6,323 matches
-
vîslească, spuse. Și te asigur că, pentru binele lor, ne vor duce pe continent. - Ne vor duce? repetă ea alarmată. Nu te baza pe mine. N-am de gînd să mă urc În barca asta și să Încerc o aventură absurdă În largul mării... Oberlus se uită la ea cu o privire rece și nepăsătoare, absolut dezumanizată. - După cum Îți vei da seama, Începu el, n-am de gînd să las pe nimeni aici ca să le povestească celor care vor veni că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
din ce spusese el, iar portughezii erau prea obosiți ca să se mai gîndească să spună ceva. De multă vreme pierduseră ultima picătură de voință care le mai rămînea, și pierduseră, probabil, și orice speranță de a mai supraviețui acelui coșmar absurd. VÎsleau fiindcă răpitorul lor le poruncea s-o facă, prin lovituri de bici, și nu-i mai Împingea nevoia de a se salva, ci numai teama de durerea fizică și teroarea fără margini pe care o simțeau În prezența acelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mîngîierea apei de-a lungul trupului, care i-ar fi Îngăduit să uite, fie și pentru numai cîteva clipe, Înspăimîntătoarea monotonie de a sta așezată, ore și zile Întregi, la prova unei bărci care nu Înaintase nici un metru În acea absurdă călătorie În care o ființă de coșmar Îi conducea dinspre nicăieri spre niciunde. Se gîndi să se Îndepărteze, să Îngăduie acelui curent suav să o Îndepărteze de ambarcațiune foarte Încet, pînă cînd marea cea mare, marea cea leneșă, avea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
eu de la tine, cred că e mai bine să fiu singur... Dădu din cap. Nu vreau să mai trec din nou prin dilema dacă să ucid sau nu un copil... Nu vreau să zămislesc monștri, nici să-mi fac iluzii absurde mințindu-mă pe mine Însumi atunci cînd Îmi imaginez că o femeie ar putea ajunge să mă iubească... Poate că tu erai cea care lipsea pentru a mă face să mă simt În stare să-mi asum realitatea deplină a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Nimic din aceste tatuaje nu-i amintea de frumoasele desene pe care băiatul le admira atât de mult la adulții de pe insulă lui sau chiar la cei din Rairatea sau Tahiti. Cele pe care le vedea acum reprezentau un păienjeniș absurd sau o formă inexplicabilă de scriere, a cărei finalitate nu putea avea nimic în comun cu simplă dorința de a sublinia frumusețea unui corp. De unde provenea această bestie apocaliptica? De ce se strecura pe întuneric și încerca să-i ucidă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
reuși. Ai putea sa m-ajuți? —Tu ce vrei, să-mi amărască maică-ta toate zilele care mi-au mai rămas de trăit? se tângui bătrânul. Ce-ar zice dacă te-aș împinge chiar eu într-o aventură atât de absurdă? Dincolo de-al Cincilea Cerc nu există decât moartea sau blestemul de a naviga veșnic, fără nici o speranță de întoarcere. Nu și dacă vasul este comandat de Miti Matái. Nimeni, niciodată, nu s-a-ntors de două ori din Al Cincilea Cerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aș putea să-ți explic, recunoscu interlocutorul ei, clătinând cu amărăciune din cap. Chiar și astăzi, după atâta timp, încă mă mai întreb dacă este adevărat că am suferit toate astea pe pielea mea sau dacă este doar un coșmar absurd, si de fapt nu s-a-ntâmplat nimic... Făcu o nouă pauză, dar era clar că de data aceasta n-o făcea pentru ceilalți, ci era chiar el cuprins de amintiri triste. Câteodată, noaptea spre dimineață, cănd sufla vântul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aventurează în apele acelea. Doar balenele și focile rezista la frig și în curând ne-am dat seama că până și Mahi-Mahi ne părăsiseră, așa că nu mai aveam nimic de mâncat. Toți cei prezenți încercară să-și imagineze cât de absurdă putea fi o mare din care să lipsească chiar și fidelii Mahi-Mahi, care îi urmau peste tot, si, pentru majoritatea, această ipoteză era de-a dreptul inacceptabilă. Crezi că acela este infernul pe care Tané l-a rezervat pentru sufletele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
zona celor mai mari călduri, după care vor începe iarăși să scadă. Se părea că acum își punea pentru prima oara această problemă. S-ar putea ca, navigând spre nord, să dăm iarăși de frig. — Ar fi de-a dreptul absurd, punctă RoonuíRoonuí. Ar fi ca si cum am accepta că deasupra lumii noastre ar exista încă una, pusă invers, în care susul e jos, iar josul e sus. Nu era nici locul, nici momentul pentru ca niște oameni care nici măcar nu știau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Avea atâta dreptate, ca până și încercatul Miti Matái rămase mult timp nedumerit, neîndrăznind să ordone vâslașilor să conducă vasul spre țărm. Ramaseră așadar în așteptare, înfiorați de aspectul acelor ființe, care se fâțâiau de colo colo cu vesmintele lor absurde, purtândla mijloc, unii dintre ei, niște cuțite foarte lungi, care luceau în razele soarelui, și totul era atât de confuz, atât de neobișnuit și de lipsit de logică, încât în cele din urmă Navigatorul-Căpitan hotărî să se întoarcă spre Căpetenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de unde veniseră, niciodată nu priveau spre cer, ci, luând o nucă de cocos, indicau un punct, în care voiau să spună că se aflau acum, iar apoi o întorceau și arătau un alt punct, pe partea opusă, într-o încercare absurdă și ridicolă de a-i face să creadă că pământul ar fi rotund, iar ei s-ar fi născut pe partea cealaltă. De ce spun asta? întreba Vetéa Pitó, care nu putea înțelege motivele unei asemenea înșelătorii. Nimeni nu poate pretinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dacă de fapt ceea ce făceau nu era decât o prostie fără margini, rezultatul furiei unui întreg popor rănit în orgoliul sau, și dacă într-adevăr meritase că tinerețea și viitorul insulei Bora Bora să riște să dispară dintr-o dorința absurdă de răzbunare. În același timp, nimeni nu putea să-i asigure că, după atâta vreme, prințesa Anuanúa și majoritatea celorlalte fete mai erau încă în viață și, în caz că nu erau, chiar și dacă aveau să învingă în înfruntarea armata, riscau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
din mâinile lui Tevé Salmón, Miti Matái dădu ordin că acesta să fie umplut cu apă. În câteva minute, imensul catamaran dispăru de la suprafața lagunei, pentru a se odihni pe patul sau de nisip. Deși ar putea părea o manevră absurdă, căpitanul ei știa foarte bine că acela era cel mai sigur loc în care s-ar fi putut afla pentru următoarele ore. Nici un vânt, oricât de violent ar fi fost el, n-ar mai fi avut cum să izbească vasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
din nefericire, actul propriu-zis al răzbunării n-avea nimic în comun cu ceea ce-și imaginase. Să vină de la asemenea depărtare ca să-i străpungă inima unui băiat care abia dacă avea vârstă lui începea să i se pară un lucru absurd, mai ales dacă, așa cum presupunea, prințesa Anuanúa și celelalte fete erau deja moarte. Și mai rămânea posibilitatea, care nu fusese înlăturata complet, ca aceea să nu fie totuși insula de pe care porniseră cei care i-au atacat. Simplul gând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mult pe cei care îi păzeau. Cât timp puteau să reziste în situația asta? Plecaseră din Bora Bora cu intenția să organizeze o operațiune rapidă și îndrăzneață de salvare, iar acum se vedeau prinși, tot mai mult, în această poziție absurdă de temniceri ai unor ființe respingătoare, care păreau să trăiască pândindu-le cea mai mica neatenție, ca să le sară la gât. Cățărate în palmierii cei mai înalți, gărzile cercetau cu atenție orizontul, așteptând cu nerăbdare să zărească navele dușmane, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Dar tot legea precizează că, la bordul unei nave, autoritatea căpitanului este mai presus de cea a regelui, interveni pe neașteptate Tapú Tetuanúi, exaltat. În fața privirii feroce cu care îl fulgera Anuanúa, adaugă, vizibil înfricoșat: Așa spune legea... Ce lege absurdă mai e și asta? întreba cu agresivitate prințesa. Să vină Omul-Memorie și să mă lămurească! Bătrânul Oripo a murit, ucis de Te-Onó, replică Vetéa Pitó cu un calm surprinzător, în timp ce arată cu degetul către prietenul lui. Acuma Tapú este cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
înseamnă că n-o accepți nici pe cea de a șasea și, în cazul acesta, îți pierzi statutul de moștenitoare legitimă a tronului regelui Pamáu. S-ar fi putut crede că urmau să se lase prinși într-o discuție juridică absurdă în mijlocul oceanului, si probabil că tocmai asta s-ar fi întâmplat dacă unul dintre cei de gardă n-ar fi dat chiar în acel moment alarmă, arătând spre extremitatea insulei, unde tocmai își făcuseră apariția două enorme catamarane care avansau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care nu contenea niciodată. Pentru cei din Bora Bora, obișnuiți dintotdeauna cu gândul că dragostea și sexul reprezintă ceva frumos, simplu și natural, și că fuseseră create de bunul zeu Taaroa pentru că odraslele lui să se bucure de ele, acea absurdă relație între un monstru uriaș și plin de tatuaje și o firava adolescență li se părea la fel de aberantă și de greu de înțeles cum li s-ar fi părut și o legătură între o țestoasă-de-mare și o delicată a’á
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se întinse peste catamaran, și nici măcar credincioasele stele nu-i mai însoțeau, căci cele care străluceau acuma deasupra capetelor lor n-aveau nimic în comun cu cele care, de atâtea ori, le alinaseră suferințele. Erau singuri. Singuri cu tragedia lor absurdă, în mijlocul unor ape necunoscute. Atunci când, aproape de zorii zilei, Anuanúa se retrase din nou în ascunzătoarea ei, Navigatorul-Căpitan o urmă cu privirea și, încleștându-și degetele cu neobișnuită forță în brațul discipolului sau, îl ruga în șoaptă: Să nu-i permiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe nisip, hipnotizat la vederea, de la o distanță atât de mică, a sângeroșilor sălbatici, care n-ar fi ezitat nici o clipă să-i devoreze dacă ar fi reușit să pună mâna pe ei. Încă o dată se treziră într-o situație absurdă, în care răzbunătorii de la inceput se aflau în mare pericol de a fi ei înșiși cei pedepsiți. În definitiv, cine fuseseră cei pedepsiți? Toți. Bărbații, femeile, bătrânii și copiii din Bora Bora, precum și cei din neamul Te-Onó, suferiseră în egală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cuptor urât mirositor, în timp ce soarele se distra pe seama suferințelor lor și refuză să plece de pe cer, menținându-se nemișcat deasupra liniei orizontului. Fură probabil orele cele mai amare din viața lor, până când, ca și cum s-ar fi plictisit de acel joc absurd și s-ar fi hotărât să-i lase pe bieții muritori cu problemele lor mărunte, soarele se ascunse dintr-odată în ocean, lăsându-le loc primelor umbre ale serii. —Gata? întreba Miti Matái. Erau gata cu toții. De ore întregi, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dar nu se arătau agresivi. Apă continuă să urce. Cei de pe prima navă le strigau celor care se apropiau să nu încerce să urce la bord. Câțiva dintre naufragiați înțeleseră inutilitatea eforturilor lor și, întorcându-se, porniră într-o încercare absurdă de a ajunge înot până pe coasta. Peștele Zburător se oprise la vreo trei sute de metri distanță, iar echipajul sau ridică vâslele în aer, aclamându-și căpitanul. Tapú Tetuanúi și cei doi prieteni ai luiîncepură un dans războinic în mijlocul punții. Miti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ai, nene, de nu vii și la mine?" Bica tare ar fi avut poftă să râdă dacă ar fi putut. Acest zbucium nevinovat o înlăcrima iar îndărătnicia ginerelui de a nu intra în casa Luanei o umplea de ciudă. Disputa absurdă pe tema jucăriilor, între părinții Emei și Sanda, se desfășura, an de an, pe spinarea așteptărilor zadarnice ale fetiței. În a treia zi de Crăciun, Dan și Luana schimbau impresii la gura sobei. Din vorbă în vorbă băiatul o întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
înainte, nu aveau altă soartă decât aceea de a se rostogoli în adânc sau de-a se ridica spre lumină doar împreună. Persecuțiile Nuții începură atunci când Luana nu mai reuși să-și ascundă disprețul pe care-l simțea. Avu pretenția absurdă să i se adreseze cu "Să trăiți, șefa!" Însăși madam Cordel își cocoșase spinarea aplecându-se slugarnic ani de zile, aruncând din gura colorată "Să trăiți, sefu'!", spre hazul tuturor. Când Radu plecă în delegație, ea răni inima Luanei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
trebuia să se maturizeze și să priceapă că trecutul reprezintă o realitate de care nu poți fugi. Repetatele mustrări, legate de un moment sau altul al traiului anterior, aruncate cu ciudă asupra soției, erau lipsite de orice rațiune. O gelozie absurdă, fără fundament, nu făcea decât să le strice relația. Era inevitabil ca familia Noia să se întâlnească cu Ștefan Escu pe stradă sau în altă parte și acesta să-și salute fosta nevastă. Radu urla și făcea o adevărată dramă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]