1,155 matches
-
chestii să-ți transmit. Întâi, cică să căutăm în safe... ― Nu există nici un safe! ― Pe urmă zicea ceva de rafturi. Să umblăm la rafturi. N-am prea înțeles... ― Rafturile de la bibliotecă? ― Aha! Ochii inginerului străluceau. ― Roagă fluturașii tăi să-ți adie fruntea. Cârnul se burzului. ― Dă-o încolo de treabă! La ora asta dorm! * Melania Lupu privea țintă ghemotocul de hârtie. Căruntul îl lăsase să-i alunece din mână și căzuse la marginea covorului, lângă vitrină. "Trebuie să-l recuperezi ne-a-pă-rat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
niciodată acel timp pe care îl caută? Rămâne singur pe lume? Tata și mama se certaseră pentru fiecare haină în parte. „Băiatul are nevoie de asta.” „Nu, n-are nevoie.” Ferestrele erau deschise, ei se certau cu voce scăzută. Vântul adia ușor, făcând perdelele să se umfle la intervale regulate de timp, se rotunjeau ca pântecele femeilor când sunt însărcinate. La cincizeci de metri sub noi, strada era luminată sărăcăcios și tăcută. Dimineața, mama se sculase foarte devreme. Am văzut dunga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cu bine.” Pe alocuri, la marginea câmpului, câte un țăran stătea rezemat de carul cu boi, mâncând slănină cu pâine. Deodată m-am speriat puțin de pădure: copacii veneau foarte aproape de tren și crengile lor stingeau vagoanele. Un aer răcoros adia dinspre munți. Când am intrat în primul tunel, eu am tresărit de spaimă. Pe neașteptate s-a întunecat totul, apoi s-a luminat din nou. Mama ședea tot acolo, în fața mea. Ei nu-i fusese frică în întuneric. Asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
liniștea peste tot. Uneori veneau câțiva copii să se joace, pe urmă plecau în altă parte. Apoi soseau ciori, vrăbii și porumbei și ciuguleau boabe de pe pământ, fără să se sinchisească de mine. Își luau zborul și ele. Pe sub platani adia o boare de vânt, care făcea cugetarea mai plăcută. I-am scris Leei o scrisoare, însă nu mi-a răspuns. Așa se întâmplă când nu te cheamă Bogart sau Belmondo. Aceia nu trebuie decât să apuce femeile și să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
pună stăpânire pe oraș. Se aflau pe o stradă cu trotuare largi, străjuită de stâlpi cu felinare din fier forjat. Luna, aflată în ultimul pătrar, abia răsărise de după munți și lumina slab pe cerul senin, spuzit de stele. Începuse să adie o boare de vânt, care o făcu pe Ileana să se zgribulească ușor. Mi se pare mie sau suntem pe malul unui lac? întrebă Cristi, privind în întunericul de dincolo de zona luminată. În stânga lor, se afla un parapet pitic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
EminescuOpI 18} LA O ARTISTĂ Ca a nopții poezie, Cu-ntunericul talar, Când se-mbină, se-mlădie C-un glas tainic, lin, amar, Tu cântare întrupată! De-al aplauzelor fior, Apărând divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adie Cânturi dulci ca un fior, Când prin flori de iasomie Își sting sufletele lor, Astfel notele murinde Blânde, palide, încet, Sbor sub mîna-ți tremurânde, Ca dulci gânduri de poet. Sau ca lira sfărâmată Ce răsgeme-ngrozitor, Când o mână înghețată Rumpe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
să devină scriitoare. O scriitoare neobișnuită. Dar nu putea. Nu putea să intre în mare. Se așeză pe o piatră de dig, cufundându-și tălpile goale în apă, în timp ce inima îi bubuia, în mod inexplicabil. Plaja era pustie și vântul adia plictisit și nestatornic, împingând valurile de colo-colo și răscolind fără elan câteva movilițe de nisip. Un pescăruș solitar se plimba grav de la un capăt la celălalt al digului, ca un metronom. Valuri mici se zbăteau nevolnic, lăsând dâre de spumă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
primăvăratic și molatic aduce o sărbătoare tuturor viețuitoarelor. Natura plină de entuziasm așteaptă cu nerăbdare zorii zilei. Pădurea șușotea cu interes, iar crengile se clătinau ușor. Ele urcă și coboară de la cer până la pământ aducând cu ele gândurile vântului ce adia ușor peste vârfurile copacilor îmbătrâniți. Aurul verde al planetei ajuta aerul să fie muzical și plin de magie. Solul ca o mare de verdeață împrospătează casele mici și cele mari. Steaua înflăcărată coboară încet, dar în mister, iar luna vine
ANTOLOGIE:poezie by Valentina-Daniela Mocanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_683]
-
curgător. In fața locuinței lui Dionis se ridica o casă albă și frumoasă. Dintr-o fereastră deschisă din catul de sus el auzi prin aerul nopții tremurând notele dulci ale unui clavir și un tânăr și tremurător glas de copilă adiind o rugăciune ușoară, pare că parfumată, fantastică. El își închise ochii ca să viseze în libertate. I se păru atunci că e într-un pustiu uscat, lung, nisipos ca seceta, deasupra căruia licărea o lună fantastică și palidă ca fața unei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era un mândru palat a unuia din... așa[-zișii ] aristocrați {EminescuOpVII 183} ai noștri... Dintr-o fereastră deschisă din catul de sus auzii, prin aerul nopții, tremurând notele dulci a unui piano și un tânăr și tremurător glas de copilă adiind o rugăciune ușoară, profumată, fantastică. Îmi închisei ochii, pentru ca să visez în libertate. Mi se păru atunci că sunt într-un pustiu uscat, lung, nisipos ca seceta, dasupra căruia licărea o lună fantastică și palidă ca fața unei vergine murinde. E
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
iartă-mă! Mă așezai pe fotoliul de lângă piano, în care murise ea, atinsei clapele lui pe cari fugise degetele ei așa de delicate, așa de frumoase, și durerea mea devenea din ce în ce mai dulce, din desperare, melancolie. Poate că sufletul ei curat adia dulce în jurul frunții mele. Poate că ea, aeriană, îmi atingea părul, îmi săruta fruntea mea. îmblai mult prin casă, bântuit de idei când dulci, când amare. Apoi dezbrăcîndu-mă, mă culcai în patul ei cel alb. O visai alături cu mine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o floare de crin, privește-n ea cu amor și o lacrimă de diamant din ochiul tău să cadă în mirositorul ei suflet. - Eu?... pe floarea veștezită în zădar cade lacrima, ea rămâne veștezită. Notele sfâșiase aerul și răsunetul lor adia încă prin aer. Eu mă sculasem trist și visător și-n aerul cel înserat al casei mi se părea o umbră albă, o umbră de înger. Cea din urmă flacără a lampei cu glob zbura pin sticlă și se făcu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
propriile tablouri, Odată cu Iisus timpul însuși moare, toți cei care au asistat la răstignire au crezut până în ultima clipă că El se va salva, n-a făcut-o și în sufletele lor s-a strecurat îndoiala, pe chipul lui Iisus adie suflarea neîndurătoare a morții, am apelat la Botticelli, și eu mă uit cu atenție încordată la tablou, Am păstrat de la Botticelli numai câteva personaje, pe Iisus mort sprijinit de cele trei femei, am pus această imagine în centru pictată abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
cerului celorlalți, împrospătează gândurile tale, liniștesc sufletul tău, aduc prosperitate grădinii tale suspendate. fără lunga așteptare a prințului tău, cel hotărât să ajungă la capătul drumului său lung și întortocheat, cerul tău nu s-ar limpezi, khamsinul nu ar mai adia, dragostea nu s-ar purifica. așteptare aștepți calmă în cuibușorul tău, zăbovești senină pe prispă, sau pe plaja de miazăzi a lacului kanas, sau prin pătratul cu fire de trifoi cu cinci foi. asculți cântecul greierilor-verzi-caraguatatuba, care anunță ploaia, ploaie
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
se va transforma într-o bucurie mâine. nouă în al doilea loc: ajungi înapoi în grădina ta suspendată, simți căldura ei înconjurându te, cățelușii tăi de ciocolată, rin și ron, îți umplu degețelele de la picioare cu ciocolată, cu limbile lor, adie plăcut aerul aici, miroase a flori de tei, zumzăie albinuțe superpolenizatoare, cu patru perechi de aripi, albinuțe dungate auriu cu argintiu, cu antene metalice vibrânde, pistilurile toate juisează, este o atmosferă productivă acum în grădina suspendată a dragostei tale. simți
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
de săpun. nouă în primul loc: pe drumul tău vine primăvara, fără legătură cu anotimpul din ținutul acesta, pe drumul tău înfloresc cireșii cu flori albe, înfloresc cireșii puternici cu flori roz, se face mai călduț cu câteva grade kalamen, adie plăcut khamsinul, vei simți suflul lui cald pentru cincizeci de zile, e timpul să îți schimbi pielea ta cea groasă cu una mai elastică, mai ușoară, cu care să poți naviga mai rapid printre aceste stânci colțuroase, urmărit uneori de
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
îmbracă acum, odată cu venirea primăverii pe drumeagul tău, aripa subțire de liliac-cu-nas-de-frunză și vei pluti, ușurat, mai departe. năpârlirea, schimbarea dinților de lapte șase în al doilea loc: la jumătatea timpului în care vântul cald al celor cincizeci de zile adie, privești cerul și vei vedea un lac rotund transparent, care în centrul său perfect poartă un nufăr: acela este zenitul tău. culege nufărul, așează-l cu grijă într-o sticluță cu capac alb undeva în dreapta desagii-fără-fund. acesta este semnul că
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
sus și în jos, bim bim bim bim, tu uzi petuniile magice și pătratul cu trifoi cu cinci foi, plîplîplî, plîplîplî, taurii tăi puternici învârt pietrele și macină semințele, crroosc, crroosc, crroosc, khamsinul, vântul cald al celor cincizeci de zile adie deasupra proprietății tale, ssseee, ssseee, ssseee. aer cald a fost o vreme în care munceam de dimineața până seara în fabrica de împlinit mici dorințe, de confecționat mici trepte de viață pe care să mă pot urca, de producție a
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
și o manta lungă, decorată cu brazi și flori de cireș. Părul lung și negru atârna pe jos. Pe măsură ce obloanele erau deschise, prin fereastră se vedea un cer matinal de culoarea campanelelor, aproape ca un decupaj din hârtie. Briza care adia înăuntru fremăta prin părul negru al femeii și răspândea mireasma de aloe până în locul unde se opriseră pajii. — Veniți încoace. Pajii auziră sunetul apei curgând și alergară în direcția bucătăriei. Preoții templului încă nu-și părăsiseră camerele, așa că ferestrele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
doare, se plânse el cu glas sonor, spre descumpănirea celor din jur. Părând să se simtă foarte rău, se culcă. Totuși, ca și cum ar fi fost complet stăpân pe sine, așeză perna astfel încât să stea cu fața spre boarea răcoroasă care adia din grădină, se întoarse cu spatele la ceilalți și-și lărgi singur gulerul leoarcă de nădușeală. Medicul și slugile, însă, se alarmară. Vasalii săi intrară și ei, neliniștiți, unul după altul, să vadă cum îl puteau ajuta. Dar Hideyoshi nu întoarse nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
li se spuse să le transmită de la o companie la alta. — Dormiți! Dormiți! Închideți un timp ochii. Nimeni nu știe ce se va întâmpla la noapte! Norii de pe cer erau văratici, iar, din copaci, se auzeau țârâielile primilor greieri. Vântul adia plăcut peste munți, de la un lac la altul, iar soldații - care acum își săturaseră stomacurile goale - începură, în sfârșit, să moțăie. Continuând să-și țină în mâini armele de foc și lăncile, se așezară. La umbra copacilor, caii închiseră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dovedi un sfetnic bun. În zori, însă, sosi un mesager, care îi spuse: Întrucât astăzi își face rondul de inspecție, probabil că Seniorul Hideyoshi se va opri la Castelul Inuyama, pe la amiază. Simțind boarea blândă de la începutul Lunii a Patra adiind peste el, Hideyoshi ieși călare din Gakuden și, după ce observă atent tabăra lui Ieyasu de pe Muntele Komaki și fortificațiile inamice din regiune, porni pe drumul spre Inuyama, însoțit de zece paji și vasali apropiați. Ori de câte ori se întâlnea cu Shonyu, Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-și ia ochii de pe foaie. Cu o zi înainte de seceriș, Moș Ion și-a pregătit uneltele pentru lucru. Iată-l: s-a sculat cu noaptea în cap și s-a îndreptat spre ogor. Soarele se ridica de după culmi, iar vântul adia ușor, făcându-l să creadă că se află într-o lume nespus de frumoasă... Doamna Mușat stătea în spatele lui și aștepta în picioare. Hai, Rareș. Citește până la capăt. Ai de învățat. Sper. ... Ia un spic, îl freacă între palme și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
afla o cafenea cu mese scoase pe trotuar, unde probabil că poposeau actorii după spectacol, dar pentru Paul era prea puțin important ce făceau ceilalți actori după spectacol. El aștepta la capătul gangului. Gangul era întunecos și din el tăcerea adia spre stradă, împinsă de suflul vântului Zefir din Primavera lui Boticelli, acolo în dreapta tabloului, îndreptat spre Cloris, pe care voia s-o fecundeze, să-i insufle rod și s-o prefacă în zeița Flora a primăverii... De când se ridicase de pe
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de acel miting aviatic sau dacă își mai amintește de fata aceea ciudată... Sunt multe întrebări pe care regretă nespus uneori chiar îl doare că nu i le mai poate pune. E o primăvară interiorizată și sobră, cu vânt umed adiind peste rămășițele reci ale iernii. Gândul lui Lucian se întoarce la singurătatea mamei de după moartea tatălui său, la acei nici trei ani de viață în care ea a dus o luptă obosită pentru o supraviețuire nedorită, încheiați cu renunțarea finală
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]