1,671 matches
-
de umăr și am simțit umezeala și am reușit să văd gura lui Fielding spunând... Taxiul galben își croia drum pe străzile New York-ului, o mașină-cușcă ducând câinele turbat acasă. Șoferul cu brațul branșat pe volan a țîșnit pe galben, avântându-se înainte. Să nu faci nimic, niciodată. Să nu faci nimic, niciodată. I-am urmărit mâna bronzată, cu pielea încrețită și străpunsă de perii negri și aspri. Am urmărit goana iugărelor rectangulare pe care se întinde orașul străin mie. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Chiar poți crede că femeile ca mine sunt atrase de bărbați ca tine. Dar eu nu vreau să ajung în pat cu bărbați ca tine. Nu vreau să existe bărbați ca tine. S-a întors pe călcâie. Eu m-am avântat înainte să-i tai calea. Am ratat în schimb, m-am prăbușit peste masă. Această manevră, combinată cu duzina de stacane cu bere și paharele de whisky cu care mă luptasem până atunci, a început să mă împingă spre ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pe stradă - trebuie să mă războiesc cu vremea. Atunci mă iau de zeii vremii. Îi fac praf. Îi izbesc ca picioarele, cu pumnii și mârâi. Oamenii se uită și uneori râd, dar nu-mi pasă. Brațele și picioarele mi se avântă cu mișcări îndesate, ca în dansul unui karateka, țintind cerul. Și țip cât mă ține gura. Lumea crede că am înnebunit, dar prea puțin îmi pasă. Așa, ceva nu admit. E cineva care nu permite ca vremea să fie așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
îl așteaptă jos, dar, din cât se pare, nu vor fi în stare să-l prindă pe acest psihopat al acoperișurilor și adept al streșinilor și pervazelor, al contraforturilor și luminatoarelor de la mansarde, pe acest artist al dezastrului infinit. Se avântă și se cațără printre arabescurile gotice ale scărilor de incendiu, prin conductele de evacuare și printre antenele de televizor, în vreme ce sub el Broadway-ul trosnește în aburii de stiren ai miezului de noapte, fără ca în povestea asta să fie implicați banii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ia o palmă sau un picior. O palmă pe care, dacă ești câine, o poți îndura. Ce-i un picior, la urma urmei? Uitați-vă la câinii de pe stradă, cum se vâră în orice, cum îi interesează totul, cum se avântă spre marea descoperire. Imaginează-ți, deci, ce durere trebuie să simți când ești legat de un gard și în jurul tău totul freamătă de viață - și joacă și idei și fascinație - și totul se derulează în imediata apropiere a frânghiei țintuitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
salt lateral spre perete, unde l-am urmat imediat, dându-i un alt pumn în cușca pieptului. Capul îi căzu, deși cuțitul continua să i se miște în mână. Reculul m-a dat înapoi, dar am revenit cu toată forța, avântându-mă cu fruntea înainte în unghi drept, apoi mi-am săltat genunchiul masiv și i l-am trântit în tava descoperită a feței lui. În timp ce te bați, vrei să-i arăți adversarului tău cât mai clar cu putință că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-nțeles pentru alții... Oricâtă destinsă noapte, - De-ar veni aurora... * NIHIL NOVI II Și zilele de vară Și orizont senin... Peste încă zece ani, Câte, incă, se vor știe - Gând, mereu, nereușit, Stau speranțe, Și cu ele Nici o tresărire, Se avântă rândunelele În nemărginire. * VIZITĂ Veacul m-a făcut Atât de cult Încât mă uit Peste oameni. Am învățat atâtea În timpul din urmă, Că suntem la un punct neinsemnat. S-ar putea face Multe reforme. Mă gândeam singur. Eram fără nimeni
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
pe măsură ce urcau pe cărările muntelui. Virgil Jones nu dădea nici un semn că l-ar auzi. Avea aerul pierdut al unui om care încerca să-și amintească niște deprinderi vechi. — Da, da, murmura din când în când către sine și se avânta greoi ici și colo prin desișuri. Drace! drăcuia el la răstimpuri și-și lua capul în mâini, pierdut în amintiri sau regrete, și apoi tresărea iarăși, avântându-se înainte ca un bivol rănit. Vultur-în-Zbor îl urma. Și astfel își croiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
deprinderi vechi. — Da, da, murmura din când în când către sine și se avânta greoi ici și colo prin desișuri. Drace! drăcuia el la răstimpuri și-și lua capul în mâini, pierdut în amintiri sau regrete, și apoi tresărea iarăși, avântându-se înainte ca un bivol rănit. Vultur-în-Zbor îl urma. Și astfel își croiau drumul haotic prin desișuri, către vârful muntelui. Vuietul era încă acolo. Oare urechile îi jucau feste? Părea oare să devină din ce în ce mai puternic doar pentru că se gândea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
produse o plăcere nemăsurată) erau mândrii posesori a două biciclete. — îmi pare rău, se scuză el, dar tainele motorului cu combustie internă m-au depășit întotdeauna. Tunelul se stabilizase. Cei doi au încălecat pe armăsarii lor anacronici și s-au avântat spre adâncimi, spre lumina care-i atrăgea. Pentru un om care reușise de curând atât de multe lucruri și care își recâștigase recent încrederea în sine, Virgil îi părea lui Vultur-în-Zbor cam prea plin de griji. — Virgil, îl întrebă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
uitându-mă în jurul meu. Simon era deja la capătul celălalt, introducând biletul în aparat. Am mers repede prin mulțimea din stație. Mă întrebam dacă ne îndreptam către lumea de deasupra, poate pentru a prinde un tramvai, dar nu, s-a avântat intenționat în josul acelor scări; a introdus biletul într-o altă mașinărie și a alergat către scările rulante ce duceau spre Northern Line. L-am urmat și m-am simțit imediat descoperită. Dacă s-ar fi uitat în spate pe scări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
o mai vedeam. Aveam doar, iar și iar, imaginea marelui fluture de pe un timbru de demult, cu aripile larg desfăcute. Dintr-un joc al luminii sau al privirii, dintr-o taină a desenului, părea marele meu fluture că se tot avântă și se răsavântă într-un cuprinzător zbor spre un tărâm doar de el știut, spre înălțimi doar lui menite. Îmi plăcea să mă las fugit din mine, când mă simțeam furat de chemări neînțelese, pe urma zborului închipuit al marelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Timpuri noi“, despre aerul ei tenebros, de tunel în care te afundai odată cu primii pași făcuți după ce-i treceai pragul. Multă vreme, înfiorat de umbrele venind dinspre capătul aproape nevăzut al acelei săli de librărie, nici nu îndrăzneam să mă avânt prea departe. Mă opream la primele rafturi, răsfoiam cărțile aflate la îndemână, mă bucuram de risipirea lor după legile unui hazard de tarabă și ezitam îndelung până la a mai face un pas în interiorul acela de umbre mirosind a motorină, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
târziu, o voi publica după alți câțiva ani și a cărei primă ieșire în lume (nu aveam voie pe atunci noi, „scriitorii tineri“, să facem lansări zgomotoase) se va produce în acea librărie. Am mers cu câțiva prieteni, ne-am avântat până în capătul acelei săli și le-am arătat triumfător prima mea carte. Partea a doua a ceremoniei de lansare a avut loc, cum era și firesc, la „Tic-Tac“. Mi-a fost lene să scriu. Nu voi reuși niciodată să scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
după cotul liniilor din dreptul Băncii Naționale. Și, într-adevăr, locomotiva a fluierat în cele din urmă. Greoi, vagonul s-a urnit. Aproape i-am simțit smucitura. Geamătul arcurilor. Scrâșnetul osiilor. Licuricii țâșnind. Țipătul șinei strivite. Roțile ezitând să se avânte. În aceeași clipă, la una dintre ultimele ferestre dinspre partea cimitirului, am văzut cum cineva flutura o șapcă roșie. Celebra șapcă a lui Ghidale, pe care i-o adusese tatăl lui când fusese la Cernăuți, la înmormântarea fratelui său. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cântecele sirenelor sau cercetând harta cerului, neștiind în ce parte s-o mai ia spre Ithaca și Penelopa lui. Am repetat strigarea și am dat să-i fac semn cu mâna în care mai strângeam ceapa. Gestul a fost prea avântat și m-am trezit în brațele unui domn cu un imens buchet de busuioc uscat și o lungă lumânare de cununie sau de botez. Nu mai apucase omul să se ferească la timp și m-a primit, neașteptat sprijin, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
deschisă dincolo de încrucișarea cu Calea Victoriei. Priveam ușor speriat spre gura aceea de beznă în care se mistuia firava lumină venită din cer. Parcă o făptură uriașă aștepta acolo cu fălcile larg deschise, gata să înghită pe oricine s-ar fi avântat într-acolo. M-am bucurat că locuiam în partea cealaltă a orașului și nu aveam cum să mă cufund în hăul de beznă deschis lângă Cercul Militar. „De-acolo va veni Moartea mea, dinspre Cișmigiu“, mi-am spus amuzat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că voi învinge Biblioteca, fiindu-mi menit să o îngenunchez, descoperindu-i toate cotloanele. După mai bine de treizeci de ani, îmi dau seama, tot mai uimit, cât de nevolnice gânduri m-au cutreierat. Cât de fără de minte m-am avântat într-o lume ale cărei legi nu le știam și căreia, supremă și imbecilă trufie, credeam că am să-i pot impune legile mele. Care legi? Ce legi poți să-i impui nisipului când crezi că tu îi drămuiești prelingerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rupeau țâțele cu care dădeau să le astupe gurile. Nu știam că, în timp ce căutam să le fac loc să-și caute un scaun, mă lăsau fără portofel. Aveam în el timbrul de la Ghidale. Marele și enigmaticul fluture care se tot avânta spre înălțimile doar de el știute a dispărut astfel, ca și cum nu l-am avut niciodată. Fusesem la doctorul F. să i-l arăt, dintr-o prostească nevoie de a mă făli cu un astfel de timbru, și să-mi spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
orbului cu muzicuța lui. Toiagul acela alb, lucind stins în zvâcnetele de lumină ale lumânărilor, părea că, atârnat de fir pogorât din cer, cadența în balansul lui dusul unei minuni, când Însuși Pescarul aruncase nada și chema sufletele să se avânte spre El. Țăranii îi țineau isonul bătrânului, cântând atât de sfântul și tainicul „Hristos a înviat“. Cred că niciodată nu am trăit mai intens minunea credinței că, într-adevăr, Iisus nu s-a jertfit în zadar pentru noi. Că ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a garantat că, gata, dacă ești dispus, supus, totul va fi bine? Dădu iar să se repeadă la mine. Mă trăsesem în tocul ușii și îl priveam îngrozit. Se opri dintr-odată în fața mea, tocmai când ridicasem brațul și mă avântasem să-l pocnesc. Zâmbi, ca luminat de cine știe ce rază care îl străbătea chiar atunci. — Eu nu m-am spânzurat. Eu am vrut doar să trăiesc. Doar să trăiesc, asta am vrut. Le-am lăsat altora demnitatea și toate celelalte gogorițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mergi cu metroul, nu-i așa? Tata spune că metroul e plin de lume proastă și că, dacă te duci singură, te pipăie țiganii. Era să spun ceva, dar am tăcut. Bea rîse. De cum sosiră cafelele și mîncarea, m-am avîntat să mă lupt cu toate, fără nici o pretenție de delicatețe. Bea nu luă nici o Îmbucătură. Cu mîinile În jurul ceștii aburinde, mă observa cu o jumătate de zîmbet, curioasă și uimită. — Așadar, ce ai de gînd să-mi arăți azi, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
monedă. — Fii binecuvîntat. Ospătarul dădu din cap respectuos și se Îndreptă spre masa urmăritorului nostru spre a-i preda mesajul. CÎnd auzi ordinele, santinelei i se descompuse figura. Rămase cincisprezece secunde la masă, zbătîndu-se Între forțe insondabile, iar apoi se avîntă În galop În stradă. Fermín nu se deranjă nici să clipească. În alte Împrejurări aș fi savurat episodul, Însă În acea seară eram incapabil să-mi iau gîndul de la Bea. — Daniel, revino cu picioarele pe pămînt, că avem de discutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
sticlă, cu degetul arătător: Mă duc după Bea. Nu veni după mine. Mă Întorc repede. Certitudinea mă asaltase cînd mă trezisem, ca și cînd un necunoscut mi-ar fi șoptit adevărul În vis. Am ajuns pe palier și m-am avîntat pe scări În jos, apoi am ieșit pe poartă. Strada Urgel era un rîu de nisip strălucitor din care se Înălțau felinare și copaci, asemenea unor catarge Într-o negură deasă. VÎntul spulbera zăpada În rafale. M-am dus pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Îl acompaniau. Cravatele păreau să intre În același ritm. „În sfârșit”, Își spuse medicul, „criza a fost depășită... Am putea ieși... Desigur”, continuă el să-și deruleze firul gândurilor, „de ieșit putem ieși, problema e Încotro ar trebui să ne avântăm pașii!” Primul gând care-i trecu prin minte fu: „Corso!”. Nu, În nici un caz! „Oriunde, dar la Corso nu...” Și totuși ața Îl trăgea spre acel loc infam. Noimann era curios să afle ce s-a mai Întâmplat pe acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]