1,350 matches
-
obscurizării, motivul umbrei ca ființă autonomă și ca epifanie a realului, limbajul magico-inițiatic, parabolic, meditația ca model de „falsificare“ a realului, motivul androginului, existența hipnotică, obsesia oglinzii deformante, creatoare de halucinații, percepția lumii sub anestezie totală, motivul literar al femeii-mandragoră, absurdul realului revelat printr-o ficțiune „pe dos“, ciudate și neașteptate sinestezii semiotice - la care „participă“ semnele realului (perceput mai ales olfactiv) și semnele avatarurilor realului (percepute auditiv), călătoria onirică, motivul camerei-sicriu, care concentrează spațiul și timpul etc. În critica literară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
colegii”, dar „prudent, realist”, Paul Georgescu părea decis, În acei ani tulburi, să păstreze, „sub cenușa mohorâtă a unui aparent conformism, jarul viu al idealurilor sale”. Greu de dedus dacă idealistul vorbea vreodată despre caricatura În care conformismul transformase idealurile. Absurdul juvenil al cărturarului Însetat de „angajare” politică nu-i poveste nouă... Cine l-a cunoscut pe Paul Georgescu, fie și În deceniile următoare, mai ambigue, dar deloc mai idilice, Își imaginează cu ușurință bucuria celor care Îi fuseseră În preajmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
În pofida celor mai cumplite chinuri, reinventând, parcă, umanul Însuși, căruia Îi probează, cu acuitatea și luciditatea de care doar el era În stare, inimaginabile resurse de stoicism. Și nu doar atât... efervescența sa intelectuală rămâne creatoare și În aceste condiții. Absurdul existenței, Blecher l-a intuit mult Înaintea nenorocirii care l-a ales martir, dar oricât pare literatura sa „instalată În nenorocire” (Ov.S. Crohmălniceanu o alătură, și pe acest temei, de cea a lui Kafka, Bruno Schulz și Robert Walser), ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
reducției anihilante și, până la urmă, ucigașă și sinucigașă, ca și structura riguroasă a unei proze minimaliste, austere, ar fi total inadecvate universului fluid și liric al lui Schultz, specific copilăriei, ultim tărâm paradisiac al libertății. Lumea kafkiană rămâne situată În absurdul legilor restrictive, misterioase ale unei realități epice Înșelătoare. Singularizată, flămândă de sens și semnificație, rătăcind În absurditatea plată a Înlănțuirilor hazardate, a Întâmplărilor născute una din alta și, toate, din pântecele grotesc al realului, conține, la fiecare pas, capcanele inculpării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
ultraconservatoare exprimate anterior de Jean (Omul superior este acela care Își Îndeplinește datoria). Dintr-o dată, el este obsedat de datoria omului față de societate - noțiune Împotriva căreia acționase anterior.” Comentariul iconoclast al operei iconoclaste se Încheia printr-un verdict pe măsură. „Absurdul absolut al intrigii ionesciene, scrutat Într-o comunitate ai cărei cetățeni respectabili se transformă, unul câte unul, Într-o hoardă de Rinoceri, apucați de streche, se acordă cu simplitatea mesajului. Ionescu utilizează personajul Bérenger pentru a ilustra tragica incapacitate a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
timp de criză, ar fi de adăugat, ci orice american privește cu suspiciune asemenea teatrale acte „europene” de grandomanie și galanterie, venind dintr-o tradiție de curtoazie lipsită de modestie și seriozitate. „Îmi spuneam că totul n-ar fi decât absurdul franco-balcanic. Nu prea puteam lua În serios fasciștii balcanici.” Chick admite, totuși, că a ignorat secretul lui Grielescu. „Evreii au fost tema cu care Hitler a luat puterea. Nu avea și nu-i trebuia alt program. A devenit cancelar unind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Da. Eu nu aud nimic, dumneata auzi? — Păi, într-adevăr e cam încet. Dar asta din cauză că nu prea am de ce să bat din palme. Confabulație personală, o numise neurologul Feinberg. O poveste care să restabilească legătura dintre sinele deplasat și absurdul faptelor. Aici nu era afectată rațiunea; logica încă funcționa pe orice alt subiect, în afară de acesta. Fusese fracturată doar harta corpului, percepția ei. Și logica nu se sfia să redistribuie propriile sale părți incontestabile, pentru ca acest tenace simț al integralității să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fapte și întîmplări (o canava de nimicuri istorice și politice, totdeauna importante) pe care evoluează și își definește caracterul lumea noastră, lumea din noi cu toate exaltările și nebunia sa, cu mizeria și angoasele ei, cu lipsa de perspectivă și absurdul politic cotidian. Comediile domnului Gârbea sînt piese politice și nu dogmatice, el scriind teatru în spiritul celor vechi, adică apelînd la memoria colectivă... Deosebirea e că limba a evoluat, ajungînd să aibă să aibă ea însăși o memorie înspăimîntătoare. Invenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
autenticitatea celor de mai jos e într-adevăr foarte îndoielnică. Oricum, am verificat toate informațiile notate și am descoperit, nu fără o oarecare mirare, că ele, chiar și cele introduse de mine, corespund întru totul adevărului. Lucrul pare că frizează absurdul, însă e perfect logic și se integrează în sistemul pe care îl voi descrie în continuare. Sunt conștient că o altă verificare, independentă de a mea, nu va putea proba nimic. Așa cum se va vedea, orice investigație efectuată după anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
-ți lasă gura apă. Bobo amestecă cu lingura o ciorbă fierbinte care nu te face să te gândești decât la cât de bine miroase. Dacă ai cu ce să miroși. Conceptul muzical al scenariului spectacolului captează o narațiune în care absurdul, ironizat de Dabija, picură în sunete.
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
teribilă decât orice constrângere și decât orice carceră. (Cel mai tare) Negarea de sine, necunoașterea, nevederea, nici măcar în oglindă, ("Era scris cu creta acolo, pe figură: Nimic", Hop-la!) pot fi citite ca absolutizare a absenței, ca instaurare a acesteia, autarhică. Absurdul este la el acasă. Avem o lume din care lipsește toată lumea, inclusiv cel care deplânge absențele tuturor. Dar nu e vorba numai de persoane. Ca la un concurs sinistru, pentru care nu există premiu și nici câștigător, se înscriu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
vitală, neasemuită, o făcea să-și mai mențină cunoștința. ”- Așa a vrut Dumnezeu... Facă-se Voia Lui!” își zise ea împăcată cu soarta. Cu un spirit puternic și o voință ieșită din comun, a luptat timp îndelungat... o luptă cu absurdul, să întoarcă firea lucrurilor. ”- Oare, să fie sfârșitul?!... se întreba ea înfricoșată. Nu mai e nicio scăpare... trebuie să mor?!... Doamne, fă-ți milă de mine, facă-se Voia Ta, Doamne... Iartă-mă, Doamne... Tatăl nostru, carele ești în Ceruri...!” se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
participau cu plăcere la ore. De altfel, nu lasă corigenți, cei care promiteau sau mișcau, se ocupă de ei, ceilalți măcar să știe să citească silabisind și să își scrie numele și ceva acolo, cateva propoziții. De altfel, nimeni nu cerea absurdul, toți voiau să trăiască, să se bucure de viață, să aibă ce mânca, unde dormi, o muncă interesantă, să iubească și să aibă copii, să fie soț, tată, bunic, bucurii firești și de înțeles. Luarea puterii de către PCR s-a
Sunt un moș burghezo-moșier by Jorj-Ioan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1264_a_2119]
-
evenimentul lor epic cel mai important este însăși analiza, urmărirea succesiunii cauzale a stărilor sufletești ale personajului.”<footnote Ibidem., p.23 footnote> Logica psihologică a analizei din O moarte care nu dovedește nimic îi aduce lui Eugen Ionescu revelația că absurdul are rădăcini sufletești. În această caracteristică a romanului, criticul vede nereguli superioare prin care Holban e mai degrabă ionescian avant la lettre decât stendhalian. Valoarea acestei literaturi constă în tragicul inutil și chinul demonic și zadarnic al analizei la care
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
există lucruri ce nu pot fi definite și clasificate. Pe de altă parte, lumea de posibilități apare mereu deschisă. Este ceea ce readuce în față principiul semiozei nelimitate, apt să genereze noi și noi interpretări. Am putea înțelege de aici că absurdul însuși - sub forma celor incongruente - își face loc în noile enciclopedii ale istoriei cognitive. În textele de limbă latină, incongruens apare frecvent ca un sinonim pentru absurdum. Iar cele incongruente și discordante participă la configurarea unui nou speculum men tis
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
dorim să dăm exemple de idei absurde, ne orientăm imediat către zona de viață a celuilalt, a celui străin, convinși fiind că acolo vom găsi destule absurdități elocvente, strălucitoare. Sa impus deja un reflex vechi, ce constă în a identifica absurdul ca atare în lumea mentală a celuilalt. Adică a celui străin de limba în care vorbim, de credințele noastre sau de timpul în care trăim. Când citești, să zicem, Despre viețile și doctrinele filozofilor de Diogenes Laertios (secolul al IIIlea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
prim“). Într un lagăr din îndepărtata Siberie, propoziția de mai sus, rostită de APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 107 unul dintre paznici atunci când sunt inspectați deținuții nume rotați cu grijă, spune cu totul altceva decât în textul analistului. Ea poate descoperi absurdul lumii nemijlocite, un adevărat coșmar istoric, însă sub alte motive decât cele logic formale. Dar o propoziție deosebit de simplă, „Cezar este strateg“? Este oare evidentă în privința sensului? Nicidecum, câtă vreme este rostită neutru și atemporal, asemeni acelor propoziții infantile ce
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
care îi este proprie. Trebuie privită „ca un fapt demn de atenție“, de care să te poți mira sau în fața căruia să fii neliniștit. De exemplu, ideea că unele întâmplări nu au nici o cauză poate să ne apară absurdă. Însă „absurdul“ ei se sprijină pe credința - ea însăși lipsită de sens - că orice se înscrie întro înlănțuire sigură de cauze. În unele situații, vorbirea își schimbă neaș teptat jocul de care ține, deschide noi alternative, sensul și non sensul fiind dejucate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
se naște din însăși acea indiferență ce poate să devină gravă, terifiantă. Este o indiferență care neliniștește, amenințătoare. În fața ei, ne asigură filozoful german, te întâmpină simpla lipsă de sens. Și, deo potrivă, ceea ce se opune cu violență posibilității sensului, absurdul însuși. Astfel întâlnită, natura ne apare absurdă în ea însăși, simplă dezlănțuire de forțe fără nici o măsură. Este însă suficient de clară această idee? Înainte de toate, este ea de înțeles, așa cum ne lasă aceste pagini să o aproximăm? Să admitem
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
din daneză de Adrian Arsinevici, Editura Symposion, Iași, 1994, p. 68. Va face trimitere la o celebră spusă atribuită o vreme lui Tertulian, credo quia absurdum, și deopotrivă la unele locuri biblice relevante în această privință.</ref> De această dată, absurdul survine ca limită APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 129 124. a celor cu sens. Transcende sfera comună a sensului și acele preocupări omenești prin care sensul se acordă sau se retrage. Mă gândesc, deopotrivă, la ceea ce se poate descoperi în actul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
întro privință, infirmă ideea simplei absențe a sensului în cele petrecute. Cei doi, care au îngenuncheat atunci în chipul cel mai firesc, au resimțit sigur altceva decât puterea oarbă a naturii în simpla ei dezlănțuire. 18. Dorința de a exprima absurdul ca atare Ca întrun fel de întrecere retorică, atemporală, sau formulat propoziții absurde sub cele mai variate intenții. Un exemplu bine cunoscut este cel oferit de Noam Chomsky, mult reluat în scolastica acestui timp: „Colorless green ideas sleep furiously“ („Ideile
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ar putea răspunde. Întradevăr, este posibilă exprimarea a APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 137 135. 136. ceva absurd la orice nivel al limbii? Luând în seamă distincția pe care o face Coșeriu între desemnare, semnificație și sens, ce sar putea spune? Absurdul ar surveni la nivelul desemnării, ca incongruență totală între termeni („teorie gri“, „auriu verde“). La nivelul semnificației însă importă corectitudinea sau incorectitudinea celor spuse. Iar la nivelul sensului, adecvarea și inadecvarea lor. Ce rezultă de aici? Cele absurde nu sunt
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
trebui gândit altfel, consideră Noica. „Este deci absurd să spunem: omul e și altceva decât o ființă rațională. Fiind ceva rațional, el este tot ce este, chiar și ce, aparent, va fi el dincolo de rațiune. Omul e rațional chiar în absurdul său, chiar în exces. De aceea e și absurd (se poate sinucide, de pildă), pentru că e rațional. Cele ale firii nu sunt absurde, nu cunosc nici o formă dea absurdului nostru uman.“<ref id="141">Ibidem, p. 121.</ref> Merită atenție
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nici o formă dea absurdului nostru uman.“<ref id="141">Ibidem, p. 121.</ref> Merită atenție această din urmă precizare, căci lasă a se vedea un alt înțeles al termenilor în discuție. Reiau ceea ce afirmă Coșeriu în paginile sale, anume că absurdul poate fi gândit și exprimat ca atare. Mai mult încă, exprimarea sa poate săi producă bucurie celui care o face inspi rat, poate săi satisfacă o anume dorință. Rudolf Otto vorbește la un moment dat despre farmecul deosebit al povestirilor
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
altă accepțiune decât cea comună. După cum singur spune, sunt utilizate „în virtutea unei anumite analogii“, încât „oferă posibilitatea de a desemna lucrul în atenție fără al epuiza cu adevărat“<ref id="143">Ibidem, p. 34.</ref>. Voi reține de aici că absurdul - în accepțiunea sa secundă, așa cum se anunță întro povestire - poate fi oricând căutat ca sursă de uimire și de bucurie. În cele din urmă, sar putea formula o întrebare în marginea scandalului. Dacă absurdul poate fi gândit, atunci există doar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]