1,080 matches
-
baricadat la Sorbona în mai ’68 aflându-se astăzi în posturi de conducere în școli, administrație, politică și afaceri, susținând sus și tare a nu renunța la „acele idealuri”, au lendemain qui chante! Politicul, ceea ce numim astfel cu un termen abisal, ca o formă a unui nou mit, se pare că a impregnat generații de „veșnic-tineri” și, ținem minte, nu-i așa, ce val de entuziasm „în sine” au declanșat revoluțiile chineză și spaniolă, ilustrate de vârfuri ale literaturii precum Hemingway
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nonconformismul” lui Minda și aproape deloc ideea „auto-distrugerii, a adaptării prin dezadaptare”, o temă a existențialismului, mai degrabă decât un... nonconformism „local”! Sau în Bunavestire s-a văzut un roman satiric mai degrabă, ocolindu-se problema Politicului, văzut ca mit abisal. Acest reproș apropo de Bunavestire, îl fac și acelor critici francezi care s-au ocupat de cărțile mele, traduse acolo. De la abordarea superficială, „mondenă”, până la trișeria critică insolentă nu a fost decât un pas. Voi discuta altă dată contactul meu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
formă a renașterii, a unei învieri posibile, a „înaintării”. Iată trei critici importanți, prieteni toți trei, care m-au părăsit la prima mea operă cu adevărat ambițioasă, în sensul că voiam să ofer câmpului tematic național epic o temă amplă, „abisală”: Negoițescu (care, la întrebarea mea de ce nu scrie despre carte, mi-a spus că e „scârbit de literatura actuală și nu mai scrie”, lucru ce s-a dovedit fals, a scris în același an, ’73 sau ’74, despre un roman
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Noată-ș, noată-ș, coarne poartă,/ Da’ntre coarne ce-ș mai poartă?/ Leagăn verde de mătase” (Tudora - Suvorov). În acord cu ochii negri ai fecioarei, dar și cu bidiviul ei ce trebuie îmblânzit, tot în colinde, „negrul reamintește și de adâncimile abisale, genunile oceanice”, motiv pentru care zeului Neptun i se jertfeau tauri negri. Negrul exprimă de asemenea virtutea psihopompă a animalului, intersecția celor două tipuri de imaginar, al inițierii și al marii treceri, fiind deja demonstrată. Petru Caraman a observat că
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Ivănescu? Sau cine este ea? E adevărat că, pentru mine, sentimentul morții e dominant, pentru că moartea mamei mele a fost primul eveniment zguduitor pe care l-am trăit, m-a marcat și mi-a relevat transparența, calea de acces către abisalul ființei, Moartea a fost singura care "mi-a dezlegat limba"... mai târziu însă, pe nesimțite, Moartea și-a dezbrăcat straiele cernite și mi s-a arătat în toată splendoarea goliciunii ei de tânără femeie, de vas sacru turnând în el
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
opera lor vor fi susținuți și din țară. Dramaturgia cred că ar putea interesa prin autori ca Matei Vișniec (deși eu nu cred în viitorul acestui tip de teatru), Valentin Nicolau și Horia Gârbea. Eseistica noastră, prea preocupată de probleme abisale și de generația lui Mircea Eliade și Constantin Noica, nu are nici o șansă. Însă critica literară, atunci când iese din orizontul cotidianului literaturii române și intră în zona teoretică și monografică, este interesantă. Personalități ca Paul Cornea, cărți cum sunt cele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Iar or și ori nu puteau fi decât ceva legat de firea cea mai adâncă a unei ființe, miezul ei ultim care îi dădea identitate și coerență în timp, însuși timpul biologic care structura dinăuntru o ființă umană, prin impulsuri abisale: Vinu-mi ori/ Într-uneori/ Să mă sui pă munți cu flori. Din păcate, odată cu prelingerea mileniilor printre cuvintele graiului viu, s-au tocit sensurile lor primordiale, sâmburul și miezul lor inițial, germinator de sens, și or ca una dintre cele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
sentiment al atracției de la mari depărtări de timp și, la celalalt pol, ura și urâtul ca sentiment al îndepărtării și înstrăinării în spațiu. Sau fascinantele rădăcini bârsa-obârșia, rând-orânda-corinda. Ca poet al limbii române, vreau să spun, am căzut în fântânile abisale ale cuvintelor arhaice, care se mai conservau în Maramureș ca niște miraculoase fosile vii, ieșite din lege și din lume, uitate de timp și de Dumnezeu, coborând până la rădăcina limbii originare a lumii, la sintaxa universală a graiurilor, ceea ce pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
la ființare", adevărul fiind "un adevăr ontologic". Eminescu se constituie ca "paradigmă a Totului românesc, a unui summum ontic". Dedus de aici, lirismul eminescian oferă în primul rând muzicalitatea, concepută "ca mijlocul cel mai eficient de a coborî în zonele abisale ale ființei". Sunt trecute în revistă diverse comentarii ale înaintașilor (T. Maiorescu, Dobrogeanu-Gherea, Mihail Dragomirescu, G. Ibrăileanu, G. Călinescu, Alain Guillermou, I. Negoițescu ș.a.) , pentru ca într-un fișier de Note să fie inventariat întregul sumar poetic al lui Eminescu, inclusiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și mediul le exercită asupra omului au drept efect să contribuie la orientarea vieții instinctive spre bine, favorizînd trecerea de la egoism la altruism" (19, p. 41). Psihanaliza însăși nu-și propune altceva decît să pătrundă, prin analiza sa, în straturile abisale ale psihicului și să facă astfel posibil controlul omului asupra inconștientului. Sondînd în inconștientul pacientului său, psihanalistul aduce la nivelul conștiinței tendințe refulate care, odată relevate, încetează de a se mai manifesta morbid, transformînd conflictul patogen într-un conflict normal
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
experiment, ca pe un joc pasionant, pe care voia să-l joace încă mulți ani de atunci încolo. În ciuda firii lui rudimentare și a lipsei sale de instrucție, tovarășul Cameniță intuia că fratele meu Vlad constituie un caz psihologic extrem, abisal și care merită deci să fie ținut sub observație. Desigur, tovarășul Cameniță nu voia să renunțe nici la de acum clasica sa plăcere, aceea de a schingiui fizic pe unul sau pe altul, pe cine îi cădea în mână. Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de Hergé. Rar mi-a fost dat să aud și să văd asemenea exemple de prețiozitate academică inutilă, dublată de o limbă franceză magnifică, dar utilizată împotriva cursului lingvistic normal (cum să mă explic oare ?), absurdităti spuse pe un ton abisal, de genul "perpendicularitatea rigidă a axelor imaginii distruge sentimentalismul ei." Dacă bătrânul Cioran ar fi participat la conferință, pe de o parte s-ar fi enervat cumplit, iar pe de altă parte ar fi fost extrem de mulțumit, pentru că ar fi
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
televiziune pe marginea lor, cu dama care merge în culise să facă pipi la pahar și apoi arată lumii întregi o panglică impregnată cu propria urină, e cel puțin grotesc. La fel e și cu moartea. Este vorba de ceva abisal și dramatic, de ceva care ne preocupă și ne determină în mod fundamental pe toți, de unul dintre cele mai teribile mistere ale lumii acesteia etc. Dincolo de implicațiile mistice sau filozofice, moartea propriuzisă (ca și sexualitatea sau nașterea) este în
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
bună impresie în primii doi ani de la premieră, un film e mort. Apoi, mai e ceva. Nu cred și sunt sigur că ești alături de mine în privința asta că marca sigură a capodoperei este paloarea sumbră, sprânceana încordată, privirea suferindă, programul abisal. Nu e obligatoriu să te repezi spre straturile wagneriene ale ființei ca să produci un mare film. Sondarea profundului metafizic nu e deloc rețeta sigură a nemuririi. Eu cred că această dispută între cei care susțin funcția distractivă a filmului și
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
271"/>). Încercarea naziștilor și a aliaților lor de a epura etnic comunitatea, de a menține rasa ariană pură, de a păstra sângele nației curat, de a transforma Germania (și ulterior toată Europa) Într-un ținut Judenrein („curățat de evrei”) denotă abisale spaime de murdărie și morbide neliniști ipohondre. Chiar și etnocidul practicat de naziști ar putea fi mai profund Înțeles folosind același tip de semnificații simbolice : evreii erau gazați În camere cu „dușuri” pentru „deparazitare”, iar cadavrele erau incinerate În cuptoare
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
jurnalism, al acestei vulgate revelatoare : Caragiale (omul și opera) turnesol al oricărei situații picant- absurde din lumea „de azi”. Tot în vulgata „Caragiale - contempora- nul nostru” intră și dihotomia între un Caragiale maestru al superficiilor, lejer, surâzător, frivol și unul abisal recupe- rat din câteva momente „paradoxale” și din drama Năpasta, situație, de altfel, deconstruită inteligent de istoricii lite- rari. Ceea ce s-a remarcat cu privire la drama Năpasta ține de refuzul tiparelor realiste ale unei societăți țărănești tradiționale, implicând mai degrabă o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
din drama Năpasta, situație, de altfel, deconstruită inteligent de istoricii lite- rari. Ceea ce s-a remarcat cu privire la drama Năpasta ține de refuzul tiparelor realiste ale unei societăți țărănești tradiționale, implicând mai degrabă o formulă de teatru expresionist, personaje cu psihologii abisale, cu fixații ma - nia cale la confiniile cu patologia. Personajele din această dramă se află dincolo de orizontul mentalitar al țăranului originar, oricare ar fi zona geografică selectată. Și Mircea Muthu sesizează complicațiile care decurg din „actualizarea” lui Caragiale, adică scoaterea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și Sofocle, ci unul reevaluat sceptic în modernitate și unul care devine vizibil abia în intepre- tările care i se dau operei. Există o bouche d’ombre chiar și în câteva dintre cele mai „comice” momente, există forme de comic abisal. Însă tragicul este o proiecție în afara ope- rei și în afara epocii din care se extrage abil contemporanul. Tragicul, atât cât există, ține de destinul „caragialismului identității românești”, un tragic deformat în farsă, o „tra- gedie diminutivă” cum o numește Ioana
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dramă natu- ralistă este vorba în Năpasta, ci despre un joc psihologic complex, și o marcare a unor voințe care au ceva din dictatul insurmontabil al tragediei și din visceralitatea unor trăiri la limită care fac trimitere la un psihism abisal. Pe bună dreptate, contextul țărănesc a părut impropriu dacă nu chiar bizar acestor uriașe degajări psihice, iar tipul acesta de conflict tragic încadrat clar în rama sen- sibilității expresioniste nu mai stârneau nicio mirare la Lucian Blaga însă abia peste
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu este cea a sensibilității contemporanilor lui Kafka și nici a contemporanilor lui Caragiale. În cazul lui Caragiale, anxietatea este decelabilă cu asupra de măsură în nuvelele naturaliste care prezintă fără excepție excepțiile, cazuri patologice, dereglări nervoase grave sau psihisme abisale. Anxietatea nu este exclusă nici din spațiul comediilor sau al momentelor unde ludicul rimează cu o anume jovialitate care îndulcește asperitățile acolo unde ele amenință echi- librul microsocietăților divizate conflictual. Caragiale înso- țește întotdeauna un coleric cu un personaj-frână, un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
celuilalt. Lache și Mache sunt nedespărțiți, încercările de a se desprinde unul de celălalt nu doar că eșuează, dar creează tensiunile a căror expresie o constituie comicul caragialesc, un comic de o cruzime latentă care are la bază acest duplicitarism abisal al inse- parabilității. Amicii fac parte din această familie a celor care se întrețin unul pe seama celuilalt, funcționând aproape simbiotic. În genere, unul este oratorul grav, dacă nu chiar furios, celălalt un temporizator. Însă dacă privim cu atenție rolul acestora
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dar mai aproape de istoria pe care o spune filmul lui Ken Loach, The Wind that Shakes the Barley ăMângâierea vântului, 2006Ă. Există un astfel de mecanism funcțional în cazul lui Coriolan Drăgănescu ? Avem de-a face cu alchimia unui psihism abisal, insondabil, cu una dintre acele metamorfoze romantice ? Nimic mai depărtat de condiția romantică decât acest personaj. Caragiale înregistrează parodic efectele retorice ale unui romantism degradat prin instrumentare publicitară. Scrii- torul este complet dezinteresat de conținutul psihologic al personajelor sale, ceea ce
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Grandoarea peisajului marin și a adâncurilor sale pusă în relație cu aceea a abisului uman constituie un topos al romantismului, care răstoarnă întreg universul în sufletul celei mai insignifiante ființe umane. Exercițiul grandorii impune o inversare a polilor, sufletul devine abisal. Caragiale grefează un „citat” al sensibilității romantice cu stilistica aferentă, citat prin care înscrie en abîme figura micului funcționar. Antifraza ironică revelabilă prin jocul intertex- tual este a naratorului care „alege” stilul potrivit redactării unui astfel de transformism afectiv. De
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
împru- mută mult acestui context politic prin excelență coercitiv, absurdist și deformator. Opera lui Caragiale devenea, ast- fel, la rândul ei un interpretant, o lentilă prin care criticul literar privește timpului său sesizându-i sumbra nebu- lozitate, grotescul imund, întunecimile abisale. Pintilie realizează o „anamenză”, - termenul este între- buințat de către Horia-Roman Patapievici în contextul configurării unui profil identitar - sondând psihismul abi- sal al României profunde prin intermediul operei scrii- torului I.L. Caragiale. Scrisoarea lui Pintilie care conține o trecere în revistă a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
acest fapt a profitat, cu limba sa ascuțită, Paul Georgescu, care nu m-a simpatizat niciodată și care, după apariția Dicționarului personajelor lui Dostoievski, mă numea, în derâdere - s-a găsit și cine să mă informeze, un poet malițios - „bulgarul abisal”. De data aceasta, vrând-nevrând, a fost rândul meu să mă amuz. Eticheta pe care mi-o lipise Paul Georgescu era, trebuie s-o recunosc, spirituală. Dacă pe mine mă disprețuia, pe Dostoievski îl detesta. De pe poziții, nu atât marxiste, cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]