trebuie să merg până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
ca să-și recapete echilibrul și și-a ciobit lacul de pe unghii. Strălucitoare regină anală a perfecțiunii zice: — Futu-i să-i fut. Prințesa Prințesă țipă după mine: — Nu că mi-aș dori cu adevărat să fiu femeie. Țipă: Așteaptă! Brandy țipă: Fac asta doar pentru că e cea mai mare greșeală pe care mă pot gândi s-o fac. E prostesc și distructiv, și pe oricine ai întreba îți va spune că greșesc. Din cauza asta trebuie să merg până la capăt. Brandy zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
mai mare greșeala, cu atât sunt mai bune șansele să rup lanțurile și să duc o viață adevărată. Precum Cristofor Columb navigând spre dezastru la marginea lumii. Precum Fleming și forma lui pentru pâine. Adevăratele noastre descoperiri vin din haos, țipă Brandy, din faptul că ne ducem în locuri ce par greșite și stupide și prostești. Cu vocea ei imperială răsunând în toată casa, țipă: — Tu nu te întorci și pleci atunci când eu îmi găsesc timp să mă explic! Imaginea ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
la marginea lumii. Precum Fleming și forma lui pentru pâine. Adevăratele noastre descoperiri vin din haos, țipă Brandy, din faptul că ne ducem în locuri ce par greșite și stupide și prostești. Cu vocea ei imperială răsunând în toată casa, țipă: — Tu nu te întorci și pleci atunci când eu îmi găsesc timp să mă explic! Imaginea ei e a unei femei care se cațără pe-un munte, nu există nici un motiv rațional pentru a se cățăra așa sus, și pentru unii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
scări în sus la Evie îmbrăcată în nimic altceva decât sârme și cenușă, cu sudoare și funingine mânjită pe tot suculentul ei corp transsexual de clepsidră, toți o privim pe Evelyn Cottrell în marele ei moment de glorie, și Evie țipă: — Tu! Urlă la Brandy Alexander de-a lungul țevii de pușcă: — Tu mi-ai făcut-o din nou. Încă un incendiu! Pas-pauză-pas. — Credeam că suntem cele mai bune prietene, zice. Sigur, da, m-am culcat cu iubitul tău, dar cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
în jos pe tapetul din hol, și oaspeții de nuntă se îngrămădesc să-și ia înapoi pachetele și gențile, toți îndreptându-se afară cu cadourile de nuntă, argintăria și cristalurile. Din cămară auzi sunetul ăla de plesnit la fund. Liniște! țipă Evie. Înapoi spre Brandy, Evie zice: Așa că poate-o să stau câțiva ani la închisoare, da’ tu o s-ajungi cu mult înaintea mea în iad! Auzi arma încărcându-se. Focul avansează pe pereți în jos. — O, Doamne, da, Iisuse Christoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Evie. Înapoi spre Brandy, Evie zice: Așa că poate-o să stau câțiva ani la închisoare, da’ tu o s-ajungi cu mult înaintea mea în iad! Auzi arma încărcându-se. Focul avansează pe pereți în jos. — O, Doamne, da, Iisuse Christoase, țipă Ellis. O, Doamne, îmi vine! Brandy se oprește din râs. Mai mare și mai frumoasă ca niciodată, pare regală și enervată și sictirită de parcă toate astea nu-s decât o mare glumă, Brandy Alexander ridică o mână uriașă și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
mai plictisitor lucru pe planeta Brandy Alexander. Și Evie ia ținta în cătare. — Da! urlă Ellis din cămară. Da, fă-o, uriașule! Dă-mi-o! Trage-mi-o! Evie se uită cu un ochi mijit de-a lungul țevii. — Acum! țipă Ellis. Țintește-mi drept în gură! Brandy zâmbește. Și eu nu fac nimic. Și Evie o-mpușcă pe Brandy Alexander drept în inimă. Capitolul 30 Viața mea, zice Brandy. Mor, și-ar trebui să-mi văd toată viața. Nu moare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Încuviințez. — Asta, zice Brandy, asta nu știam. Capitolul 31 Sari la un moment anume, nicăieri în mod special, doar Brandy aproape moartă pe podea și eu îngenuncheată deasupra ei cu mâinile acoperite de sângele ei de Prințesă Alexander petrecăreață. Brandy țipă: — Evie! Și capul pârjolit al lui Evie se ițește înapoi înăuntru prin ușa de la intrare. — Brandy, scumpete, zice Evie. Ăsta a fost cel mai bun dezastru pe care l-ai făcut vreodată! Spre mine, Evie fuge și mă sărută cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

jumătate și, închizându-și maxilarele cu o violență neobișnuită, și-o reteza. Aceasta îi căzu pe piept și apoi jos. Un șuvoi de sânge îi izvorî din gură și, de data aceasta, toți cei prezenți ramaseră împietriți sau scoaseră un țipat de groază, văzând până unde poate ajunge brutalitatea unei ființe monstruoase, doar aparent umane. Ce fel de rasă putea fi aceea care preferă să se automutileze într-un mod atât de barbar, decât să spună de unde venea? Câtă cruzime putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
de piatră sau se volatilizaseră, așa încât, lipsită de cârmaci, ambarcațiunea începu să vireze spre tribord, după capriciile vântului și ale valurilor. Minutele treceau încet și pline de groază. Tapú Tetuanúi tremura. Vahíne Tiaré plângea înăbușit, mușcându-și buzele ca să nu țipe. Miti Matái începu să se târască, milimetru cu milimetru, spre coviltirul de la pupă. Frică, teroarea cea mai intensă puse stăpânire pe navă, căci toți vedeau că Teatea Maó făcea cercuri tot mai strânse, ceea ce însemna că îi atrăsese atenția ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Nu încăpea nici o îndoială că erau oameni, dar... ce fel de oameni? Tapú Tetuanúi n-avea să uite niciodată - la fel cum n-aveau să uite nici însoțitorii lui- impresia pe care i-au creat-o acei nefericiți naufragiați, care țipau și dădeau din mâini, dar care - chiar și de la această distanță se putea observa - nu aveau nimic în comun cu restul ființelor umane pe care le văzuseră până atunci. Pe băiat îl surprinse în primul rând faptul că erau acoperiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
că era vorba despre misterioasă ambarcațiune care trecuse pe lângă ei în acea noapte întunecoasa, cu ceva timp în urmă. Nu se mai putea folosi nimic din ea, decat lemnul, iar ochii oamenilor de pe Marara se întoarseră iarăși spre cei care țipau pe țărm, agitându-și mâinile cu disperare, strigând cuvinte de neînțeles și arătându-le, cu gesturi inechivoce, că sunt morți de sete. Rău lucru mai e și setea asta! spuse în cele din urmă Miti Matái. Cred c-ar trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

o s-o dea afară când se pișă. Apoi începe să-l doară în spate. Rinichii. Nu mai poate sta în picioare. Puștiul vorbește la telefon din patul lui de spital, și în fundal se aud clinchete de clopoțel, oameni care țipă. Concursuri televizate. Radiografia dezvăluie adevărul, ceva lung și subțire îndoit în vezică. V-ul ăsta lung și subțire dinăuntru colectează toate mineralele din urina puștiului. Se face tot mai mare și mai dur, acoperit cu cristale de calciu, se lovește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
seama că fata se târăște spre ei. În spatele ei, pantoful negru al unui bărbat coboară din mașină. Urmează cracul unui pantalon de culoare închisă. Un bărbat cu mănuși negre de piele iese din mașină, în timp ce fata se ridică în picioare, țipând. Urlând „Vă rog”. Țipând după ajutor. Atât de aproape încât zărești unu, două, trei inele de aur care-i străpung urechea. Cealaltă ureche n-o mai are. Ceea ce pare o șuviță de păr negru e de fapt sângele care i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
târăște spre ei. În spatele ei, pantoful negru al unui bărbat coboară din mașină. Urmează cracul unui pantalon de culoare închisă. Un bărbat cu mănuși negre de piele iese din mașină, în timp ce fata se ridică în picioare, țipând. Urlând „Vă rog”. Țipând după ajutor. Atât de aproape încât zărești unu, două, trei inele de aur care-i străpung urechea. Cealaltă ureche n-o mai are. Ceea ce pare o șuviță de păr negru e de fapt sângele care i se scurge pe obraz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
neregulată de carne. Fata ajunge până la soții Keyes, cărora li se zăresc doar ochii din maldărul de pături. Când bărbatul o apucă de plete, ea se agață de zdrențele lor. În timp ce bărbatul o trage înapoi în mașină, ea plânge și țipă, trage de pături și-i dezvelește, îi descoperă acolo, încă pe jumătate adormiți, clipind în lumina puternică a farurilor. Bărbatul nu se poate să nu-i vadă. Șoferul nu se poate să nu-i vadă. Fata țipă: Vă rog. Țipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
ea plânge și țipă, trage de pături și-i dezvelește, îi descoperă acolo, încă pe jumătate adormiți, clipind în lumina puternică a farurilor. Bărbatul nu se poate să nu-i vadă. Șoferul nu se poate să nu-i vadă. Fata țipă: Vă rog. Țipă: Numărul mașinii... și e trasă înapoi înăuntru. Portiera se trântește și roțile demarează țiuind, lăsând în urmă doar sângele fetei și urme negre de pneuri. În rigolă, alături de paharele de carton de la fast-food, căzută pe jos în timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
țipă, trage de pături și-i dezvelește, îi descoperă acolo, încă pe jumătate adormiți, clipind în lumina puternică a farurilor. Bărbatul nu se poate să nu-i vadă. Șoferul nu se poate să nu-i vadă. Fata țipă: Vă rog. Țipă: Numărul mașinii... și e trasă înapoi înăuntru. Portiera se trântește și roțile demarează țiuind, lăsând în urmă doar sângele fetei și urme negre de pneuri. În rigolă, alături de paharele de carton de la fast-food, căzută pe jos în timpul încăierării, o ureche

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
camerei sale sale, Agentul Ciripel dă caseta înapoi și o urmărește pe Lady Zdreanță spunându-și povestea pe scenă. Spunând-o din nou. Marioneta noastră. Evenimentul din scenariul nostru. Contele Calomniei își derulează reportofonul și o auzim pe Sora Justițiară țipând, din nou și din nou. Papagalul nostru. Și în lumina roșie-gălbuie a focului de sticlă din șemineu, domnul Whittier spune: — Așadar a început deja... — Domnule Whittier? spune doamna Clark. Personajul nostru negativ, stăpânul și demonul nostru, pe care-l iubim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
echivalentul a zece porții de curcan... Spune: De ce? Și domnul Whittier geme. — Pentru că, spune el, sunt încă un băiat în creștere... În viitorul film, frumusețea strigă: „Îți pleznesc măruntaiele! O să explodezi ca un apendice perforat!”. În versiunea cinematografică, domnul Whittier țipă, cu burta umflată sub cămașa acum strâmtă, deschizându-și nasturii cu unghiile. Chiar atunci, pielea întinsă începe să se rupă, așa cum se deschide o gaură într-un ciorap de nailon. Sângele roșu țâșnește precum jetul unei balene. O fântână de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
acum strâmtă, deschizându-și nasturii cu unghiile. Chiar atunci, pielea întinsă începe să se rupă, așa cum se deschide o gaură într-un ciorap de nailon. Sângele roșu țâșnește precum jetul unei balene. O fântână de sânge care face publicul să țipe. În realitate, cămașa pare să-i fie puțin strâmtă. Își desface cureaua. Își deschide primul nasture al pantalonilor. Trage o bășină. Doamna Clark îi întinde un pahar cu apă, spunând: — Uite, Brandon. Bea o gură. Și Sfântul Fără-Mațe spune: — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
fals. O oglindă. Și lumina din spatele vitraliilor provine de fapt de la mici becuri, care creează o atmosferă de penumbră perpetuă prin ferestrele înalte, arcuite ale fumoarului gotic. Încă mai căutăm moduri de evadare. Încă mai stăm în fața ușilor încuiate și țipăm după ajutor. Dar nu prea tare, nu din toți bojocii. Cel puțin până când povestea noastră nu va putea deveni un film bun. Până când fiecare dintre noi nu va deveni un personaj îndeajuns de slab ca să fie jucat de un actor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
noastră supervulpiță diabolică, noua noastră torționară. Nu, punerea în scenă a acestui moment ne revine. O să-l facem să urle delirând. Domnul Whittier o să fie alb ca varul; ascuns după degetele rășchirate, o să spună că vine diavolul după el. O să țipe după ajutor. O să intre în comă. Și-o să moară. Sfântul Fără-Mațe, cu termenii lui complicați despre peritoneu, duoden, esofag, o să știe el cum se numește oficial ce s-a întâmplat. În versiunea noastră, îngenunchem lângă patul domnului Whittier, să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
cum le-a torturat domnul Whittier, ciopârțindu-le bucățică cu bucățică în fiecare zi în care n-au fost în stare să producă o capodoperă. Sau doamna Clark s-a ocupat cu tăiatul în vreme ce domnul Whittier ținea locului victima care țipa pe masa lungă de lemn negru din salonul italian. Masa e deja scrijelită de la loviturile date cu satârul Bucătarului Asasin, lovituri de antrenament, lovituri timorate, lovituri încununate de succes. — OK, zice Sfântul Fără-Mațe, ce zici de Mama Natură? E clar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]