KorAP: Find »[drukola/base=abate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...38 39 40 ...75 >

1,869 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

Ușurat să vadă că puteau comunica în limba sa, călugărul răspunse pe un ton liniștit: — Numele meu e Canzianus. Sunt aici ca să vorbesc cu tine, dacă tu ești comandantul acestor războinici. — Da, sunt în subordinea mea. Deci?... Bătrânul încuviință: — Sunt abatele acestei sihăstrii. Ceea ce vezi tu, de fapt, nu mai e demult un post militar, ci un loc de rugăciune și de reculegere. Nu păstrăm aici bogății de nici un fel și... — Păstrează-ți suflul, călugărule! Știm bine că sihăstria ta e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
răbdă prea mult intervenția sâcâitoare al lui Inisius; fără măcar să-l privească, printr-un gest violent al brațului, îl împinse departe de el, iar acesta se prăvăli pe cărare. Un zâmbet ironic apăru pe chipul hunului. — Cum vezi, îi spuse abatelui, am cine să mă informeze despre toate. Așa că deschideți poarta aia, înainte ca războinicii mei să o deschidă cu forța. Cu un gest măsurat, dar sever, Canzianus întinse degetul către Inisius, care tocmai se ridica de jos. — Nu poți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
a venit ziua judecății! Dădu să se arunce din nou între ei, dar Khaba, ținându-l de tunică, îl trase energic înapoi. Alți războinici, între timp, veniseră mai aproape și urmăreau cu interes tratativele. Balamber își ținuse privirea ațintită asupra abatelui. — Nu-mi pasă câtuși de puțin de el. Nici de tine. Voi, romanii, sunteți buni de gură; sunteți buni să dați din gură și să vă rugați, dar la luptă i-ați trimis e servitorii voștri burgunzi. Știu sigur că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să-l suporte, îi spuse aspru lui Khaba: — Ce mai aștepți? Omoară-l pe câinele ăsta! Hunul nu se lăsă rugat; îl țintui cu un picior pe Inisius, ca să-l țină în genunchi, și trase sabia din teacă. — Nu! strigă abatele, întinzând din nou brațul. Tânărul său confrate fu străbătut de un tremur. Vorbind către Balamber, Canzianus îl imploră: — Cruță-l, te rog. Nu e decât un biet nebun. Mintea lui e întunecată, dar, în realitate, e... un om smerit... un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
crizei ce-l cuprinsese; spumega și un lichid albicios începuse să-i curgă din gură; aruncă apoi o privire alarmată către chipul lui Cristos; în sfârșit, ațintindu-și privirea răvășită în ochii lui Canzianus, bâlbâi: — Tu... tu ai puterea... trăsnetului! Abatele, pe care până în acel moment nu-l interesase altceva decât ce i se întâmpla lui Inisius, îl privi surprins, scrutându-l cu ochii săi pătrunzători. O străfulgerare de înțelegere îi străbătu mintea. Se încruntă atunci și, arătând către chipul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
trecu privirea peste chipurile războinicilor ce-i înconjurau și pe toate citi descumpănire, frică, nesiguranță. De undeva de jos, dinspre războinicii care nu-și putuseră da seama de ceea ce se întâmpla în fața sihăstriei, începeau, între timp, să vină primele proteste. Abatele era acum hotărât să tragă toate foloasele posibile din situația neprevăzută, dar favorabilă, ce se ivise. — Cum ai văzut și singur, îi spuse prompt lui Balamber, Dumnezeul meu pedepsește, dar și iartă. Pentru că e un Dumnezeu al iubirii. încruntându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cu privirea pierdută în cine știe ce amintiri. Balamber se simțea atins în adâncul sufletului. Mintea îi fu străbătută de un gând: — După cum vorbești, mi se pare că ți s-a întâmplat și ție la fel. O strălucire extrem de vie lumină ochii abatelui. Cu smerenie, își lăsă în jos capul. — Ei, da! recunoscu cu gravitate. Ceva asemănător mi s-a întâmplat și mie. Din spatele primelor șerpuiri ale cărării se ridicară din nou proteste și vociferări. într-o izbucnire de mânie, Balamber îi vorbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Am aproape doisprezece ani de când sunt călugăr. își întoarse privirea spre ochii lui Balamber: — îmi închipui că ai hotărât până acum. Ai de gând să-mi primești propunerea? Balamber, de fapt, încă răsucea pe toate părțile tot ceea ce-i spusese abatele; desigur, dacă zeul lui îl alesese după ce-l supusese la atâtea încercări dure, alesese bine, fiindcă în omul acela, în soldatul acela găsise un luptător magnific, care acum se lupta pentru El, la fel cum un războinic hun ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de-aici, ei o să-ți spună unde sunt ridicate grânarele din împrejurimi. Nu e nevoie să apelăm la violență. Ne putem înțelege. Cu fruntea încruntată, Balamber îl fixă pentru câteva clipe, apoi încuviință grav, dar, ca o completare la propunerea abatelui, adăugă: — Nu ajunge; va trebui să ne facă rost de vin, bere și hrană pentru caii noștri. — Desigur. O să facem tot ce se poate. Brusc, Shudian-gun îl strigă cu voce tare pe Khaba. — Sunt aici! răspunse acela, aflat doar la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Ia cu tine patru războinici, dar să fie oameni cu capul pe umeri, să rămână calmi, ai înțeles? Khaba încuviință. — Și femeile? Balamber își mușcă buza. Era, într-adevăr, o problemă. Poate că îngrijorarea care se citea acum pe chipul abatelui se datora pur și simplu faptului că înțelesese că acel punct delicat nu fusese încă lămurit; însă Balamber se întrebă dacă nu cumva - întrucât luptase în armată și avusese, cu siguranță, contact cu mercenarii huni - bătrânul călugăr nu era în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ameninți? întrebă Balamber și-și duse mâna la mânerul săbiei, mai degrabă ca să-și salveze prestigiul în fața alor săi; făcu totuși, tulburat, un pas îndărăt. Gomerius, înspăimântat, îl lăsă jos pe Inisius și se ridică în picioare, venind instinctiv lângă abate. Acesta din urmă, însă, își redobândi calmul. Plecând capul, făcu un gest de resemnare cu mâna. Nu. Cum aș putea să te ameninț? Tu poți să faci orice, iar eu nimic. Dar gândește-te puțin: mulți dintre bărbații aceia sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
vreau ca totul să fie scos pe poarta aceea înainte de apus, ai înțeles? Canzianus încuviință. — Da, am înțeles. Khaba și cei patru războinici hiung-nu erau deja gata să se îndrepte către poartă. Cei doi călugări așteptau un ordin limpede din partea abatelui. — Mergeți. Mergeți cu ei, spuse acesta și, vorbind celui mai tânăr, care șovăia, adăugă: du-te Simplicius, nu te teme pentru mine. N-o să pățesc nimic. Fratele Gomerio făcu totuși un semn către Inisius, care încă zăcea fără cunoștință la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pe umărul celui mai robust dintre războinicii ce urmau să-l însoțească, apoi o porni către sihăstrie, în urma celor doi călugări. în vreme ce Balamber dădea porunci oamenilor săi să urce și să se așeze în luminișul acoperit de iarbă dinaintea mănăstirii, abatele privea grupul ce se îndepărta. Se simțea sleit de tensiunea acelor tratative ce-i păruseră interminabile, dar știa că asta era tot ce ar fi putut să obțină, nimic mai mult. Așadar, lucrase bine, reușise să o scoată cum nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
întâmplate în ultima vreme, clemența arătată cu câteva zile înainte față de fugari deveni iute motiv de acuze. Adunați în jurul bivuacurilor, războinicii constatau într-un glas că necazurile începuseră după puțin fructuoasa ascensiune la mănăstire. începură curând să-l acuze pe abate că aruncase peste tot mingan-ul un blestem și, cu tot mai puțină precauție, începură să-i ceară moartea, amintindu-și că, la urma urmei, el însuși oferise comandantului lor, ca garanție, propria viață. Era la fel de adevărat că abatele se oferise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
acuze pe abate că aruncase peste tot mingan-ul un blestem și, cu tot mai puțină precauție, începură să-i ceară moartea, amintindu-și că, la urma urmei, el însuși oferise comandantului lor, ca garanție, propria viață. Era la fel de adevărat că abatele se oferise ca garant doar pentru turma sa de fugari, dar în ochii lor, între burgunzi și galo-romani, țărani și soldați nu existau diferențe semnificative; și pe urmă, trebuia dat un exemplu pentru ca - așa cum chiar Shudian-gun spusese înaintea trupului neînsuflețit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Prințesa morții“. Cercetând amenințător din șa sărmanele rămășițe ale omului, Balamber încuviință. — Bine, îi spuse lui Odolgan, el o să plătească pentru toți. Dacă ar fi putut, ar fi ordonat să se facă exact invers: toți, în afară de Canzianus, de vreme ce recunoscuse în abate un om cu calități neobișnuite și care în ochii săi valora mai mult decât toți fugarii la un loc. Știa, însă, că în primul rând viața abatelui o cereau oamenii săi. Așadar, deși cu amărăciune, cedă în fața cererii, însă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fi ordonat să se facă exact invers: toți, în afară de Canzianus, de vreme ce recunoscuse în abate un om cu calități neobișnuite și care în ochii săi valora mai mult decât toți fugarii la un loc. Știa, însă, că în primul rând viața abatelui o cereau oamenii săi. Așadar, deși cu amărăciune, cedă în fața cererii, însă nu-i încredință lui Odolgan sarcina de a-l ridica, ci lui Mandzuk, căci nu ar fi vrut să se facă abuzuri împotriva fugarilor. Scutierul părăsi tabăra în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ridica, ci lui Mandzuk, căci nu ar fi vrut să se facă abuzuri împotriva fugarilor. Scutierul părăsi tabăra în dimineața următoare, împreună cu treizeci de războinici, și Balamber îl văzu întorcându-se a doua zi după-amiază, târându-l în lanțuri pe abate. Totuși, constată, cu mare surprindere și iritare, că micul cortegiu era urmat la distanță de Inisius. Când îi ceru explicații lui Mandzuk, acesta ridică din umeri și, desfăcând brațele, îi spuse că în momentul când Canzianus ieșea pe poarta sihăstriei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
un moment. Apoi, când totul se sfârși, o liniște tragică se lăsă în vale. Fratele Gomerius, însoțit de Ambinanus, coborî coasta, se prezentă înaintea lui Balamber și îi ceru să i se dea voie să ia sărmanele rămășițe carbonizate ale abatelui, iar acesta îi îngădui. Nici unul, însă, nu ceru ceea ce rămăsese din Inisius. A doua zi, către apus, sosi în tabără un trimis al lui Onegesius, cu ordinul să părăsească Sapaudia și să se alăture armatei din Galia de Miazănoapte. 41

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de belea! observă Metronius. Scuturându-se, Divicone murmură: — Noi? Care noi? Metronius agită mâna. — Păi da: tu și confratele tău, nu? — Da, sigur. „Ah, călugări blestemați, făcu acela, voiați să-l apărați, eh? O să vedem ce o să zică de asta abatele vostru!“ între timp, totuși, îl smucea de păr pe bietul băiat, potopindu-l cu insulte. îl azvârli pe jos și începu să-i lege mâinile la spate, în vreme ce el ne striga să-l ajutăm, că lui îi era foame și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
din păcate. în cel mai rău mod posibil. Ceva m-a lovit în cap, mi-am pierdut simțurile și n-am mai văzut nimic. M-am trezit în sihăstrie, înconjurat de confrații mei. Mă priveau ca pe un ucigaș, iar abatele îmi vorbea cu asprime. M-am ridicat pe coate și am întrebat de băiat. Mi-au spus că murise. Și câinele murise, iar vechilul cerea satisfacție. Acu’... trebuie să știți că biserica mănăstirii o construise chiar stăpânul de la villa, în afară de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
vorbea cu asprime. M-am ridicat pe coate și am întrebat de băiat. Mi-au spus că murise. Și câinele murise, iar vechilul cerea satisfacție. Acu’... trebuie să știți că biserica mănăstirii o construise chiar stăpânul de la villa, în afară de asta, abatele venea dintr-o familie de rang, chiar familia unui senator. De altfel, și mulți alții dintre acei călugări proveneau din familii înstărite, cum se zice, și nimic nu lasă mai multe urme asupra cuiva ca pecetea mediului în care crește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de barbar a celor sărmani de către cei care trăiau în huzur. Da, chiar așa am zis. Un surâs amar apăru pe chipul lui Metronius: — Te-au dat afară, așa e? Lăsând din nou privirea în jos, Divicone răspunse: — Nu chiar: abatele mi-a poruncit să mă duc a doua zi să-i ofer scuzele mele vechilului și să-l implor să mă ierte. Dar eu... Ridică iarăși capul și-i privi pe cei doi ofițeri cu o expresie exaltată. Eu, atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
aceea de om alungat, l-aș fi făcut cu siguranță să se simtă foarte stânjenit; și pe urmă, mă temeam că avea să mă oblige să îngenunchez înaintea acelui ucigaș și a stăpânului său, ca să nu mai vorbim, firește, de abatele acela nedemn. A fost într-adevăr un moment urât! în primele zilele, dacă n-aș fi avut credința, probabil că mi-aș fi luat zilele, de disperare, dar curând am găsit solidaritate. Am vagabondat două săptămâni peste câmpuri, ascunzându-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437

De unde vine Hugues de Payns? Din Champagne, de lângă Troyes. Iar În Champagne guvernează Hugues de Champagne, care după câțiva ani, În 1125, se duce după ei la Ierusalim. Apoi se Întoarce acasă și se pare că intră În contact cu abatele de Câteaux, pe care-l ajută să inițieze În mănăstirea lui lectura și traducerea anumitor texte ebraice. Gândiți-vă numai, rabinii din nordul Borgognei sunt invitați la Câteaux de către benedictinii albi, și de cine anume? De sfântul Bernard, ca să studieze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]