1,728 matches
-
Scaun, sunt niște care. Cred că aduc artilerie. Căpitanul privi În depărtare, dar nu văzu decât ceață. O ceață care Începea să devină, parcă, roșie. Avea o senzație ciudată, inexplicabilă. - Spune... Erina Întârzie răspunsul. Se ridicase În șa, cu ochii ațintiți spre miazăzi. - Spune, Erina... repetă căpitanul. Nu văd până acolo, dar, din câte aud, atacul vânătorilor a zdrobit avangarda spahiilor. Undeva, departe, bat clopote. - Bat, Cosmin... E Sfânta Maria... - Bat clopote În dungă, Erina. E semn de război. Sătenii trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
știa nimic. Tatăl său rătăcea pe undeva prin codrii Moldovei. Nu departe. Sufletul Îi spunea că Întâlnirea e din ce În ce mai aproape. Dar și că tatăl său era bolnav. - Acum ne despărțim, Mahomed. Ne vom vedea, dar... Tânărul se opri, cu ochii ațintiți asupra unei frunze care Începuse să fluture, mișcată de o adiere slabă. Peste dealurile Sucevei Începea să bată un vânt ușor. - Nu... șopti Ștefănel, străfulgerat de o bănuială. Nu se poate... - Ne vom vedea, dar... Întrebă sultanul, curios. - Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
deșert. Atât putea simți Alexandru. Gustul aspru, de nisip, al deșertului. Se prăbușise, fără vlagă, În nisipul dunei de la malul Mării Negre. Simțea nevoia să doarmă. Ceea ce văzuse Îl secase de puteri. Își lipise spatele de nisip și rămăsese cu ochii ațintiți asupra cerului, care devenea din nou senin. Timpul trecea peste el, dar nu despărțit În secunde, minute, ore, ci infinit și greu, asemeni unui val imens care sosește de nicăieri, prăvălindu-se strivitor și invizibil, ca o forță din alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cazul celor care călătoreau mult în afara granițelor, respingând ideea părăsirii chiar și vremelnice, a pământului indian. Studiile nu îi lăsaseră lui Amar Nath răgaz să aibă viață socială. La prima întâlnire cu mireasa, bâlbâise câteva vorbe, apoi rămăsese cu privirea ațintită asupra pantofilor, până când, cei care îi supravegheau, se plictisiseră și ceruseră să se oprească ceremonia ceaiului. Desigur, Amrita nu scosese o vorbă în acest timp, dar pe chip îi jucase un zâmbet dedicat cine știe cui. Era frumoasă și asta i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
așezându-se într-o parodie de scaun Luis al XVI-lea, atent să copieze atitudinea degajată a nababului, cu un picior sprijinit pe scăunel și brațele odihnind pe marginile poleite ale scaunului. De la galeria de sus simte ochii femeilor palatului ațintiți asupra lui. Femei invizibile, din spatele paravanelor sculptate, de marmură. Ocazional, mai vede câte o umbră acolo sus, prinde un susur sau o șoaptă abia auzită. Rând pe rând, sunt prezentați demnitarii locali. Trezorierul, membrii militari și legali ai Consiliului Statului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ciudată, abia perceptibilă, dar cei care de obicei îl salută, acum îi evită privirea. Presimțirile sumbre se amplifică după-amiază, când îi vede pe comuniștii care au aruncat cu pietre cu o seară în urmă pe străzile din jurul misiunii, cu privirile ațintite asupra obloanelor casei pastorului Macfarlane. La lăsarea întunericului, o coloană de fum destul de vizibilă se ridică din mahalalele de la Tata Mills. Falkland Road este neobișnuit de aglomerat și ceva din fluxul și refluxul acela de oameni i se pare ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
finală pe care trebuie s-o suporte înainte de a avea valoare comercială. Va petrece câteva trimestre în atelierele de lucru de la Chopham Hall, de unde va ieși student la Oxford. Când ușa camerei sale se închide prima oară, rămâne cu privirea ațintită asupra poliței goale a căminului și a galeriei negre, curate, a covorului, a chiuvetei cu pătratul de oglindă atârnat deasupra ei. Până în acest moment, nu s-a gândit la conținutul noii sale vieți. Viața în sine este o viață englezească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
privește noul elev cu un zâmbet post-coital. — Bridgeman, zice. Abia sosit de la tropice. — Da, domnule. — Abia sosit din Asia, ca și noua mea cutie cu Paphiopedilum. Îi arată o cutie de lemn de la picioarele sale și rămân amândoi cu privirile ațintite asupra ei. Jonathan vede un amestec de murdărie și tuburi. Dar pe doctorul Noble ceea ce vede îl stârnește, pentru că lasă să-i scape un geamăt. — Fantastic, murmură el. — Da, domnule. — Vino cu mine la Casa Alpină unde sper să descoperim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
trece la ultima glumă grosolană făcută studentelor, legarea unui porc la poarta unuia din colegiile de fete. Bridgeman, gazda, este inclus, prețuit, este parte integrantă a tuturor acestor preocupări. Cu toate acestea, când invitații pleacă, rămâne o clipă cu privirea ațintită asupra dezastrului de farfurii murdare și cești, cu o expresie goală pe chip. În cele câteva minute, până când apare Willis și începe să le strângă, este lipsit de expresie, de parcă ar vrea să sugereze că Bridgeman, ca un copac din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Journal, și se uită trist în jos la picioare dorindu-și să fie mai puțin durdulii și albe sub șortul lăbărțat. Neliniștea lui Jonathan are o altă sursă. Se teme să pășească în lumina focurilor și să simtă privirile Fotse ațintite asupra sa. Se teme de ce-ar putea vedea aceștia. La poalele stâncii, în fața peșterii morților, văd câteva sute de bărbați și femei Fotse, într-un cerc marcat de torțe aprinse. Pe o parte stau cei care bat tobele, șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
iarbă din pădure. E un bărbat solid, cu trăsături dure. După o clipă se întoarce spre mine. Mă aștept să vorbească, dar nu o face. În cele din urmă, mă întreabă: Nu ești chinezoaică, nu-i așa? Ochii lui sunt ațintiți spre picioarele mele, care sunt lăsate libere, neînfășurate. — Nu, domnule, îi răspund. Sunt manciuriană. — Câți ani ai? Cincisprezece? — Șaptesprezece. El dă din cap. Ochii lui continuă să se plimbe în sus și în jos, examinându-mă. — Drumul e plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
lui An-te-hai ating pământul, în timp ce labele picioarelor se balansează precum bărcile. Oprindu-se în fața mea, îmi dă cupa. Zâmbesc și fac o plecăciune. An-te-hai se întoarce și pleacă înainte să termin plecăciunea. În timp ce îmi duc apa la buze, simt priviri ațintite spre mine din toate direcțiile. Știind cum se simt fetele, iau o gură și apoi dau cupa mai departe. — O, îți mulțumesc foarte mult. Fata care stă lângă mine ia cupa. E zveltă și are fața ovală. Ochii ei adânci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
la înfățișare și curate. Răspund prompt chemărilor mele și nu afișează nici o caracteristică anume. Părul lor este aranjat la fel. În vreme ce eunucii poartă cozi, doamnele au cocuri strânse la ceafă. În prezența mea, își țin mâinile pe lângă trup și ochii ațintiți în pământ. Aștept atât de mult așezată la imensa masă, înconjurată de eunuci și de doamne de onoare, încât stomacul meu începe să protesteze. Cina nu se vede încă nicăieri. Îmi îndrept atenția spre sală: e mare și lipsită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
el și încearcă să se ridice în capul oaselor, dar se prăbușește. Toți trei - eunucul-șef Shim, An-te-hai și eu - îl așezăm pe spate. Pun hârtia lângă mâna lui și îi spun că acum își poate așterne semnătura. Cu ochii ațintiți în tavan, împăratul Hsien Feng mișcă din pensulă. Îi conduc cu atenție liniile, pentru a împiedica semnătura să semene cu mâzgălitura unui copil. Până să-i acoperim numele cu pecetea roșie imperială, Hsien Feng scapă pensula din mână și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
sarcină bilanțul comunal, pleca îndată după ce lua cuvîntul, iritînd pe toți vorbitorii care urmau. Realitatea e că, de cum se lumina de ziuă, în fața primăriei îl aștepta o mulțime de oameni. Pe la opt, cînd își arăta obrazul cărnos din care te ațintea, cu bobul negru, un ochi sclipitor, în urma sa năzuia un val de împricinați. Peste umăr, contabilul le poruncea: - Așteptați! Țăranii rămîneau în coridor iar cînd, cîte unul, băga nasul pe ușă, taman așezat la cafea și la țigară, slujbașul îl
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
mai apoi, cu toate că preotul nu-l Întrebase nimic: „Mă pregătesc să mă duc la Război, mâine!”. „Foarte frumos, e bine să păstrăm vechile obiceiuri. Mai vino și tu pe la biserică...” Popa o luă din loc și ochii lui Enin se ațintiră pe coada de gușter, solzoasă și grea, ce ieșea de sub sutană și se târa pe drum. Coada se legăna după mersul de om gras al părintelui și lăsa dâre largi În țărână. Enin vru să-l strige, dar mintea parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se mișcau Încet, urmând frământările domoale ale trupului ciupercii. Clopotnița, În clătinările ei, făcea să se audă dinăuntru-i dangăt mai puternic ori mai moale, după cât de adânci se vădeau văluririle scoarței pământului. Foiște sta cuminte și deoparte, cu ochii ațintiți pe acea umflătură care creștea Întruna. Oamenii nu dădeau semn că s-ar fi simțit cumva stânjeniți și-și purtau pașii aproape ca de obicei prin țărâna drumurilor ce șerpuiau sub tălpile lor fără să-i dărâme. Câte unuia, atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la masivul Mikuni, acolo sunt mai multe provincii în care vi s-ar putea acorda azil. După ce vă veți reuni aliații, veți putea, cu siguranță, să vă reabilitați. Nagasaka Chokan încuviință, iar Katsuyori prinse să tindă în acea direcție. Își aținti ochii asupra lui Taro, rămânând tăcut un moment. Apoi, se întoarse spre doamna de onoare și spuse: Vom pleca. Astfel, sfatul lui Taro fu refuzat de tatăl său. Băiatul se întoarse în tăcere, cu capul în piept. Mai rămânea întrebarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sotan privi un moment spre lampă, precaut, dar apoi răspunse, cât se poate de clar: — Sunt de acord cu dumneavoastră, stăpâne, că ar fi bine să mestecăm bine această problemă a religie creștine și s-o scuipăm apoi. Nobunaga își aținti privirea spre Soshitsu, ca un om căruia tocmai i s-ar fi confirmat opiniile. — Nu-ți face griji. Trebuie să percepi ansamblul mai larg al lucrurilor. Cu secole în urmă, Seniorul Michizane a susținut altoirea sufletului japonez cu priceperea chinezească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
neînsuflețit al lui Nobunaga, ca și cum ar fi alcătuit un sicriu. Închizând liniștit ușa la loc, se îndepărtă de alcov. Apucă sabia cea scurtă cu care s-ar fi putut să-și facă și el seppuku, dar ochii strălucitori îi rămaseră ațintiți spre trupul fără viață al lui Nobunaga, până când camera se mistui în flăcări. * * * În primele trei zile din Luna a Șasea, cerul de deasupra orașului Kyoto fu senin, iar soarele străluci cu putere. Vremea din provinciile montane de la apus, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întinse mâna peste umărul lui Tamba, trăgându-l pe Geni de ureche. Uimit, Geni nu protestă, iar doica îngenuncheată în spatele lor puse un cocor din hârtie în mâna lui Samboshi. Urechea lui Geni era salvată. Ochii tuturor generalilor reuniți se ațintiră asupra nevinovatului copil. Unii surâdeau vag, în timp ce alții vărsau, în tăcere, lacrimi. Numai Katsuie privea peste sala uriașă cu o mutră posomorâtă. Părea că tare ar mai fi vrut să bombăne ceva despre un „deranj“. Aflându-se în fruntea întrunirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ca de obicei, când apărea înaintea lui Katsuie în calitatea sa de căpitan al pajilor. — Cum? Vrei să-ți dau stindardul de comandant? Călare pe cal, Katsuie îl privi pe Shosuke, cu uimire. Generalii din jurul lui, muți de uimire, își ațintiră și ei ochii asupra lui Shosuke. Printre numeroșii slujitori personali ai lui Katsuie, puțini fuseseră tratați cu mai multă răceală decât Shosuke. Katsuie, care nutrea asemenea prejudecăți împotriva lui Shosue, trebuia să știe mai bine ca oricine ce efect avuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-l în pace. În acel timp, desigur, cele trei grupuri de muschetari de pe celălalt țărm continuau să-și încarce puștile, trăgând încontinuu. Un glonț sau două ajunseră chiar în aporpierea lui Hideyoshi. Chiar atunci, războinicul în armură asupra căruia își ațintise Hideyoshi ochii - Honda, omul care purta casca împodobită cu coarne de cerb - coborî la marginea apei, descălecă și spălă botul calului cu apă din râu. Despărțiți de toată lățimea râului, Hideyoshi îl privi, în timp ce Honda se uita ferm spre grupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ochii de luminițe tainice ce îi iradiau pe fața prematur bătută în riduri adânci. Sursa acestor stări fortifiante, neștiutoare, alterna pașii măsurați ai unui dute-vino ca de metronom, cu pauzele îngândurate petrecute în fața ecranului panoramic al navei, având privirea pierdută, ațintită în spațiu asupra unui punct numai de el cunoscut. Nu putea să-și dea seama de ce se simțea atât de legat de el. De fapt, știa prea bine dar încă refuza cu încăpățânare să-și accepte sentimentele. Ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
posibilitățile sale, pe care soarta i-l rezervase. - Cred totuși, că nu este o situație atât de imposibilă pe cât pare la prima vedere, se auzi o voce nouă. Surpriza intervenției lui Angir, care intrase pe punte în timp ce toți ochii erau ațintiți asupra lui Kaan și a căpitanului fu și mai neașteptată, lăsând pe toată lumea cu gura căscată, mai puțin pe Gardian, care, nemaiputându-se stăpâni, se repezi amenințător înspre el urlând cât îl ținea gura: - Nu se poate ca un puțoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]