10,926 matches
-
față de Unire, iar Gorceakov îi declara, la 29 aprilie, lui Talleyrand, că „moldovenii, pe baza informațiilor sale, nu mai vor Unirea“88. În replică, Talleyrand raporta ministrului său de externe că nu există nici un dubiu în legătură cu adunarea separatistă de la Iași, „atribuită - fără echivoc - instigărilor ruse“89. Profundele deosebiri de interese ce marcau grupul Puterilor garante a făcut, ca și de această dată, să nu se poată ajunge la un consens, Conferința de la Paris încheindu-se fără stabilirea unui acord în privința prințului
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
contact este o situație care descrie „Întâlnirea” semnificativă a mai multor subiecți Într-un microgrup și modul În care interacționează aceștia. Interacțiunea lor devine sursă informațională pentru ansamblul mentalului lor. - Analizarea rolurilor. Indivizii Își asumă În grup roluri formale (sau atribuite: sex, poziție socială, vârstă etc.), roluri informale (sau ocupaționale: șmecherul de cartier, vampa etc.), tipuri sociale (băiatul de treabă, mincinosul etc.), tipuri sociopsihologice (definite prin interacțiune: activ/pasiv × pozitiv/negativ), rolurile articulate (așa cum transpar ele din manifestările și discursurile actanților
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
sau monolog interior al personajului la limita raționalului), și tematică existențialist-istorică - a descoperirii autenticului, a revelării elementului uman nefalsificat în figurile marilor oameni ai istoriei naționale (realizată prin narațiune tradițională, prin relatare din unghi omniscient auctorial). Tehnicile narative combină monologul atribuit personajului cu încrucișarea unghiurilor de vedere, pe care uneori le corectează prin intervenția autorului omniscient, având a juca rolul personajului-martor principal, focalizant al perspectivei (conform teoriei narative a lui H. James) - în epica cu subiect contemporan, cu descrierea comportamentistă a
DUMITRIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286916_a_288245]
-
a cronografului lui Matei Kigalas, transmisă, într-o copie manuscrisă de la 1732, sub titlul Hronograf al împăraților. Nouă adunare de osebite istorii. Conform unei ipoteze mai noi, D. ar fi autorul de fapt al versiunii românești a cronografului lui Kigalas, atribuită lui Pătrașcu Danovici (însoțită, în unele copii manuscrise, de un număr de 26 de „Stihuri predoslovii” și de o traducere din Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon), precum și al celei dintâi transpuneri în limba română a Istoriilor lui
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
firesc ca un stat care sprijină terorismul internațional să nege că ar avea orice legătură cu un anumit eveniment de natură teroristă, deși complicitatea sa devine cunoscută. De exemplu, capacitatea Guvernului american de a reacționa la atacurile teroriste cu bombă atribuite Libiei, din 9 aprilie 1986, asupra unei discoteci din Berlinul de Vest, în care un militar american și o altă persoană au fost uciși, depindea în mod esențial de disponibilitatea Statelor Unite de a divulga date obținute de la serviciile de informații
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
pe practici de securitate a observat că: ...par să fie clasificate prea multe informații și că acestea au un grad de clasificare mult mai ridicat decât ar trebui. Politica actuală prevede că semnatarul unui document clasificat este responsabil de clasificarea atribuită, însă, de cele mai multe ori, din necunoaștere sau din grabă, nu se acordă atenția necesară acestor proceduri. Similar, deși sunt permise contestații la adresa clasificărilor neadecvate, sunt puțini cei care își fac timp să discute pe marginea acestor clasificări cu cel care
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
astfel de activitate a fost aprobată de către șeful guvernului sau de un alt oficial de rang înalt care nu aparține domeniului informațiilor. Toate acestea nu înseamnă că vreuna dintre agențiile de informații este „un element ostil”, ca să cităm o expresie atribuită senatorului Frank Church 1. Cu condiția ca situația să nu se schimbe, o agenție de informații poate „sări gardul” mult mai ușor decât orice alte organizații guvernamentale. Împotriva acestei imixtiuni, trebuie totuși precizat că agențiile de informați investighează caracterul potențialilor
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
putut fi comparat cu succesele înregistrate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial” și că pierderea acestei capacități în 1948 este „probabil cea mai semnificativă pierdere a serviciilor de informații din istoria Statelor Unite”. Pierderea a fost în cele din urmă atribuită spionului William Weisband, un lingvist rus de la Agenția de Securitate a Forțelor Armate (predecesorul NSA). David A. Hatch și Robert Louis Benson, The Korean War: The Sigint Background (2000), www.nsa.gov/korea/papers/sigint background korean war.htm. Dar fără accesul
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
esențial Consens între Evangheliști (De consensu Evangelistarum). Urmează noi opere de combatere a maniheilor pe care putem doar să le menționăm: Contra epistolei lui Mani pe care o numesc „fundament” (Contra epistulam Manichei quam vocant fundamenti), focalizată pe o scrisoare atribuită lui Mani care conținea o serie de teze considerate „fundamentale” de către adepții săi; apoi Natura binelui (De natura boni), unde e condamnat din nou orice dualism. Bibliografie. Ediții: CChr.Lat 46, 1969 (A. Mutzenbecher; între alte scrieri și De catechizandis
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
al celei pelagiene (Epitaphium Nestorianae et Pelagianae haereseos) dovedește că Prosperus a acceptat condamnările formulate în cadrul conciliului din Efes din 431 în care, cu siguranță fără nici o îndreptățire, nestorianismul era descris ca părinte al pelagianismului. O tematică analoagă are poemul atribuit lui Prosperus și dedicat Soției sale (Poema coniugis ad uxorem). Aici, poetul, după ce descrie în hexametri un tablou apocaliptic al nenorocirilor care loviseră Galia răvășită de invaziile barbarilor, trece la exortația propriu-zisă și, folosind distihul elegiac, o îndeamnă pe femeie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nu fac parte din Romulea, seamănă totuși cu acestea în privința stilului și a inconsistenței conținuturilor: e vorba despre poemul dedicat Lunilor (De mensibus) și de cel Despre originea trandafirilor (De origine rosarum). Mai importantă este Tragedia lui Oreste (Orestis tragoedia) atribuită lui Draconțiu pentru prima dată de către Mai. În ciuda titlului său, opera nu este o „tragedie” de tip clasic (căreia i se pierduse până și amintirea în epoca lui Draconțiu, ci tot un epillius în hexametri, analog cu cele deja amintite
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a fost atribuit atât lui Augustin cât și lui Isidor din Sevilia. Ghenadie ar fi scris și un Tratat despre mileniu, cu dovezi luate din Apocalipsa Sfântului Ioan care, potrivit unora, ar putea fi Expunerea despre Apocalipsa Sfântului Ioan, text atribuit lui Augustin, format din optsprezece sau nouăsprezece omilii. În sfârșit, merită amintită o Epistolă despre propria credință trimisă Preafericitului Gelasius, episcop al orașului Roma. Bibliografie. Texte: De viris illustribus, TU 14, 1, Leipzig, 1896; PL 58 (De ecclesiasticis dogmatibus). Studii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
născut dintr-o familie de nobili la Telepte, în provincia africană Bizacena probabil în anul 467 (după alții, în 462). A primit o educație îngrijită în cadrul căreia studiul limbii grecești a ocupat un loc important: din biografia lui, accentuat encomiastică, atribuită lui Ferrando din Cartagina (cf. PL 65, 119), aflăm (dacă e adevărat) că vorbea curent grecește și că se dedicase studiului lui Homer. După o carieră în administrația statului, iată că, la maturitate, trăiește și el o „convertire”, dacă e
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și, mai ales, o culegere de optzeci de predici care poartă numele lui Fulgențiu, dar nu sunt cu siguranță autentice; acestea au fost publicate în 1652 de Th. Raynaud. Aceste cicluri de omilii de diverse proveniențe, opera unor predicatori anonimi, atribuite unor personaje faimoase pentru că în acest mod li se asigura circulația ulterioară, sunt foarte frecvente în Antichitatea creștină târzie; cu un conținut lipsit de profunzime, în general, repetitive și banale, încă și mai puțin interesante sub aspect literar, sunt însă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în siriană, în etiopiană, din text rezultând că ar fi scris de Chiril din Alexandria pe baza unei povestiri a unchiului său; e vorba, în realitate, de o omilie despre șederea Fecioarei Maria în Egipt. BIBLIOGRAFIE. PG 65 conține canoanele atribuite lui Teofil în colecțiile canonice bizantine (33-45), prologul la canonul pascal (48-52); însă e mai bună ediția B. Krusch, Studien zur christlich-mittelalterlichen Chronologie, Leipzig 1880, (220-226), fragmente de epistole emise de sărbători și din alte scrisori (53-64), fragmente de omilii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
celor patru cărți ale Regilor, Pildelor, Cântării Cântărilor, cărților lui Iov, Ieremia, Baruh, Iezechiel și Daniel pentru care nu e atestată existența niciunui comentariu al lui Chiril; cele despre Iezechiel par să aibă corespondent în unele pasaje consacrate aceluiași profet, atribuite lui Chiril într-un manuscris armean din Biblioteca Bodleian din Oxford, însă această atribuire e falsă. Noul Testament Dintr-un vast Comentariu la Evanghelia după Ioan, în douăsprezece cărți, s-au păstrat cărțile I-VI (despre Ioan 1, 1-10, 17) și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
enunțurile din Noul Testament referitoare la patimile și la moartea lui Cristos pe care el le raportează la om și nu la divinitate; pentru Chiril, cum trupul născut din Fecioară este chiar al Logosului, în virtutea acestei reale unități, suferința cărnii trebuie atribuită Logosului, deși, în același timp, acesta, fiind Dumnezeu prin natura sa, rămâne în afara patimilor (5, 7). Tratatul se încheie cu mărturisirea credinței într-un „unic Fiu, Cristos Isus și Domn, adică Logos al lui Dumnezeu devenit om și întrupat, și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
datorează lui Moise cunoașterea unor fragmente de adevăr despre Dumnezeu. Când construiește această argumentație, Chiril se inspiră în mod flagrant din cărțile VII-XV ale Pregătirii evanghelice și din Cronica lui Eusebiu, ca și din Exortația către greci, în mod fals atribuită lui Iustin. Cărțile II-V se ocupă de interpretarea pe care o dă Iulian Legii lui Moise. În cărțile VI și VII este respinsă opoziția instituită de Iulian între istoria și cultura grecilor și cea a evreilor care, evident, îi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
omiliilor lui Chiril a apărut tendința de a-i atribui și multe altele. Numărul 14, unde se vorbește despre ieșirea sufletului din corp, despre întoarcerea Domnului și judecata de apoi, e rezultatul combinării a două omilii, din care una e atribuită lui Chiril, iar cealaltă predecesorului său, Teofil. Printre cele cu siguranță false sunt numărul 10, despre euharistie (a lui Teofil din Alexandria) și 11, dedicată Mariei Theotokos (o refacere a omiliei 4). Bibliografie. PG 77, 981-1116 conține 17 omilii și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Chiril și liturghii în coptă, siriană și armeană, de altfel destul de diferite între ele. Liturghia coptă era celebrată fără îndoială în Egipt în epoca lui Chiril, însă nimic nu dovedește că el ar fi introdus-o. În ce privește tratatul Contra pneumatomahilor, atribuit lui Chiril în PG 76, 1451-1454, e vorba de un echivoc apărut din cauza sumarelor de la începutul unor citate extrase însă din alte opere binecunoscute ale lui Chiril. Bibliografie: Textul Sfintei Treimi cu alte opere neautentice ale lui Chiril în PG
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unor citate extrase însă din alte opere binecunoscute ale lui Chiril. Bibliografie: Textul Sfintei Treimi cu alte opere neautentice ale lui Chiril în PG 77, 1120-1173; cf. D. Stiernon, Joseph le Philosophe, DS VIII, 1388-1392. Versiunea latină a liturghiei copte atribuite lui Chiril, publicată de A. Renaudot în 1847, este reprodusă în PG 77, 1291-1308; pentru liturghii cf. totodată CPG III, n. 5437. i) Chiril și opera sa Nu e acesta locul pentru a schița, fie și în fugă, trăsăturile generale
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
IX. X. XVIII. XIX. XVII din ediția sa). Patru omilii sunt dedicate combaterii pelagianismului (n. 128-131 = n. XX. XXVIII. XXIX. XXX). O omilie cristologică a lui Nestorios care vorbește despre Evrei 3, 1, ne-a parvenit prin corpusul de texte atribuite lui Ioan Hrisostomul (nr. V din ediția Loofs). Trei omilii despre cele trei ispitiri ale lui Isus (Matei 4, 3-9) din care Marius Mercator tradusese fragmente, au fost găsite într-un manuscris din corpusul pseudohrisostomic (și în traducere siriană tot
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să atribuie Logosului enunțurile referitoare la suferințele și la moartea lui Cristos, pentru că vede în ele „economii” legate de carnea lui Isus căreia Macarie nu îi atribuie un rol mântuitor decisiv. Totodată, stilul și chiar forma citatelor biblice din secvențele atribuite celor doi interlocutori sunt diferite. Fără îndoială, Macarie nu e autorul părților atribuite „filosofului”; el s-a mulțumit să reproducă pasaje extrase dintr-o operă polemică anticreștină, distribuindu-le în forma fictivă a unui dialog de cinci zile. Au fost
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
vede în ele „economii” legate de carnea lui Isus căreia Macarie nu îi atribuie un rol mântuitor decisiv. Totodată, stilul și chiar forma citatelor biblice din secvențele atribuite celor doi interlocutori sunt diferite. Fără îndoială, Macarie nu e autorul părților atribuite „filosofului”; el s-a mulțumit să reproducă pasaje extrase dintr-o operă polemică anticreștină, distribuindu-le în forma fictivă a unui dialog de cinci zile. Au fost făcute diverse tentative de identificare a acestei scrieri: a fost propus Philalêthês, operă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
poate șambelanul lui Teodosius al II-lea de la care și-a luat numele Istoria Lausiacă); scrierea s-a pierdut în întregime. A fost regăsită în traducere siriană o Confutațiune a lui Nestorios împărțită în 25 de capitole și trei cărți, atribuită lui Teodot în manuscrisul copiat între 650 și 660 (un al doilea manuscris conține doar un fragment din această operă); din acesta, mutilat la început, lipsesc toată prima carte și începutul celei de-a doua. Tratatul (inedit și astăzi), de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]