11,066 matches
-
cu fermoarul, care acum părea blocat. Încrucișându-și brațele, zâmbi glorios: „K. u. K. “, deci? Ce-i ăsta, vreun cod secret, cumva? Numele unui vizitator necunoscut? Sau ultimele cuvinte pe care le-a rostit Înainte să moară? Domnule Knisch, se aplecă Înainte cu un elan dramatic, vreți să mărturisiți? — Să mărturisesc? Vreți să insinuați, că sunt suspect? Așa ceva este absurd! am exclamat. Dora a fost prietena mea. În plus, am un alibi. Am fost la Apollo. Întrebați-l pe șeful meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Anton? Nu l-am văzut azi pe-aci. Dar puteți să Încercați. Bărbatul tuși din nou În subsuoară. Când se șterse la gură, Își clătină obosit capul. — Camera 6. De obicei stă treaz până târziu. Acum probabil că doarme. Apoi, aplecându-se asupra boabelor, pierdu orice interes față de mine. Am intrat pe un coridor cu podeaua scârțâindă și cu niște nori de praf, care se retrăgeau cu o grabă volatilă. Dintr-o cameră se auzea un sforăit adânc, meticulos; din celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ideile mele despre politicile de alegere a unui titlu. În schimb mi-a arătat fotografia care ilustra articolul, o poză ovală pe orizontal, care conținea o mulțime de figuri Înțepenite, care interacționau vag. — Îi recunoști pe oamenii aceștia? M-am aplecat Înainte. Poza nu era doar eliptică, dar avea și marginile estompate, ca portretele vechi, astfel că, dacă stau să mă gândesc, semăna cu un ochi urduros. Numai după ce-am cercetat irisul, mi-am dat seama la ce se referea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de prost? Și-acum ce să fac - cu toată bunăvoința mea febrilă, cu toate prostioarele mele de om educat? M-am prăbușit pe podea epuizat. Mi-era frig la picioare, membrele Îmi Înțepeniseră și mă dureau. Exact când m-am aplecat să-mi desfac șireturile de la bocanci, luminile s-au stins. De data aceasta Însă nu m-am lăsat provocat. Mi-am dat jos haina, mi-am desfăcut șireturile ude și mi-am așezat bocancii lângă mine. Cu picioarele Întinse, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
piele umedă și păroasă În care se odihnea - Înainte să cadă Într-o parte stângaci. După un răstimp descurajant Însă, În timp ce gândurile Îmi zburdau și mișcarea din coate am mai Încetinit-o, s-a ridicat din nou, recăpătându-și curajul, aplecându-se de data aceasta peste vintre, palpitând cu bătăi regulate, ajungând apoi Într-o stare de liniște fremătândă, plutind diagonal deasupra burții, cât pe-aci să-mi atingă buricul. Acum că mișcarea de răsturnare se opri, În loc să se umfle, sexul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
toaletă nici o secundă. Următorul vizitator nu se va mulțumi cu chiuveta și cu un cântecel stupid. Mi-am Închis geanta rapid, am descuiat ușa și, spre ușurarea mea, am descoperit că Îmi aruncasem pantofii sub chiuvetă. Salvat de propria neatenție. Aplecându-mă să Îmi recuperez Încălțămintea, am mai observat ceva: se pare că În pantaloni era mai ușor să Îndoi genunchii, decât În fustă. Strecurându-mi picioarele În pantofi, devenisem iarăși mai Înalt cu patru centimetri decisivi, deși de data aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
perceput vocea, că am fost cuprins de o euforie de neexplicat. În sfârșit Înțelegeam contextele care până acum mi se păreau de nedezlegat, și m-am bucurat că acum mi le puteam explica. Concentrându-mă asupra acestei Îndeletniciri, m-am aplecat asupra fiecărui detaliu, chiar dacă părea o bătaie de cap insignifiantă, o Încurcătură de intuiții care, aparent, nu duceau nicăieri. Nimic nu mai era neimportant, totul putea căpăta sens. Sensul vieții era să aranjez o multitudine de detalii Într-un model
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
așa-numitele „filme albe“. Când l-am presat, a recunoscut că majoritatea filmelor proveneau de la fundație. În schimbul unor nume ne-am oferit să-i scadem din capetele de acuzație, și atunci l-a menționat și pe Felix Karp. Wickert se aplecă În față. — Momentan cercetăm varianta conform căreia Karp a fost cel care i-a făcut legătura compatriotului dumneavoastră cu Wilms, care i-a pus la dispoziție camera de hotel. — De ce, e Încă neclar. Dar numele lui e Înregistrat printre numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
lui: infuzia făcută din frunzele alea verzi, cu nervuri pronunțate, lichidul rău mirositor amestecat cu lingura, turnarea atentă a acestuia prin strecurătoare și apoi în trupul lui ferecat, cu expresia aceea de extenuare și suferință întipărită pe față. După care, aplecat în tăcere deasupra paharului gol, parcă încordându-și auzul, doar-doar o să-i ajungă la urechi un tunet din depărtări, așteaptă să se întâmple o minune... Când eram mic, stăteam câteodată cu el în bucătărie și așteptam împreună. Miracolul nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de apă fierbinte peste farfuria din care a mâncat de prânz menajera, singură, ca o leproasă, „dar n-aș fi în stare de așa ceva“. S-a întâmplat o dată ca Dorothy să se-ntoarcă-n bucătărie în timp ce maică-mea încă stătea aplecată deasupra robinetului de apă caldă, turnând torente pe cuțitul și furculița care trecuseră printre buzele groase și rozalii ale șvarței. „Ah, știi, Dorothy, ce greu se curăță maioneza de pe argintărie în ziua de azi“, zice maică-mea cea bună de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ridicând și coborând genunchii agale, într-o strălucită imitație a Ducelui. Ah, câtă nonșalanță imperturbabilă are jocul ăsta! Nu există mișcare pe care să nu și-o amintească până-n ziua de azi mușchii și articulațiile mele. Cum trebuie să mă aplec și să-mi ridic mănușa de jos, și cum s-o arunc, cum să cântăresc greutatea bâtei, cum s-o apuc, cum s-o cumpănesc și cum s-o balansez în cercul de bătaie, cum s-o ridic deasupra capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
când dau să închid pe din afară portiera taxiului. — Ți-am spus că nu știu. Cum adică, nu știi? Dar trebuie să știi! Cum vrei să ajungi acolo dacă „nu știi“... Îmi pare rău, îmi pare rău. Trupul i se apleacă acum peste maică-mea - exact în clipa când trântesc eu portiera - oi, sper că nu i-am prins degetele! Iisuse, ce ți-e și cu taică-meu ăsta! Pe care-l am de când lumea! Pe care diminețile îl găseam dormind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
-mi gingașe până când acestea redevin curate ca ale unui bebeluș. Replica ei favorită din întreaga proză engleză este o capodoperă: — Fute-mă-n pizdă, Futangiule, până leșin. Când mă bășesc în cadă, ea îngenunchează goală pe dușumeaua de gresie, se apleacă și sărută bulele de pârț. Îmi stă înfiptă-n pulă în timp ce mă cac, vârându-mi în gură un sfârc cât o pricomigdală, gângurindu-mi între timp la ureche cele mai cumplite măscări pe care le-a învățat la viața ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
puștiulică, îți stă scris E-V-R-E-U pe mijlocul mutrei - ia uite ce ditamai trompa ai, pentru Dumnezeu! Ăsta nu-i nas, e contrabas! Hai, roiu’, ovreiașule! Cară-te de pe patinoar și lasă fetele în pace!“ Și ăsta-i adevărul gol-goluț. Îmi aplec capul spre tăblia mesei din bucătărie și îmi schițez cu un creion profilul pe o coală tipizată adusă de tata de la birou. Și e înfiorător! Cum de mi s-a întâmplat una ca asta, mamă, mie, care în cărucior eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
din Arnold în Ba-ba-lu! Mandel, care sugea câte șase cutii de bere deodată! Miracol! Cu neputință! Cum e omenește posibil să nu-și fi încasat pedeapsa meritată? Ani în șir a trândăvit, neștiutor, la intersecția Chancellor Street și Leslie Street, aplecat ca un mexican deasupra tobelor sale bongo, cu coada lui de rățoi ațintită spre ceruri - și nimeni și nimic nu-l doborâse nicicum! Și iată-l acum, are treizeci și trei de ani, ca și mine, e comis-voiajor la firma lui socru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fiu: tare coerentă. Ah, Păsuleț, te-ador. În clipa asta, în orice caz. Hei, urmă ea în șoaptă, vrei să miroși ceva - ceva năucitor? Se uită în jur, să fie sigură că nu-i nici o chelneriță prin preajmă, apoi se aplecă în față, băgându-și mâinile sub fața de masă, ca și cum ar fi vrut să-și îndrepte un ciorap. Peste o clipă își întinse degetele spre mine. Le-am dus la buze. — Păcatul meu, scumpete, zise Maimuța, direct din butoiul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Titlul cursului? A, nu știu - „Introducere în studiul minorităților umilite“ de Profesorul Portnoy. „Istoria și funcția urii în America.“ Scopul cursului? Mântuirea acestei șikse stupide; eliberarea ei de ignoranța rasei sale; transformarea acestei fiice a opresorului inuman într-o studentă aplecată spre studiul suferinței și al oprimării; instruirea ei într-ale compasiunii, într-ale sângerării pentru suferințele acestei lumi. Acum înțelegi? Un cuplu perfect: ea pune la loc „eu“-ul în „evreu“, iar eu oiul în goi. Unde am rămas? La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
primele douăzeci și patru de ore petrecute în Iowa nu răspund decât cu „mulțumesc“ oricui îmi spune vreo vorbă. Ba chiar și obiectelor neînsuflețite. Mă lovesc din greșeală de un scaun și, prompt, îi și spun „mulțumesc“. Scap din mână șervetul, mă aplec roșind să-l ridic de pe jos: — Mulțumesc, mă aud spunându-i șervetului - sau te pomenești că, de fapt, mă adresez dușumelei? Ce mândră ar mai fi mama de micul ei gentleman! E politicos până și cu mobila! Există, apoi, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
o clipă În minte. — Să vă aduceți aminte de mine! strigă el În urma ei. O să ne vedem din nou Într-o lună sau două. Dar știa că el nu-și va mai aminti de ea. Prea multe fețe se vor apleca pe durata următoarelor săptămâni prin geamul ghișeului, dorind o cabină, dorind să schimbe bani, dorind o cușetă, ca el să-și mai amintească una anume. Și fata nu avea nimic special. Când urcă la bord, deja se spălau punțile pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de unde ați știut că-s englez? — M-am obișnuit, spuse domnul Opie cu un zâmbet, să nu subestimez oamenii de la prima vedere. — Desigur, spuse insul, dumneavoastră, ca om al bisericii... Vânzătorii de ziare strigau sub ferestre și domnul Opie se aplecă În afară. „Le Temps de Londres. Qu’est-ce que c’est que ça? Rien du tout? Le Matin et un Daily Mail. C’est bon. Merci“. Franceza lui i se păru celuilalt plină de fraze școlărești, folosite cu entuziasm și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
unul din lorzii acestei lumi, purtând cu el destinul. Aceasta-i de-a mea și e bună, se gândi el. Ușile se trântiră de-a lungul coridorului și se auzi un semnal. Cu balonzaidul ridicat peste urechi, Richard John se aplecă din geamul de la coridor și văzu că gheretele Începură să alunece În urmă, spre fluxul lent al mării. E sfârșitul, se gândi el, și Începutul. Fețele se scurgeau, pierzându-se. Un bărbat cu un târnăcop pe umăr legănă un felinar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ei. Isaacs voia una blondă și grăsuță, iar Myatt una subțire și brunetă, dar nu era ușor de ales și de cules, pentru că de-a lungul Întregului trotuar estic erau aliniate mașinile celor ce le făceau concurență, iar fetele se aplecau peste ușile deschise râzând și fumând. Pe partea opusă a străzii, un bărbat singur Într-o mașină cu două locuri pândea răbdător. Myatt era iritat de gusturile incapabile de compromis ale lui Isaacs. Era frig În Bentley, simțea curentul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
desigur, dragă, nu mă deranjează că ești beată, spuse Janet Pardoe. Ceasul de deasupra gării din Köln bătu ora unu și un chelner Începu să stingă luminile de pe terasa Excelsior. — Uite, dragă, lasă-mă să-ți Îndrept cravata. Ea se aplecă peste masă și-i aranjă cravata lui Mabel Warren. — Am trăit Împreună vreme de trei ani, Începu să spună domnișoara Warren, cu o voce joasă și melancolică, și nu ți-am vorbit niciodată cu asprime. Janet Pardoe Își dădu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
i le trimiteau În scrisorile lor codificate săptămânale. Mai erau și alte lucruri despre care i-ar fi plăcut s-o Întrebe. Ea spusese că mahalalele sunt neschimbate și el putu simți sub picioare treptele povârnite din pasajele Înguste; se aplecă pe sub cârpele colorate aninate de-a curmezișul, Își duse batista la gură să oprească mirosul de câine, copii, carne stricată și excremente umane. Voia să știe dacă Își mai amintește cineva acolo de doctorul Czinner. Cunoscuse fiecare locuitor Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și se gândi cu rușine și dezamăgire la visele de odinioară, cu mari curtezane ce acceptau cadouri de la prinți. Și m-am rățoit la el ca o chelneriță prea obosită. Îl auzi mișcându-se În spatele ei și știu că se apleca după bilet. Vru să se Întoarcă spre el și să-și exprime recunoștința cam așa: „Ar fi un vis să stau tot drumul pe canapelele acestea moi, să dorm pe pat, să uit că tocmai plec să Încep o nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]