1,177 matches
-
să le ghicesc. În munții din Luristan, dincolo de izvoarele fluviului Kom, tovarășii mei și-au slăbit veghea, ne aflam pe teritoriul bakhtiar. În cinstea mea au organizat un ospăț, mi/au dat să fumez o pipă cu opiu și am ațipit imediat, În ilaritatea generală. A trebuit să mai aștept atunci două zile Înainte de a-mi relua drumul, care era Încă lung: Șuster, Ahvaz, În fine, primejdioasa traversare a mlaștinilor până la Basra, oraș din Irak-ul otoman, situat pe Chatt al-Arab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ai primit un telefon. — Da? Apăs pe butonul de parter. De la cine? — De la Zelda, de la Cafeaua de dimineață! Vrea să vorbească cu tine! Zicea că dacă vrei să iei un prânz rapid cu ea mâine. În noaptea aia, abia dacă ațipesc o oră. Stau cu Suze până târziu, gândindu‑mă cu ce să mă îmbrac și, când mă duc la culcare, rămân trează, uitându‑mă la tavan, simțindu‑mi mintea zburdând ca un pește. Oare au de gând să‑mi dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ar Încerca să scape de ele. Însă Înlăuntrul său strălucește Muntele. Și Într-o zi va zbura. Numai că nimeni nu poate rîvni să urce Muntele trădînd cîmpia. Această cîmpie care ne hrănește și pe care o simt În sîngele ațipit de căldura dimineții. Tot ce-aș putea Îmbrățișa, ca adevăr, Îi aparține. Sirenele cîntă ca zeii pe Înălțimile Muntelui; Într-un cer gol, dar nu zeii mă preocupă; fără un munte, cîmpia s-ar mulțumi să-și satisfacă pasiunile, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Muntele era tăcut și simțind cum dogorea soarele mi l-am Închipuit scăldat de lumină pînă În vîrf. Ultima dată m-am așezat pe o stîncă și am stat astfel multă vreme. M-am gîndit la toate, pe urmă am ațipit și atunci În vis mi-a apărut Apolo care mi-a spus: Tiresias, tu Îi Înveți pe oameni speranța de a refuza destinul. Îi faci să vadă În vorbele tale șerpii și Îi Îndemni să le despartă cu grijă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
înclină și... se evaporă, pur și simplu! Da, plecase, așa, dintr-odată, de la locul de muncă și suspine. Avea, din când în când, asemenea bruște dispariții, pentru o oră, două, mai mult, mai puțin, să hoinărească pe străzi sau să ațipească pe banca vreunui parc sau cine știe ce alte blestemății să facă. Dispăruse, prin urmare. Poate și revenise, cândva, lângă corcodușa Gina, în holul hotelului TRANZIT. Sigur este că seara o petrecuse la doctorul Marga, unde se și îmbătase, se pare, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
articulă abia abia cățelușul plictisit. „N-aveai păr roșu. De când, păr roșu?“, întrebase, abia suflând, străinul. „Irlandeză, baby. Sunt irlandeză“, răspunse, prompt, străina. „Irlandeză pursânge, jur“, repetase, ferm, irlandeza, și îl linse iarăși cu limba ei lungă, roșie, irlandeză, până ațipi, toropită, cu botul între labele sale și cu buzele lipite de defunctul Dominic, un degețel acum, un șarpe diminuat și senil. Trecu un secol de pace și uitare, ferestrele tresăriră iarăși, Tolea se trezi, speriat, ca într-un nou cutremur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
colorate și replici-mitralieră, vedetă care năuceste adolescenți de provincie. Mereu iritat, plictisit, scuipând aforisme, însoțit de un alai pestriț, de imberbi haotici. Primul pas, pe pragul clasei: catalogul aruncat pe catedră. Încăleca scaunul, privea spre trântori. Buza atârnând, spleen, ochii ațipiți de silă. Arătătorul țintea un mocofan, somat să răspundă întrebării-surpriză. Tăcere audiența încântată, înfricoșată, așteptând lovitura. Profesorul nu are răbdare, privește plictisit pe fereastră. Apoi, se ridică, brusc, scrie pe tablă, cu o caligrafie uriașă, ca pentru idioți, titlul lecției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de gol pușlamaua, nu mai putea ascunde seminția păcătoasă, așa voiam să-i spun cartoafei de Veturia, dar am lăsat-o în plata Domnului și a păcătoșilor. Cam asta-i, deocamdată. Șperaclu ne va avertiza de orice schimbare, știu asta. Ațipise și se pierdu, apăru Ira. Chipul alb alb, înălțat din gulerul negrei rochii. Mâinile albe albe, din valul mânecilor negre și largi. Abia de se auzeau cuvintele... Trebuia maximă atenție, maximă concentrare. Cum ar putea nimicurile să te împotmolească, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
umilitoare. O singură linie secretă să te însoțească. Nici un amănunt nerod al zilei. Nimic, greieraș, doar principiul suprem. Doar flacăra, doar rugul... Era atent, foarte atent, prea atent. Nu clipea, nurespira, să nu tulbure imaginea, să nu devieze cuvintele. Dar ațipea, iarăși ațipea... Se încleștă de marginea băncii, aproape lăcrimă din cauza încordării, nu cumva să clipească, să năruie totul, dar izbucnise deja bruiajul, ziua își bolborosea, neobosită, mizeriile... cum s-o amuțești, cum s-o ignori... S-a dus fata morgana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
singură linie secretă să te însoțească. Nici un amănunt nerod al zilei. Nimic, greieraș, doar principiul suprem. Doar flacăra, doar rugul... Era atent, foarte atent, prea atent. Nu clipea, nurespira, să nu tulbure imaginea, să nu devieze cuvintele. Dar ațipea, iarăși ațipea... Se încleștă de marginea băncii, aproape lăcrimă din cauza încordării, nu cumva să clipească, să năruie totul, dar izbucnise deja bruiajul, ziua își bolborosea, neobosită, mizeriile... cum s-o amuțești, cum s-o ignori... S-a dus fata morgana, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Tolea insista și vocea sa era clară și fermă. Un tablou mic. Sfântul Ieronim, îngenuncheat. Figurează într-un catalog Bachelin, poate nu știți. O variantă e și tabloul Balbi din Genova, o replică este și la Luvru, o alternativă... Patriarhul ațipise, mâinile vânoase atârnau, dar tresărise, deschizând ochii. Ochi enormi, urechi enorme. — Alter... care alter... ce-i asta? Ce mai vrei, ce mai vrei? Sunt pe moarte, ți-am spus, prostule. Nici o alternativă! Moartea, moartea!... pfui, pfui... și scuipă gros, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
învia cândva? Să curețe murdara subterană... Irina se ridică, enervată, își aprinde țigara. Se reazemă de balustrada de lemn a terasei. Îl privește, iritată, pe combatantul de altădată. — Spaima de primăvara asta. De lumea asta chircită, pocită, sufocată atâta vreme. Ațipită atâta vreme, anihilată atâta vreme. Iarna lungă a așteptării. Și acum... bucuria păgână, ilicită! Sfidarea care n-are curaj să sfideze. Ceva viclean și simplu, prosternat în fața elementarului, fără curajul de a redeveni simplu, elementar. Mi-e frică! Pofta asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Număr zilele Elena Marin Alexe stau în cumpăna tristeții număr zilele pustii bat la ușa dimineții și-aștept Doamne să revii focu-n sobă ațipește vântu-afară a tăcut iar în suflet încolțește gândul timpului pierdut tânjesc după primavară să colind câmpul cu flori iarba verde să răsară când se-așterne roua-n zori roata lumii se-nvârtește toarce timpul fantezii har poetul împletește vers în
Num?r zilele by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83338_a_84663]
-
ori pe săptămână, corespondența secretă la Județeană și seara o cazau la casa de oaspeți din pădure de la Obancea. Goncea îi făcea nopțile mai scurte. „Poate mi s-a năzărit, își spuse Burtăncureanu, întorcându-se cu cheia spre camera Andromadei. Ațipisem probabil, și...“ Nu-și mai duse gândul până la capăt. Tot ceea ce putu să mai facă fu să urle. Urlet greu, de sperietură grozavă, de spaimă sfâșietoare, urletul groazei de a vedea în clipa aceea deschizându-se porțile încinse ale iadului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
foarte bune! Vrea sè se facè chirurg! Chirurg?! Sè vè chem taxiul? Da! Cum îl cheamè pe bèiatul dumitale? Tudor! nu-mi vine sè-i spun dumneavoastrè lui nenea Petre, Mè închipui stând de vorbè toatè noaptea cu omul èsta simplu, ațipind pe canapeaua de lângè ghereta lui, mi-ar face bine numai sè-l ascult, Nu te grèbi cu taxiul, nene Petre, poate stè ploaia și-o iau pe jos, Nu stè! E de-aia mocèneascè, acuși suntem în octombrie, dupè ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
în lipsa lui. El îmi răpise New York-ul și puteam astfel să-mi afirm independența. Patetic. Acum nu fac altceva decât să schimb canalele. E prea devreme să mă culc, deși sunt pe jumătate adormită din cauza alcoolului. Mi-e frică să ațipesc acum și să mă trezesc în zori, când totul mi s-ar părea și mai dezastruos. Aș fi copleșită de gânduri negre care m-ar face să mă simt neputincioasă. Dacă mă culc mai târziu, am mai multe șanse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
fără a-i permite imaginației autodepășirea. Dar își făcea meseria și atât, de zugrav asemenea înaintașului său, Luchian, pentru a satisface gustul urât, doar ochi bine pictați și o Any mulatră cu mâini de ouvrier și pe deasupra foarte alintată. Uneori, ațipea și după minutele de toropeală, vioi, picta ceartă, deși îndrăgostiții se sărutau lung, desena ochi cu stări în privire, de pândă, de deochi, de curiozitate, de invidie, de nepăsare, de poftă, de dezgust și cei doi luau atitudine, sfidând toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
am fost alungat cu amenințări și Îmbrânceli de un administrator turbat de furie. Nu făceam mizerie, nu am lăsat În urma mea maldăre de gunoaie, veneam pe furiș seara și mă strecuram Într-o debara Întunecoasă și urât mirositoare, după care ațipeam pe o stivă de cartoane mucegăite. N-am apucat să-mi petrec sfârșitul acolo, m-a descoperit administratorul care a făcut un scandal de pomină, alungându-mă. -Ce a urmat, stafie buboasă? -Niște vagabonzi adolescenți s-au Îndurat de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
plăcea să stea tolănit ore În șir din zi și din noapte, dar mai ales n-ar fi putut gândi fără să aibă În fața ochilor superbele vitralii venețiene, Înfățișând principese și principi, păsări și flori stilizate. Era Întins pe canapea, ațipise și, din piciorul stâng Îi căzuse papucul. Ea se apropiase cu precauție de canapea, ca să nu-l trezească. Frământa În mâini o bucată de lut moale, căreia ar fi vrut să-i dea chipul și asemănarea bătrânului. Oricât s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
a făcut un drum chinuitor, a schimbat trei trenuri și a petrecut o noapte Într-o sală de așteptare sordidă, pândit de niște țigani care vroiau probabil să-l jefuiască.. Norocul lui a fost că nu a putut nici măcar să ațipească. Când a ajuns Însfârșit, pe maidanul transformat sub cerul liber În anticariat, era de-acum sleit oboseală, și dornic să Încheie tranzacția cât mai repede. Ca și În gara sordidă, câțiva derbedei puseeră ochii pe el, instinctul de apărare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
auzul cu un limbaj Îngrozitor. Era duminică, ultima zi a celei de-a doua săptămâni, de când criminalul năvălise În magerniță , o zi mohorâtă, umedă, tristă. Antoniu dormise ca de obicei iepurește, dârdâind de frig pe priciul improvizat. Aproape de ivirea zorilor, ațipise din nou ostenit; visa o grotă În care se ascunsese de teama unei poteri, când a simțit peste el o greutate care i-a tăiat respirația și părea că-i frânge oasele. Bruta, Încerca să-l sodomizeze și se năpustise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
clipa aceasta de cremene plouă cu petale de liniște. ochiul retractil al melcului, din albastru devine oranj, din rece și rea, suferința se îmbunează. lumea clipește mărunt, dumică totul în fărâme, incandescente, acestea mă picură, mă hașurează, mă spintecă. durerea ațipește în străfund, în locul ei predilect, visează străfulgerat că-i a mea, ca un câine se gudură, cu tandrețe o scarpin, la odihnă o-ndemn, până ce blana-i zgrunțuroasă îmblânzită și-o scutură, ochiul oranj al durerii, conținându-mă. nicicând nicicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
În fața primăriei, unde este hotelul! Deschide buimac ochii Împăienjeniți. Înghite. Gâtul i-a Înțepenit și brațul stâng e plin de furnici. —...Exagerezi... Asta nu se poate numi... somn... Are limba Încleiată, de parcă ar fi băut toată noaptea. — ...Poate să fi ațipit un moment... dar nu-mi spune că aș fi dormit... Dacă a ațipit e numai din cauza luminii orbitoare și a căldurii care vine, ca o răsuflare fierbinte, de-afară, prin geamul deschis. De o parte și de alta a autostrăzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Înțepenit și brațul stâng e plin de furnici. —...Exagerezi... Asta nu se poate numi... somn... Are limba Încleiată, de parcă ar fi băut toată noaptea. — ...Poate să fi ațipit un moment... dar nu-mi spune că aș fi dormit... Dacă a ațipit e numai din cauza luminii orbitoare și a căldurii care vine, ca o răsuflare fierbinte, de-afară, prin geamul deschis. De o parte și de alta a autostrăzii, culmile acoperite de măslini pitici, argintii, cu petele albe ale satelor străvechi, cocoțate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Christa a evitat totdeauna să-i povestească, iar el n-o va Întreba niciodată: cum a ajuns ea să se mărite cu Hermann, după moartea Klarei. * Cu mâna Încordată pe volan, Christa amână să verifice dacă el nu cumva a ațipit iar. Cât timp vorbește, somnul, care este contagios, ca boala, ca frica, nu poate s-o prindă. —Nu-ți amintești pentru că niciodată nu ești atent la ce spun eu... Karl Syck a fost șeful justiției militare. Nu și-a riscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]