138,106 matches
-
configurabil printr-un limbaj tehnic-compozițional, pe coordonatele de: spațiu - ca intensitate, timbru, înălțime (în aspectele de sunet și acord); timp - ca durată (în aspectele de ritm și pulsație). Ambele subîntind o dimensiune de fond: energia - ca stare sau caracter (în aspectele de dinamică și agogică). Pe plan artistic DMz este un melos (diasonie) alcătuit din mulțimi (discret-finite) de sunete (succesive și/sau simultane) nuanțabile vocal, din perspectiva unei percepții sensibile (psiho-afective). Astfel, în genericul fenomenului de substanță sufletească (articulat printr- un
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
subreferente. Registrul de conținut cuprinde trei nivele, în care sunt clasificate reperele particulare. În cadrul reperelor referind DMz ca obiect de configurat, corespondent nivelului psihic/sufletesc de fapt artistic - muzical, am trecut termenul sintagmatic de melo-modosonie, pe considerentul că melosul este aspectul arhetipal al oricărui obiect muzical. Argumentăm aceasta prin accepțiunile substanței sufletești, caracterizate de mișcare (anima) și inefabilitate (fără masă/corp), ca energie vibrațională. Ori, mișcarea a ceva imaterial (inconturnabil - fără chip sau formă) și totuși reperabil lăuntric (din-interiorul ființei ce
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
propriu al (sau chiar fiindul) sufletului, aflat într-o necontenită stare de vibrație. Această stare este conținutul care, printr-un fapt intuitiv de limbaj artistic, poate fi nuanțat muzical cu un anume contur/figură melodică. Melodicitatea sau melosul denumește așadar aspectul general de nuanță a unei vibrații lăuntric-necontenite, considerată ca fond (modosonie). Pe analogia (intuitivă) suflet - muzică, diferitele melo-modosonii corespund unui fel sau altul de trăire sau emoție sufletească. Termenul de vocal/vocalizare indică un mod subiectiv al caracterului de fapt
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
cel de identificare, ca glas (ton/timbru). În plus, ea este și modul de aducere la scară personală a oricărui sunet din afara propriului glas. Ca dat- din-afară, orice auzit, indiferent de modul (fenomenal sau factual), materialitatea (naturală sau culturală) și aspectul/estetica sunetului (brut/zgomotos sau filtrat/muzicalizat), este luat-la-sine (adus în propria persoană) spontan, prin vocalizare (reproducerea cu propriul glas). Resortul, de ordin existențial, ține de necesitatea supraviețuirii, ca orientare și integrare prin comunicare. Vocalizarea se vădește astfel a fi
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
două dimensiuni generice ale Vf: de adâncime și de suprafață. În adâncime se instituie câmpul sau starea vocii formale, ca fond de invarianță sau continuitate. La suprafață se developează discursul sau accentuarea Vf, ca nuanțe de surprindere sau discontinuitate. În aspectul său general Vf este un discontinuu-pe- fond-de-continuu. Trebuie să ținem cont că dimensiunii teoretice de câmp (mod) al Vf îi corespunde concret continuitatea sonoră, pe un aspect sau altul. De exemplu, o piesă pentru pian se derulează cert în câmpul
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
se developează discursul sau accentuarea Vf, ca nuanțe de surprindere sau discontinuitate. În aspectul său general Vf este un discontinuu-pe- fond-de-continuu. Trebuie să ținem cont că dimensiunii teoretice de câmp (mod) al Vf îi corespunde concret continuitatea sonoră, pe un aspect sau altul. De exemplu, o piesă pentru pian se derulează cert în câmpul continuității timbrale a respectivului instrument. Adesea, diferitele moduri de instrumentare muzicală, în aspectele de: articulare instrumentală (staccato, legato); dinamică (p, f, crescendo), tempo (adagio, presto) sau agogică
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
dimensiunii teoretice de câmp (mod) al Vf îi corespunde concret continuitatea sonoră, pe un aspect sau altul. De exemplu, o piesă pentru pian se derulează cert în câmpul continuității timbrale a respectivului instrument. Adesea, diferitele moduri de instrumentare muzicală, în aspectele de: articulare instrumentală (staccato, legato); dinamică (p, f, crescendo), tempo (adagio, presto) sau agogică (accelerando, ritenuto) ori chiar de percepție subiectivă (precum etosul unui mod), pot constitui stări de câmp sau fonduri peste care se nuanțează ample secvențe din discursul
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
câmp sau fonduri peste care se nuanțează ample secvențe din discursul Vf. Într-o perspectivă și mai generală, câmpul poate fi doar un concept ideatic (un titlu sau tip formal exprimate literar sau simbolic), ceea ce echivalează pe plan sonor cu aspectul de tăcere. La urma urmei (în maximum de adâncime), orice DMz se desfășoară pe/într-un un câmp de liniște, respectiv de inefectivitate sonoră. De aceea considerăm câmpul ca fiind un aspect de fond al Vf, peste care se pot
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
sau simbolic), ceea ce echivalează pe plan sonor cu aspectul de tăcere. La urma urmei (în maximum de adâncime), orice DMz se desfășoară pe/într-un un câmp de liniște, respectiv de inefectivitate sonoră. De aceea considerăm câmpul ca fiind un aspect de fond al Vf, peste care se pot nuanța una sau mai multe înfățișări simultan/succesive, de suprafață. o Reprezentare grafică: formă de undă - proiecție (chip); cuprindere (contur); surprindere (moment) Pe planul unei reprezentări grafice, Vf poate fi imaginată ca
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
verticală, a registrelor sonore ITH (intensitate, timbru, înălțime)-, și cu cele temporale - pe axa orizontală, a momentelor sau evenimentelor durate (și orientate către sfârșit). Din perspectiva curpinderii ondulare Vf se derulează ca fond (în adâncime) și nuanță (la suprafață). Sub aspectul surprinderii secvențiale Vf prezintă aspectele de câmp sau stare (de adâncime) și de discurs sau accentuare expresivă (la suprafață). • REPERE ale Vf - perspectivă obiectuală / ◦ Profil; ◦ Volum; Masă; ◦ Orizont Ca obiect, Vf se prezintă în referința a 4 repere particulare: profilul
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
intensitate, timbru, înălțime)-, și cu cele temporale - pe axa orizontală, a momentelor sau evenimentelor durate (și orientate către sfârșit). Din perspectiva curpinderii ondulare Vf se derulează ca fond (în adâncime) și nuanță (la suprafață). Sub aspectul surprinderii secvențiale Vf prezintă aspectele de câmp sau stare (de adâncime) și de discurs sau accentuare expresivă (la suprafață). • REPERE ale Vf - perspectivă obiectuală / ◦ Profil; ◦ Volum; Masă; ◦ Orizont Ca obiect, Vf se prezintă în referința a 4 repere particulare: profilul, volumul, masa și orizontul. În raport cu
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
definețete prin direcția de orientare a unui interval. Spațial, profilul este înspre-acut/-grav. Temporal, întrucât timpul fizic este ireversibil, posibilitatea orientării în ambitusul unei durate este unică: început-(de oriunde)-către-sfârșit. De aceea traducem direcția profilului temporal sub un alt aspect, ținând de fenomenologia timpului muzical, care, deși ireversibil sensual, este repetabil sau ciclic în mod natural, ceea ce instrumental se recunoaște prin pulsație, iar interpretativ, ca tempo ori agogică (conduita mișcării). Așa cum intervalul (de/între înălțimi) poate fi direcționat înspre- acut
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
termenii de repede/lent țin de domeniul expresivității agogice, a ceea ce numim și înțelegem prin tempo, aici îi folosim ca repere de mod analitic, formal, independent deci de conduita agogică, a cărei valoare este exclusiv artistic-interpretativă, pe plan instrumental. Generic, aspectele de profil ale Vf sunt în număr de patru: suitor- lent; suitor-repede; coborâtor-lent; coborâtor-repede. Ele pot da și o exprimare medie sau statistică a formei de undă reprezentând o Vf. o Volumul este un reper cantitativ de ordin secund, ca
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
cu 1 pătrime în al doilea moment, tensionând ușor așteptarea sfârșitului, printr-un sentiment de întârziere (a ajungerii la sfârșit), care de fapt maschează (nuanțează) o creștere a duratei până-cândului. o Masa este un reper cantitativ de ordin prim, pe aspectul de ipostaziere secvențială a formei de undă. Se are în vedere numărul de înălțimi împachetate și de durate conjuncte într-o secvență. Înălțimile dintr-un pachet sunt simultane și/sau succesive, însă doar prin conjuncție temporală. Aceasta înseamnă că, exceptând
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
Înălțimile dintr-un pachet sunt simultane și/sau succesive, însă doar prin conjuncție temporală. Aceasta înseamnă că, exceptând prima articulare a secvenței, oricare înălțime ulterioară survine înainte ca cea anterioară să se fi terminat. Pe acest fond de continuitate rezultă aspectul de variabilitate a masei din cuprinsul unei secvențe. De la începutul secvenței, intervalele temporale între aparițiile înălțimilor succesiv-conjuncte le numim clipe. Echivalând cu 1 numărul duratelor egal-simultane dintr-o secvență, rezultă un număr egal cu cel al clipelor. Astfel, masa unei
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
înceteze, rezultă că durata secvenței este de. Deși doar două sunt simultane, toate cele 3 H au aceeași valoare de durată. Rezumativ, masa secvenței se exprimă. Orizontul este un reper calitativ de ordin secund, care referă secvența pe baza unui aspect de variabilitate interioară sau contextuală. Asemănător volumului, ca nuanțare în cuprindere, orizontul este un reper de nuanțare în surprindere, prin alăturare sau împerechere pas-cu-pas, (secvență cu secvență). Pe acest criteriu Vf se prezintă ca șir de obiecte spațio-temporale. Avem deci
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
caracter de variabilitate pe un fond de continuitate, derulându-se în minimum două clipe. Dar și atunci când exprimăm sintetic un profil ale cărui variații subântind totuși o singură direcție (chiar dacă nu avem durate conjuncte), putem spune că ea exprimă un aspect de orizont interior al secvenței pe care o desenează. În concluzie, pe un fond de continuitate temporală sau sintetică, modificările sau variabilitatea unui secvențe condiționează ineluctabil aspectarea orizontului ei interior. N.B. Despre o secvență cu doar o clipă nu se
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
sau secvența unei Vf. Așa cum într-un ambitus sonor spațial delimităm registre, traduse în percepția sensibilă prin senzația de acut/grav, iar într-un ambitus sonor temporal distingem durate lungi/scurte, tot astfel și pe dimensiunea masei sonore, perceptibilă prin aspectele de mult/puțin, putem asimila conceptului de registru cantitativ numărul de unu sau mai multe sunete împachetate/conjuncte (într-o clipă, secvență sau șir). Articularea într-un registru sau altul de masă sonoră este reperabilă formal prin conceptele generice de
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
formală și voce instrumentală sau timbrală. o Nuanțe sintaxice (dramatizare la-orizont) Considerând mono- și pluri-vocalitatea ca registre cantitativ- generice ale Vf pe coordonata de masă, putem clasifica o serie de nuanțe ale acestora, în perspectiva orizontului. De fapt ele sunt aspecte sau moduri de tipologie sintaxică, care conferă Vf o expresie de dramatizare (la-orizont). Dacă premisa definirii categoriilor sintaxice constă în relațiile de ordin temporal, condiția referirii lor este de a avea minimum două obiecte sonore (de nivel elementar). Ca atare
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
suprafață al Vf. Pentru denumirea nuanțelor sintaxice introducem câte un indice de diferențiere în raport cu fiecare din cele două registre cantitativ-generice ale Vf, utilizând prefixele de mono și pluri. 1) Nuanțele sintaxice din registrul monovocal sunt definite în dimensiunea S-Tmz pe aspectul de succesivitate - ritmică sau și melodică. În acest registru Vf discurge cu o singură înfățișare, în cadrul unei secvențe (de clipe) sau șir (de momente). Astfel: a) dacă succesiv-constant (notă/secvență-clipă/moment cu notă/secvență-clipă/moment) masa are valoarea 1H
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
niciodată deci de 1H), succesivitatea se nuanțează ca mono- plusonie (asemănător categoriei de omofonie); c) dacă masa 1 alternează statistic (nu neaparat și periodic) cu mase mai mari, se observă o nuanță de mono-variosonie (relativ întrucâtva categoriei de eterofonie). N.B. - Aspectul de polifonie (conform categoriei precizate de Ștefan Niculescu), poate apărea doar latent în registrul monovocal, prin suprapunere sau alternanță între registre de înălțimi și/sau prin conjuncții de durate. 2) În registrul plurivocal Vf apare evoluând simultan cu mai multe
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
sau prin conjuncții de durate. 2) În registrul plurivocal Vf apare evoluând simultan cu mai multe înfățișări (melosuri) diferite structural-sintaxic și într-un câmp comun (de modosonie). De această dată denumirea nuanțelor sintaxice se face raportându-ne la S-Tmz pe aspectul de simultaneitate sau suprapunere - ritmică sau și melodică. Astfel: a) dacă înfățișările Vf se suprapun în mod absolut ritmic și melodic (ca într-o singură înfățișare), avem nuanța de unisonie; N.B. La suprafață, unisonia nu are relevanță decât contextual, între
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
pe care le considerăm generice: trei, în registrul monovocal și patru, în registrul plurivocal. Corespondența cu categoriile sintaxice definite de Ștefan Niculescu se arată în tabloul următor. Pe un nivel mai general, putem supra-clasifica nuanțele sintaxice în două tipuri sau aspecte: 1. Majore sau radicale - monosonia/unisonia; polisonia 2. Minore sau relative, subclasificate în: a. Minore prime - mono-plusonia; omosonia b. Minore secunde - mono-variosonia; eterosonia N.B. Nuanțele sintaxice majore se definesc prin omogenitate formală, pe criteriile de constanță în-identitate ritmic-melodică ori în-
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
sau derivate din monosonie, respetiv unisonie. Minorele secunde derivă și totodată combină prin alternanță o nuanță majoră și una minoră primă: mono-variosonia alternează între monosonie și mono-plusonie; eterosonia alternează între unisonie (sau, în mod particular, omosonie) și polisonie. Oricare alt aspect de combinare a acestora determină o nuanță sintaxică particulară. • UNELE CHESTIUNI o Orizontului exterior al Vf Se pune următoarea întrebare: putem vorbi de un orizont exterior al Vf, știind că pentru exprimarea acestuia sunt necesari trei termeni de poziție, ceea ce
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
în același timp (ori mai multe caractere în aceeași stare). Este ca și cum o temă s-ar prezenta simultan cu una sau mai multe variațiuni ale ei. O Vf cu orizontul interior nuanțat în tipul de monodie acompaniată comportă simultan două aspecte, în același cadru de structură sintaxică. Însă, dacă termenul de monodie indică o categorie sintaxică, cel de acompaniament nu corespunde explicit unei anumite categorii sau nuanțe sintaxice, deși subînțelege una posibilă. Înțelegem prin acompaniament însoțirea a ceva, de regulă a
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]