2,758 matches
-
la coada aeronavei. De-abia când am străbătut plafonul de nori am priceput dezavantajul. Ni s-a părut că aeronava mergea și dârdâia din toate încheieturile, ca o rablă veche de mașină pe-o arătură cu bulgări mari. Trepidațiile ne amețeau și răscoleau toate măruntaiele, încât ne-am pregătit și grăbit să scoatem pungile pe care le-aveam în plasele de sub scaune. Dar, de-ndată ce-am depășit plafonul de nouri, ne-am revenit. Ploaia s-a mai potolit și ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de a scrie "la fel". Și, în jongleria aceasta, duplicitatea se așeza ca efigie: aparent protestatară, "mișcarea" nu avea de oferit nici un protest, tăvălugul optzecist înlocuia tăvălugul proletcultist. Numărate pe degete, talentele nimerite în mișcare au rămas pentru multă vreme amețite de drogul ideologic. După 1989, prelungirea acestei agonii culturale a fost posibilă datorită ciudățeniilor oferite tot de un post: postcomunismul, grație căruia postmodernismul se transforma într-un cripto-postmodernism. De altfel, bine îl citează Theodor Codreanu pe Adrian Dinu Rachieru: "gestionarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
În Gherla. Când o fost În capătul orașului Gherla, o oprit duba. Și am auzit gălăgie și am crezut că gardienii care era cu noi Îi bate pe careva, c-o făcut ceva. Da’ nu era decât câțiva care o amețit, că fumul de la țeava de eșapament venea tot În dubă, și era și căldură mare, că era În august. Și după ce o oprit duba, ne-o legat, doi cu doi, cu cătușele, și ne-o scos pe toți afară, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
aveam și noi În felul ăsta contact cu realitatea... că altfel mai mergeam doar În țarcul ăsta, câte o jumate de oră pe săptămână, la aer. Ne scotea În cerc, n-aveai voie să ridici ochii... mergeam unul după altul, amețeai, numai aer nu era, că se ridica praful ăla, da’ ne scoteau să zică ei că ne dau aer. Când se ridica praful ăla, era infernal. Da’ singura mea mângâiere e că, privind pe sub sprâncene, vedeam turlele unei biserici din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ăsta?”. Zâc: „Io sunt, domne!”. Vă spusei, io știam să prășesc, că-s copil de țăran. „De ce ai tăiat atâta porumb aici?” „Pă’, domne, așa ne-a spus maistru’!” Domne, și mi-a dat vreo patru pumni de m-a amețit. Am văzut stele verzi... cum să spune În vorbă românească. Și i-am zis: „De ce dai, domne-n mine că... te tai cu sapa aicea și te Îngrop În porumb!”. Atuncea a scos pistolu’ cu rachete și a tras cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
băiatului și atunci urmau să ia măsuri. Bine, n-o să fac. Îmi promiți? Îți promit. Asta de dragul conversației. Marcu știa că tata nu se ține de promisiuni. Poate și le-ar fi ținut, dacă n-ar fi fost așa de amețit încît să le uite de îndată ce închidea gura. Îi plăcea să rostească cuvinte frumoase, care se transformau pe dată în minciuni. Aici seamănă cel mai mult fiul cu tatăl. Totuși, Marcu spera ca uitarea tatălui să se extindă și asupra celor
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
să nu se ude și să răcească. O să aibă grijă de lucrurile lor. Marcu, Radu și Cornel au împins barca pînă la o zonă cu adîncimea potrivită. Plini de mîl pe picioare, au sărit în barcă. Cornel era vesel și amețit de la băutură și a fost cît pe ce să nimerească printre stufăriș în loc de barcă, dar băieții l-au tras lîngă ei. Radu a luat vîsla, iar Marcu și Cornel au apucat amîndoi de creangă. Radu se mîndrea că are mai
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
În construcție. O altă manifestare a aroganței noilor Îmbogățiți, se gândi Dante. Se apropie de schelă ca să lase să treacă o căruță. Cineva o zbughi pe lângă el, lovindu-l rău cu cotul peste față. Pentru o clipă, durerea loviturii Îl ameți de-a binelea. În timp ce Încerca să Își revină, uitându-se În jur ca să Înțeleagă ce se petrece, un pietroi căzu cu o bufnitură seacă peste peretele de scânduri din spatele său, urmat de un altul care Îi trecu razant pe lângă umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai spăria de opozițiunea noastră singuratecă. Nepăsarea noastră ne pierde. Să nu ne mirăm dacă organele noastre de publicitate au devenit în timpul din urmă moi și împăcăcioase; căci, cum zice mai sus campionul presei boeme, contrarii vor ști totdeuna să amețească capetele până și a conducătorilor noștri cu promisiuni lucie, dar etern minciunoase. Cine ar crede cumcă ungurii, chiar de-ar promite-o, vor găsi în ei atâta simț de dreptate încît să redeie, d. es., autonomia Transilvaniei, pre care au
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
metroului cumva? - Nicidecum. Dar poate ți-ai găsit pe altcineva! - Nu, n-am nevoie de nicio femeie. Mi-ai fost de ajuns tu. Se uită la mine nervoasă. Se trânti pe spate și începu să zâmbească, semn că deja se amețise. - Mă mai iubești? - Nu te-am iubit niciodată! Întinse paharul să-i mai torn wissky. - Știi, am vrut să mă sinucid, dar m-am temut ca nu cumva un Don Juan ca tine să aibă câștig de cauză. Nu voiam
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
curții dinspre munte se prăvăleau nori mari încălecați de fantomele haiducilor iar tu țipai prelung ca o pasăre de noapte 11 august 2011 Sărutul de la marginea lumii eram doar noi stăteam la marginea lumii nu priveam în jos ca să nu amețim tu mușcai dintr-un măr verde iar eu îți vorbeam despre grădinile semiramidei iată că și lumea asta are un capăt (te alintai) m-ai sărutat cu gust de măr apoi ne-am împreunat tăcerile și am lăsat cuvintele să
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
marginea orașului îmi aduc aminte parcă ar fi fost ieri alături de el am mâncat cel mai bun parizer pâinea era pufoasă ca un nor copt pe vatră d oar cabina mirosea a motorină volanul părea mare cât o lume necunoscută amețeam de la învârtirea lui continuă tata schimba vitezele și cânta cu foc despre iubire (lumea-i spunea luță) pe mama așa o cucerise cu serenadele am crescut mai întâi am învățat să cânt numai somnul rămâne o taină pentru mine iar
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
-l lepede. Ia să auzim ce mai zice la radio. Dar - și aici tonul îi devenea serios - nu pot să-l mai las să se nască acuma, după ce-am luat porcăria asta. Probabil că i-a cauzat. O fi amețit și el. Dacă nu cumva e deja periculos, pentru că nu vrea deloc să iasă, și sunt o criminală. Cred că dacă ar fi îndeajuns de drăcos ca să zguduie lumea din temelii, l-aș lăsa să se nască. Da’ de ce dracu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
că mă simțeam sigur că Mimi a trecut de ce era mai rău, mi-a apărut în gând propriul meu necaz; și în timp ce mă târam gol în patul fără așternut, am luat ultima înghițitură din sticlă doar de dragul de a mă ameți de tot și a dormi. Dar m-am trezit cu noaptea în cap, mult mai devreme decât ora mea obișnuită de trezire. Kelly Weintraub n-avea de gând să mă ierte, avea să mă crucifice. Și ce simțeam în legătură cu asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
de prospețime, de o frumusețe aproape îndeajuns de materială încât s-o poți atinge, cu colțuri întregi de grădină pline de căldura florilor crescute în boilerul de fier transformat în ghiveci. Acel roșu care în puterea zilei simți că te amețește și-ți atacă inima cu o putere ce se aseamănă cu boala, o boală care te face să scuipi sânge, să ai spasme, să putrezești la fel de mult și de profund ca plăcerea. Fața mă ustura de parcă fusesem lovit îndeajuns de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
unde se dădea un film cu Garbo, și când am pășit dincolo de cordoanele groase și roșii care despărțeau mulțimea care intra de cea care ieșea, până în holul ce arăta ca un apartament pe care îl concepuseră Cagliostro și Seraphina ca să amețească curtea regală, m-am simțit pentru moment în afara pericolului. Începeam oricum să simt că dacă mă prindea acum acolo, ar fi fost periculos și pentru el, la fel cum a pățit paznicul ucis de Moise. M-am dus la budă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
copaci, tufișuri, pietre, pe atât de explicite pe cât le putea face scânteierea și condimentul acelei arșițe. Pasărea uriașă, când Thea a scos-o afară, a părut să îmbrățișeze această căldură cu un soi de senzualitate care se trezea. Mă simțeam amețit de la somnul prea lung și de la dârele de fierbințeală iradiantă ce se ridicau în spirale din drum și pietre. De asemena, labele și pernuțele, limbile și fălcile cactușilor și ale vertebrelor lor, praful ca o rășină, pereții descuamați și fărâmicioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
și să mă împiedice să fiu eu. Desigur că voiam să fiu de ajutor, iar povestea cu salvarea și pericolul mă atrăgea. Dar nu mă simțeam deloc în stare să mă perind prin munții Mexicului prin bazaruri și natură roșie, amețit de moarte și zgomote. Îți zic asta, pentru că Bătrânul e un tip foarte moral. Frazer vorbea de parcă și el era foarte moral. Asta să i-o spună lui Mutu’! m-am gândit eu. Oricum n-o să vrea, i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
oameni. Dacă nu, de ce ați venit la Soare luând chipul OAMENILOR? Gigel: Tu, Selena, trebuia să răsari la locul tău. Ce o să-i spun lui ML? Și apoi așa vorbești tu despre tatăl tău? Selena: Cu vorbe l-ați amețit și pe tatăl meu, Pământul, de a ajuns la judecata Soarelui. Gigel: Eu nu aș vorbi cu tatăl meu așa. Eu îl respect și îl iubesc. Soarele (ușor intrigat): Cum te cheamă pui de om? Gigel (mândru): Gigel! Soarele: Gigel
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
desigur! am răspuns. — A fost un accident? m-a presat doamna Silsburn. Nu a fost ceva intenționat, nu-i așa? — Oh, Dumnezeule, doamnă Silsburn! — Poftim? mi s-a adresat ea cu răceală. — Scuzați-mă. Nu-mi acordați atenție. Sunt puțin amețit. Am dat pe gât o băutură tare, în urmă cu cinci minute, în bucătărieă Mi-am curmat vorba și m-am întors brusc. Auzisem un pas greu, familiar, pe podeaua neacoperită a holului. Venea spre noi - la noi - într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mai repede cu putință -că indiferent de ceea ce a pricinuit tulburarea care a dus la întreruperea paginii cu trei ore în urmă, nu am fost, nu sunt nici acum și nu s-a întâmplat să fiu vreodată câtuși de puțin amețit de propriile mele puteri de evocare (micile mele proprii puteri, scumpă doamnă baroană). În momentul în care am devenit, sau m-am prefăcut singur, într-o epavă de pe care se prelinge apa, nu aveam strict în minte spusele lui Seymour
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Doar războiul Troiei de la un măr de aur pornise cel puțin așa auzisem... Așa că luasem pietrele la rând și atingeam fiecare piatră de o bucată de fier găsită tot acolo, pe plajă. La o vreme, când m-am ridicat fiindcă amețisem de-atâtea pietre câte-mi trecuseră prin mâini, l-am văzut pe bătrân. Stătea, așa, lângă mine și se uita. Se uita , blând și bun, cu milă, la mine, iar soarele care răsărise îl făcea să pară o statuie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Ard împreună. Așa e datina. Eu plângeam și-l rugam pe Vishnu, zeul nostru protector : nu pentru mine, nici pentru el , ci pentru tine, dragul meu te-ar fi lăsat să mori de foame. Mergeam încet, plângând și rugându-mă. Amețisem de la vaietele bocitoarelor și sunetele ascuțite ale instrumentelor muzicale, ca un bocet fără sfârșit... M-au suit pe rug. Au aprins focul. Închisesem strâns ochii, să nu mai văd nimic. Nu mai vedeam nimic. Dar mă rugam mai departe. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
trăiește orașul. Strada e transformată într-o scenă imensă și spectatorii sunt constrânși să devină actori. În cele din urmă, însă, curiozitatea cedează în fața oboselii. Am în urmă douăsprezece ore de zbor cu avionul. La un moment dat, zgomotul mă amețește. Simt nevoia liniștii și, brusc, câinele negru al singurătății începe să-mi dea târcoale în plină fiestă. De vină e, poate, și faptul că am nimerit fără nici o inițiere într-o noapte atât de fierbinte. Strecurîndu-mă prin mulțime, mă întreb
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
în câteva ore, pe o șosea, distanța pe care alții, ca să vadă rubinele de la Palenque, au străbătut-o zile în șir, cu mijloace istovitoare, traversând păduri și mlaștini, epuizați de sete. M-am sculat cu o migrenă, iar acum sunt amețit din pricina serpentinelor. Mai e și excesiv de cald. Se pare că din nou n-avem aer condiționat. O ultimă serpentină și, într-o poiană însorită, asediat din toate părțile de junglă, apare cel mai misterios șantier arheologic din Mexic. Autobuzul rămâne
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]