1,630 matches
-
liniștită. Sub vibrația aerului copacii multicolori clipeau în lumină. În grădină se opintea în plug un bou roș, alături de altul pórumb. Din botul celui roș curgea în brazdă o spumă albă. Bolovănind ochii, animalul scotea limba, cum fac cîinii pe arșiță. Fugisem de acasă în nădejdea că mama, care lega bagajele, va pierde trenul. Plîngeam de mila boului în boziile de lîngă mal. Cu multă gălăgie, am fost scos de sub tufe și escortat la gară. Pentru mine școala nu începea atrăgător
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
și poate nimeni nu va plânge Plecarea asta din viață... De lângă șură, răzimată, Te va privi muncita sapă, De‐ ar ști vorbi surata bună, Amar te‐ ar prohodi la groapă: O viață‐ntreag‐ am fost tovarăși, În ploi și‐ n arșiță de soare, 189 De truda palmei tale aspre Eu m‐ am făcut strălucitoare. Sclipirea mea spune rușinea și jalea care mă purta: M‐ ai frânt de glia tuturora, Dar n‐ am săpat moșia ta! RUGA MAMEI fragment Să‐mi plec
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Preoții templului încă nu-și părăsiseră camerele, așa că ferestrele și uriașa poartă principală erau închise. În bucătăria spațioasă, cu pământ bătătorit pe jos, și pe platforma de lemn înălțată, zumzetul țânțarilor și întunericul nopții mai dăinuiau, dar se simțea deja arșița dimineții de vară. Nobunaga detesta acel moment al zilei. Când pajii își dădură seama că plecase din apartamentul său de culcare și veniră în fugă, seniorul terminase deja cu spălatul gurii și al mâinilor. Mergând spre vasul enorm în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
deasupra solului sau ricoșau din zidurile îndepărtate. Dintre apărători, mulți oameni curajoși, pe ei doar cu îmbrăcămintea de culcare, pe jumătate goi sau chiar neînarmați, se luară la luptă cu inamicii în armuri. Paznicii care primiseră liber dormiseră adânc în arșița nopții de vară. Acum, poate rușinați să intre cu întârziere în luptă, alergau să-i oprească pe războinicii clanului Akechi - fie și doar puțin - fără nimic altceva decât ferocitatea trupurilor și propriile lor eforturi disperate. Dar talazurile furtunoase de armuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nu era deloc genul de primire la care se așteptaseră cei doi generali. Veniseră grăbiți să se alieze cu Hideyoshi și să-l lovească pe Mitsuhide. Ukon părea jignit, cu o expresie cam îndârjită pe față, iar Sebei stătea posomorât. Arșița apăsătoare a verii le sporea nemulțumirea. De-acum, anotimpul ploios ar fi trebuit să se apropie de sfârșit, dar atmosfera era din ce în ce mai uscată. Pe cer, norii se mișcau încoace și-ncolo, neliniștiți, parcă reflectând starea națiunii. Din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Niwa Nagahide, pornind spre tabăra centrală. Apa ploii de dimineață se uscase sub soarele fierbinte, oamenii și caii erau plini de sudoare și praf, iar armurile și blazoanele colorate se albiseră complet. Singurul a cărui strălucire mai răzbea prin arșița zilei era stindardul cu tigve aurii al lui Hideyoshi. Câtă vreme pe Tennozan încă se mai auziseră ecouri de împușcături, toate casele din sat păruseră goale. Dar, când forțele clanului Akechi se retraseră și noul val de armuri inundă străzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lată, încât ar fi putut uita că se aflau în mijlocul munților. — Acesta e Muntele Kanasuko, anunță călugărul care le servea drept călăuză, arătând un pisc abrupt, drept în fața lor. Își șterse sudoarea de frunte. Soarele urcase sus pe cer, iar arșița miezului de vară era în creștere. Călugărul o luă din nou înainte, pe cărarea îngustă. După un timp, poteca se strâmtă atât de mult, încât Hideyoshi și însoțitorii săi fură nevoiți să descalece. Chiar în acel moment, oamenii din jurul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și ora. După ce vasalii își aduceau omagiile lui Samboshi, nici unul dintre ei nu se mai întorcea în provincia lui de baștină. Fiecare avea mulți soldați în așteptare la reședința sa din cetate. Populația orașului se înmulțise enorm, ceea ce, pe fondul arșiței din toiul verii și al mărimii reduse a localității, crea o atmosferă teribil de confuză și zgomotoasă. În timp ce caii alergau cu furie pe străzi, vasalii se luau la bătaie și peste tot izbucneau incendii, nimeni nu mai avea timp să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Senior Hideyoshi. Nu dumneata ești persoana care a solicitat prezența Seniorului Samboshi? Zău că n-am idee, dar... Nu te înșeli. Eu am susținut-o, din necesitate. — Din necesitate? Katsuie își netezi cutele kimonoului. Era încă înainte de ora amiezei, așa că arșița încă nu devenise prea apăsătoare dar, din cauza grosimii hainelor și a iritației de piele, se simțea extrem de incomod. Așa ceva ar fi putut părea un fleac, dar îi influența tonul vocii și-l făcea să aibă o expresie înverșunată. După Yaganase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui, doi oameni foarte importanți din tabăra clanului Shibata fură aduși ca prizonieri. Unul dintre ei era Sakuma Genba. Celălalt era fiul vitreg al lui Katsuie, Katsutoshi. Amândoi fuseseră capturați în timpul fugii prin munți, spre Kitanosho. Genba era rănit. În arșița verii, rana se infectase și începuse rapid să coacă. Tratamentul de urgență pe care-l foloseau adesea luptătorii era cataplasma cu pelin, iar Genba se oprise la o casă țărănească din munți, ceruse pelin și îl aplicase în jurul rănii. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o mică de ceas cenușe au stătutu... la mănăstirea a Trei Sfetiteli, oamenii ce-au fostu închiși acolo au avut primejdie, că ardzându târgul în para focului s-au aprinsu și mănăstirea. Deci, au căutatu o samă de oameni, de arșiță și de groaza focului a ieși pe o portiță ce este în zid , spre hăleșteulu orașului și acolo au luat pre mulți oameni în robie tătarii și mulți oameni s-au și înecatu în hăleșteu de groaza robiei”. --Îmi place
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
alint în care nu am crezut când trebuia, și-n care aș crede dacă nu ar fi rostite. Pământul încă mai jelește stâlpii podului luat de apele învolburate. Ne afundăm pașii în răcoarea apelor repezi, alergăm după clipa pierdută prin arșița amiezii. Auzi? Un glas de clopot ne strigă, iar vântul parcă plânge. Construim palate pentru umbre și ne umbrim cu amăgiri strigate în hăuri, pentru că e toamna nesfârșită a sufletelor. Vântul îngână un bocet pierdut de o șovăielnică bătrână, în
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
veșnice. Șeherezadele se zbenguie prin iarba necosită, înspăimântător de verde și înaltă încât le spală fețele cu roua care nu se ia până la amiezi. Întind plasele și așteaptă să prindă fluturii mei, pe care i-a eliberat gura arsă de arșița zilelor trecute călare pe soarele-bulgăre aprins. Ele sunt aducătoarele de răvașe împrăștiate. Pierduții așteaptă, cuminți, semne albastre de nemurire. Nesătuii molfăie firele de nisip din clepsidra timpului ascuns. Mii de povești minunate, poveștile voastre, alunecă vertiginos în burți fără de sens
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
apei către o tufă de flori. Nu era colț din grădină unde să nu fi avut o floare... L-am auzit chiar vorbind cu ele: „Ia stați, fetelor, să vă aduc oleacă de apă, că îți fi însetat de atâta arșiță... uite așaaa. De acum o să zâmbiți frumos cerului... Ia să dea tata o gură de apă și copchilelor iestea de ochișele, că tare le mai arde gura! Ce faceți, flăcăilor?” - s-a adresat unei tufe de trandafiri cățărători - „Mai puteți
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Marele Gatsby e bărbat, îi zise Wilt. — Să-i fie de bine! replică Eva și-și îmbrăcă pijamalele limonii. Wilt închise ochii și-și scoase cămașa. Când ieșiră din casă, bărbatul purta blugi și o cămașă roșie, în timp ce Eva, în ciuda arșiței din acea seară, insistase să-ți pună noua ei manta de ploaie și o pălărie de fetru. — Am putea să mergem și pe jos, spuse Wilt. Merseră cu mașina. Eva nu era încă pregătită să meargă de-a lungul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
în care familia Vancea reînvie, revendicându-și întrebările vechi. Da, știa deja cele două secvențe în care vor reveni, văzuse și revăzuse și notase de zeci de ori cele două scene. Prima secvență: August târziu, război. Seară placidă, astm și arșiță. Sufrageria familiei Vancea. Încăpere albă, înaltă. Masă lungă, festivă, acoperită cu damasc. Opt tacâmuri strălucitoare, trei față în față, pe laturile lungi, și câte unul la capăt. Mesenii sunt încă în camerele lor, unde așteaptă, de multe ore,apariția capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mesajelor casnice, o iradiație învăluind imperceptibil întreg cadrul domestic, migrând bizar și continuu, n-aveai cum s-o înfrunți. Vastă, stinsă pulsație... până izbucnea în gâlgâitul robinetului sau în tremurul ferestrelor sub furtună, în țicneala dospită a după-amiezilor lungi de arșiță, vara, în lenea vinului roșu din pahare, în diafana invazie a pufului de păpădie, rotind vârtejuri suave de neant în fața ușii deschizându-se brusc, printr-un oftat neauzit al zidurilor isterizate. Mișcările cuplului Gafton în baie, dimineața? Nu însemna neapărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în cort, în deșert, unde Sonia născuse prima fetiță și Matus fusese rănit de o schijă? Aha, făcuseră pe colonizatorii, mormăise doctorul, evitând privirea scrutătoare a musafirului. Da, da, am auzit că trăiau ca niște veritabili pionieri, în cort, sub arșiță și vânt și gloanțe... și zâmbise, delicatul. O mai fi frumoasă, te pomenești, mormăise. Că atunci ne-a dat de furcă la toți, adăugase, în clipa când adolescentul cincuacenar tocmai se pregătea să întrebe de Octavian Cușa Păpușa Octavian... Marga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
subterana măștilor și înlocuitorilor. Tolea era și el în genunchi, degetele lor se încleștară din nou și iar se desprinseră. Întunericul amuțit, înghețat, solid, nici o vibrație, nici o zvâcnire, un cavou. Graba injecta alcooluri vertiginoase, accelerând respirația și mișcările. Frig și arșiță, deopotrivă. Femeia se lăsă pe spate, ținea brațul strâns bratul barbatului și îi ghidă degetele prin tufișul țepos, pe floarea în flăcări. Sepalele se desfăcuseră, să-l primească. „Cum o cheamă? Cum o cheamă“, murmură întunericul. „Cum o cheamă? Poarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și să evadeze în rumoarea străzii. Primăvara isterizase captivii. Inima furnicilor devenise uriașă, duduind ca un compresor. O turmentare bezmetică. Parcurile puturoase, pline de gunoaie și polițiști, bezna bulevardelor moarte, aglomerația din fața magazinelor goale sau a stațiilor supraaglomerate de călători, arșița și ploile capricioase ale subteranei. Se întorcea istovit din aceste aventuri somnolente. Pornea din nou, să atingă acel preaplin al oboselii care să-i vindece disperarea. În stradă, regăsea zurba. Serii himerice, degajări accelerate de magneziu,. O ceață fumurie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vară, în culoarea albăstrelelor. Costum ușor, de vară, deși interlocutorul său se credea în iarnă. Doctorul ținea în dreapta un scurt baston de cauciuc, tocul unei umbrele. Își ștergea, din când în când, cu o fină batistă albă, fața transpirată de arșița primăverii, dar și ochelarii, fruntea, barba. Am stat de vorbă cu studentul, când și-a revenit. Mi-a confirmat extraordinara devoțiune, bucuria pe care o reprezenta Mila. Amor să fi fost sau sex, cum se spune azi, nu mă interesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
imperial. L-am rugat pe șofer să vină înapoi peste trei ore. Mă îndrept spre un deal. Simt aerul ca pe o apă caldă care-mi curge pe față. Peisajul e sumbru. Peste tot, plantele au început să moară din cauza arșiței. Iarba și tufișurile sunt galbene. Chiar și planta cea mai rezistentă la căldură, arborele goya în formă de umbrelă, și-a pierdut din vigoare. Frunzele lui cu trei părți atârnă fără vlagă în trei direcții diferite. În aer se simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
că mirosul de putreziciune se ridică repede pe caniculă. Păsările simt în aer mirosul hranei lor. În afară de vulturi, sunt și niște gângănii, veri ai gândacilor, care se târăsc în și din plantele moarte. N-am știut că pot să zboare. Arșița trebuie să le fi schimbat obiceiurile, căci pământul este o tavă care se coace. Cerul e ca un castron cu orez, iar eu merg pe fundul lui, incapabilă să mă cațăr și incapabilă să ies afară. Neajutorarea mă lasă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
-ți arde de contemplat peisajul... Opresc - și ce vedem? Pe stânga, Între șosea și poala pădurii, pe o adâncime de vreun kilometru: harbuzărìi. Aveam și noi, la Ciocâlteni; la noi harbuzarii Își făceau colibă să-i ferească de ploaie, de arșiță; și la noi Își Înălțau prepeleacuri de pază: trei-patru pari sănătoși, o podișcă, un acoperiș de paie, de papură ori de răgoz, o scară... cum harbuzul e cultură „târâtoare”, o poți păzi din picioare, dintr-un prepeleac de trei metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
grade, iar coroanele palmierilor stăteau atât de neclintite, încât puteai crede că nu sunt reale, ci doar pictate pe cer. Cu gura deschisă, cu fețele acoperite de sudoare, vlăguiți și rupți ca niște păpuși fără viață, oamenii sforăiau, răpuși de arșiță, incapabili până și să sperie muștele ce ajungeau să li se așeze pe limbă, în căutarea unui strop de umezeală. Cineva visă scurt cu glas tare, aproape un soi de tânguire, și un caporal se trezi brusc, cu ochii măriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]