9,447 matches
-
mânați de obligațiile și grijile zilnice. Sunt sigură că majoritatea dintre ei nici nu o observă cum stă acolo în tăcere, abătută, fără să ridice ochii. Este clar pentru mine că în acest mod își câștigă ea pâinea. Puțină și amară presupun, dar cinstită și demnă, fără să fie cerșită. Mă gândesc la tot ce eu am și ea nu, la locul meu de muncă, la starea sufletească de după un sfârșit frumos de săptămână și îmi dau seama cât sunt de
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
noastre nu s-au văzut așa cum erau, ci lățite în mod grotesc.40 Uneori poetul întoarce spatele realului cu atâta franchețe, încât schelăria iluziilor lui, lipsită de orice pregătire, de orice suport, se clatină din temelii: Existența mea era o amară alegorie de carton, un spectacol fără grație. (Meridian) Școlarul Durerii încearcă să trăiască dincolo de memorie (= oglindă), el vrea să se sustragă unei realități violente: Sunt eu, insul premeditat, uniform, palidul ucigaș al vârstei mele, sau încep să trăiesc acum, aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Prin atribuirea gestului de prosternare munților se realizează un transfer calitativ: ruga este înaltă și hotărâtă precum muntele. Această formă de relief devine simbolul unui gest încremenit de rugăciune. Dumnezeu, prea "obosit" ca să dea un răspuns, dezamăgește orice așteptare. Ironia amară, care exaltă, de astă dată, solitudinea cosmică și melancolia fără sfârșit, provine dintr-o disperare nedisimulată. Versurile "Râuri, nu vă mai prosternați" și "lemnele varsă lacrimi pentru voi" pun în evidență "un aspect secundar al apei nocturne și care poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
nebun) vino la sânu-mi, tim, tim, tim, blestemata pădure mă cheamă, simfonica moarte-n pădure mă cheamă: ci vin-odată, vin să murim. (Oberon) Grădina e un fâlfâitor abecedar, Și eu elevul fără duminici, fără sărbătoare. Într-una, într-una silabisesc amar Cuvântul Des-pe-ra-re. (Eres) Această silabisire a cuvântului trădează o concentrare asupra sunetului, vrând să imprime o mișcare în afara sensului. Imaginea poetică devine o ființă nouă a limbajului, mult mai fragilă și mai diafană decât am fost obișnuiți. Această fragilitate născătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
cu disperare pierderea suferită, un bărbat Înnebunit de durere că nu și-a putut salva fetele de la Înec, văzându le cum erau Înghițite de ape. În urma carului funerar o femeie gârbovită de ani și de neajunsuri, bunica fetelor, vărsa lacrimi amare pentru nenorocirea lor. Nimeni nu va ști vreodată dacă pe cei doi soți i-a ajuns un greu blestem, rostit de mama În vârstă când a fost abandonată, sau a fost Dreptatea Divină. Sătenii spun că i-a ajuns blestemul
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
nu mai mori odată să scap de tine și multe altele, pe care femeia care-mi povestea, le auzise de la vecinii surorii sale. Bolnava nu s-a plâns mult timp de teama norei, devenită alcoolică și foarte agresivă. De atâta amar de vreme, de când nu s-a mai putut ridica din pat, femeia făcuse escare, răni de stat În aceeași poziție În pat și avea dureri mari. Ca și cum nu era de ajuns chinul ei, nora a Început să o bată chiar
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
așa sărată cum este, te-am scutit pe tine de stat la cozi să poți Învăța. Au de gând să aducă și carne congelată la pachet, poate atunci, fac și eu ca puștiul din troleu, Încheiase Teia cu un zâmbet amar. Bine că nu ne dorim mașină, am face niște siluete...râsese Andreea. Cred că mecanicul nostru a adormit zisese mama. Nu se mai urnește din gara asta, nici nu știu unde suntem. Uite ce șir lung de mașini s-a făcut și
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
definiție seacă, în școala pozitivă cu lumina săracă, ca un tren uitat pe șinele retrase într-o gară. Sângele cald citat de poet ne mai cheamă înapoi în sfinții părinți. Pentru noi e târziu, întâmplările crude au săpat peste trupul amar și chinuit, adânc și barbar. Mintea, ca o pasăre prăbușită, mai bate obosită din aripă din clipa ce mai trece o clipă. Program de note Calendar 1995 1996, 97, 98... Lipsește timbrul tânăr de altădată, când iubeam cu întinderi largi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
poate de teamă, nu prea avem ce să mai spunem sub clopotul greu de aramă. Stare în timpuri căzute simultan peste noi în salt, înalt acoperă talerul amiezii liniștit și lucid! Fără dimineață, fără noaptea de jar, rămâne doar gustul amar. Intrăm față-n față, distant, fără mângâieri. Fără ochi, pleoape părăsite stau demult amorțite. Vidul s-a înnegrit, e drept simt o apăsare asurzitoare în piept. * * * Trebuie să fii bătrân să te gândești la moarte; cei tineri nu au timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
să înțelegi că înălțarea spirituală face incomensurabil mai mult decât orice pe lumea asta. Și încă ceva. Ești mamă, învață-ți copilul să iubească și să se cultive, pentru că așa cum este acum nu e bine și-ți va aduce lacrimi amare mai târziu. El are un spirit luminos, nu i-l înnegri, lasă-l să fie bun și generos, cuminte și cu bun-simț, învață-l să iubească natura și universul, să facă bine și nu rău și să nu fie egoist
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
o oglindă. Feminitatea la ea e mai degrabă de natură interioară, în orice caz controlată de o rațiune mereu trează. La Femeia în fața oglinzii prioritatea părea a reveni problemelor individuale, la maturitate introspecția are în vedere, nu fără un gust amar, probleme ale destinului în sens larg. Nici o încărcătură emoțională nu pare a însoți, în romane, căderea în moarte după boli descrise minuțios, din apropiere. Obsesia morții se va manifesta la scriitoare, spre apusul vieții, prin tristeți iremediabile. După cum aprecia Claudia
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
va mai opri niciodată de la planurile lor. Dar... dacă n-o găsim? Deși șoptită, vocea Ilincăi îi înfioră pe toți. Grupul s-a oprit o clipă țintuind-o cu priviri în care se zbăteau nu numai reproșuri, ci și îndoieli amare. Cum adică? Ce zici? Tu vorbești serios? Și, în timp ce în gîndurile lor găsirea sau negăsirea comorii devenise cea mai grea problemă din lume, vaca reuși să smulgă o gură de iarbă, o rămurică de fag, apoi, ca și cum ar fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
scris și două poezii. Dacă vrei, o să ți le citesc altădată. Citește-mi-le acum, insistă Ilinca. Acum n-am caietul la mine. Nu puteam ieși cu el în mînă. Totuși în mintea sa, Virgil începu să-și facă reproșuri amare că n-a luat caietul să-i citească și Ilincăi poeziile. Dar nu le știi pe de rost?... Doar tu le-ai scris, nu? Nu... nu le știu... Ce rost ar avea să le învăț pe de rost? Dar dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de bine că Virgil va ajunge mare poet?... Ia mai ducă-se naibii, cu toate poeziile sale, că nici măcar nu știe ce-i acela un triton! Tot farmecul de dinainte se dusese pe apa sîmbetei, lăsînd în urmă un gust amar... și un nor mic, înspre asfințit, ca o lacrimă prelinsă dintr-un ochi nevăzut... În gîndurile Bărzăunului din acele clipe își pierduse orice valoare și peștera și Piatra Domniței și pădurea și totul. Se simți iar trist și neînsemnat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
învețe minte să spună adevărului pe nume, trase el concluzia, nu să orbească lumea cu minciuni de astea! Că atît lui Virgil cît și lui Vlad, dar cu precădere Ilincăi și Bărzăunului expediția de la Peștera Liliecilor le lăsase un gust amar, nu trebuie să se mai spună. Cu toată zarva ce se făcuse în jurul celor mari, considerați inițiatorii expediției și descoperitorii peșterii, Bărzăunul declarase în fața Ilincăi, în seara cînd îi dusese ziarul cu articolul, că în foarte scurtă vreme o să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lucru care mă interesează e să nu te mai văd bosumflat și să nu mai aud că te-ai mai certat vreodată cu Nuțu! Tu ești un băiat deștept și poți înțelege fără prea multe vorbe. Ne cunoaștem doar de-atîta amar de vreme! E clar? Tomiță rămase cîteva clipe nemișcat și nespus de contrariat, apoi, sub povara privirilor încruntate ale Ilincăi, răspunse automat, ca și cum nu el era cel ce vorbea: Am înțeles, Ilinca... și te rog să mă ierți... și... să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
aprinde o stea ce poartă până în veșnicie, astfel că "Ai fi trăit în veci de veci"; pentru că iubirea poetului vine samsaric din cealaltă vecie, cea trecută, culminația inițierii fiind aprinderea candelei iubirii cu flacăra farmecului ei sfânt. În lirica profund amară a lui Giacomo Leopardi, poemul Infinitul ocupă un loc privilegiat, semnând o secvență de înseninare, de exorcizare a acestei vieți a suferinței și nimicniciei care l-a făcut pe poet să exclame "E funesto à chi nasce il di natale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Leonardo da Vinci; goana penelului după lumina fără umbră din pânzele lui Vermeer și Van Gogh; eroismul dureros supraomenesc în Prometeu înlănțuit al lui Eschile și Antigona lui Sofocle. Viziunea cosmică axiologică a lui Omar Khayyam se reflectă în constatarea amară a nimicniciei universale: Miresme, cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării ! Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi: Cenuși pe care vântul le spulberă, cenuși.... antidotul fiind detașarea, viețuirea în sublimitatea poeziei: Surâs și puritate ! o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
microcosmosul, realul și legendarul. Măreția unică a acestei creații privind concepția asupra morții, reiese perfect în evidență, de pildă, alături de Cântecul nocturn al unui păstor nomad din Asia, al lui Leopardi, de un adânc pesimism și care se încheie profund amar: "E funesto à chi nasce il di natale" "este funestă ziua de naștere pentru cel care se naște", reducând astfel la nimicnicie vastul spațiu selenar pustiu care se întinde în celebrul poem în contrast cu nemărginirea cosmică, astrală, desfășurată în Miorița. * Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
să le-nțeleagă/ și nici să deslușească a lumii taină-ntreagă". Pentru totdeauna " Viața e-o enigmă. Să-ncerci o dezlegare/ e pură vanitate și auto'nșelare". Deziluzia în comunicarea umană îl poartă pe poet către astfel de gânduri profund amare: Azi suverană-n lume e nestatornicia Cine păstrează pure credința, prietenia ? ...Hafiz, bolnav e duhul acestei vremi. Cum oare Un înțelept sau doctor să-i afle vindecare ? Cei drept siliți sunt astăzi, când vremea e hapsână, La cei nedemni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu-l mai auzi nicicând: e-o poveste Spusă de-un idiot, gălăgios și plin de furie, Și ne-nsemnând nimic. (Macbeth, V, 5) Iar neliniștea Sonetelor, care vorbesc despre trădarea iubitei cu cel mai bun prieten al său, culminează cu amara constatare: "The men are bad and in their badness reign". Dar catharsisul shakespearian, după îndelunga războire cu răul uman sub cele mai variate fețe, apare în ultimele două piese Poveste de iarnă și Furtuna. Vrăjitorul Prosper își aruncă în mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a condamnat absurdul crimelor sadice, dar considerate "eroice", din Iliada. Absurditatea vieții a fost blamată profund dureros și sever de Georg Trakl și mai ales de Giacomo Leopardi: Amara e noia la vita, altra mai nulla; e fang la terra ("Amară și urât este viața/ și nimic altceva; și noroi este pământul") proclamă acesta din urmă și, din acest motiv, "E funesto à chi nasce il di natale" nefericită este ziua sa de naștere, pentru cel care s-a născut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai mulți proști decât oameni", iar la plecarea sa din lume, Voltaire avea să afirme completeze concluziv: "Și acum când plec, am să las lumea asta tot atât de proastă și de rea, pe cât am găsit-o când am venit într-însa." "Amară și plicticoasă este viața, și nimic altceva: și noroi este lumea... De acum, inima mea obosită, disprețuiește infinita zădărnicie a tot ce există", va clama Leopardi, astfel că "E funesto à chi nasce il di natale. Lirica lui Eminescu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
caut nici o necunoscută. Când plânge, pentru că se mai întâmplă, o suspectez de nesinceritate. Nu-i reproșez niciodată că plânge pentru că își pierde sursa poveștilor cu și despre Alex. Ea nu mi reproșează niciodată că aș fi gelos. Nu sunt. Sunt amar. Și dobitoc, ocazional, dar asta e altă poveste. Într-o marți oarecare, o găsesc răsfoind un album cu poze. Nu știam de el. Îl scosese dintr-o cutie de pantofi, din cămară. Fac urât. Ca un proprietar jefuit de o
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
a alerga pe scări după ea. Ridicolă. De domeniul unui trecut bărbierit și cu cămăși curate. Post it-ul abandonat pe covor. Amintirea turmalinei. Alex, Alex depevremeacânderaufrați. Gândul că pe ei doi îi mai avea pe lume. O senzație de amar, culcușită în capul pieptului și-n cerul gurii. Țigara numărul x. — 11, Coates Garden. Aici e. Am ajuns! Alexandre se grăbise să-i deschidă, curtenitor, ușa. O sim țea obosită după călătoria cu trenul și puțin absentă, ca de obicei
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]