5,899 matches
-
un interval de numai doisprezece ani, pier În diferite Împrejurări, fără a lăsa În urmă succesori de parte bărbătească, ceea ce echivalează cu stingerea dinastiei Capeține. Dar urgia blestemului lui Jacques de Molay nu se oprește aici: curând, asupra Franței se abat În avalanșă alte nenorociri și catastrofe - foametea, ciuma, devastatorul război de o sută de ani... Sunt templierii victime ale Bisericii de la Roma, care vrea să le smulgă cu orice preț secretele, primejdioase pentru ea, privind viața și moartea lui Isus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
interes În toată isteria asta aflată pe punctul de a scăpa oricărui control, acesta este: să Împiedic producerea unei catastrofe. Sau măcar să Încerc s-o fac. N-am idee cum trebuie să procedez, nu știu cum arată primejdia și dincotro se va abate, dar o presimt, o amușinez În aer și sunt convins că nu va Întârzia să-și arate colții. Probabil că Centrul a fost odată, Într-adevăr, o instanță benefică, menită să-i ocrotească pe oameni, dar am impresia, că treptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
actul divin de proprietate, de, cu adevărat, sacră proprietate, În contract de cesionare a bunurilor pământești, așa cum reclama noua rânduială instituită prin voința Lui: la viață limitată, drepturi limitate și, de aici, toată Încurcătura și toată nenorocirea ce s-au abătut asupra sărmanilor nevinovați de amnezia Tatălui, amplificându-se cu timpul și accentuându-se progresiv și Încurcătura, și nenorocirea, căci fiii și fiicele ex-eternilor au rămas cu iluzia și reflexele eternității, comportându-se În consecință, ignorându-și condiția de muritori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
străin, doar cu conștiința latinității lor în sânge și cu obiceiurile slave în cap. — Frate Iovănuț - grăi cam derutat Metodiu - mărturisesc că nu știu ce te-a făcut să mă bați atât la cap să ieșim din drumul nostru și să ne abatem prin acest oraș unde, din câte văz, numai peștii pot dormi liniștiți. Dar, preacuvioase, e Veneția! - zise sugrumat de emoție Iovănuț. Uite, acela e Palatul Dogilor! — Și crezi că te lasă să dormi acolo? - făcu Metodiu. Toate astea sunt făcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
colibă un palat. Dar iată că ascultând tropotul tot mai apropiat al frazelor ce se pregătesc în mintea lui să cuprindă un perete, o încăpere, un apartament din stabilimentul signorei Maxima, povestitorului i se face lehamite. Senzație firească, ce se-abate și în proză de vreo două ori pe an. Literatura - redarea viului de către un om - cui prodest? se întreabă povestitorul. Alte poziții, aceleași virgule, alte discuții, aceleași linii de dialog. Nimic nou. Ce să facă el cu-această ușă întredeschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și-o luă agale spre izba lui, urmat de ceilalți, făcându-și cu toții pe furiș cruce. Până și Vodă, trecând o dată la vânătoare prin smârcurile Vasluiului și auzind că-n apropiere ar exista un copil de-o urâțenie nemaivăzută, se abătu pe la curtea lui Stoenescu, merse cu pas apăsat la pătuț, așteptă ca tatăl să ridice emoționat de cinstea ce i se făcea pânza de deasupra, aruncă o privire înăuntru, spuse cu vocea sa bărbătească: „Da, într-adevăr, este foarte urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dăduse prima brumă a acelei toamne când, într-o dimineață, căpitanul Bașotă și oștenii lui, care păzeau o bucată de hotar, văzură mii de iepuri lihniți trecând Nistrul printr-un vad, spre stepele răsăritene. Un val de lăcuste ce se abătu dinspre Nord asupra Ținutului Sucevei făcu rapid cale-ntoarsă, căci n-avu ce să mai pustiască, fiind precedat de un val de tătari. Pe cer - semn totdeauna rău, vestind timpuri de jale - se ivise o stea cu coadă, ce abia mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
intră în strategia ținuturilor noastre. Cu cât sunt domni mai mulți într-un timp cât mai scurt, cu atât turcii sunt mai ușor momiți să intre în acest carusel al schimbărilor pe care ei cred - fals, desigur - că-l controlează, abătându-li-se astfel atenția de la adevăratul pericol: transformarea țărilor române în pașalâc. Un pașalâc între Carpați și Danubiu ar fi, trebuie să recunoașteți, un teribil cap de pod împotriva întregii creștinătăți. — Asta așa e - recunoscu papa, dus pe gânduri. — Deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care le provoacă ei înșiși, în timp ce noi, tuaregii, nu avem nici măcar un dispensar mizerabil unde să ne vaccinăm copiii? Crezi că ai putea să-mi răspunzi la aceste întrebări? Păi, îngăimă egipteanul, puțin jenat din cauza ploii de reproșuri care se abătuse peste el... Este vorba de o simplă competiție sportivă și, când se organizează, întotdeauna se cere permisul autorităților din țările respective. — Permisul autorităților din țările respective, repetă ironic Al-Aidieri. Știu foarte bine ce înseamnă asta. Înseamnă că mituiți o serie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
incapabil să dea crezare celor auzite. Când nu ai mai nimic, te mulțumești cu orice. Nu contează puterea armelor, ci felul cum știi să le folosești. — Cum dorești! spuse pilotul, derutat. Până la urmă, ar fi mai bine să nu mă abat prea mult din drum, pentru că, dacă trebuie să-i duc pe ăștia doi într-un loc cât de cât civilizat, risc să rămân fără combustibil și n-aș mai putea să mă întorc la bază. Gacel Sayah intră în jaima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
la fel de pierdut și de gol ca oricare alt punct cardinal. Acolo, la trei sau patru zile de drum anevoios, se presupune că ar fi trebuit să fie o mică oază, dar bineînțeles că ar fi fost de ajuns să se abată din drum cu câțiva kilometri, într-o parte sau alta, ca să n-o poată vedea și să treacă mai departe. — Doamne ajută! murmură. Dar de îndată ce rosti aceste cuvinte, înțelese că în acel loc, în acel moment și în acele împrejurări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
alungase în parte groaza pe care i-o producea lava neagră și fierbinte. Se lăsa înserarea și înaintea lui umbra i se alungea. Își îndepărtă gândul ce-l îndemna să o urmeze, conștient fiind că în felul acesta s-ar abate spre miazăzi, și făcu tot posibilul ca acea stilizată umbră să înainteze oblic, așa încât, chiar dacă erau inevitabil uniți, destinele lor să fie, totuși, diferite. Un șarpe cam de un metru lungime îi tăie calea și se pierdu îndată între dune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se hrănea. Pământul era un loc foarte ciudat. Și acela era cel mai ciudat loc de pe pământ. Se întunecă și se opri să aștepte nerăbdător ca luna să lumineze suficient ca să poată continua să înainteze fără teama de a se abate din drum. Își aminti de șarpe și simți că-l trec fiorii gândindu-se ce s-ar întâmpla dacă l-ar mușca unul sau dacă l-ar înțepa un scorpion. Ar suferi cea mai lungă și groaznică agonie din câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
care venise. Patru mercenari se luară după el. Erau oameni voinici și bine antrenați, cărora furia și frustrarea părea să le fi dat aripi, astfel că, adunându-și ultimele puteri, reușiră să-i taie calea fugarului, obligându-l să se abată din drumul lui, ce l-ar fi condus, desigur, spre salvare, și împingându-l tot mai mult spre inima câmpiei, unde erau convinși că-l vor putea doborî cu ușurință. Au fost momente de lungă și zbuciumată tensiune, în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
limbajul“, Îmi spune deodată. Această frază lungă mi se pare de-a dreptul genială. Încep să mă bucur de toate firimiturile de viață, umilința Îmi umple țesuturile, cum altădată foliculina. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate relele pe care le abate asupra mea, numai pentru că deocamdată Îmi ține moartea departe de casă. Calc În băltoace de praf. Piciorul mi se afundă pînă la gleznă În praf. E catifelat și moale, are culoarea pudrei Rachel II pe care o folosea pe vremuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nici măcar În fața instanțelor pămîntești ar putea ea să mă creadă nu m-ar blestema și nu m-ar scuipa În față ca pe o eretică socotindu-mă de o teapă cu acei anticriști profanatori de lăcașuri sfinte asupra cărora se abate teribila ură a credinței mi se face frică am nevoie de cuvinte neutre care să medieze Între două judecăți incompatibile nu găsesc nimic potrivit pentru că nici eu nu cred ce gîndesc nici o replică nu-mi vine În ajutor Încerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vînzoleală continuă, siluete sprintene În halate grena sau bleumarin se vîntură de la un pavilion la altul; buna dispoziție și lipsa de griji sînt la ele acasă, pentru că moartea este prea ocupată de neurochirurgie ca să mai aibă timp să se mai abată din drum și pe la celelalte secții mai puțin importante. Clientela acestor localuri mai mult de securitate civică decît de asistență medicală e formată În deobște din indivizi teferi și robuști a căror boală nu se prea vede. De fapt, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
că semăna cu Omul din manuale. Mi-am imaginat întotdeauna că, dacă ar fi existat o cale aurită de mijloc, ea ar fi folosit-o. S-ar fi plimbat în sus și-n jos pe ea. Nu s-ar fi abătut de la ea decât marțea și vinerea, după desene, ca să se asigure totuși într-un fel pentru clipa când va muri. N-am vrut să aduc vorba despre sora Augusta. Și iată că, așa neprihănită și cu fața ordonată cum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de podium, ca să-i observe pe cei care „mâncau în mod conștient incorect“. Eram ca un neobosit mecanism uman de cearsonic. Cadențat. Cu lingurile mai întâi în farfurie, apoi printre dinți. Un-doi-trei-și: înghițeam. Se auzea totul. Pe vremuri mă jucam abătându-mă cu o jumătate de măsură de la această operă de ceasornicărie. Apoi observam cum toate piesele angrenajului trec una câte una la ritmul meu. În zilele mai sănătoase, preț de un minut și jumătate reglam mai mult de trei sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
lucra pentru Magdika își ținea în el cele câteva îmbucături, cât să nu moară de foame. Nu mai aveam de făcut decât o singură cruce, pentru că foloseam termenii tehnici ai căilor ferate. Abia atunci mi-am dat seama că-mi abătuse atenția preț de o jumătate de țară cu un efort amabil, dar asiduu. Aș fi vrut să-i mulțumesc, dar până la urmă ne-am strâns mâinile timp de un minut, pentru că atât a stat trenul în gară. Norii de ploaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vârful lui ardea o lampă albăstruie. Apa de ploaie din pădure mi-a mai însoțit pașii o vreme, apoi, după primele canale, n-am mai auzit-o decât sub pavaj, cât timp am mai ascultat-o. Dar indicatoarele mi-au abătut atenția. Mă înștiințau că atelierul fotografului era aproape și că voi ajunge în curând. Piața, Piața Moartă, unde am trăit eu, și-a primit numele de la lac. Iar lacul, de la o mie de miei de Paști. S-au înecat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ca să nu-mi fie teamă. Am urcat până în vârful muntelui cu o mașină neagră. Au construit sanatoriul acolo, pentru că vaporii emanați de pădure erau cel mai bun medicament. Nici nu știu ce să fac, să-ți vorbesc despre el sau să-ți abat mai degrabă atenția? Acum, în toamna asta curată, se poate observa totul clar. Dacă te uiți la dreapta, se vede lacul și casa voastră de pe mal. Dar nu te întoarce. În locul Vremurilor fericite, de patru luni, numai funingine. Doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ta. Crede că o vei face pentru el. Da, mi-a spus să pun mâna pe scrisori și să aflu ce știi. Nu ai făcut cu nici una o treabă bună. Da. Eh. Nat s-a uitat la mine. — Am fost abătut din cale. Mi-am spus că Cliff poate să se ducă la dracu’ pentru o vreme. Și nu începe să fie nerăbdător? Și? Ce-mi pasă? Nat se apropia de mine încet. Pașii trimiteau ecou până în tavan, răsunând în toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mașina lui ca să ajungem acolo. Amurgul începea să cadă și soarele luase acea formă de polenta despre care scriu școlarii în caietele lor. De-a lungul drumului, tufișuri mari de rozmarin se legănau în bătaia brizei de sud care se abate mereu la sfârșitul zilei. Aerul intra prin ferestrele mașinii, îmbătându-ne de miros de lavandă și alte ierburi tipice acelei părți a Italiei, bogată în miresme greu de identificat. Când ne-am apropiat de casa lui signor Fumo au început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
că nu era deloc diferită de cea din ziare. - ELEFTERIE MĂCEȘ? urlă el, scos din minți, simțind că momentul dreptății urma să sosească în curând. Cuțitul nu îi tremura. Copiii se opriră din zumzăit brusc, pentru că simțiseră cumva glasul răului abătându-se asupra lor. Elefterie Măceș radia, împrăștiind lumină în jurul său. O fată îi era agățată de gât. - ELEFTERIE MĂCEȘ?! urlă din nou Mircea Cârpenișteanu. Cine e Elefterie Măceș? Să iasă în față! Înțelegând rapid situația, căci și figura lui Cârpenișteanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]