2,077 matches
-
a avut tactul de a o atrage de partea sa, ca mijloc de legitimare și dominare a maselor. Și consideră că secta iudeocreștină „a murdărit conștiința popoarelor din jur inoculându-le spaima metafizică, ucigându-le zeii, otrăvindule mințile cu angoase apocaliptice, cu ura împotriva corpului și cu reprimarea sexualității. Genii ale nimicului au propagat nebuloasa unei vieți viitoare, dementa frenezie a apropierii sfârșitului lumii, speculându-se pervers iluziile oamenilor, recomandându-li-se renunțarea la sine, dușmănirea trupului și erotismul suferinței. Spiritul
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93032]
-
proză. Mai colaborează la „România literară”, „Luceafărul”, „Ziua literară”, „Cuvântul”, „Paradigma”, „Amfiteatru”, „Familia”, „Tomis”, „Contrafort”, „Seine et Danube” (Paris) ș.a. A fost distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru placheta Cântecele desăvârșirii interioare (1994) și pentru lucrarea Textualism, postmodernism, apocaliptic (I-II, 2000-2001). Ca poet, S. a fost privit ca un optzecist netipic sau „disident”, în răspăr cu majoritatea colegilor de generație, echinoxist, menestrel, autor livresc, manierist etc. De fapt, specificitatea rezidă în apartenența liricii sale la estetica proprie curentului
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
prestației critice. S. valorifică avizat nu numai patrimoniul strict al teoriei și istoriei literare, ci și pe cel al filosofiei, culturologiei și al altor discipline umaniste, fiind, de pildă, un bun cunoscător al chestiunilor teologice și religioase. În Textualism, postmodernism, apocaliptic criticul își chintesențiază activitatea de cronicar, regrupând texte care se articulează într-o amplă panoramă a producției literare din ultimul deceniu al secolului al XX-lea. Sunt antologate aici cronici, studii și eseuri critice despre Ion D. Sîrbu, Angela Marinescu
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
Izbășescu, Dora Pavel, Bogdan Ghiu, Horia Gârbea, Cristian Popescu, Ion Mureșan, Daniel Bănulescu, George Cușnarencu, Dumitru Țepeneag, Nora Iuga, Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Gheorghe Crăciun și mulți alții. Relevante, eseurile introductive și concluzive ale celor două volume expun viziunea despre „apocaliptic” ca matrice a segmentului de literatură valorizat, pe care criticul o apreciază că ar corespunde modelului existențial prevalent în lumea de azi. „Apocalipticul” ar include atât textualismul, cât și postmodernismul, acestea „nefiind decât niște forme particulare ale ultimei faze a
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
Gheorghe Crăciun și mulți alții. Relevante, eseurile introductive și concluzive ale celor două volume expun viziunea despre „apocaliptic” ca matrice a segmentului de literatură valorizat, pe care criticul o apreciază că ar corespunde modelului existențial prevalent în lumea de azi. „Apocalipticul” ar include atât textualismul, cât și postmodernismul, acestea „nefiind decât niște forme particulare ale ultimei faze a culturii «burgheze», care este cultura dorinței de moarte”. De fapt, pledoaria teoretică transgresează domeniul strict al criticii literare, devenind o profesiune de credință
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
acestea „nefiind decât niște forme particulare ale ultimei faze a culturii «burgheze», care este cultura dorinței de moarte”. De fapt, pledoaria teoretică transgresează domeniul strict al criticii literare, devenind o profesiune de credință existențială: „Doar asumându-ne condiția de ființe apocaliptice putem nutri nădejdea că nu ne vom rata în plan ontologic”. Debutul lui S. în dramaturgie a avut loc în 1992, cu o piesă elaborată în 1986-1988 și intitulată Strălucirea și suferințele filosofilor. Autorul a recurs, într-un mod oarecum
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
mituri și mitologii, de mentalități și cutume, de bestiare și tipologii ori galerii de personaje etc., scrierea prilejuiește un festin de intertextualitate. Monte Negro e un falanster concentraționar, iar cartea se rânduiește în seria distopiilor. Alăturându-se relativ numeroaselor romane apocaliptice, postapocaliptice, catastrofice, postmodern-eshatologice, soteriologice, carnavalesc-grave, cu sugestii de model mundan alternativ etc. ale deceniului românesc 1993-2003, scrierea se distinge prin marea deschidere către trecut, prin poeticitate, în fine, prin textualismul definitoriu. Textele de la Monte Negro poartă o mare încărcătură culturală
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
a personalității lui S. SCRIERI: Ucenicia bătrânului alchimist, Cluj-Napoca, 1983; Strălucirea și suferințele filosofilor, București, 1992; Cântecele desăvârșirii interioare, București, 1994; Turnul lui Casanova, pref. Marin Mincu, Constanța, 1996; Provincia pedagogică, București, 1996; Textele de la Montsalvat, Botoșani, 1998; Textualism, postmodernism, apocaliptic, I-II, Constanța, 2000-2001; Experiment și angajare ontologică, București, 2002; Cartea lui Benedict, pref. Nora Iuga, postfață Nicolae Tzone, București, 2002; Textele de la Monte Negro, Constanța, 2003. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, „Ucenicia bătrânului alchimist”, RL, 1984, 22; Ioan Milea, „Ucenicia
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
33; Radu Voinescu, Cartea jubilațiilor, LCF, 2000, 4; Ion Roșioru, „Textele de la Monsalvat”, CL, 2000, 7; Cistelecan, Top ten, 47-48; Grigurcu, Poezie, II, 384-388; Micu, Ist. lit., 695; Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, Constanța, 2000, 428-429; Florin Mihăilescu, Poetica spațiului apocaliptic, VR, 2001, 5-6; Al. Pintescu, Postmodernism și postmodernisme, ST, 2001, 9; Bogdan Alexandru Stănescu, Camera cu molii, LCF, 2002, 37; Constantin M. Popa, Provocări și imprudențe, „Mozaic” (Craiova), 2003, 11-12. N. Br.
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
un instrument de lucru pus la îndemâna unui public cât mai larg. O altă operă de sinteză este Antichrist. Two Thousand Years of the Human Fascination with Evil, publicată în 1994, de Bernard McGinn, cunoscut mai ales datorită studiilor sale consacrate apocalipticii medievale și misticii creștine. Cu 15 ani în urmă, McGinn redactase articolul „Antichrist” din Encyclopaedia of Religions, editată de Mircea Eliade. Articolul propune o frescă pe tema adversarului eshatologic care să cuprindă întreaga tradiție creștină, cu două paranteze interesante despre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
noilor religii, a vechii confruntări prezente în mitologia mesopotamiană, în speță, cea dintre Marduk, zeul luminii, și Tiamat, balaurul, simbol al haosului. La jumătatea distanței dintre Tiamatul mesopotamian și Anticristul creștin se află iudaicul Beliar, personaj bine reprezentat în literatura apocaliptică intertestamentară. Meritul principal al lui Bousset este a cela de a fi identificat în mitul balaurului, una dintre principalele tradiții precreștine care au contribuit la formarea mitului creștin al Anticristului. De asemenea, cercetătorul german remarcă existența a două versiuni distincte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Meritul principal al lui Bousset este a cela de a fi identificat în mitul balaurului, una dintre principalele tradiții precreștine care au contribuit la formarea mitului creștin al Anticristului. De asemenea, cercetătorul german remarcă existența a două versiuni distincte: una apocaliptică (metafizică) și alta politică (tiranul de la sfârșitul istoriei). După cum am văzut mai devreme, abia în 1991 Gregory Jenks propune o critică semnificativă a lucrării cercetătorului german. Din perspectiva noilor cercetări, teza lui Bousset, în ciuda meritelor sale, este, în principiul său
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
făcuse obiectul criticilor parțiale, de ordin metodologic, și înaintea lui Jenks. În privința selecției și a folosirii izvoarelor, el invocă mărturiile despre Anticrist din perioada delimitată de scrierile intertestamentare și Evul Mediu, acceptând, fără rezervă, ipoteza lui Gunkel conform căreia tradițiile apocaliptice, în pofida largii răspândiri în timp și spațiu, sunt extrem de solide. Este totuși exagerat ca datele unui text din secolul al VI‑lea d.Cr., de exemplu, să fie invocate ca dovezi ale existenței unei tradiții anticristologice precreștine! Pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
17); 3) întruparea lui Beliar, ca Anticrist, sub înfățișarea lui Nero rediuiuus (Apoc. 13 și 17; Oracolele sibiline V, vs. 28‑34; vs. 214‑227; VII, 88, 157). Deși cuceritoare, teoria lui Charles suferă de schematism excesiv. Charles organizează materialul apocaliptic în concordanță cu propriul sistem de interpretare. Totuși, acest sistem, destul de reducționist de altfel, se dovedește mult mai dinamic și mai subtil decât cel al lui Bousset. În plus, Charles valorifică la adevărata lor capacitate mărturiile intertestamentare. Pentru a‑și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
explicită și radical polemică referitoare la lucrarea cercetătorului german. Aceasta însă nu înseamnă că toate numele citate de Jenks pot fi trimise într‑o imaginară boxă a „acuzaților”. În 1901, M. Friedländer publică Der Antichrist, în care folosește abundent literatura apocaliptică intertestamentară, compensând în acest sens una dintre lacunele - scuzabile, după cum am văzut - ale cărții lui Bousset. Cu toate acestea, „problema Anticristului” este secundară pentru Friedländer. Intenția sa principală este de a pune în evidență originile gnostico‑apocaliptice ale sectei eretice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
folosește abundent literatura apocaliptică intertestamentară, compensând în acest sens una dintre lacunele - scuzabile, după cum am văzut - ale cărții lui Bousset. Cu toate acestea, „problema Anticristului” este secundară pentru Friedländer. Intenția sa principală este de a pune în evidență originile gnostico‑apocaliptice ale sectei eretice a minimilor. În rest, contribuția sa nu a avut decât un vag ecou în rândul „anticristologilor”. În 1932, B. Rigaux publică o amplă lucrare L’Antéchrist et l’opposition au royaume messianique dans l’Ancien et le
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Jubil. 26,13‑13); mitul Leviatanului (Ps. 74,14; 104, 24‑26; Jubil. 40,25‑31; 41,10‑12; Is. 27,1); al lui Behemoth (Iov 40); tradiția dragonului (Iez. 29,3‑4; 32,3‑6); scenariile eshatologice din literatura apocaliptică (4Ezr. 5,6; 11; Urcarea la cer a lui Moise 8, 1‑2; pasaje din Oracolele sibiline). Ernst consacră numai câteva pagini literaturii iudaice a Noului Testament și neglijează complet manuscrisele de la Qumran. Totuși, aceste mici lacune nu afectează cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mare (vv. 34‑35) este un simbol mesianic. Ea închipuie Împărăția lui Dumnezeu (Sion = Israel) „care va dăinui în veci” (v. 44). Capitolul 7 Partea a doua a Cărții lui Daniel debutează cu capitolul 7, care cuprinde mai multe vedenii apocaliptice. Alcătuirea acestei părți a fost prilejuită de răscoala Macabeilor împotriva regelui Antiochos al IV‑lea Epiphanes (175‑164 î.Cr.), unul dintre cele mai nedemne personaje pomenite în istoria Israelului. Potrivit 1Mac. 1,21‑24, din ordinul său este confiscat tezaurul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
II, 261‑263) că un profet egiptean, alături de numeroșii săi acoliți, inițiase chiar de pe acest munte o tentativă de cucerire a Ierusalimului, între anii 50 și 60 î.Cr. Acțiunea a eșuat în mod dureros pentru inițiatorii săi. Multe din scenele apocaliptice ale scrierilor ulterioare vor fi plasate în acest cadru. În Evanghelia după Marcu, capitolul 13, dezvăluirea semnelor parusiei este provocată de întrebările discipolilor. Pe când Isus se pregătea să părăsească templul, unul dintre ucenici i‑a spus: „Privește, Învățătorule, ce pietre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
20 (este curios faptul că Fausto Sbaffoni reproduce și comentează succint doar capitolul 13). Din punct de vedere formal, Apocalipsa lui Ioan se prezintă ca o epistolă adresată câtorva Biserici din Asia Mică. Cu toate acestea, ea conține un mesaj apocaliptic, mai exact o serie de vedenii pe care Apostolul le‑a avut în insula Patmos (1,9), într‑o zi de duminică (1,10). Un glas puternic, ca de trâmbiță i‑a poruncit să scrie cele ce i se vor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
deduce faptul că descoperirea se face în două etape. Într‑adevăr, conținutul scrierii dinlăuntru nu poate fi descoperit decât după deschiderea ultimului sigiliu, cel de‑al șaptelea. Primele vedenii vor fi deci cele scrise pe fața exterioară a pergamentului. Secțiunea apocaliptică se împarte în două subsecțiuni: 6,1-8,1 (vedeniile înscrise pe dos) și 8,2-22,5 (vedeniile înscrise înlăuntru). Dar această ultimă subsecțiune poate fi împărțită, la rândul său, în alte două. Bornkamm a observat că în capitolele 15,1-20
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
împărțită, la rândul său, în alte două. Bornkamm a observat că în capitolele 15,1-20,5 se reiau de fapt, într‑o formă oarecum definitivă, vedeniile incomplete din capitolele anterioare (8,2-14,20). Prin urmare, potrivit teoriei cercetătorului german, secțiunea apocaliptică s‑ar compune din exact trei variațiuni pe aceeași temă. Este curios însă faptul că schema lui Bornkamm nu include tocmai capitolele care prezintă interes pentru prezentul studiu, 12-14 și 17-19, exegetul considerându‑le elemente alogene sau adăugări ulterioare. O
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mare, căci știe că timpul lui e scurt”. Așadar, diavolul se dezlănțuie cu furia celui care se vede încolțit și știe că nu mai are nici o speranță. El lucrează în lume prin doi intermediari, reprezentați simbolic prin cele două fiare apocaliptice: una care se ridică din mare, cealaltă din pământ. Înainte de a începe analiza fragmentului, am dori să remarcăm următorul aspect. Capitolul 12 adusese în scenă figura balaurului, monstru divin, al cărui sălaș originar se afla în ceruri. Capitolul 13 evocă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un număr semnificativ de teme și de preocupări similare celor două comunități, fapt demn de luat în seamă, dovedind că, în contexte religioase cvasiidentice, reacțiile de grup sunt cvasiidentice. Altfel spus, comunitatea profeților sirieni produce aproape același tip de ideologie - apocaliptică și mesianică - cu cel al comunității esenienilor, înainte cu un secol. Într‑adevăr, în ambele cazuri este vorba de grupări care se consideră învestite cu o misiune specială de divinitatea însăși - fără nici un intermediar - și care se complac în rolul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Bauckham nu se sprijină pe elemente și date istorice de necontestat, ci pe anumite informații și trimiteri de ordin teologic. În general, este foarte dificil, chiar imposibil, de identificat mediul istoric în care au fost concepute scrierile apocrife cu caracter apocaliptic. Cercetătorul scoțian nu respinge posibilitatea ca AP să se refere nu la răscoala condusă de Bar Kokhba, ci la răscoala iudeilor din Cirenaica și din Egipt (între 115‑117), în timpul domniei lui Traian. Această răscoală este menționată de Eusebiu, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]