1,144 matches
-
ideologic al revistei lui Vinea, accentuat cu trecerea timpului și sancționat de mai radicalele Integral și unu, nu este, credem, fără legătură cu acest complex. Voi urmări în continuare evoluția notei „identitare” care particularizează identitatea Contimporanului în raport cu toate celelalte publicații avangardiste din România interbelică. Decupajul are în vedere mai ales ecourile avangardei românești în străinătate și imaginea României în afară. Preocuparea pentru traducerea și promovarea artei românești moderne apare chiar din primul număr al revistei la B. Fundoianu („Ferestre spre Occident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Iar într-o notiță din numărul 100, umorul literaturii lui Jacques G. Costin din Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijote e considerat superior celui al lui Jaroslav Hašek... Contactele externe ale Contimporanului (realizate prin intermediul lui Marcel Iancu) cu reprezentanții mișcărilor avangardiste europene sînt semnalate constant în paginile revistei; de fiecare dată, artistul publică și portretele în desen ale interlocutorilor săi. Un anunț din pag. 6 a nr. 64 informează că: „În recenta sa călătorie în Occident, Marcel Iancu a revăzut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
despre moșia părintească („Iuliu Maniu“). Iar comentariul redacțional din nr. 81 despre grupajul special dedicat de revista Der Sturm mișcării moderne slovene indică în mod explicit frustrarea „contimporanilor” față de ignorarea avangardei autohtone. Revista expresionistă germană prezenta în mod consecvent mișcările avangardiste din Europa, iar absența României - țară mult mai mare și cu o cultură mult mai puternică decît a Sloveniei - avea de ce să deconcerteze. Pe de altă parte, nu se poate vorbi de inexistența unor „ambasadoare” pariziene relativ eficiente ale literaturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
M. Sadoveanu și Tudor Arghezi la Ion Vinea... În mod ironic, dezideratul popularizării avangardei românești la Der Sturm va fi realizat, nu peste multă vreme, de către... rivalii de la unu, considerați, probabil, ca fiind mai radicali și mai reprezentativi pentru spiritul avangardist. Interesant e faptul că „uniștii” s-au lăsat rugați, acceptînd - finalmente - realizarea grupajului mai curînd din calcul promoțional decît din afinități cu programul artistic expresionist-constructivist al importantei reviste germane. Într-o notă din numărul 32, citim următoarele: „Der Sturm, numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pariziană (cu B. Fondane și Mattis Teutsch, mai tîrziu, Ilarie Voronca), acesteia adăugîndu-i-se, începînd cu numărul 8, o „redacție” în Italia, la Pavia, avîndu-l ca reprezentant pe Mihail/Ernest Cosma. Redactorii externi publică numeroase materiale/grupaje de promovare a artei avangardiste internaționale, dar preocupările pentru „imaginea României” sînt mult mai reduse decît la Contimporanul, probabil în ideea că „modernismul dă drept de descetățenire”. O precizare din deschiderea rubricii de „Notițe” a numărului 8 oferă explicațiile necesare: „Revista noastră a pus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
estetică, „secularizată” în raport cu politicul. Simpatiile de stînga ale majorității membrilor ei nu se traduc, altfel spus, printr-o artă politizată, ci (doar) prin cultivarea „noutății” artistice. Nu mă voi opri, în cele ce urmează, asupra articolelor strict social-politice din publicațiile avangardiste ale anilor ’20 (mai precis, din prima etapă a revistei Contimporanul sau din publicația-satelit Clopotul). Mai importantă mi s-a părut a fi relația dintre orientările artistice aferente și extremele ideologice europene (fascism, bolșevism). Un caz aparte în acest sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Contimporanul... În nr. 70 al revistei, alături de o (deja citată) prezentare a constructivismului sovietic, o notiță despre revista L’Italiano a lui Leo Longanesi semnalează nepotrivirea estetică dintre anacronismul „neoclasic” al machetării (în concordanță cu academismul fascist oficial) și colaboratorii avangardiști: „L’Italiano este revista grupării fasciste scrisă de futuriștii-fasciști (transfugi-neoclasici). Într-un stil tipografic cu litografii și xilografii în stilul 1840 apar cel puțin ciudat numele unor Carra, Ungaretti, Ardengo Sofici”. Ceva mai jos este prezentată neutral, „obiectiv” lucrarea Histoire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Descartes, Kant, Schopenhauer, Nietzsche, Spencer, Soloviov, Mach, Taine, Carlyle, ca și biografiile lor”. Independență, eclectism... Încă o dată, Contimporanul nu e o publicație dogmatică; este o revistă independentă, sensibilă la toate variațiile de sensibilitate novatoare, fie că e vorba de mișcări avangardiste de stînga sau de „noua spiritualitate”. Dacă în primii ani de apariție predomină articolele cu tentă marxizantă și discret antimonarhică sau campaniile la adresa „huliganismelor” xenofobe și antisemite, treptat, diversitatea ideologică - nu numai estetică - se accentuează în paginile revistei. În nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spiritualiști. Dar Eliade, Noica și Sandu Tudor nu sînt singurii membri ai „tinerei generații” care publică la Contimporanul. Vreme de aproape un an, Mihail Sebastian semnează regulat în ultima pagină a revistei o rubrică de „impresiuni” foarte liberă și... deloc avangardistă (Povestea vorbei). Nu e exclus aici un mic schimb de servicii reciproce, căci în paginile Cuvîntului din 4 și 8 decembrie 1927, foarte tînărul publicist e prezent cu un eseu intitulat „Între experiență și temperament. Reflexii asupra modernismului românesc“, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
oprim mai atent asupra lui, cu atît mai mult cu cît autorul (fost la Punct, ulterior la 75 HP și Integral, constant mefient, în pofida colaborărilor sporadice, față de revista lui Vinea și Iancu) este o personalitate „de tranziție” între primul val avangardist și suprarealism. Nu numai inconsecvențele estetice și ideologice ale Contimporanului sînt incriminate aici. Critica „uniștilor” se exercită, acum, de pe poziții suprarealiste asumate. Căci, odată cu „compromiterea” futurismului și a constructivismului, mișcarea condusă de André Breton devenise portdrapelul revoltei artistice: „Contrastul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sinteza Krisztinei Passuth despre avangardele central-europene, o bună prezentare a raporturilor existente între cele „două modernisme” maghiare, cel al revistei moderate Nyugatt a lui Ady și Babits Mihaly (cu dominantă postsimbolistă) și cel activist al revistelor À Tett și Mà (avangardiste, programatice), găsim în capitolul „Les deux modernismes hongrois des années 1910. Bàbits ou Kassák?“ de Janos Szavai (vol. Modernisme en Europe Centrale. Les Avant-gardes, Sous la direction de Marie Delaperriere, Colection „Aujourd’hui l’Europe”, L’Hartmann, Paris/Montreal, 1999
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
despre reprezentarea piesei Le mouchoir de nuages a lui Tzara, despre separarea dintre revoluția artistică și cea politică, dublată însă de dorința înființării unui partid al artiștilor și, în fine, despre dorința novatorilor unguri de a iniția în Transilvania acțiuni avangardiste cu sprijinul Contimporanului: „De un an am organizat la Budapesta o grupare de artă nouă, zisă Uj Fold (Pămîntul nou), cu care am întreprins o acțiune artistică întinsă. Cu serate literare am cucerit adevărate succese. La poesie de 5 continents
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
descoperiri ale impresionismului răsunară și în Polonia. Imediat însă au degenerat în naturalism și încăpură pe mîinile sentimentalilor căutători ai «frumosului peisaj polonez»”. Sînt consemnate apoi schimbările aduse de ultimii ani dinainte de război și scurtul răstimp de la independență, apariția modernismului avangardist fiind asimilată apariției preocupărilor pentru forma artistică (și a mișcării denumite „formiste”): „în ambele centre intelectuale poloneze, Cracovia și Warșovia, se formează grupările moderniste numite «formiste». Formiștii din Cracovia, mai radicali, reprezintă futurismul și expresionismul, iar cei din Warșovia s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
d’histoire que cette réalisation d’une internationale intelectuelle par les révues d’avant-garde. Un article sur le nouvel art roumain avec reproductions de Marcel Ianco, Matiss Teutsch et une traduction litterale d’un poème de Vinea. Ideea „internaționalei intelectuale avangardiste” se face, încă o dată, auzită. Tot aici este semnalată sumar — pentru prima oară — revista Zuvtotnika (corect: Zwrotnika) a lui Tadeusz Peiper. În catalogul expoziției internaționale a Contimporanului, lucrările prezentate de artiștii polonezi țin „capul de afiș” (Szczuka — Contrast, Fakturkontrast, Tereza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Brno (?), care a fost clădită anul acesta cu prilejul expoziției jubiliare de către cîțiva arhitecți cehi moderni”. Ecouri ruse, sîrbe și slovene Contactul cu avangarda rusă are loc prin intermediul revistelor occidentale, italiene, franceze sau germane. Nu vom întîlni în publicațiile noastre avangardiste nici o referință la David Burliuk, Krucionîh, Hlebnikov, de pildă, blocajul informațional fiind cauzat — după toate probabilitățile — și de politica de blocadă a statului român față de U.R.S.S., după 1918, accentuat de Legea Mîrzescu prin care - în 1924 - Partidul Comunist din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a construcției abstracte) și poeții Emile Malespine, Michel Seuphor și Marcel Loumaye. Reclamele la reviste belgiene „împodobesc” frecvent paginile Contimporanului (ca și reproducerile plastice sau arhitectonice după artiști belgieni), iar rubrica de „revista revistelor“ comentează elogios expozițiile, volumele și publicațiile avangardiștilor flamanzi și valoni, insistînd, nu o dată, asupra caracterului lor de „colaboratori” ai publicației lui Vinea și Iancu. Schimburile au fost reciproce, deși omoloagele din Belgia nu au acordat o atenție similară celor românești (oricum, mult mai puține). Capitolul X. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
București, în cadrul programului „Dramă și comedie” susținut de A.I. Zissu și Ion Călugăru. Modestele experimente futuriste publicate ici-colo în revistele de avangardă rămîn simple curiozități ludice. În schimb, estetica expresionistă nu a rămas fără consecințe asupra textului dramatic. Potrivit folclorului avangardist, textele lui Urmuz ar fi fost „interpretate” încă din anii neutralității prin cafenele de actori nonconformiști (în frunte cu George Ciprian). Happening-urile sincretice ale grupării Contimporanul au avut, la rîndul lor, o teatralitate specifică; în paranteză fie spus, programul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a lui Wedekind, avuseseră loc sub ocupație la București, dar forurile bisericești, șocate, obținuseră oprirea reprezentațiilor”. Printre cei dintîi comentatori favorabili ai lui Strindberg din perioada antebelică s-a numărat Ion Vinea. Înainte de a fi susținută în paginile unor reviste avangardiste autohtone precum Contimporanul (unde în nr. 28 din 1923 este reluat apelul „Pentru directorii de teatru, actori, scriitori și toți iubitorii de artă dramatică” al lui Friedrich Sternhal din Der Neue Merkur, cu un comentariu însoțitor de F. Aderca). „Revoluția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în raport cu așteptările: „Am salutat sau mai bine zis era să salutăm cu entuziasm creația «Insulei», binevenită confrerie de dramă și literatură de avantgardă. Sîntem prin urmare dezarmați și siliți să aplaudăm pe toată linia curiosul sentiment de venerație al terbililor avangardiști de la «Insula» pentru ilustrele noastre mumii”. Peste aproape un deceniu, în panorama „Contribuțiuni sumare la cunoașterea mișcărei moderne de la noi” (în unu, nr. 33, feb. 1931), M.H. Maxy consemna retrospectiv „prima încercare a chinuitului Armand Pascal cu «Insula» pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe această linie găsim la Ion Pop în capitolul „Literatura manifestelor” din volumul Avangardismul poetic românesc, Editura pentru Literatură, București, 1969, pp. 40-51 (reluat cu modificări în Avangarda în literatura română, Ed. Minerva, București, pp. 397-407): „Ceea ce izbește în manifestele avangardiste, indiferent de nuanță, e teatralitatea lor. Militantul avangardei își compune cel mai adeseori o postură dramatică, monologînd cam pe aceleași teme (...) trecînd de la filipica tunătoare la entuziasmul ardent, de la clovneria studiată la mina ursuză și chiar tragică a celui neînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de la clovneria studiată la mina ursuză și chiar tragică a celui neînțeles și înfrînt. (...) Se joacă, de la un moment dat, un rol ce trebuie interpretat cît mai convingător”. În descendența romantică a „cultului personajului” trecut prin extravaganța esteticii dandy, manifestele avangardiste vădesc o „conștiință a jocului” și apelează la o „gestică de comedie, uneori elegant-rostandiană, alteori burlescă”. Cu măști de clovn pe texte, autorii joacă de fapt comedia „proclamației către popor”, parodiind stilul zgomotos al reclamei comerciale sau de circ. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
radical-avangardistă din anii ’20: revista 75 HP, ca și unele numere speciale din revistele unu și Alge, este concepută histrionic, asezonată cu slogane ludice de „bîlci”. Anunțurile teribiliste sînt o adevărată regulă a jocului. Multe gesturi publice sfidătoare ale autorilor avangardiști (Geo Bogza, Stephan Roll, Virgil Gheorghiu) au caracterul unor happening-uri, performanțe sau „acțiuni”. Măștile, pozele, clovneriile și arlechinadele vin către avangardă pe filiera decadentismului ironic (Jules Laforgue, Charles Cros, Tristan Corbière, Ion Minulescu) sau a teatralității flamboaiante (D’Annunzio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
teatrului futurist italian întîlnim în lucrarea Emiliei Drogoreanu (op. cit., cap. „O poetică a spectacularului și poetica teatrului futurist”). Autorul Poemelor în aer liber este privit aici ca „regizor” al propriului text ludic și spectacular. De asemenea, personajul „mecanomorf” din proza avangardistă - fantoșă caricaturală, reificată și stereotipă - are ceva din personajele teatrului de marionete. Acest histrionism se va estompa însă în manifestele și textele poetice ale „grupului suprarealist român” din anii ’40 (Gellu Naum, Gherasim Luca, D. Trost, Paul Păun, Virgil Teodorescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu este doar un adept al „pictopoeziei”, ci și al cinepoeziei), Stephane Roll, B. Fondane, Sașa Pană și ceilalți, datorează mult fascinației noii arte, ca și reportajele de mai tîrziu ale lui Bogza. Din păcate, nu există nici un experiment cinematografic avangardist în România interbelică. Emulația s-a „rezolvat”, și de acestă dată, în literatură... Criticul francez Michel Carassou insistă asupra crizei spirituale pe care Fondane a resimțit-o după plecarea la Paris: vreme de patru ani, acesta a fost, practic, incapabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Carassou. Un susținător înțelept și avizat, „de la distanță” (de notat că „distanța” sa estetizantă, „aristocratică” se situează în imediata apropiere a atitudinii lui Ion Vinea, cu observația că, spre deosebire de acesta din urmă, Fondane este un admirabil eseist). Adevărata sa contribuție avangardistă/suprarealistă rămîne, totuși, creația cine-poetică (Trois scénarios) și cinematografică. Numărul 2 al Integralului se deschide printr-un articol al lui Ion Călugăru, „Drama-pantomimă”, în care cinematograful e văzut ca fiind arta de avangardă prin excelență: „Azi Cinematograful indică drumuri, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]