KorAP: Find »[drukola/base=armură & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...38 39 40 ...63 >

1,564 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572

Nobunaga În ziua aceea se numea Tsukinowa. La poartă, foșnetul frunzelor tinere se auzea În vântul nopții, iar luminile lampioanelor pâlpâiau. Nobunaga sări pe cal, Într-o șa bătută cu sidef, și porni În galop spre poarta principală, cu tasetele armurii și sabia lungă zăngănind În mers. Cei rămași În urmă, la castel, uitară de orice stăpânire și Începură să strige, În timp ce se prosternau În fața lui. Nobunaga le adresă câteva cuvinte de rămas bun acelor bătrâni care-l slujiseră atâția ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
spre cer. În sfârșit, se crăpase de ziuă. Ramurile unui cryptomeria bătrân erau Înroșite de soarele zorilor, iar un stol de ciori croncăneau zgomotos. — Ciorile sacre! Samuraii din jurul lui Nobunaga priviră odată cu el. Între timp, marele preot, de asemenea În armură completă, urcase În sanctuar. Nobunaga se așeză pe un preș. Preotul aduse sake pe un mic suport de lemn și Îl servi Într-o ceașcă de lut nesmălțuită. Nobunaga goli ceașca, bătu sonor din palme și rosti rugăciunea către zei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
răspunse cu un strigăt puternic și se apropie de el cu Însuflețire bărbătească. — Da, stăpâne? — Tohachiro, dă-mi rozariul. Tohachiro avusese mare grijă să nu scape rozariul stăpânului său. Îl Înfășurase Într-o pânză și și-l legase strâns de armură. Acum, Îl dezlegă repede și i-l Întinse lui Nobunaga. Acesta luă rozariul și Îl agăță la umăr, peste piept. Era făcut din mărgele argintii mari, subliniind, mai puternic, mantia verde-deschis a morții. — O, ce tristețe. Atât Iio cât și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
se făcuse nevăzut. Tokichiro coborî puțin pe panta de la miazăzi, privind În jur până găsi un loc potrivit. Își dezlegă cingătoarea și se lăsă pe vine. Trupele sale plecaseră atât de repede, Încât dimineață abia avusese timp să-și pună armura și nu apucase să se ocupe ușureze. Și chiar În timp ce se grăbeau de la Kiyosu spre Atsuta și Tange, dacă se opreau undeva să se odihnească, primul lui gând era acela de a se ușura, ca În viața de zi cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
pornit la luptă și e hotărât să moară, așa că am venit să mor alături de el. — Mă bucur că ai venit. Cu un nod În gât, Tokichiro Îi Întinse mâna vechiului său prieten. Nenumărate emoții Învăluiră mâinile Încleștate ale celor doi. Armura lui Inuchiyo era splendidă. De la penele lăcuite până la șireturi, strălucea orbitor, nou-nouță. Pe spate avea prins un stindard cu blazonul reprezentând un boboc de floare de prun. Îți stă minunat, comentă Tokichiro, cu admirație. Dintr-o dată, se gândi la Nene

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Îngrăditură acoperită, care avea să servească drept lui Yoshimoto sediu temporar. — Phii! Ce arșiță! spuse un om. — Se spune că rareori arde așa de tare! Oamenii se ștergeau de nădușeală. — Uite, sunt leoarcă de sudoare. Până și pielea și metalul armurii frig dacă le atingi. Dacă mi-aș scoate armura, să mă răcoresc puțin, m-aș simți mai bine. Dar cred că statul major al generalilor se va aduna curând aici. — Ei, doar puțin să ne odihnim. Pe colina acoperită cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
sediu temporar. — Phii! Ce arșiță! spuse un om. — Se spune că rareori arde așa de tare! Oamenii se ștergeau de nădușeală. — Uite, sunt leoarcă de sudoare. Până și pielea și metalul armurii frig dacă le atingi. Dacă mi-aș scoate armura, să mă răcoresc puțin, m-aș simți mai bine. Dar cred că statul major al generalilor se va aduna curând aici. — Ei, doar puțin să ne odihnim. Pe colina acoperită cu iarbă erau puțini copaci, așa că soldații se așezară la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
gambiere și cizme. Întregul echipament cântărea probabil peste patruzeci de kilograme și nu avea nici o deschizătură pe unde să intre aerul. Scăldat În sudoare, Yoshimoto călărea prin caniculă, pe sub soarele care-i Încingea până și pielăria și penajul lăcuit al armurii. În sfârșit, ajunse la Dengakuhazama. Cum se numește acest loc? Întrebă Yoshimoto, de cum se așeză În cortul improvizat al cartierului său general. În jur stăteau oamenii Însărcinați cu protecția lui: ajutoare, generali, vasali superiori, medici și alții. Unul dintre generali

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ajutoare, generali, vasali superiori, medici și alții. Unul dintre generali răspunse: — Acesta e Dengakuhazama. Se află cam la o jumătate de leghe de Okehazama. Yoshimoto dădu din cap și-i Întinse casca unui scutier. După ce un paj Îi dezlegă nojițele armurii, Își scoase lenjeria leoarcă de nădușeală și Îmbrăcă un halat alb imaculat. O briză ușoară Înfoaie cortul. „Ce răcoare,“ Își spuse Yoshimoto. După ce Își legă la loc cingătoarea armurii, scaunul său fu pus pe o blană de leopard Întinsă peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-i Întinse casca unui scutier. După ce un paj Îi dezlegă nojițele armurii, Își scoase lenjeria leoarcă de nădușeală și Îmbrăcă un halat alb imaculat. O briză ușoară Înfoaie cortul. „Ce răcoare,“ Își spuse Yoshimoto. După ce Își legă la loc cingătoarea armurii, scaunul său fu pus pe o blană de leopard Întinsă peste iarba movilei. Extravagantele provizii de campanie care-l Însoțeau pretutindeni Începură să fie despachetate. — Ce se aude? Întrebă Yoshimoto, În timp ce lua o Înghițitură de ceai, surprins de un sunet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
În timp ce-și croia drum printr-un râu de sânge. Unde era seniorul cu dinții Înnegriți? Voia capul lui Yoshimoto. Ploaia chema. Vântul chema. Inuchiyo nu era singurul care-l căuta. Kuwabara Jinnai, un ronin din Kai, Îmbrăcat În armură de la talie În jos, alerga În jurul copacului de camfor, țipând cu glas răgușit: — Îl caut pe seniorul din Suruga! Unde e marele General Yoshimoto? O rafală de vânt ridică marginea unei perdele, fulgerul lumină și Jinnai văzu un om purtând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
alerga În jurul copacului de camfor, țipând cu glas răgușit: — Îl caut pe seniorul din Suruga! Unde e marele General Yoshimoto? O rafală de vânt ridică marginea unei perdele, fulgerul lumină și Jinnai văzu un om purtând o haină roșie peste armură și un coif cu opt dragoni pe blazon. Glasul furios cu care-și admonesta vasalii putea fi al lui Yoshimoto: — Pe mine lăsați-mă! E o urgență! N-am nevoie de o mulțime de oameni În jurul meu. Fugăriți inamicul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
să iasă. — Senior din Suruga, mă numesc Kuwabara Jinnai. Lupt pentru clanul Oda. Am venit să-ți iau capul. Pregătește-te să mori! În timp ce-și striga numele, Jinnai lovi spre spatele lui Yoshimoto, iar ciocnirea dintre lance și armură le răsună În urechi. Fulgerător, Yoshimoto se răsuci, iar sabia sa reteză În două lancea. Jinnai sări Înapoi, cu un răcnet, ținând În mâini ce mai rămăsese din lance. Jinnai aruncă lemnul și urlă: — Lașule! Îi arăți spatele unui adversar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
peste trupul tovarășului său. — Stai! Unde fugi? Lăncierul iute ca fulgerul se luă după Yoshimoto, care alerga În jurul trunchiului unui brad. Aici sunt! Cu sabia pregătită, Yoshimoto Îl privi crunt pe Koheita. Lancea lui Koheita se repezi, lovindu-i flancul armurii. Însă platoșa era bine călită și rana superficială, făcându-l pe Yoshimoto să nu Își piardă speranța. — Mișelule! răcni Yoshimoto și reteză lancea. Koheita era Îndârjit. Aruncând ciotul, sări Înainte. Dar Yoshimoto se aruncă În genunchi și Îl lovi În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
și, din mulțimea adunată strâns, se Înălțau aburi albi și cețoși. — Unde-i regimentul Domnului Asano? Croindu-și drum prin masa de luptători, Tokichiro ajunse la regimentul său inițial. Oriunde se Întorcea, se ciocnea și se freca de câte o armură Însângerată. Deși fusese absolut hotărât să lupte vitejește, acum Îi era rușine. Cu siguranță, nu făcuse nimic pentru care să fie luat În seamă. Când Își găsi regimentul și se opri În mulțimea soldaților, Își dădu seama că, În sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
prosternară la pământ. Undeva, În depărtare, suna un clopot, iar focuri de tabără ardeau prin toată pădurea altarului, răspândind văpăi roșii. Nobunaga dărui un cal sfințit pentru grajdul altarului. După aceea, fu gata să pornească din nou la drum, grăbit. Armura Îi devenise tot mai grea și era extenuat. Cu toate acestea, lăsând calea luminată de lună În seama calului, avea inima ușoară ca și cum ar fi purtat un kimono de vară subțire. În comparație cu Atsuta, la Kiyosu domnea un vacarm nemaipomenit. Toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
intrare. În fruntea procesiunii mergeau doi lăncieri și un cal fără călăreț. Îi urmau trei făclieri, apoi mirele, cu sandale noi. Nu aveau mobilier nupțial luxos, precum scrinurile cu intarsii, paravanele pliante sau mobilă chinezească, dar aveau un cufăr pentru armură și o ladă pentru haine. Pentru un samurai din acea perioadă, care comanda treizeci de pedestrași, nu avea de ce să se rușineze. Dimpotrivă, probabil că Tokichiro simțea o oarecare mândrie tainică. Fiindcă, deși nici unul dintre oamenii care-l ajutaseră În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
vestea așteptată și, din acel moment, nimeni nu mai traversă strada cufundată În tăcere. Doi purtători de torțe trecură de colț. În spatele lor, pășea mirele. De harnașamentul calului fuseseră agățați clopoței, care se legănau, sunând precum cântecul greierilor. Cufărul pentru armură și două lănci erau purtate de cinci scutieri. Pentru vecini, toate acestea erau un spectacol destul de interesant. Mirele mai ales, Tokichiro, arăta minunat. Era un om mic de statură, dar Înfățișarea lui ar fi fost plăcută chiar și fără hainele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
o presimțire că locul luptei era foarte departe. Nene porni grăbită spre casă, Înaintea soțului ei. — Kinoshita! Kinoshita! strigă din spatele lui cineva, În timp ce Tokichiro se apropia de casele arcașilor. Întorcându-se, văzu că era Inuchiyo. Acesta venea călare, În aceeași armură pe care o purtase la Okehazama, având legată la spate o prăjină subțire de bambus, pe care flutura un stindard decorat cu blazon În formă de floare de prun. Tocmai veneam să-l chem pe Domnul Mataemon. Pregătește-te și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
până În toate colțurile bucătăriei - că ginerele casei revenise -. În ziua aceea, Însă, Tokichiro nu așteptă ca oamenii să-i iasă În Întâmpinare. Când intră În cameră, fu uimit de ceea ce văzu. Pe podea fusese Întinsă o rogojină nouă, cu cufărul armurii lui pus deasupra. În mod destul de firesc, erau acolo mănușile, gambierele, platoșa și centura, dar și niște leacuri pentru răni, un bandaj și o pungă de muniție - tot ceea ce trebuia să ia la drum era pus În ordine. — Echipamentul tău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
tău, spuse Nene. — Bravo! Foarte bine! O lăudă pe negândite, dar, deodată, Îl frapă gândul că Încă nu o judecase corect pe femeia aceea. Era și mai capabilă decât observase Înainte de a se Însura cu ea. Când termină de Îmbrăcat armura, Nene Îi spuse să nu-și facă griji pentru ea. Scosese și aranjase ceașca de lut, pentru sake sfânt. — Să ai grijă de toate, te rog, În lipsa mea. — Desigur. — N-am timp să-mi iau rămas bun de la tatăl tău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
capăt? — O voi scoate. — Mă rog, nu știu ce vei folosi ca momeală, dar șeful lor ți-a dat de Înțeles prin ceva că-ți primește propunerea? — Nu vreau să audă ceilalți. — E secret, așa-i? — Uită-te-aici. Tokichiro scoase de sub armură o scrisoare și i-o Întinse, tăcut, lui Inuchiyo. Era răspunsul de la Hachisuka Koroku, pe care Gonzo Îl adusese În seara trecută. Inuchiyo citi În tăcere dar, când i-l Înapoie, Îl privi surprins pe Tokichiro. Un timp, nu știu ce să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Mătura În grădină și avea grijă de Kameichi. Dar nu-i ciudat că acum vine ca mesager din partea lui Oda Nobunaga? — Nici pentru mine n-ar nici un sens, dar spune-mi, cum arată? — Respectabil. — Așa? — Poartă o tunică scurtă preste armură și pare să fi făcut cale lungă. Șaua și scările-i sunt acoperite cu noroi și are un coș de răchită pentru merinde și alte provizii de călătorie la șa. — Ei, primește-l și vom vedea. — Să-l primesc? — Ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Kannonji se opri la fort. De cum intră În ceea ce mai rămăsese din castel, Nobunaga Își manifestă aprecierea față de trupele sale, spunând: — Caii și oamenii să se odihnească bine. El unul, Însă, nu se prea odihni. În noaptea aceea, dormi În armură și, la crăpatul zorilor, Își adună vasalii superiori la o consfătuire. Ordonă, din nou, să se afișeze decrete prin toată provincia și Îl trimise imediat pe Fuwa Kawachi cu poruncă să-l aducă pe Yoshiaki din Gifu În Moriyama. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Încercă să-l Înhațe, soldatul Îl lovi, apoi se Îndepărtă, clătinându-se. Aflat la jumătatea rondului, Hideyoshi fu martor la incident și ordonă imediat ca omul să fie arestat. Când fu adus la comandament, Nobunaga lăudă poliția, dezbracă soldatul de armură și Îl legă de un copac mare, În fața porții templului. Apoi, ordonă să fie făcută cunonscută public fapta, iar omul să fie expus timp de șapte zile, după care să fie decapitat. În fiecare zi, pe la poarta templului treceau mulți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]