5,016 matches
-
pe Nistru, la nici 15 ani împliniți: Călărași, Râmnicu Sărat, Beiuș, se încheie în Cetatea Episcopală a orașului de pe Crișul Repede, unde, sub protecția, încă influentă a episcopului de Oradea, familia este ... XXXII. CRONICA LITERARĂ LA VOLUMUL DE POEZIE ,,ÎN AMURG”, A POETEI EMILIA ȚUȚUIANU, AUTOR ȘTEFAN DUMITRESCU, de Emilia Țuțuianu, publicat în Ediția nr. 1508 din 16 februarie 2015. O carte de poezie ca un amurg înflorit pe dinăuntru Într-o lume cenușie, balcanică, pestriță, tristă, egoistă, invidioasă, semiconștientă, cum
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
a episcopului de Oradea, familia este ... XXXII. CRONICA LITERARĂ LA VOLUMUL DE POEZIE ,,ÎN AMURG”, A POETEI EMILIA ȚUȚUIANU, AUTOR ȘTEFAN DUMITRESCU, de Emilia Țuțuianu, publicat în Ediția nr. 1508 din 16 februarie 2015. O carte de poezie ca un amurg înflorit pe dinăuntru Într-o lume cenușie, balcanică, pestriță, tristă, egoistă, invidioasă, semiconștientă, cum este lumea literară românească, întâlnești oameni de o frumusețe extraordinară, încât ți se par monumente culturale sau crini înalți ca niște plopi proiectați pe zare... Orașul
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
de Domnul ființei omenești, și după ce am discutat la telefon cu Domnia sa, am avut și mai clară în minte imaginea unei personalități care te copleșește prin dimensiunea sa omenească, prin truda ... Citește mai mult O carte de poezie ca un amurg înflorit pe dinăuntruîntr-o lume cenușie, balcanică, pestriță, tristă, egoistă, invidioasă, semiconștientă, cum este lumea literară românească, întâlnești oameni de o frumusețe extraordinară, încât ți se par monumente culturale sau crini înalți ca niște plopi proiectați pe zare... Orașul Roman are
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
iubi să fie o prezență răvășitoare, desfoliatoare, în concertul zeilor buni.” ( Prof. Univ. Dr. Ion PREDESCU). Cel mai recent volum al poetului Sandu Cătinean, intitulat “Antizeism” este o încununare a frumuseților interioare și exterioare, o îngemănare a răsăritului spiritual cu amurgul temerilor, dar și o pledoarie pentru valorile ființei umane. Poetul își cântă cu ardoare trăirile așezate pe portativul luminii zdrobind întunericul și modelând din lutul vremii un drum presărat cu credință și seninătate. Sandu Cătinean este poetul sensibilității și al
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
Acasă > Literatura > Beletristica > LUNTREA Autor: Nastasica Popa Publicat în: Ediția nr. 1917 din 31 martie 2016 Toate Articolele Autorului Luntrea Cantul iubirii tace-n uitare. Gândurile obosite curg Pe-o luntre, pe ape amare, S-ajungă în tainicul amurg. Iubirea valsează sihastra Pe marea ce-i dăruie viața, În vise pe-o geana albastră Ea cheamă din zare speranța. Iar vântul mângâie norii Și Luntrea o duce spre vise, Cu aripi de gânduri cocorii Un drum spre speranță-i
LUNTREA de NASTASICA POPA în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383297_a_384626]
-
valsează sihastra Pe marea ce-i dăruie viața, În vise pe-o geana albastră Ea cheamă din zare speranța. Iar vântul mângâie norii Și Luntrea o duce spre vise, Cu aripi de gânduri cocorii Un drum spre speranță-i croise. Amurgul poartă își deschide Spre marea iubire albastră, Pășind pe tărâmuri silfide, Acolo e dragostea noastră. Iubirea-o urmez. Sunt pe luntre. O gură de aer primesc, Pe tărâmuri de vise...lacustre În cântec iubirea doinesc. Referință Bibliografica: Luntrea / Nastasica Popa
LUNTREA de NASTASICA POPA în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383297_a_384626]
-
frecvent orgoliul de a fi cunoscut mai bine Parisul decât Bucureștii. Nu le terminase niciodată, dar și asta făcea parte din obișnuințele vremii. În schimb, se Înfruptase cu voluptate din bogata și variata ofertă a boemei pariziene, care prelungea vicios amurgul nostalgic și Încărcat de farmec al celebrei belle epoque: tovărășii deocheate, beții crunte, scandaluri, femei, perversiuni sexuale, pocher și ruletă - pe scurt, Întreg arsenalul de practici și Îndeletniciri la care Îi dădea dreptul condiția de băiat de bani gata, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cu ea, îi poți auzi glasul și îi poți înțelege foșnetul neîntrerupt. Dimineața, lacrimi de rouă se scurg de pe brațele pădurii, lacrimi care o înviorează și o hrănesc deopotrivă. Seara, liniștită, pădurea își întinde obosită crengile și îmbrățișează cu căldură amurgul rece al nopții. Adoarme liniștită cu gândul la o lume mai bună... Uneori mi-e dor de basmul pădurii.
Dor. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_657]
-
și se strecură în celălalt fotoliu, așezându-se - e totuși cazul s-o spunem - turcește. Timpul trecea. Clipele zburau una după alta, focul duduia plăcut, buștenii se prăbușeau în sobă, cafeaua era naturală, pe geam se strecura lumina sfioasă a amurgului... Minunate clipe! — Povestește-mi despre tine - șopti Cosette, privindu-l cu ochii umezi. îndurerat, Broanteș îi explică prin semne situația obiectiva care-l împiedica să dea curs rugăminții ei. — înțeleg - răspunse cu blândețe Cosette. Ești mut din maștere sau...? - și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
din dosul camerei era acoperit de un singur tablou uriaș. În rama neagră, nu era nimic altceva decât un lac, nori și luna plină. Adâncimea norilor înghițea lumina veiozelor de aramă de pe perete, așa că în cameră era mai tot timpul amurg. Celălalt mal nu se vedea, sub malul apropiat mai era un jilț sculptat. Acolo stătea Eberhart toată ziua, de parcă ar fi fost pe nisipul de pe malul lacului. Pe ochii lui era întinsă o pieliță verzuie. Acuma ochii lui privesc prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
că incizia, în fond, era o bagatelă, o nimica toată. În același timp mă gândeam că trupurile sunt purtătoare de moarte și că s-ar putea să-mi termin viața pe masă, cu profesorul Amorel în fața poalei mele, vara, în amurg frumos. Am devenit euforică la gândul că voi muri tânără, fără să scrâșnesc sau să blestem viața. Dar la ce mă ajutau asemenea gânduri? În realitate eram mulțumită, probasem cele mai periculoase frontiere, în gând îmi luam adio de la tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
a lungul plajei până la Mangalia. La întoarcere beam cu Nunu și prietenii lui pe terasă până în zori. În timpul vagabondărilor la Mangalia l-am întâlnit pe Simon din Franța. Era singur pe țărmul pustiu și hrănea pescărușii în lumina roșie a amurgului. Mi-a plăcut din prima clipă - ținea o baguette sub braț și rupea din era bucăți mici (de fapt numai miezul, ca să nu se sufoce păsările), aruncându-le în aer încântat ca un copil. M-a izbit asemănare cu Nunu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
frumos așezate pe un scaun. Dinspre ele venea un miros de iod și sulf. În bucătărie erau două găleți pline cu pești argintii. M-am dus la plajă și am stat la soare toată ziua, gândindu-mă la Simon. În amurg m-am întors la vilă. Am zărit în apropierea ei mașina luxoasă a lui Simon și inima a început să-mi bată cu putere. M-am strecurat de-a lungul zidurilor. Ajunsă în cameră, m-am uitat pe fereastră, ascunsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și miros. S-au împărțit colivă și vin pe colina Crematoriului. Apoi ne-am dus acasă. Am revăzut totul după atâta timp - ultima mea scrisoare, foarte veche, era pe masă sub ochelarii lui tata. Pe perete - desenele mele frumos înrămate. Amurgul cădea peste ele cu o lumină semănând cu o piele îmbătrânită. Era o vară apăsătoare în București. M-am întors în cămăruța mea, plimbându-mă în lung și în lat. Mi se părea că pământul mi se clătina sub picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
atins mâinile și ne-a asigurat că signor Fumo și soția lui, Carla, erau bucuroși să ne întâlnească. Casa de piatră a lui signor Fumo se afla în afara Castellanei și Franco ne-a luat în mașina lui ca să ajungem acolo. Amurgul începea să cadă și soarele luase acea formă de polenta despre care scriu școlarii în caietele lor. De-a lungul drumului, tufișuri mari de rozmarin se legănau în bătaia brizei de sud care se abate mereu la sfârșitul zilei. Aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
așezați, ștergându-și firișoarele de tutun care i se lipiseră de buze. Bătrânul fuma mai departe liniștit, suflând fumul albăstrui în sus. Soarele se ascunsese de acum sub linia orizontului, întunericul încă nu se lăsase deplin. În lumina scăzută a amurgului Toma zări o pâclă subțire la gura minei. La început, crezu că este numai o părere, pentru că lucrurile ce se aflau în spatele ei se vedeau încă bine. Apoi, ceața deveni repede mai consistentă. Ciudat, pentru că nu se întindea mai aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Unul dintre trucurile copilăriei e că nu-i nevoie să Înțelegi un lucru ca să-l simți. CÎnd rațiunea devine capabilă să Înțeleagă cele Întîmplate, rănile din inimă sînt deja prea adînci. În seara aceea de Început de vară, umblînd prin amurgul amăgitor a Barcelonei, nu izbuteam să-mi șterg din gînd povestirea Clarei despre dispariția tatălui ei. În lumea mea, moartea era un fel de mînă anonimă și de neînțeles, un vînzător la domiciliu care lua cu sine mame, cerșetori sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
întâlnirea care-ți fusese stabilită în samarra. După ce puse totul în balanță și renunță să mai piardă timp cu verificarea greutăților până la ultimul miligram, până la ultima posibilitate, până la ultima ipoteză, comisarul luă un taxi spre providențial, s.a., era deja în amurg, când umbrele răcoresc trotuarul din față și sunetul apei căzând în bazine capătă vigoare și devine brusc perceptibil spre surpriza celor care trec. Nu se vedea nici o hârtie abandonată pe străzi. Cu toate acestea, se vedea că comisarul era cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
CRIMELE LUMINII Pentru Riccarda Si probitas, sensus, virtutum gratia, census, nobilitas orti possint resistere morti, non foret extinctus Federicus, qui iacet intus. Palermo, vara anului 1240 Strălucirea amurgului răzbătea prin frunziș, Înflăcărând suprafața aurită a lămâilor. În grădina Închisă printrun portic din coloane de marmură, un intens parfum de flori se răspândea În văzduh, purtat de briza ce venea dinspre mare. Întins pe niște perne de purpură, Împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Guido Bigarelli? Arhitectul lui Frederic al II-lea? Marele Bigarelli? - Oh, mare Într-adevăr... În plănuirea răului. Relicvariul acela... Știu eu cum l-a făcut... Bătrânul clătina din cap. Dante era perplex: poate că mintea acelui om se găsea la amurg, ori coborâse deja În beznă. Dar numele acela, Guido Bigarelli, Îi răsuna În minte ca un clopot de alamă. Arhitectul Împăratului, mâna dreaptă a lui Frederic În toate visele sale cele mai perverse. Se povestea că Îi decorase capela secretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ațintise din nou ochii verzi asupra ei. — Ești singura fată din oraș care-mi place mult, i-a declarat el. Ești simpatico. Myra nu era deloc sigură că merita atributul, dar suna șic, deși ușor nepotrivit. Afară se lăsase un amurg dens, iar când limuzina a virat brusc, fata a fost aruncată peste el. Mâinile li s-au atins. — Nu e bine să fumezi, Amory, a șoptit ea. Nu știi? El a negat din cap. — Nimănui nu-i pasă. Myra a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
dolofan pentru a avea o siluetă de o simetrie perfectă, cu părul de culoarea firului de aur și cu o personalitate strălucitoare, cuceritoare. Când intra Într-o Încăpere, Înveșmântat din cap până-n picioare În solemnele odăjdii purpurii, semăna cu un amurg pictat de Turner și stârnea atât atenția, cât și admirația. Scrisese două romane: unul Înainte de convertire, violent anticatolic, iar după cinci ani Încă unul, În care se străduia să transforme inteligentele sale zeflemele la adresa papistașilor În aluzii Încă și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
octombrie a celui de al doilea său an la St. Regis’ - ultimul - a rămas un punct culminant În memoria lui Amory. Meciul cu Groton s-a jucat de la ora trei a unei după-amiezi răcoroase și energizante până târziu, În frigurosul amurg autumnal, cu Amory pe post de fundaș, Îmboldindu-și echipa cu disperare, efectuînd placaje imposibile, țipând semnalele cu o voce diminuată până la un șuier aspru, furios, găsind totuși timp să se delecteze cu bandajul pătat de sânge din jurul capului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
oprindu-se În dreptul cadranului solar, s-a Întins cât era de lung În iarba udă. Răcoarea Îi scălda ochii și Încetinea zborul timpului - timpul care se scursese atât de insidios În după-amiezile leneșe de aprilie, care păruse intangibil În lungile amurguri de primăvară. Seară după seară, cântecele studenților din anul terminal plutiseră peste campus cu o frumusețe melancolică, iar prin carapacea conștiinței sale de boboc pătrunsese o devoțiune profundă și respectuoasă față de zidurile cenușii și vârfurile gotice și tot ce simbolizau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Amory, echivala cu o renunțare la morală. Dar nu și-a dat seama cât de răspândit era fenomenul decât atunci când a văzut orașele dintre New York și Chicago ca pe o vastă scenă de intrigi juvenile. O după-amiază la Plaza, cu amurgul de iarnă colorând cerul afară și zvon vag de tobe urcând de la etajele de jos... Se foiesc și umblă țanțoș prin hol, mai luând câte un cocteil, scrupulos Îmbrăcate, așteptând. Pe urmă ușile mari de sticlă se Învârt și pășesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]