1,261 matches
-
o greșeală...! Va trebui să măsurăm din nou...!” Șeful Șantierului izbucni. „Ce fel de greșeală, tovarășe inginer, ne puteți arăta...?” „Nu am reușit Încă să centralizez toate calculele Însă, trebue să mai aruncăm o privire asupra lucrului executat. Nu vă alarmați...! Nu va fi necesar să convocăm din nou comisia...! Am stabilit cu tovarășul Lct.Col.Tudose Ion ca eu cu Tony Pavone și dumneata să revizuim la fața locului toate măsurătorile...!!” Tony Pavone nu se putu apține. „Numai când aud
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
studieze terenul În soarele ucigător, poate În felul acesta va realiza prostia...!” La câteva zile, Șeful șantierului Îl anunță: Lct.Col.Tudose Ion Îl chiamă la Serviciul Economic al Capitalei, dorind să-i mai pună unele Întrebări. Tony Pavone se alarmă. „Bine Șefule de Șantier, ce vrea de la mine acest dobitoc...? Ce am greșit și dece nu-mi dă pace...? Am Început să vorbesc singur...!” „Vezi pentru care motiv te-a chemat, ca În funcție de Întrebările lui să-ți formulezi răspunsul. Îți
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
o tânără secretară, Maria Giudita, cu păr de aramă și picioare foarte lungi. Nimeni nu știe ce s-a petrecut între Benedetto și Maria Giudita în acea zi. Părinții lui Benedetto l-au așteptat până noaptea târziu. Apoi, neliniștiți, au alarmat poliția, care l-a căutat în zadar. A doua zi, cam pe la ora prânzului, a apărut Benedetto. Nu era singur. O fată, la fel de înaltă ca și el, îl ținea strâns de mână. Pielea ei albă contrasta puternic cu părul roșcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Dar dincolo de ea simți ceva tare, ca de metal. Întins pe spate, se opinti în tavan cu toată puterea. Dar acesta nu cedă. După ce în zadar împinse în pereții de la picioare și de la cap. Gosseyn se lămuri. Fără să se alarmeze încă, se întinse pe spate. Totuși. Începu iar să gândească: ce altceva se putea face într-un loc ca acesta? Era o rușine să zaci așa fără să știi. Dar informațiile pe care le avea la îndemână erau așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
-l să continue cu niște argumente pe care în mod evident nu era interesat câtuși de puțin să le audă. Nu te obosi! îl rugă. Nu va mai fi nici un „de acum încolo“. Ce vrei să spui cu asta? se alarmă celălalt. — Că Sfatul bătrânilor a luat o hotărâre, și când imohagii iau o decizie, nu mai dau înapoi... Din nou făcu o lungă pauză pentru a-și sublinia spusele: — S-a terminat cu raliurile pe teritoriile noastre, conchise. — Care teritorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
eu cu doamna Tulea. Las' c-o să fie bine. Domnișoara Ana are ceva zestre, o căsuță, unde o să stați, îți fac eu dumitale o situație. Lucrurile se petrecură întocmai. Lipsurile de acasă ale fiului ei, motivate în felurite moduri, nu alarmară pe Aglae, care credea orbește în cumințenia lui Titi. Acesta deveni mire și, ca să nu deștepte bănuieli, fu adus de întreaga lui familie, nu fără râsete, până în poarta casei. (Sohațchi privi chiar în casă, pe fereastră.) Titi, puțin amețit, spuse
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să strângem de pe acum lucruri de preț pentru căminul nostru cel nou. Când Stănică vru să sărute pe Olimpia și pe obraz, aceasta arătă puțină plictiseală: - Dragă, mă-nțepi cu mustățile. Lasă-mă puțin, că suntsupărată! - Dar ce ai? se alarmă Stănică, așa faci tu totdeauna, labucuriile și durerile tale eu nu particip niciodată. G. Călinescu Olimpia desfăcu pachetul de prăjituri, luă o bucată și începu s-o mănânce încet. Ce faci, scumpo, îți strici apetitul. Nu mergem la masă? - N-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
afle mai întîi că i s-au furat roadele cercetării și apoi să plece în concediu medical, chiar dacă are motiv s-o facă. Vestea trebuie să-l găsească deja în concediu de odihnă. Și asta numiți dumneavoastră "mică modificare"?! se alarmează Mihai. Trebuie rearanjat tot materialul. Îmi pare rău, dar nu mă simt în stare acum. Cîteva clipe nu se mai aude nimic în telefon. Apoi, ca după un moment de reculegere, vocea stinsă a regizorului îngînă ceva, o încuviințare. Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
lui Lochlan Hegarty, îți amintești? Dumnezeule, parcă a trecut o veșnicie de atunci. —Trebuie să încerci să păstrezi relația proaspătă, cită Ashling. Ieșiți la cine romantice, poate chiar să plecați pentru un weekend. Stau eu cu copiii oricând vrei. Se alarmă puțin odată cu această promisiune necugetată. Îmi doream să mă mărit, spuse Clodagh, vorbind mai mult pentru ea. Dylan și cu mine păream potriviți unul pentru celălalt. —Puțin spus. Ashling își aminti momentul emoționant de la petrecere când Clodagh și Dylan s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
privi Lisa cu ochii roșii. —E sâmbătă, spuse Kathy. Mereu fac curățenie la tine sâmbăta. Ghemotoacele de șervețele aruncate peste cuvertură, mirosul închis și faptul că Lisa era încă în pat și părea totuși să fie în continuare îmbrăcată o alarmau destul de mult pe Kathy. —Ești bine? Mda. Kathy nu o credea, evident. Apoi Lisei i-a venit o idee inspirată. Sunt bolnavă, am gripă. Kathy simți instantaneu empatie. Poate vrea un 7-Up plat, un Lemsip sau whisky fierbinte... Lisa dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
cinste!“. François Începuse așadar să scrie, cu cinci ani mai Înainte, o carte despre tatăl lui. CÎnd Își dăduse seama că cinci ani reprezentau zece la sută din vîrsta pe care o avea - zece la sută din viața lui! −, se alarmase: „Zece la sută, e enorm!“. Nenorocirea Își lua dijma și se dovedea lacomă. Calculase că cinci ani se puteau Împărți În două ore pe zi de cînd se născuse: avea uneori scurte accese de aritmomanie, care-l făceau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să luăm micul dejun, zise tata. Va suna mai tîrziu, mi-am zis În sinea mea. O fi surprins-o careva. Trebuie că nu-i tocmai ușor să fentezi stingerea dată de domnul Aguilar. Nu exista nici un motiv să mp alarmez. Cu pretextul acesta și cu altele m-am tîrÎt pînă la masă, pentru a mă preface că eram alături de tata și de Fermín la micul dejun. Poate că era din pricina ploii, Însă mîncarea Își pierduse orice gust. Plouă toată dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ceasul cînd Îi venise În minte să mă Îmbete, Însă mi-am dat seama că eram singură În apartament. M-am apropiat de birou și am văzut pe mașina de scris un bilet În care mă ruga să nu mă alarmez și să-l aștept acolo. Plecase În căutarea lui Julián și, cît de repede, avea să-l aducă acasă. În Încheiere Îmi spunea că mă iubește. Biletul mi-a căzut din mînă. Am băgat atunci de seamă că, Înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-s în Rusia decât de-o zi și de-o noapte, dar o cunosc pe această făptură fermecătoare, răspunse prințul și le povesti pe loc întâlnirea cu Rogojin și tot ce aflase de la acesta. — Grozave noutăți! exclamă generalul, care se alarmase iarăși după ce-l ascultase foarte atent pe prinț. Îl fixă pe Ganea cu o privire iscoditoare. Cred că nu-i decât neobrăzare la mijloc, bâigui Ganea, puțin derutat și el. Feciorașul de negustor își face de cap. Am mai auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a făcut? În sufletul lui Ganea se petrecea ceva deosebit în timp ce punea această întrebare. Era ca și cum în creier i s-ar fi aprins o idee nouă și neobișnuită care începuse să-i licărească nerăbdătoare în ochi. Iar generalul, care se alarmase la modul sincer și naiv, se uita și el pieziș la prinț, însă parcă nu aștepta mare lucru de la răspunsul acestuia. Nu știu cum să vă spun, zise prințul, dar mi s-a părut că are multă patimă în el și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
birou mi-a făcut o demonstrație, scriind cu slovă veche: „Egumenul Pafnutie și-a pus iscălitura“... Ei, la revedere! — Pafnutie? Egumen? Ia stai, unde-o ștergi și cine mai e și Pafnutie ăsta? strigă generăleasa cu ciudă insistentă și aproape alarmată în urma soțului ei, care dăduse s-o ia la fugă. Da, da, draga mea, a existat în vechime un egumen cu numele ăsta... și, de grăbit, mă grăbesc la conte... trebuia să fiu de mult acolo, chiar el mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
necruțătoare de îndată ce se decidea să și le exprime, chiar dacă ar fi fost dorințele cele mai capricioase și mai inutile pentru dânsa. Și acum era parcă isterizată, se agita, râdea febril, bolnăvicios, mai ales la obiecțiile ridicate de Toțki, care era alarmat. Ochii ei negri începură să scânteieze, pe obrajii palizi se arătară două pete roșii. Expresia posomorâtă și dezgustată de pe chipurile câtorva musafiri îi ațâța, poate, și mai mult această dorință zeflemitoare; poate, îi plăcuseră tocmai cinismul și cruzimea ideii. Alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
încheiată! — Nastasia Filippovna! rosti Afanasi Ivanovici cu glasul tremurător. — Nastasia Filippovna! spuse generalul cu voce convingătoare, dar alarmantă. Toți ceilalți începură să se agite îngrijorați. Ce s-a întâmplat, domnilor? continuă ea, privindu-și oaspeții parcă mirată. De ce v-ați alarmat? Și ce figuri aveți! — Dar... amintiți-vă, Nastasia Filippovna, bâigui Toțki, poticnindu-se în cuvinte, mi-ați promis... cât se poate de benevol și, cel puțin, ați putea să mă cruțați... Mă aflu în dificultate și... desigur, sunt surprins, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
n-am primit încă o asemenea scrisoare, ar fi bine să ne dezvățăm de a mai umbla cu nasul pe sus în fața lui. — Și Ippolit s-a mutat în casa lui de vară! strigă Kolea. — Cum? E deja aici? se alarmă prințul. — A sosit de îndată ce ați plecat împreună cu Lizaveta Prokofievna. Eu l-am adus! — Ah, pariez, începu subit să fiarbă Lizaveta Prokofievna, uitând cu totul că acum câteva clipe îl lăudase pe prinț, pariez că s-a dus ieri în mansarda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
minte că nu m-am speriat câtuși de puțin. Mai mult decât atât, asta chiar a început să mă enerveze. Ciudat e și faptul că răspunsul la întrebarea: e o fantomă sau chiar Rogojin? - nu mă preocupa și nu mă alarma cum s-ar părea că s-ar fi cuvenit; mi se pare că mă gândeam la altceva. De pildă, eram mai interesat de întrebarea de ce Rogojin, care dimineață era în halat de casă și papuci, se îmbrăcase acum în frac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
feluritelor ei griji, se dăduse jos din pat pe la ora opt, cu gând s-o întâlnească pe Aglaia în grădină, presupunând că aceasta se și trezise; însă n-o găsise nici în grădină, nici în dormitor. În acest moment se alarmase definitiv și-și trezise fiicele. De la servitoare aflase că Aglaia plecase în parc înainte de ora șapte. Domnișoarele râseseră de noua fantezie a fantasticei lor surori și-i făcuseră mamei lor observația că Aglaia se va supăra dacă ea se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
decât buzunarul gol! Portofelul parcă l-a înghițit pământul. — Ah, ce neplăcut! — Chiar că-i neplăcut; și dumneavoastră, cu mare tact, ați găsit acum expresia trebuincioasă, adăugă Lebedev, nu fără o undă de malițiozitate. — Totuși, cum... începu prințul să se alarmeze, căzând pe gânduri. Chestiunea-i serioasă. Chiar că-i serioasă; încă un cuvânt găsit de dumneavoastră, prințe, pentru desemnarea... — Ah, ajungă-ți, Lukian Timofeici, ce-i aici de găsit? Nu cuvintele au importanță... Presupun că, în stare de ebrietate fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că necumpătarea și beția și căpităneasa și toate astea la un loc ar putea să-l împingă la orice. — Desigur, sunt întotdeauna gata să sprijin atingerea acestui țel, spuse prințul, ridicându-se. Numai că, recunosc față de dumneata, Lebedev, sunt îngrozitor de alarmat; spune-mi, doar încă... într-un cuvânt, spui singur că încă îl mai bănuiești pe domnul Ferdâșcenko? — Păi pe cine altul? Pe cine să mai bănuiesc, sincere prinț? își împreună iarăși, înduioșător, mâinile Lebedev, zâmbind cu umilință. Prințul se încruntă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o sală de biliard.) Chiar Kolea, cu toată tristețea lui, începuse să-i vorbească ceva nebulos prințului. Prințul îl întrebă direct și întrucâtva iritat pe Lebedev ce părere are despre starea de acum a generalului, de ce e acesta atât de alarmat. Îi povesti, în câteva cuvinte, scena din timpul zilei. — Fiecare are neliniștile lui, prințe, și... mai ales în secolul nostru ciudat și neliniștit, asta-i, rogu-vă, îi răspunse Lebedev cam sec, după care tăcu supărat, ca un om înșelat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
sa, nu știa absolut deloc ce să facă. Trebuia să întreprindă imediat ceva, asta o simțea. Privi încă o dată adresa de pe plicul nedesfăcut: o, în privința aceasta nu era loc de îndoieli și neliniști, deoarece avea încredere în Aglaia; altceva îl alarma în privința scrisorii: nu avea încredere în Gavrila Ardalionovici. Totuși, se decise să-i înmâneze personal această scrisoare, ieși chiar din casă special pentru asta, dar pe drum se răzgândi. Aproape în dreptul casei lui Ptițân, ca un făcut, întâmplarea i-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]