13,806 matches
-
originalitate constă în termenul de arheu definind identitatea ontică a fiecărui om, unică pentru fiecare dintre noi. Concepții noi a formulat pe plan universal de asemenea despre libertatea metafizică, despre prezentul poetic etern, sau despre frumusețe ca fiind nu o armonie statică, încremenită "secțiunea de aur" a vechilor greci ci o armonie în mișcare, așa cum are loc în dans. Este de la sine înțeles că "poezie gânditoare" nu însemnează filozofare versificată, ci acea poezie iluminată activă care impulsionează inima, sufletul, spiritul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
om, unică pentru fiecare dintre noi. Concepții noi a formulat pe plan universal de asemenea despre libertatea metafizică, despre prezentul poetic etern, sau despre frumusețe ca fiind nu o armonie statică, încremenită "secțiunea de aur" a vechilor greci ci o armonie în mișcare, așa cum are loc în dans. Este de la sine înțeles că "poezie gânditoare" nu însemnează filozofare versificată, ci acea poezie iluminată activă care impulsionează inima, sufletul, spiritul la trăirea transfigurată a vieții. Este viața ideală. Cititorul ales, cel cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
hipostaze ale justiției poetice Există o justiție poetică a iubirii al cărei țel ultim este refacerea unității primordiale. Eminescu a trasat cel mai înalt parcursul singurătății în doi: restabilirea anteriorității absolute. Are loc mai întâi contopirea cu natura: Adormind de armonia Codrului bătut de gânduri, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rânduri, rânduri. Mai sus are loc sacralizarea: Tu trebuia să te cuprinzi De acel farmec sfânt Și noaptea candela s-aprinzi Iubirii pe pământ. Mai înalt are loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cărora cititorul ar trebui să le găsească coerență, un sens; iar dacă nu, poezia este cu atât mai profundă, indescifrabilă și deci mai superioară... Faptul este în perfectă concordanță cu postmodernista demolare a tuturor valorilor, a raționalității, a ordinei, a armoniei, a spusului simplu, profund și sublim. * Nu există hazard, ci numai imposibilitatea de a prevedea și discerne cauzalitatea apariției unui fenomen, factorii și mecanismul produceri sale. Dicteul care se află la originea marii poezii, a marii arte nu este opera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ale lui Rilke, acordarea premiului Nobel unor creații sexofile, expoziția Picasso cu temă genitală, de acum câțiva ani în "capitala universală" a culturii. Evident, trezirea din haosul malefic actual nu va fi opera hazardului. Va fi consecința firească a revoltei armoniei universale și a nobleței spiritului de a reinstitui "maiestatea sublimă a ordinei", fenomen care are loc de fiecare dată când apare o perioadă de restriște a spiritului, așa cum afirma Hölderlin. Salvarea va veni de la cei imuni la "molima freudistă"... "o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se dezvoltă ideea poetică. Ideatica este cercul, universul conceptual al unei poezii, care, trebuie să aibă o desăvârșită logică internă, coerența să fie perfectă precum a unui cerc. Iar prozodia, asemenea pătratului din geometrie, trebuie să rezolva la modul ideal armonia care face perceptibilă ideea poetică: figuri de stil, ritm, măsură, rimă. Amintim de asemenea formele prozodice fixe: sonetul, terțina, rondelul, glossa, catrenul, robaiyatul persan, gazelul, monorima, pentagrama. Și acum apare paradoxul: în condițiile în care cele două componente gândul orfic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dintre finitudine și nemărginire, reflectat și pus în acțiune la rândul său, de aspirația apriorică a spiritului omenesc de transcendere a limitelor, întru atingerea anagogică a libertății spirituale radicale. Această fenomenologie are loc, de pildă, în Luceafărul: în contextul unei armonii prozodice de excepție și a perfectei logici interne a desfășurării ideii poetice, are loc conflictul acut dintre ceresc și pământesc, finit și infinit, vremelnicie și vecinicie, creat și increat. Dar mai mult încă, Eminescu a fost nemulțumit de capodopera sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
la întâmplare unul câte unul, ai produs o "poezie". În felul acesta, delirul novomaniei dă cale liberă imposturii. Ce-ar fi dacă astrele, revoltate pe "sclavia" aceleași învârtiri perpetui, ar evada de pe orbite și ar alerga bezmetice prin haos ? Numai armonia asigură viabilitatea creației din începuturi și a creației umane. În rest words, words, words... Repet, poezia este un lucru grav al spiritului. Un exercițiu uman al ordinei universale, al armoniei cosmice. Mai sus încă: o neo creare mirabilă a lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
evada de pe orbite și ar alerga bezmetice prin haos ? Numai armonia asigură viabilitatea creației din începuturi și a creației umane. În rest words, words, words... Repet, poezia este un lucru grav al spiritului. Un exercițiu uman al ordinei universale, al armoniei cosmice. Mai sus încă: o neo creare mirabilă a lumii. În această conștiință se scrie lirica autentică. Poezia nu este experiment lingvistic, elucubrații ale nonsensului. Nu putem ignora orice criteriu ideatic și prozodic și, făcând narcisism cu propriile producții, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este condiția existențială în ordinea umană, este descătușată, depășită de iradierea luminoasă. Or, aceasta trebuie să fie poezia autentică, opera de artă în general. Poemul, tabloul, piesa muzicală trebuie să aibă o perfectă ordine internă, formală și ideatică indisolubil, pentru că armonia este cea care întemeiază onticitatea în lumea umană și ne induce aprioric certitudinea ființării. Dar, repetăm, totodată sensurile operei trebuie să iradieze infinit așa cum are loc, de pildă, în lirica lui Pindar, robaiyatele lui Omar Khayyam, imnurile lui Hölderlin, Luceafărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un joc de-a realitatea, un joc al imposibilului fabulos. Poetul este cel care rămâne în starea de har a copilului. Arta este primul copil al frumuseții omenești, al frumuseții divine. Al doilea copil este religia, sunt zeii, afirma Hölderlin. Armonia Constituită din triada melodicitatea, metrica și logica internă armonia dezvoltă virtuți sine qua non pentru ființa unui poem. (Baudelaire considera obligatorie și rima "Cel care nu știe să rimeze, nu est un bun poet"; dar există mari poezii, fără rimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fabulos. Poetul este cel care rămâne în starea de har a copilului. Arta este primul copil al frumuseții omenești, al frumuseții divine. Al doilea copil este religia, sunt zeii, afirma Hölderlin. Armonia Constituită din triada melodicitatea, metrica și logica internă armonia dezvoltă virtuți sine qua non pentru ființa unui poem. (Baudelaire considera obligatorie și rima "Cel care nu știe să rimeze, nu est un bun poet"; dar există mari poezii, fără rimă, dezvoltând în schimb o metrică deosebit de rafinată, precum cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unui poem. (Baudelaire considera obligatorie și rima "Cel care nu știe să rimeze, nu est un bun poet"; dar există mari poezii, fără rimă, dezvoltând în schimb o metrică deosebit de rafinată, precum cea a vechilor greci sau a lui Hölderlin). Armonia este condiția ontologică a formelor în lumea umană. Diformul, dizarmonicul se dizolvă, se dezagregă, moare. Ca atare, simțul armoniei, "al ordinei sublime", cum spunea Hölderlin, este înnăscut omului. O proza informă tăiată în fragmente revărsate pe verticală pentru a simula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
există mari poezii, fără rimă, dezvoltând în schimb o metrică deosebit de rafinată, precum cea a vechilor greci sau a lui Hölderlin). Armonia este condiția ontologică a formelor în lumea umană. Diformul, dizarmonicul se dizolvă, se dezagregă, moare. Ca atare, simțul armoniei, "al ordinei sublime", cum spunea Hölderlin, este înnăscut omului. O proza informă tăiată în fragmente revărsate pe verticală pentru a simula versificația nu este armonie, nu este poezie, ci un simulacru, un bastard antipoezie. Cititorul o respinge pentru că îi "jignește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a formelor în lumea umană. Diformul, dizarmonicul se dizolvă, se dezagregă, moare. Ca atare, simțul armoniei, "al ordinei sublime", cum spunea Hölderlin, este înnăscut omului. O proza informă tăiată în fragmente revărsate pe verticală pentru a simula versificația nu este armonie, nu este poezie, ci un simulacru, un bastard antipoezie. Cititorul o respinge pentru că îi "jignește", cum scria Eminescu, arheul aprioric simțul armoniei. "Un bâiguit" în expresie eminesciană, care nici măcar nu mai sună din coadă.... Morala poeziei Poetul are conștiința transcendentală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este înnăscut omului. O proza informă tăiată în fragmente revărsate pe verticală pentru a simula versificația nu este armonie, nu este poezie, ci un simulacru, un bastard antipoezie. Cititorul o respinge pentru că îi "jignește", cum scria Eminescu, arheul aprioric simțul armoniei. "Un bâiguit" în expresie eminesciană, care nici măcar nu mai sună din coadă.... Morala poeziei Poetul are conștiința transcendentală a unei chemări, a unei misiuni cosmice, și anume, transsubstanțierea poetică a lumii. Au spus-o în primul rând Platon, Pindar, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
temă a artei, a culturii, ci arta, cultura au devenit o demonstrație a neputinței valorice. Prin urmare, iată pericolul pentru regina culturii Poezia: nu doar desființând orice regulă prozodică ritm, măsură, rimă, acestea reflectând nevoia ontologică apriorică a omului de armonie astfel că dintotdeauna poezia este cânt, ci mai ales, ignorând logica internă a ideaticei factor sine qua non pentru opera de artă, cu înșiruirea de imagini, asocieri incongruente de cuvinte, precum aruncarea la întâmplare de forme și culori în tablourile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Rilke, "Niciundele fără nimic", amintit mai sus. Cuprins Poezia a treia stare 5 Poezia orfică 12 Fenomenologia creației poetice 23 Mărturii 23 Creatorul primește fulgerul 28 Mecanismul dicteului 31 Ochiul transcendental 34 Poezie și filozofie 45 Fenomenologia receptării poeziei 51 Armonia‚ condiția ontologică a lumii umane 51 Logica internă 53 Armonia prozodică 55 Interacțiuni cu logica internă 55 Eliberarea metafizică 61 Lectura cosmică a poemului 65 Homo cosmicus. Uomo universale 67 Cosmicul în creațiile de artă 67 Stare poetică și deschidere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
treia stare 5 Poezia orfică 12 Fenomenologia creației poetice 23 Mărturii 23 Creatorul primește fulgerul 28 Mecanismul dicteului 31 Ochiul transcendental 34 Poezie și filozofie 45 Fenomenologia receptării poeziei 51 Armonia‚ condiția ontologică a lumii umane 51 Logica internă 53 Armonia prozodică 55 Interacțiuni cu logica internă 55 Eliberarea metafizică 61 Lectura cosmică a poemului 65 Homo cosmicus. Uomo universale 67 Cosmicul în creațiile de artă 67 Stare poetică și deschidere vizionară 77 Poezia și absolutul 86 Bucuria poeziei 94 Celebrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poezie 144 Poezie și ambiguitate 150 Neliniște și catharsis 158 Poemul și cvadratura cercului 176 Poezia și absurdul 176 Absurdul temă existențială 176 Absurdul antipoezie 176 Suferința stare filozofică 176 Poezia cel mai înalt posibil 176 Metaforele 176 Mitul 176 Armonia 176 Morala poeziei 176 Eliberarea poetică 176 Poezie și imposibil 176 Antidotul 176 Poezie și transposibil 176 De același autor Poeme: Laudă formei, Ed.Tineretului, 1969; Constelația Hyperion, Junimea, 1978; Orfeu și Euridice, Junimea, 1986; Inițieri, Timpul 1999; Înălțarea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
încercați de soartă se maturizează mai curînd decît ceilalți. De aceea își lăsau lupoaicele urmașii sub supravegherea lui Lupino știau că intrusul și-ar da viața pentru odraslele lor. Dar nici măcar într-o familie de lupi nu poate domni veșnic armonia. Toată aprecierea de care se bucura Lupino i-a deranjat pe unii. Stă în firea fiecărui lup să lupte pentru a-și cîștiga o poziție cît mai importantă în familie. Masculii pornesc în viață cu șanse egale pentru ca, într-o
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
cea mai trainică prietenie care legase vreodată doi lupi. Așadar, degeaba încercau lupii tineri să-i capteze atenția Hanei, atîta vreme cît în comportamentul lor nu se schimba ceva în bine. Și, trebuie spus, invidia care-i încerca la vederea armoniei din relația ei cu Lupino le picura otravă în suflete. De aici și gîndurile lor negre, de răzbunare. De aici a plecat totul. De aici planurile războinice. CAPITOLUL 2 Umbrele trecutului [i ale prezentului T recuseră doi ani întregi de
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ar fi găsit-o pe lupoaică la începuturile călătoriei lor, poate că altul le-ar fi fost destinul. Atunci, vechea rînduială de pe pămînt, conform căreia fiecare își alegea teritoriul după nevoie și după bunul plac, încă mai era valabilă. Dar armonia dintre viețuitoare avea să se termine curînd. Prea curînd! Înainte ca perechea noastră să-și fi găsit locul ei sub soare... Asta trebuie c-a fost soarta lor, și acum, după atîta timp, nu ajută la nimic să cîntărim unde
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
dintr-un motiv pe care nu-l înțelegeau încă, să nu mai încapă unele de altele. Cînd tinerii noștri au vrut să-și stabilească teritoriul, au văzut cît de anevoios devenise acest lucru. Pentru prima dată în atîția ani de armonie deplină, au apărut tensiuni între ei. Spre munte, spre înălțimi trebuie să mergem", își îndemna masculul consoarta, convins că numai acolo, în pustietate, vor reuși să se așeze. "Astăzi mi-e imposibil să mai înaintez și-un pas", răspundea lupoaica
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de împărțit recurgeau la lupta dreaptă. Asta fusese legea primordială: cel mai puternic să învingă. Dar n-a mai fost destul. Și de aici a început totul. În ziua aceea blestemată, lupul era plecat după hrană. Erau o familie fericită: armonia deplină se reinstalase între părinți; Lupino creștea frumos; în scurt timp urmau să pătrundă împreună în adîncul pădurii. Lupul avea să-i prezinte fiului împrejurimile. Avea să-l învețe sentimentul mîndriei de a fi stăpîn peste bucățica sa de pămînt
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]