1,915 matches
-
ofițerului care este astăzi. Când își amintește de butoiul rostogolit, spune: „Te lovești, ești zguduit bine - câțiva ani mai târziu repeți experiența într-un jeep sau într-un tanc”. Cât despre mocirle, el spune: „Oare cum am îndrăznit să mă afund în ele când nu aveam nici o idee cât de adânci pot fi... Puteam să mă înec într-o clipă”. Și adaugă imediat: „Nu vreau să asociez asta cu evenimentul de la kibutz, nu cred că are legătură”. Spunând acest lucru, Jacob
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
abătu atunci asupra cargoului era atât de mare, că toate zgomotele încetară preț de câteva secunde. Îmi era cu neputință să înțeleg dacă mașinile se opriseră brusc sau teroarea era cea care-mi paraliza toate simțurile. Vaporul părea că se afundă, alunecând tot mai mult pe o pantă lichidă și dând senzația că nu-și mai poate opri alunecarea. Și în liniștea aceea, vrând parcă să rupă vraja și să relanseze mersul mașinilor, glasul consilierului răsună din nou. Își dăduse cu
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
un râu mort, îngust, astupat de rămășițe omenești. Tropăiră pe loc câteva clipe, fără a se putea hotărî să traverseze mâzga aceea stătută, unde pluteau la suprafață câteva cadavre. Chiar atunci apăru Marelst și Pavel îi văzu silueta înaintând și afundându-se până la genunchi, până la centiron, până la piept. Brațele lui ridicară automatul deasupra capului. Când reapăru pe celălalt mal, acoperit de bulbuci de spumă, soldații se năpustiră pe urmele lui, iar timpul se precipită, pentru a recupera parcă întârzierea. Țeava unei
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
pământ și un nor. Cerul se află sub trupul care se îneacă în azur. Brațul acela smuls, uitat parcă de cineva sub un rulou de sârmă ghimpată. Ochii neamțului, gura lui deschisă și suplețea aproape mângâioasă, cu care baioneta se afundă în pântece. O altă explozie. Trupul care atârnă ca tras în țeapă îi apără pe ceilalți de schije. Ușa căscată a unei barăci. Stiva de schelete în haine vărgate. Un neamț pitit îndărătul acestei grămezi. O grenadă care împrăștie morții
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
și mai aproape de ceea ce așteaptă bărbatul înfometat de trup: plenitudinea grea a corpului, care dă sânilor, șoldurilor, pântecelui o viață independentă. Când se întorcea după o zi-două de absență (instala împreună cu o echipă fire electrice de-a lungul drumurilor), se afunda în acel trup, în aburul dulceag al cartofilor fierți, și se bucura din plin că putea trăi, fără altceva decât carnea grea a acelor sâni și mirosul stătut al izbei aflate la marginea unei reședințe de județ. Doar de două
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
bravadă: „Ei, dacă am ajuns aici, acum ce facem, urcăm pe Kazbek? Unde mă duci așa?“ Femeia zâmbi și abia atunci băgă el de seamă cât era de ostenită. Fără să-i răspundă, înaintă pe prundiș, intră în apă, se afundă, îmbrăcată, și nu se mai mișcă, lăsând ca apa să-i spele trupul, fața, rochia cu mânecile zdrențuite. Pavel vru s-o strige, apoi se răzgândi, zâmbi și se îndreptă spre stâncile care coborau către râu, ceva mai jos. Totul
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Stalin le lansa pentru a salva trupele americane înfrânte în Ardeni, de numărul stupid de aritmetic al soldaților care trebuiau să moară cu miile, zilnic, pentru a deplasa linia acelui front cu câțiva kilometri mai la vest... Cineastul cel gras, afundat într-un fotoliu, se așeză atunci picior peste picior și răsturnă paharul pe care vecina lui îl pusese pe jos. Izbucni în râs, scuzându-se, vecina îi întinse un șervețel de hârtie cu care își tamponă partea de jos a
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Și începeau să alerge spre șirurile de sârmă ghimpată, spre miradoare... Înțelegeam acum că în discuția absurdă de după film, ar fi trebuit să vorbesc tocmai despre acel soldat. Să vorbesc doar despre cele câteva minute dintre momentul în care se afunda în terciul brun ce conținea mii de morți în suspensie, și secunda în care, conștient încă, își ducea mâna la obrazul pe jumătate smuls de o schijă... Da, ar fi trebuit să explic, să spun că tocmai vederea acelei ape
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Strâns legat de realitatea concretă de lectură, textul jurnalistic se va disocia de cel literar printr-o anume dinamică discursivă. Prin atac, de pildă. Motivul e simplu și lesne de ghicit - obosit, grăbit, indispus, cititorul doar răsfoiește presa. Rareori se afundă confortabil în lectură. Caută un text care să-l intereseze din prima clipă și să-l citească rapid. Cititorul vrea să fie uimit în permanență. Și mai vrea ceva - să aibă parte de o lectură comodă, fără complicații lingvistice sau
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
un soi de levitație morală, bine îmbibată cu lecturi, fac din halucinație o realitate la puterea a doua. Dominantă este senzația de lichefiere („ceasurile moi” ale lui Dalí pot să ilustreze perfect un volum de B.): „Lumea era din nou afundată în întunecimea dureroasă și fragedă, ca sub o suprafață de apă”. Se regăsește în Oniria subacvaticul din Noctambulii, ca metaforă a insalubrității universale ori a unei Românii percepute ca „lume pe dos”: „un ulei mi se înalță din oase pe
BRAGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285856_a_287185]
-
Secerișul, 1951; Pe drumul belșugului, 1951; Dreptul la viață, 1953 ș.a.m.d.), tipărite în broșuri sau în culegeri de proză scurtă, sunt produse facile ale unei politici literare impuse. Când imperativele comenzii politice mai slăbesc, C. preferă să se afunde în istorie, de unde talentul său evocator scoate tablouri vivante având în centru câteva dintre marile figuri ale trecutului românesc, narațiuni apărute în volume speciale - Poarta furtunilor (1955), Povestiri eroice (1960), Pământul zimbrului (1962) - și în alte numeroase ediții sau opuscule
CAMILAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]
-
care luminează drumul și spiridușii care-l arată. Atmosfera și fond muzical straniu ; sunete de păsări, animale, foșnet de pădure. Se opresc într-o poiană. ) Alina: - Să ne odihnim puțin. Și n-am mers decât o zi. Gigel: - Ne-am afundat în codru, n- o să mai știm când ne întoarcem... Paul: - N-ați observat că spiridușii și licuricii au început nu numai să apară în drumul nostru ? Începe un vânt puternic, trăznete, fulgere, se lasă un întuneric straniu care-i sperie
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
în codrul des ? V- ați rătăcit ? Paul: - Noi, Zâna, am plecat spre castelul părăsit. Dar spiridușii care ne arătau drumul au dispărut. ( scoate din rucsac harta și busola ). Harta arată un drum, busola altul... ,,Zâna cea bună’’: - Spiridușii nu se afundă în codrul des și întunecat. La fel și licuricii. Dar ce căutați voi la castelul părăsit ? Alina: - Zână, știi unde se află castelul ? ,, Zâna cea bună’’: - O zână știe totul !... Dar la castelul părăsit n-a ajuns niciodată picior de
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
lați. Fața împrumuta o nuanță albăstruie, iar ochii erau de un alb-gălbui. Era îmbrăcat într-un fel de armură de luptă, dar așa ceva eu nu văzusem până acum... Stătea singur pe ceva ce semăna cu un tron din piatră. Stătea afundat în gânduri într-o peșteră mare. Era un fel de platformă, făcută din blocuri de piatră ce păreau mai vechi decât orice din această lume, și mă ducea la el. Poteca mă ducea la el. În jurul lui era întuneric, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
fie fără acoperiș deasupra capului. Orașele, care au fost ruinate de Războiul Uniunilor și de Războiul pentru Unire, au fost reconstruite și industriile au fost readuse la viață. Totul a început să se trezească din amorțirea în care a fost afundat de atâta moarte. Până și cultura a început să înflorească. Felix Amadeo a dat mână liberă tuturor să facă orice. El însuși avea planuri de extindere a Imperiului pe alte planete. În laboratoarele sale de cercetare din Siberia și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
instigați la revoluție, el a încercat să le vorbească, dar nu a obținut nimic. Nu a folosit gărzile imperiale pentru a dispersa mulțimea, de teamă de a nu crea sentimentul asupririi. S-a retras în străfundurile Palatului și s-a afundat în gândurile sale stând pe tronul din Sălile Poleite, crezând că mulțimea își va da seama de greșeala pe care o face și că se va retrage. Dar a greșit gândind astfel. Nu știa că în fruntea răsculaților era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
al uneltirilor noastre. Afară încă mai era cald. Mă bucuram de vreme și mă gândeam la cele întâmplate azi. Mă gândeam la cât de fragilă e viața, la căldura Anei și la sentimentele mele și ale ei, începând să mă afund în acel labirint alcătuit din întrebări inutile. Oare mă iubește? Oare ce simt eu pentru ea e dragoste sau amiciție? Oare are deja pe cineva? Gelozia mă rodea prin interior când mă gândeam astfel, dar bucuria pe care o simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în întregime de om. Ne puteam da seama de faptul că era artificială din cauză că era în întregime acoperită cu blocuri de piatră finisate și cu plăci de beton. Tunelurile nu erau săpate în stâncă, asemănătoare celor din minele ce se afundă în munți, ci aveau formele lor proprii, pereții fiecăruia fiind acoperiți cu materiale diferite. Pereții unuia erau de un albastru deschis. Alții erau ca verdele smaraldului. Unii erau la fel de galbeni ca și aurul. Totul era superb. Nu ne închipuiam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ei se afla o voință mai puternică, care nu putea fi ignorată și care cu greu putea fi oprită din a intra în mintea lui, dacă el nu mă va ajuta. Nedorind să-i explorez mintea și el să mă afunde în nebunie din reflex, căci eram într-atât de avid de informațiile pe care le avea, a început: Acolo, în cantină... ai fost fantastic. Nu mi-am imaginat niciodată că ai fi putut să ajungi într-un stadiu atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Știam că acele denumiri însemnau ceva pentru ei. "Kelarin, Veraen, Forred'nin, Eoriyd..." pentru mine erau cuvinte goale. Atât timp cât nu mă răneau, nu mă interesa. Și-a ridicat privirile spre mine și a mormăit: "Ca un adevărat împărat!". S-a afundat înapoi în întunericul cutiei. A întins mâna după ceva și atunci mi s-a părut că am văzut o străfulgerare de lumină, preț de o clipă, în negrul umbrei lemnului. Se mișcă cu atenție, încet, temându-se, parcă, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
sosul de ciocolată. Se îndreaptă în schimb spre o cafenea, care spre încântarea ei, e aproape goală. Se așează la o masă din colț, de lângă fereastră, și cere un cappuccino, după care își scoate prima din cărțile cumpărate și se afundă - confortabil de data asta - în lumea Annei. Între timp, Ben are chef să bea ceva. Trece pe lângă o cafenea și se oprește, uitându-se prin fereastră, să vadă cum arată. Nuu, își spune el, e prea goală, vreau ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Înainte lăsă cosașul Într-unul din canalele dintre ierburi. Un păstrăv se repezi și Nick Îl agăță. Ținând undița la distanță, În direcția copacului răsturnat, și retrăgându-se fâșâind prin apă Împotriva curentului, Nick trăgea păstrăvul, cu lanseta care se afunda, se Îndoia, ținută departe de tufele periculoase. Se zbătea, dar era tras Întruna, undița se Încurca În ierburi În timp ce el se mai smucea sub apă, dar era tras Întruna. Apoi Nick se-ndreptă spre pește, dus ușor de apă. Ridicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Noapte bună, Nickie. Nick merse-n picioarele goale pe cărarea care străbătea pajiștea ce se-ntindea mai jos de hambar. Cărarea era lină și roua Îi răcorea tălpile goale. Sări gardul de la marginea pajiștii și apoi o luă prin vâlcea, afundându-și În noroi picioarele ude, apoi urcă prin pădurea de fagi până văzu luminile căsuței. Sări gardul și ocoli casa până la veranda din față. Uitându-se pe fereastră, Îl văzu pe taică-su, care stătea la masă și citea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
am prins din nou cheia de mâner, m-am uitat prin lupă, am lovit În hublou, și am tot lovit până s-a desprins cheia și am văzut limpede cum a alunecat de-a lungul vasului și apoi s-a afundat În bancul de nisip. Acum nu mai puteam face nimic. Cheia se dusese și pierdusem și cârligul, așa că m-am Întors pe vasul meu. Eram prea obosit să mai urc schiful la bord și se lăsa seara. Păsările au Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
aveau de unde să știe că au dat peste nispuri mișcătoare, așa că probabil căpitanul a ordonat să se deschidă rezervoarele cu balast pentru ca vasul să se așeze bine. Da’ cum dăduseră peste nisipuri mișcătoare, imediat ce au eliberat balastul vasul s-a afundat cu partea din față și apoi s-au afundat și grinzile. Pe vas erau patru sute cincizeci de pasageri, plus echipajul, și probabil că erau Încă toți la bord când l-am găsit. Probabil că așa a fost, au deschis rezervoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]