145,175 matches
-
diverși elevi de-ai lui, plecați din țară în SUA, după care am trecut în Canada, la Ottawa... Am fost găzduiți la Ambasadă, lucru care nu se mai întâmplase nicăieri. Ambasador era Bucur {chiopu. Am ajuns, am dormit o noapte acolo, a doua zi am vizitat o expoziție a eschimoșilor; el a plecat la Universitate, a luat masa cu cineva și ne-am întors la ambasadă unde eram singuri (toți plecaseră în week-end). Ne-am așezat să ne odihnim; pe la ora
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
nu se simte bine. L-am așezat într-un fotoliu lângă geam ca să aibă mai mult aer, dar la un moment dat mi-a zis: "nu se compensează plămânul". A pus capul într-o parte și... gata. Așa a murit. Acolo n-ai voie să păstrezi persoana decedată. Anunți decesul și o iau imediat. Am stat singură toată noaptea, el fiind dus la o casă de îmbălsămare. Când m-am dus a doua zi și l-am văzut nu mi-a
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
impresia că înțelegi totul. Spun asta din proprie experiență. La un moment dat a început să țină niște cursuri de Informatică la care m-am dus și eu. Ei bine, deși n-aveam nici o legătură cu materia respectivă, plecam de acolo cu senzația că am înțeles totul. Ca mine trebuie să fi fost multă lume. - Exercita un fel de vrajă. - Nu știu dacă era numai asta. Mai târziu, la Facultatea de Litere veneau oameni din cele mai diverse categorii. A lucrat
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
în biata noastră țară, ce ar fi putut ajunge, cu mintea pe care o avea, în S.U.A.? Avea relații cu toți marii matematicieni cu care, de altfel, a întreținut o corespondență enormă - am dat-o la Academie, poate fi consultată acolo. I s-au pus mereu bețe în roate din invidie, dintr-o mare și urâtă invidie. Dar de câte ori i se făcea o nedreptate, el se retrăgea; în loc să înceapă să lovească la rândul lui, el pleca. - Deși avea o minte fenomenală
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
lor" amenințătoare, prin obositoarea, agresanta repetiție care acoperă realul până la a i se substitui ca o altă oboseală, care nu mai reușește însă să acopere vidul existențial. Sunt plăcute nopțile astea de iarnă, sub pleduri trupul cald al Martei, iar acolo, afară frigul, la numai câțiva centimetri, atât e de aproape și de inofensivă vremea rea. Și chiar dacă la început ne întrebăm dacă am închis gazul sau rostim zadarnice fraze străvechi, o zi în plus sau în minus, în realitate este
Vreme rea cu fosfene by Coman Lupu () [Corola-journal/Journalistic/13912_a_15237]
-
Lodz. "În perioada studiilor aveam tot timpul impresia că îmi pierd vremea de pomană", se confesa Polanski studenților de la UNATC. "Abia mai apoi mi-am dat seama ce utili au fost acei cinci ani. Nu atît cursurile, cît atmosfera de acolo, schimbul de opinii cu profesorii, discuțiile cu colegii pe marginea unor filme văzute... Și noi făceam filme. De școală. Mi-am pus în minte să fac un filmuleț pe care să-l prezint la Expoziția Universală de la Bruxelles și să
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
copil în ghettoul din Cracovia și ne arată - cu rigoare, pudoare, tact și onestitate, atît intelectuală cît și cinematografică,- genocidul evreilor polonezi. Am făcut filme unde mă duceau subiectele abordate și am lucrat pretutindeni, căci orice cineast e conșient că, acolo unde este platoul de filmare, se află și casa lui. Dar, ceea ce rămîne, sunt rădăcinile. Chiar dacă m-am născut în Franța, m-am format în Polonia. Sunt polonez și lucrul acesta e esențial pentru a înțelege "Pianistul". Nu am făcut
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
fost trădați", că europenii "au întors-o ca la Ploiești", că s-au lepădat de noi, îngerii imaculați ai estului. Trădarea născută din fraudă are cu totul alte sedii decât Bruxelle-sul. Centrul duhorii se află în Piața Victoriei și de acolo se răspândește în întreaga țară. Pe de altă parte, minciuna cum că Europa se arată gata să ne primească în 2007 e întru totul imputabilă bandei iresponsabile care-și iamginează că poate prosti la nesfârșit populația. Îi asigur că nu
Paște cu Orwell by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13920_a_15245]
-
în frumoasă reciprocitate, spectatorul are acces la opțiune. E minunat pentru cei care coboară undeva într-un subsol de pe Calea Victoriei, artiști și spectatori, ca să ia pulsul secolului lor. Mie mi se întîmplă des acest lucru, aici sau în altă parte, acolo unde pot să văd o dată sau de mai multe ori un spectacol. Exercițiul critic are nevoie, și el, de răgaz pentru receptare, pentru intrarea în atmosfera justă a montării, pentru depistarea momentului cel mai apropiat de valoarea reală a punerii
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
roluri asumate cu credință și devoțiune de cele trei actrițe, care joacă pentru prima oară împreună. Une femme fatale, cîndva, o cîrcotașă meschină și bigotă și o retardată visează sau au coșmaruri în spațiul mic, închis, de la subsolul unei locuințe. Acolo unde intimitate nu există, iar dialogul se desfășoară între zgomotul apei de la closet, scandalurile și bătăile vecinilor. Acolo, marginalele Erna, Grete și Mariedl își fabrică propriile destine, verbalizîndu-și ficțiunile despre cum ar vrea ele să le fie viața lor și
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
fatale, cîndva, o cîrcotașă meschină și bigotă și o retardată visează sau au coșmaruri în spațiul mic, închis, de la subsolul unei locuințe. Acolo unde intimitate nu există, iar dialogul se desfășoară între zgomotul apei de la closet, scandalurile și bătăile vecinilor. Acolo, marginalele Erna, Grete și Mariedl își fabrică propriile destine, verbalizîndu-și ficțiunile despre cum ar vrea ele să le fie viața lor și a celorlalți, își consumă à trois frustrările și obsesiile. Ipocriziile, jocul pe muchie, minciunile și adevărul se amestecă
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
verbalizîndu-și ficțiunile despre cum ar vrea ele să le fie viața lor și a celorlalți, își consumă à trois frustrările și obsesiile. Ipocriziile, jocul pe muchie, minciunile și adevărul se amestecă bizar, cu povești crude, sfîșietoare, uneori la limita suportabilului. Acolo, regulile conviețuirii sînt dure. Cine deranjează, este eliminat. Așa cum se întîmplă cu Mariedl, o retardată ce combina inocența cu cinismul într-o proporție ce-i grăbește sfîrșitul. Viziunea ei, povestea ei crudă în care celelalte două partenere urmează să fie
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
vor ajunge mereu la aceleași rezultate. Pe mine mă plictisesc pentru că nu îmbogățesc prin analiză universul operei, ci îl sărăcesc... Tematismul? O mare școală critică. Dintre noile metode, este cea care m-a atras cel mai mult pentru că a ajuns acolo unde critica tradițională nu ajunsese niciodată: în pivnițele textului. Ea vede ceea ce criticul pozitivist nu vede: dedesubturile, umbrele, detaliile, obiectele, opțiunile obscure ale spiritului. Jean-Pierre Richard, pe care l-am cunoscut bine în timpul stagiului meu parizian, a dat o dimensiune
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
Orice metodă, repet, are valoarea celui care o folosește. L.V. Eliot își începea eseurile critice cu asanarea verbului (mă gândesc și la Valéry, care recomanda imperios le nettoyage de la situation verbale), cu explicarea termenilor, și de cele mai multe ori se oprea acolo. Explica înțelesurile unui cuvânt până se asigura că a pus stăpânire pe el, nu i-a scăpat nimic, nu ia nimic drept cert pe garanția altora. Era în acest demers o reticență verbală care dădea criticii lui statutul de creație
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
Bernard O’Donoghue) să dea un verdict, să aducă la sentimente mai bune această epocă literară, care nu e nici prima, nici ultima, nici nouă, nici veche, ci doar un alt fel de convenție? E.S. Totu-i convenție, chiar și acolo unde scriitorul respinge deliberat, programatic convenția. Este diferită, întortocheată, cum zici, proza actuală? Poate. Speram ca postmodernismul să însemne o întoarcere la epic. N-a fost așa, nu-i așa. Este o autoreferențialitate care se complică la infinit. Romanul și-
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
Luceafărul, nici în Observator cultural, niciunde. În revistele din țară există, după părerea mea, prostul obicei de a se recenza la grămadă cărți ale scriitorilor din redacțiile cu pricina, ale colaboratorilor din partea locului, fără mare grijă în ierarhizare. Dar nici acolo nu se comentează o mulțime de cărți. Nu spun că nu există o cantitate apreciabilă (iarăși n-o pot preciza) de apariții care nu merită decît tăcerea. Totuși, de undeva trebuie să rezulte această discriminare atunci cînd se face selecția
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13942_a_15267]
-
de la Stroescu: îi propusesem să-i strîng presa franceză într-o ediție «Teze...». Dar îi e vizibil teamă de termenii prea tari: «paranoia» nu poate trece, spune el. - Chiar într-un editorial din Le Monde? Chiar. Așa că fac ei cenzură acolo. După care mai au îndrăzneala să scrie împotriva cenzurii din țară - chiar dacă nu e același lucru. Totuși, totuși - să cenzurezi Le Monde. Nu lupt pentru că nu e esențial. Și poate pentru că sînt într-o fază de saturație" (p. 216). Entuziasmul
Lecția de demnitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13950_a_15275]
-
din vârf de copac în vârf de copac, dar amuțesc în aerul mai rarefiat decât cel al prezentului, și alunecă, precum rândunicile, din vârf de munte în vârf de munte, până ce dau de platourile cele mai depărtate, de la hotarul ființei. Acolo toate acțiunile noastre, limpezi ca lumina zilei, se prăbușesc nu în abis, ci în noi înșine. Conexiune Privește copacul cenușiu. Cerul a curs prin fibrele lui jos, în pământ - un nor sfrijit e tot ce rămâne după ce pământul a băut
Tomas Tranströmer by Dan Shafran () [Corola-journal/Journalistic/13939_a_15264]
-
experiența de viață a autorului se află în interiorul oricărui text, Liviu Antonesei concede că "nu există decît literatură «realistă», de fapt numai «autobiografică»" ( p. 11). Dar, ține să precizeze autorul, "cu minima condiție de a înțelege că tu, autorul, ești acolo nu doar cu toate întîmplările tale, ci și cu toate fantasmele tale, cu tot ceea ce vezi, auzi, citești, «furi», de a înțelege deci că Lumea și lumea ta sînt într-o perfectă interpătrundere, ambele fiind, în același timp și în
Bărbatul la cincizeci de ani by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13924_a_15249]
-
a impresionat duritatea poveștii păstrată în spectacol, traumele cu care este încărcat destinul unei fete din copilărie de la violul tatălui, pînă la exercițiul prostituției din adolescență. În urma unei relații cu un tip obsedat și impunător al exclusivității, ajunge în pușcărie, acolo unde o găsim la început, acolo unde începem să deslușim, treptat, firul întîmplărilor, derulat invers, acolo unde stă închisă sub acuzația de crimă. Deși comisă în legitimă apărare. O personalitate scindată, un dublu eu antagonic alb și negru fantasme cumplite
Faptul divers by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13937_a_15262]
-
spectacol, traumele cu care este încărcat destinul unei fete din copilărie de la violul tatălui, pînă la exercițiul prostituției din adolescență. În urma unei relații cu un tip obsedat și impunător al exclusivității, ajunge în pușcărie, acolo unde o găsim la început, acolo unde începem să deslușim, treptat, firul întîmplărilor, derulat invers, acolo unde stă închisă sub acuzația de crimă. Deși comisă în legitimă apărare. O personalitate scindată, un dublu eu antagonic alb și negru fantasme cumplite, spații și timpuri fragmentate, sparte de
Faptul divers by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13937_a_15262]
-
copilărie de la violul tatălui, pînă la exercițiul prostituției din adolescență. În urma unei relații cu un tip obsedat și impunător al exclusivității, ajunge în pușcărie, acolo unde o găsim la început, acolo unde începem să deslușim, treptat, firul întîmplărilor, derulat invers, acolo unde stă închisă sub acuzația de crimă. Deși comisă în legitimă apărare. O personalitate scindată, un dublu eu antagonic alb și negru fantasme cumplite, spații și timpuri fragmentate, sparte de anumite impacte cu anumite părți ale realității și ale subconștientului
Faptul divers by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13937_a_15262]
-
importante de spus. Felul cum începe spectacolul m-a condus în cu totul altă "literatură" decît cea căreia îi aparține scenariul. Și mai exact, în zona spațiului concentraționar, al ghetourilor, al execuțiilor de tip SS. Prea mult ritual împrumutat de acolo în aparițiile gardienilor cu puștile îndreptate spre o tînără, despre care vom afla mai tîrziu ce-a făptuit, cu pași și gesturi ca cele din lagăr. Toată scena are un siaj din care nu ieși curînd, nu-ți dai seama
Faptul divers by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13937_a_15262]
-
figurat. Stă ca o relicvă care tulbură armonia și normalitatea unei societăți. Întîmplător, cînd mi-am înmormîntat un unchi acum doi ani în cimitirul Bellu militar, am descoperit că Dej a fost mutat cînd și de cine, habar n-am acolo. Istoria trebuie cunoscută așa cum a fost. În consecință, copilul meu a devenit un ghid extraordinar. Nostim și bine informat îi chestionează pe trecători. Este mirat că atît de mulți oameni mari știu atît de puține lucruri. Nu disperă, ba dimpotrivă
A fost cîndva în România by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13959_a_15284]
-
mai înfricoșătoare decît am intuit pe alee. Ies și ochii îmi cad pe Fîntîna lui George Cantacuzino. Tăcută și stingheră. Și iar fug după Luca, urlînd de-mi vărs bojocii, fluturînd geanta și amenințările pe deasupra capului. Îl ajung "la tunuri", acolo unde gărzile păzesc zi și noapte flacăra Eroului necunoscut. Este momentul cînd se schimbă garda. N-am mai văzut ceremonia de cîteva luni. Luca se dă jos, ia poziție de drepți și se liniștește. De fiecare dată mă emoționez v-
A fost cîndva în România by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13959_a_15284]