271,809 matches
-
publice care sînt predispuse la "monstrita cronică" (după propriul diagnostic), atunci când selecția lor are la bază alte criterii decât cele ale performanței și moralei. Ciclul actual conturează o nouă dimensiune, aceea a unui plastician angajat în viața cetății. Așa a apărut această serie "manifest" împotriva prostiei, a mitocăniei, a ignoranței, a mediocrității și a unui star-sistem de suprafață. Mihai Țopescu își materializează galeria de portrete caricaturale pe coordonatele unor sculpturi în rond-bosse din sticlă colorată și lemn pictat. Aceste portrete de
Sticla în muzeu by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/14071_a_15396]
-
Tudorel Urian Cu o medie de o carte publicată pe an, Dan Stanca este, probabil, cel mai prolific scriitor român apărut după 1989. Prozele sale au ca numitor comun permanentul balans între realism și fantastic (oniric), precum și, la nivel ideatic, o vizibilă inspirație guénonistă. Drumul spre piatră, cel mai recent roman al autorului, nu face excepție de la regulă. Drumul spre piatră
Călare pe două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14083_a_15408]
-
post-comunistă, fiind tot mai accentuata degradare a condiției umane. Implicit, o asemenea carte este o pledoarie, în spirit conservator, pentru prezervarea valorilor tradiționale și un atac la adresa globalismului, a corectitudinii politice și a mercantilismului frenetic, specifice epocii actuale. În subsidiar, apare drama omului care nu se poate adapta noilor realități, cu identitatea strivită într-o societate care a abolit valorile și regulile tradiționale și se lasă guvernată de principii anarhice. Toată această viziune asupra istoriei este prezentată prin prisma evoluției/involuției
Călare pe două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14083_a_15408]
-
spre piatră sînt la fel de grave și actuale ca și cele din cărțile lui Patapievici sau Hurduzeu. Impactul lor public a fost însă mult mai mic. Situație cu atît mai paradoxală cu cît, înainte de a fi tipărit în volum, romanul a apărut sub formă de foileton în "Ziarul de duminică". Deci vizibilitatea sa a fost net superioară majorității producțiilor autohtone ale genului. Cum se explică atunci tăcerea din jurul acestei cărți? Cred că Dan Stanca și-a ales un vehicul greșit pentru a
Călare pe două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14083_a_15408]
-
și evrei, față de care are o reacție de atragere-respingere. Propria sa moștenire europeană, însă (Miller fiind german de a doua generație), e mistificată, ca mai peste tot în romanele sale. De altfel, e de notorietate faptul că Miller încerca să apară ca un boem extras din imediat, un artist orb la civilizație și ordine, când - mărturiile o confirmă - vâna sa teutonică răzbătea fără greș în mania ordinii. Sex? Reputația lui Miller a fost, într-adevăr, clădită pe scandalurile legate de pornografie
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
și ironia fină a nuanțelor. Pe drumul din "americană" în română, Miller nu își pierde savoarea (uneori, să recunoaștem, indigestă), iar discursul îi rămâne personalizat și puternic. De altfel, întreaga serie a traducerilor din opera lui Miller ale Antoanetei Ralian apărute la Editura EST (Samuel Tastet Editeur) nu face decât să confirme că traducătorul nu e întotdeauna un trădător. Iar Miller însuși poate rămâne "stânca fericită", autoproclamatul militant pentru libertate, fericit dincolo de micimile vieții: Într-o altă zi, într-o țară
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
nu face decât să confirme că traducătorul nu e întotdeauna un trădător. Iar Miller însuși poate rămâne "stânca fericită", autoproclamatul militant pentru libertate, fericit dincolo de micimile vieții: Într-o altă zi, într-o țară străină" (Eliot, va striga cititorul), "o să apară în fața mea un tânăr care, conștient de transformarea prin care am trecut, mă va porecli «Stânca fericită»... Și dacă voi fi întrebat: «Ți-a plăcut sejurul pe pământ?» - voi răspunde: «Viața mea a fost o lungă răstignire trandafirie»." Iar dacă
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
par a acorda mai mult interes simpatiei de tinerețe pentru Garda de Fier decît eseisticii lui inegalabile. Și Christa Wolf e considerată de Marcel Reich-Ranicki, "scriitoarea cea mai lipsită de umor a Germaniei!", iar în revista "Der Spiegel", chiar romanul Medeea, apărut în 1996 în Editura Luchterhand, primește din partea cunoscutului critic Volker Hage calificativul de kitsch. Ce se întîmplă? Se vede treaba că după Auschwitz nu numai că nu se mai poate scrie poezie, cum prorocise Adorno, dar nici nu se mai
Cine e această Medee? by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14074_a_15399]
-
în genere, a oricărui studiu de substanță care i s-ar dedica acestui autor în România: căci această a doua parte aduce mărturie despre interesul neîntrerupt de care s-a bucurat literatura lui Lampedusa la noi, încă de la primele fragmente apărute în 1961 în "Secolul 20" (prima ediție italiană ce a devenit imediat un "caz literar" datează din 1958) în traducerea lui Alexandru Balaci și până de curând, cu prilejul ultimelor reeditări ale celebrei traduceri a lui Tașcu Gheorghiu. Nu vreau
Lampedusa văzut de români by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14081_a_15406]
-
și-a putut păstra puritatea politică ce, în nucleul său, îl califica, maculat fiind de diverși aventurieri în goana după avantajul material. "De un sfert de veac, preciza Virgil Ierunca într-un interviu, conceptul de exil nu mai rezistă. Au apărut veleitarii, impostorii, afaceriștii exilului, în așa fel încît libertatea s-a transformat în confuzie". Nici nu se putea altminteri în cadrul unui fenomen de masă! În fine, al treilea val al exodului are loc după căderea Cortinei de Fier, în pofida faptului
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
o altă țară în care cineva să se ocupe de filosofie mai puțin decît în Statele Unite". Desigur, e o exagerare. Nu mai puțin, ea surprinde un specific pragmatic, utilitarist al lumii anglo-saxone, în care profunzimile spiritualității, subtilitățile speculative, "gratuitățile" creației apar incontestabil mai rar decît în Europa sau în Asia. Captiv al mediului proxim și al momentului de față, bunul american manifestă o accentuată indiferență față de restul lumii (natural, cu excepția unor zone "fierbinți", către care-l orientează interesele geopolitice). În pofta
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
Liviu Dănceanu Avea perfectă dreptate Anatol Vieru atunci când afirma că "marile grupuri de instrumente muzicale " percuția, suflătorii, instrumentele de coarde " au apărut tocmai în ordinea de mai sus", iar procesul integrării lor în orchestra simfonică "face exact drumul contrar". În negura istoriei muzicii instrumentele de percuție au fost primele venite, pentru ca perfecționarea și emanciparea lor să fie ulterioară celorlalte grupuri instrumentale. O
Game by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14092_a_15417]
-
pe vibrafon sau marimba, gonguri ori crotale, instrumente ce concurează, iată, acerb hegemonia pianului și a viorii? Luate fiecare în parte, instrumentele de percuție sunt poate mai stinghere și mai reticente decât suratele lor cu coarde și de suflat. Au apărut însă o grămadă de adevărate orchestre de gen, capabile să excedeze cele mai cutezătoare reprezentări ritmice și să aline chinurile compozitorilor atunci când se învrednicesc să picteze cu urechea. Nimic nu mai pare inextricabil în ordinea culorilor sonore, a spectrelor timbrale
Game by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14092_a_15417]
-
cum anume?" Luându-i sfatul în serios, întreb și eu acum: cum o fi putând Harold Bloom să sporească conștiința noastră (sau pe a lui sau pe a oricui) cu astfel de prostii? Versiunea engleză originală a acestui text a apărut, pe 20 ianuarie 2003, în Metapsychology - Online Book Review, revistă editată la New York de Dr. Christian Perring. Traducerea și adaptarea textului de față aparțin autorului (C.B.).
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
română curată și îngrijită. Întâia greșeală privește scrierea unui cuvânt destul de rar folosit astăzi și aproape numai în varianta scrisă a limbii literare, anume adverbul ritós. Acesta este sinonim cu termeni precum categoric, decis, ferm, hotărât, net, tranșant, deschis și apare mai cu seamă pe lângă verbe ale spunerii precum a spune, a vorbi, a declara. A afirma ritos înseamnă deci "a spune limpede, răspicat, fără șovăială". În privința sensului acestui termen rar, astăzi folosit numai ca adverb, deși în texte scrise în
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
în veacul al XVIII-lea, când a pătruns în românește, este atestat și ca adjectiv, vorbitorii care îl folosesc nu par să șovăie. În privința scrierii sale corecte însă, lucrurile stau cu totul altfel. Pe lângă ritos, singura formă recomandată de dicționare, apare câteodată și forma greșită rituos, adesea în textele unor autori cultivați, așa cum spuneam mai sus. Astfel, în "România literară" nr. 25 din 26 iunie 2002, putem citi, de pildă, următoarea frază: "Dar vine, iată, dl. St. B. și afirmă rituos
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
sînt considerate ca secvențe care conțin diftongi (ver-sion, révolu-tion, révi-sion-nisme, minéra-lier, mi-nia-ture, billard = bi-șj țard, bar-bier, în Petit Robert, 1991; am marcat separat doar silaba care ne interesează). Regula generală în pronunțarea franceză actuală este deci diftongul, față de care pot apărea excepții și mai ales posibilitatea de pronunțare scindată (în diereză), despre care autorii dicționarului afirmă că e folosită din plin - în poezie! Indicații similare dau și dicționarele italienești, la forme și mai apropiate de cele din română (versifica-zio-ne, revolu-zio-ne, revi-sio-nismo
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
s-ar conforma astfel unei tendințe a limbii române, și nu unei "ficțiuni ideale", academice. Nu cred însă că e vorba de o tendință reală: ceea ce este diftong la origine și diftong în uz rămîne hiat doar în dicționare. Pian apare în dicționarele noastre cu hiat (pi-an); în franceză cuvîntul conține un diftong (pia-no), ca și în italiană: pia-no(-for-te). Și în germană - posibil intermediar pentru cuvîntul românesc - dicționarele indică un diftong (cf. Der Grosse Duden 1986). Așadar, româna ar fi
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
În 1986 publică o amplă lucrare despre istoria Premiului Nobel pentru literatură: Det litterära Nobelpriset: principer och värderingar bakom besluten / Premiul Nobel pentru Literatură: principii și evaluări în luarea deciziilor. Poetul Espmark debutează în 1956. Cele douăsprezece volumele de poezii apărute de atunci ni-l prezintă pe Kjell Espmark ca fiind unul dintre poeții cei mai fascinanți pe care i-a cunoscut literatura sudeză în ultimele cinci decenii. Este o poezie gravă, profundă, plină de frumusețe, străbătută de un sentiment sincer
Kjell Espmark by Dan Shafran () [Corola-journal/Journalistic/14094_a_15419]
-
au păstrat imperiul intact. 8. Uneori, poate să se creeze o legătură bruscă între timpuri străine unul de altul. Socul care se produce face ca lumea să crească. Cu cât întâlnirea se lasă mai greu tălmăcită, cu atât ea ne apare mai indispensabilă. Nu cred în scânteierea unei explicații. Cauza erorii trebuie căutată în acele resturi din Dumnezeu care s-au dispersat în Creație, dar care încă mai lucrează la ea - un cancer distrat ce dă iluzia unui țel. Un fulger
Kjell Espmark by Dan Shafran () [Corola-journal/Journalistic/14094_a_15419]
-
ce fac eu aici? De ce sînt aici? Ce este lumea din jurul meu? Sînt întrebări elementare, pe care istoria le face uitate, dar pe care nu poți să nu ți le pui: nu trebuie să-ți pierzi conștiința de sine". Spațiul apare și el ficționalizat în proiecția "englezească" a lui Ionesco. Situația se complică sub acest aspect prin criza identității celui ce se simte pururi un exilat din sinele său. O asemenea "perspectivă bivalentă, estetică, pe de o parte, culturală și etică
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
Irina Marin Caragiale, cartea lui Vasile Fanache, este ediția a treia adăugită, a volumului apărut în 1985. Recurgând la o abordare paradigmatică, autorul urmărește în opera caragialiană o serie de teme centrale împreună cu avatarurile lor de la o scriere la alta. Prima parte este dedicată caragialienei "lume-lume", cu tot carnavalescul său, cu instabilitatea identitară cronică și
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
parte este dedicată caragialienei "lume-lume", cu tot carnavalescul său, cu instabilitatea identitară cronică și transcendența ei decăzută la nivelul de Centru. Invarianta pierdut-găsit este urmărită în Două loturi și în Scrisoarea pierdută. Pe de altă parte, incoerențele personajelor lui Caragiale apar sub semnul Lumii ieșite din țâțâni - titlul celui de-al doilea capitol al cărții. Ceea ce aduce în plus acest volum pe lângă interpretările tradiționale este o raportare a textului caragialian la teorii pragmatice și poststructuraliste. Autorul optează, bunăoară, pentru termenul de
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
în evantai", cu tendințe comparatiste. Și acest lucru se vede cel mai bine într-un subcapitol precum Veselă sau tristă duminică. Pentru cei ce nu știau de când datează duminicile noastre libere în mod oficial, iată explicația autorului: "O realitate nouă apare în urma repetatelor mișcări de emancipare socio-politică întreprinse în secolul al XIX-lea: cea a repaosului duminical. În martie 1897, se votează de către guvernul român legea repaosului duminical în zilele de duminică și sărbători. Alte țări votaseră aceeași lege mai devreme
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
Constantin Țoiu Palpitant ca un roman de aventuri este tomul greu Universul cărților de Albert Flocon, studiu istoric de la origini până la sfârșitul secolului al XVIII-lea tradus la noi de Radu Berceanu, volum apărut în Ed. Științifică, 1976. Tot atât de actuală, pe cât captivantă, istoria scrisului universal... Computerul, vrând nevrând, face aici, deocamdată, un pas îndărăt. Însăși povestea lui, a sistemului prezent de informare și comunicare, nu ar fi fost cu putință fără de magiile însemnărilor, pe
Milton, 1644 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14109_a_15434]