2,520 matches
-
supremei interdicții, al inexprimabilului și al neputinței de a contempla moartea”. Grecii, ne reamintește Vernant, au doar trei divinități purtătoare de mască: Dionysos, Artemis și Gorgo, legate de spațiul rămas în sălbăticie și de alteritate, Gorgo figurând, în opinia lui, alteritatea cea mai radicală, aceea a morții 2. Veritabilă epifanie a alterității, masca propune privirii, în reciprocitatea viziunilor, în schimbul dintre a vedea și a fi văzut, o experiență a posesiunii și a identificării. „Dacă se uită în ochii stranii ai măștii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Grecii, ne reamintește Vernant, au doar trei divinități purtătoare de mască: Dionysos, Artemis și Gorgo, legate de spațiul rămas în sălbăticie și de alteritate, Gorgo figurând, în opinia lui, alteritatea cea mai radicală, aceea a morții 2. Veritabilă epifanie a alterității, masca propune privirii, în reciprocitatea viziunilor, în schimbul dintre a vedea și a fi văzut, o experiență a posesiunii și a identificării. „Dacă se uită în ochii stranii ai măștii, omul nu va mai putea să se vadă așa cum se văzuse
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Hermes, mesagerul împărăției morților)? Dionysos, zeu al inițierii, dar și al tulburărilor profunde, zeu al acelei mania care înseamnă revelație, dar și nebunie distructivă. La rândul său, Vernant 1 va reține, din Bacantele, figura unui Dionysos - simbol al unei amețitoare alterități: incarnare a celuilalt, el suprimă barierele dintre divin și uman, dintre uman și animalic, dintre lumea de aici și cea de dincolo. Este zeul care răstoarnă ordinea cotidiană și care, „printr-un veritabil amalgam de miracole, de fantasmagorii și de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
spre o idilică fraternitate”, când „spre adâncuri, spre confuzia haotică născută dintr-un înfricoșător sentiment al ororii”. Dionysos din Bacantele este, fără îndoială, zeul parousiei (adică al celei de-a doua veniri a lui Iisus pe pământ), al epifaniei unei alterități divine cu valoare de acces la adevăr. Fondator al unei relații inițiatice - răvășitoare, dar devenită, în cele din urmă, suportabilă - cu diferența, cu diferitul, fondator al unui soi de integrare a alterității în deschiderea către Celălalt, el este și cel
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a lui Iisus pe pământ), al epifaniei unei alterități divine cu valoare de acces la adevăr. Fondator al unei relații inițiatice - răvășitoare, dar devenită, în cele din urmă, suportabilă - cu diferența, cu diferitul, fondator al unui soi de integrare a alterității în deschiderea către Celălalt, el este și cel ce croiește drumul spre experiența alterității sub forma ei cumplită, amenințătoare, o alteritate devastatoare implicând haosul și moartea, învecinată cu cea figurată de Gorgo. Cât despre Gorgo, aceasta este întruchiparea alterității absolute
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
la adevăr. Fondator al unei relații inițiatice - răvășitoare, dar devenită, în cele din urmă, suportabilă - cu diferența, cu diferitul, fondator al unui soi de integrare a alterității în deschiderea către Celălalt, el este și cel ce croiește drumul spre experiența alterității sub forma ei cumplită, amenințătoare, o alteritate devastatoare implicând haosul și moartea, învecinată cu cea figurată de Gorgo. Cât despre Gorgo, aceasta este întruchiparea alterității absolute, forța terorii în stare brută, materializată într-o mască monstruoasă (aici umanul și bestialul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
răvășitoare, dar devenită, în cele din urmă, suportabilă - cu diferența, cu diferitul, fondator al unui soi de integrare a alterității în deschiderea către Celălalt, el este și cel ce croiește drumul spre experiența alterității sub forma ei cumplită, amenințătoare, o alteritate devastatoare implicând haosul și moartea, învecinată cu cea figurată de Gorgo. Cât despre Gorgo, aceasta este întruchiparea alterității absolute, forța terorii în stare brută, materializată într-o mască monstruoasă (aici umanul și bestialul se amestecă). Înfățișând oroarea, groaza, spaima în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a alterității în deschiderea către Celălalt, el este și cel ce croiește drumul spre experiența alterității sub forma ei cumplită, amenințătoare, o alteritate devastatoare implicând haosul și moartea, învecinată cu cea figurată de Gorgo. Cât despre Gorgo, aceasta este întruchiparea alterității absolute, forța terorii în stare brută, materializată într-o mască monstruoasă (aici umanul și bestialul se amestecă). Înfățișând oroarea, groaza, spaima în stare pură ca dimensiune a supranaturalului, masca se înscrie în gestica violenței războinice și a furiei ucigașe aducătoare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
chipul lui Gorgo. Locuitoare a tărâmului morților, aceasta le interzice celor vii să pătrundă pe teritoriile ei. „Din adâncurile Hadesului, unde-și are lăcașul, capul lui Gorgo supraveghează, ca un paznic vigilent, frontierele domeniului Persefonei. Masca ei exprimă și conservă alteritatea radicală a lumii umbrelor, de care nici o ființă vie nu se poate apropia”1, decât dacă se transformă ea însăși într-o imagine a lui Gorgo, dacă ia chipul ei tenebros. Iată de ce, în unele versiuni, Perseu își acoperă capul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Perseu retează capul Meduzei și scapă de celelalte două Gorgone, dar capul acesta își păstrează intactă puterea de a-i împietri pe cei ce-l privesc. Străine atât de lumea zeilor cerești, cât și de aceea a oamenilor, Gorgonele incarnează alteritatea puterilor legate de tenebre, ținând de categoria monstruosului. Un monstruos în care umanul se contopește cu bestialitatea. Acestui monstruos îi sunt asociate, de asemenea, unele sonorități bizare, neliniștitoare, cum ar fi lătratul câinelui sau șuieratul șarpelui, dar și cele ale
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
piept cu zeul și cu moartea și încetează atunci, prin posedare, să mai fie el însuși, devine întruchiparea unei puteri de pe cealaltă lume, putere care a pus cu totul stăpânire pe el. Cu Gorgo, omul se vede proiectat într-o alteritate radicală. Chipul lui Gorgo este chipul Celuilalt, este Straniul, este „oroarea cumplită a unei alterități absolute, cu care se va identifica deplin, devenind piatră”1. Căci „să o privești pe Gorgo drept în ochi înseamnă să te trezești față-n
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
însuși, devine întruchiparea unei puteri de pe cealaltă lume, putere care a pus cu totul stăpânire pe el. Cu Gorgo, omul se vede proiectat într-o alteritate radicală. Chipul lui Gorgo este chipul Celuilalt, este Straniul, este „oroarea cumplită a unei alterități absolute, cu care se va identifica deplin, devenind piatră”1. Căci „să o privești pe Gorgo drept în ochi înseamnă să te trezești față-n față cu toată oroarea lumii de dincolo”; în același timp, transformându-te în piatră, ea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Gorgo „ești tu însuți într-o altă lume, ești capul acesta învăluit de tenebre, ești chipul acesta marcat de invizibil; în ochii lui Gorgo se oglindește adevărul propriului tău chip”. Oare masca eroului tragic nu-i oferă spectatorului imaginea unei alterități înfricoșătoare împreună cu oglinda în care el însuși își recunoaște propria înfățișare macabră? În această voce care pare să vină de altundeva, spectatorul nu aude cumva ecoul dublului său, răsunând dintr-o lume a umbrelor și a negurilor? IItc "II" Scena
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aude în timp ce se îndepărtează. Iar Sakagami „se mai întoarce o dată ca să-l vadă” și „se despart plângând, plângând”... Astfel, de la no „cu fantome” la no „din lumea reală”, reprezentația se cantonează constant în spațiile-frontieră, la limita de contact cu o alteritate pe care o întruchipează moartea și nebunia. Shite incarnează întotdeauna o formă apărută dintr-un altundeva devenit un aici, o prezență. Dar nu e mai puțin adevărat că piesele no „cu fantome” cristalizează, într-o mai mare măsură, definiția teatrului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cu care începe Hamlet. Întrebare lansată în noapte de către un străjer care așteaptă răspunsul celui ce se apropie, pentru a ști dacă e vorba despre un prieten sau despre un dușman. Întrebare ce trădează încă de pe acum teama de o alteritate ivită din întuneric, alteritate binevoitoare sau primejdioasă. Întrebare ce nu-și va căpăta deplinul înțeles decât atunci când va fi reluată mai întâi de Horațio: „What are you?” și adresată spectrului, acelui Lucru (the Thing) care revine pentru a doua oară
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Întrebare lansată în noapte de către un străjer care așteaptă răspunsul celui ce se apropie, pentru a ști dacă e vorba despre un prieten sau despre un dușman. Întrebare ce trădează încă de pe acum teama de o alteritate ivită din întuneric, alteritate binevoitoare sau primejdioasă. Întrebare ce nu-și va căpăta deplinul înțeles decât atunci când va fi reluată mai întâi de Horațio: „What are you?” și adresată spectrului, acelui Lucru (the Thing) care revine pentru a doua oară și căruia nu i
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nopții” - aceste cuvinte din Macbeth ar putea cristaliza, fără îndoială, esența marilor tragedii shakespeariene. O „grozăvie a nopții” însemnând crimă, sânge și moarte, dar și întâlnire cu fantomele, o noapte din care se pot ivi pe neașteptate toate întruchipările acestor alterități înfricoșătoare a căror expresie radicală e spectrul. Nopțile shakespeariene sunt apăsate de spaimă, nopți de groază în care se poate întâmpla orice, nălucire sau miracol. Oare nu seamănă lumea din Hamlet cu „acea lume cufundată în beznă, în care domnește
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
auzită? O noapte vijelioasă, o noapte când nici măcar jivinele care, aidoma fantomelor, „rătăcesc prin beznă” („wonderers of the dark”) nu îndrăznesc să-și părăsească vizuina. Noaptea unei furtuni căreia omul nu-i poate ține piept, noapte încărcată de forța unei alterități terifiante ce pare să aparțină unui univers de dincolo de uman, într-atât suferința și spaima pogorâte peste lume depășesc puterile oricărei ființe omenești. Lear însuși ne spune că, într-o asemenea noapte, zeii ...pot s-aleagă Pe buni de răi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și învăluit în tăcere. Actul al doilea se deschide într-o beznă adâncă: toate făcliile cerului s-au stins. Nu e totuși o noapte netulburată; dimpotrivă, e o noapte torturată de coșmarul fărădelegii plănuite, bântuită de fantome, de întâlnirea cu alterități primejdioase. O noapte populată de viziuni malefice, de imaginea înfricoșătoare a pumnalului însângerat, o noapte când, în mintea răvășită de spaimă a lui Macbeth, crima se apropie aidoma unei fantome, iar teama că pietrele ar putea vorbi, trădându-i pașii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
neguroasă, opacă, oarbă, asociată cu obscuritatea pădurilor, populată de „solii nopții cei întunecați”. Din noaptea aceasta se va ivi mai târziu fantoma lui Banquo. Astfel, „noaptea impură”, noaptea spectrelor și a vrăjilor, figurează spațiul prin excelență al tragediei shakespeariene, spațiul alterităților de temut. Noapte de smoală, „când duhurile (spirits) dau târcoale, iar stafiile (ghosts) ies din mormintele lor”, așa cum este ea evocată în Henric al VI-lea, de pildă. S-ar putea obiecta însă că, în teatrul lui Shakespeare, există și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
făptuiesc crime, când nu apar spectre, dar, așa senine și liniștite cum sunt ele, nu reprezintă mai puțin un spațiu al haosului și al nebuniei generate de confuzia identităților, de jocul travestirilor; pe scurt, un spațiu oferit și el experiențelor alterității. Noaptea cu care se încheie Neguțătorul din Veneția, luminată din plin de cerul înstelat ce veghează peste o armonie în fine regăsită, noapte scăldată în acordurile muzicii, nu izbutește totuși să alunge îndoielile, temerile, anxietatea. Chiar dacă ordinea lucrurilor a fost
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dintre teatru și magie, noaptea Visului... îi va „supune” pe „actori” ca și pe îndrăgostiți tuturor metamorfozelor, inversărilor de roluri și amăgirilor, făcându-i să treacă printr-o experiență în care jocul nu e departe de teroarea reală a unei alterități periculoase. La sfârșitul primului act, când trupa actorilor amatori programează o repetiție a piesei Prea trista comedie și prea tragica moarte a lui Pyram și a Thisbei, repetiție ce urmează să aibă loc a doua zi, la căderea nopții și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-i aducă un somn netulburat de vise urâte și să alunge din preajmă-i toate animalele nefaste (animalele prezente în ritualurile vrăjitorești, animalele de care sunt însoțite și vrăjitoarele din Macbeth). Cu toate acestea, nu va cădea ea în capcana alterității sălbatice atunci când se va îndrăgosti de Bottom, preschimbat în măgar? Prin metamorfoza lui Bottom din timpul repetițiilor, farsă pusă la cale de zvăpăiatul Puck, „cel ce zboară noaptea prin văzduh”, noaptea din Visul... devine una în care teatralitatea asumată ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
făcut-o lui Bottom, el va descrie în primul rând teribila spaimă a așa-zișilor „actori”, care o rupseseră la fugă urlând, îngroziți de ceea ce văzuseră. E fuga disperată a unor oameni cu mințile rătăcite, înfricoșați de confruntarea cu o alteritate monstruoasă, cu nimic mai puțin de temut decât o întâlnire cu fantomele; e fuga unor oameni de-a dreptul cuprinși de nebunie. Metamorfozele cu care se joacă zglobiul păcălici inspiră așadar aceeași teroare ca și aparițiile supranaturale. Iar în mrejele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unei vânători matinale nu face însă decât să dea și mai multă forță imaginii unei nopți care, chiar dacă se sfârșește în lumina soarelui, rămâne o noapte a spectrelor, a misterelor înfricoșătoare. Pădurea și ambivalența spațiilor alteritățiitc "Pădurea și ambivalența spațiilor alterității" Raportat la vânătoare 1, spațiul pădurii ca spațiu al alterității se caracterizează în Visul... prin aceleași ambivalențe ca și noaptea. Astfel, în actul al patrulea al piesei, strigătele, zgomotele ce însoțesc o vânătoare în zori de zi au, pentru Theseu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]