1,649 matches
-
Ducipal care - la propriu - sub Alexandru Macedon a cucerit lumea, pentru ca un altul s’o conducă din senatul roman, după dorința lui Caligula. Și, trecând prin pielea inorogului cere-l „hieroglifia“ pe Cantemir, calul a poposit, Îmbrăcat În argint, pe azurul stemei capitalei Moldovei, pentru a pleca mai departe, cu Hogaș În spinare, În Munții Neamțului... Pisicuța, căci o alta ajunsese de râsul lumii purtând un luptător cu mori de vânt, pe Don Quijote; mai degrabă acela ar fi Încălecat „calul bălan
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
și 13 noiembrie 1894. Redactată de un comitet format din publiciști începători, I.v. a publicat literatură originală (versuri și proză), articole de critică, traduceri și note bibliografice. Principalii colaboratori și redactori sunt D.Th. Neculuță (semna cu pseudonimele D. Niculescu, D. Azur, F. Crâng, Odin și cu inițiale) și N. Țimiraș (semna N. Sorin). Cei doi poeți, autori și de articole de critică literară scrise sub influența lui C. Dobrogeanu-Gherea, traduc din Goethe și Hugo. Se mai publică versuri populare luate din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287497_a_288826]
-
acolo o postată de pământ cu știr frumos crescut: mare, înalt, verde-crud, plin de suc, de sevă dătătoare de viață. "Verde crud, verde crud... Mugur alb, și roz și pur, Te mai văd, te mai aud, Vis de-albastru și azur." (G. Bacovia) Ați înțeles, desigur, că noi încă de pe atunci apelam la remedii naturale în combaterea dezechilibrelor fiziologice, și nu la medicina alopată, clasică. Am adunat frunzele de pe mai multe tulpini de știr. Le-am spălat și apoi le-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
fecale mai vechi sau mai noi, aparținând tuturor ființelor vii de pe planetă, demonstrau limpede faptul că spațiul acesta era locul propice pentru satisfacerea fireștilor nevoi implacabile. Oricum, privirea ți se îndrepta, automat, spre altă direcție, undeva spre întinderile infinite ale azurului ceresc, altminteri riscai să suporți aceleași consecințe pe care strămoșii noștri latini le provocau în mod deliberat atunci când făceau chiolhanuri monstruoase și introduceau în burdihanele lor cantități uriașe de mâncare și de băutură. Mircea s-a uitat la mine și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
8:20) Nici noi nu aveam unde să ne punem capul. Ce era de făcut? Ce? Cui să ne adresăm? Cui să-i cerem ajutor? Lui Dumnezeu?? Nu, Dumnezeu nu era acasă. Plecase în concediu de odihnă pe Coasta de Azur, la țărmul Mării Mediterane, pentru a se mai odihni puțin, dar, mai ales, pentru a-și trata afurisitul ăla de reumatism care-l chinuia îngrozitor și din a cărui cauză îi scârțâiau balamalele atât de tare, încât nici nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
la distanțe egale de coastele abrupte ale podișului, nu mai făcu un pas: se întinse cât de lung era pe pătura moale și caldă de paie și spice, cu picioarele răsfirate, cu mâinile întinse, cu ochii ațintiți spre cerul de azur. Simțea prezența a trei lucruri: lanul de grâu, peticul de cer și între ele lungit, nepăsător trupul său. Simțurile se atrofiaseră parcă, doar de auzit mai auzea când, obosit sau prea bucuros de sine, pleoapele i se închiseră ușor. Liniștea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Predomină în acest anotimp iasomia, cu parfumul ei virginal, odihnitor... Ar fi o nebunie să ne culcăm. Este ultima noastră seară în Orașul Albastru. Ne urcăm pe terasa de la etajul XI al hotelului pentru a mai privi odată cupola de azur așternută peste trupul lui Timur, ale fiilor săi, al nepotului iubit și ale marilor preoți și apoi coborîm în mijlocul parfumului de iasomie. Parcul este tăcut și plin de îndrăgostiți, ca orice parc din lume, la căderea nopții. Are colțuri luminate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
vedea stele și dedesubtu-i stele..."; "Și cânt ... Din valuri iese câte o rază frântă" (Povestea magului ...) Și atuncea peste ape fața sfânt-a lunei pline Își ridică discul splendid în imperiul de lumine, Mării mândre poleindu-i pânzăriile-i de-azur..." (Memento mori) Tablourile sunt desenate cu un "creion de lumină", atenția nu este îndreptată spre detalii, ci spre panorame. Ochiul poetului e flămând de imagini, privirea trece razant, neostoită de-a surprinde cât mai mult. Predilecția pentru tablouri apare clar
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
timp până la apariția cărții următoare, Melopei (1943), însă voința de originalitate care îl animă nu duce la un salt valoric. Invocând „nufărul încărcat de stele și vis-Eminescu” (poet pentru care nutrește o necondiționată venerație), „condurii albi ai primăverii”, „zalele de azur”, „vasta veșnicie” și alte asemenea imagini deloc percutante, autorului îi lipsește cu desăvârșire emoția, astfel că admirația pentru natură nu trezește în sufletul cititorului nici un fior. Măsuratul V. trece lin la următoarea experiență literară, acum în spațiul prozei, sursele de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290457_a_291786]
-
nu-i crezi "(minciună). Simbolurile cromatice au pătruns și în arta poetică populară, în poezia cultă (Mihai Eminescu, George Bacovia, Ion Minulescu) și în cea universală: "Verde crud, verde crud... Mugur alb și roz și pur, Vis de-albastru și azur, Te mai văd, te mai aud!" (G. Bacovia Note de primăvară) "Cum e divin albastrul și dușmănește răul, Cum e gelosul galben adesea fad, banal, Ce indiferent e roșul, arzând și ce feroce, Când verdele-i speranța și rozul dulce
CULOAREA SENS ŞI SENSIBILITATE by ANGELA VASILACHE () [Corola-publishinghouse/Science/263_a_496]
-
interogațiilor ce îi invadează existența, iar versurile din celelalte cărți refac traseul iubirii și al unei biografii zbuciumate. G.-B. reușește uneori să se desprindă de influența bacoviană, iar voluptatea imagistică, tropii proliferând amețitor capătă un caracter definitoriu: „Slove de azur, în spații, / Scriu arpegiul primăverii, / Simfonii înmănunchiate / Peste apele durerii, / Cântec cu nădejdi furate / Din azur...”; „Iubirea, / Mistuită/ În cuibul de sânge/ Al inimii, / Nu mai poate fi / URĂ.// Sângele anilor, / Sângele / Iubirii, / Sângele urii // Pulsații / Ascunse / În cenușa / Umană
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287358_a_288687]
-
biografii zbuciumate. G.-B. reușește uneori să se desprindă de influența bacoviană, iar voluptatea imagistică, tropii proliferând amețitor capătă un caracter definitoriu: „Slove de azur, în spații, / Scriu arpegiul primăverii, / Simfonii înmănunchiate / Peste apele durerii, / Cântec cu nădejdi furate / Din azur...”; „Iubirea, / Mistuită/ În cuibul de sânge/ Al inimii, / Nu mai poate fi / URĂ.// Sângele anilor, / Sângele / Iubirii, / Sângele urii // Pulsații / Ascunse / În cenușa / Umană...” Aceeași pasiune pentru stil se regăsește în descrierile din Terase albe (1938), relatare a unei vacanțe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287358_a_288687]
-
finală, slaba narativizare a lui P11 subliniază faptul că naratorul nu este într-atît de interesat de noile evenimente încît să povestească urmarea istoriei protagoniștilor: cum au îndurat părinții această nouă ruptură? ce s-a întîmplat cu indianul cu ochi de azur? Nu acesta este obiectul textului. Ansamblul lui P12 se situează în poziția clasică de evaluare finală a povestirii-PnΩ, destul de asemănătorae cu paranteza evaluativă din P4 [e4b-c]. Putem astfel descompune această lungă frază periodică cu ritm de data aceasta binar, și
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
de trai dintre cele două țări frățești au devenit tot mai mari. Așa că Tiberius (Tibi) a circulat deja din facultate cu limuzina sa, pe când Julius se înghesuia în autobuzul vechi, mereu supraaglomerat; Tiberius (Tibi) își petrecea vacanțele pe Coasta de Azur (unde părinții săi au cumpărat o vilă), pe când Julius lucra din greu în fiecare vară pentru a avea cu ce se întreține la facultate; Tiberius (Tibi) a ajuns la doar douăzeci și patru ani cunoscut în toată lumea pentru abilitățile sale profesionale, în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
poet (după propria-i mărturisire), drept o „plantă pe care trebuie s-o descoperi, iar de nu, s-o inventezi. Pentru că, „în atingere cu atomii ei de eternitate, te purifici...” sau „ te cosmetizezi”. Femeia are „trup de pasăre” (Frescă în azur), e vizualizată ca un trandafir „nelimpezit” (Litanie de somn) sau precum o „roză cosmică”, și-n jertfelnicia ei, am zice, ea devine „anazidita mea...” (Litanie de somn). „Copil al verii”, dar cu „iarna de polen pe guri de astre...” (Naștere
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
de un sfert de veac (de singurătate) întrucât poate pune sub semnul îndoielii veracitatea rostirilor autorului scrierilor "incriminate"; nimic mai greșit, după cum vei vedea, stimate Cititor, de vei avea paciența de a merge până la capăt ("Patience, patience, patience dans l'azur", clama creatorul lui Monsieur Teste); * Cea pragmatică: efortul depășirii de sine la înot urmărea un scop precis, nu numai în plan enunțiativ ca derivă narcisistă (situație favorizând ceea ce francezii numesc "la drague") ci și într-un posibil plan de evadare
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
orthographe, romans de nos aïeules, contes de fées, petits livres de l'enfance, opéras vieux, refrains niais, rythmes naïfs (Délires, II Alchimie du verbe). Vedea, din punctul de observare privilegiat, Corabia Nebunilor, așezat lângă o piață, că "Frații Pește" și "Azur" aveau cotă mai mare decât ansamblurile finanțate de "comitetele pentru educație socialistă". Auzea cum fiecare ispravă internațională a lui Ceaușescu avea două versiuni (cea din presa și televiziunea de partid și "cealaltă", a "bancului")oooo, formă de anecdotă "frivolă prin
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
sinele și amplele sale deschideri abisale. Privind spre profunzimea din propria interioritate, conștiința alunecă în verticalitatea deșteptărilor primordiale. Un somn ancestral se risipește iar negura bahică a eșecurilor și împlinirilor sociale este destrămată de suflul înnoitor al seninătăților transcendentului. Din azurul fără limitări al acestui cer captiv doar propriei nesfârșiri survin și urcă spre suprafața de superficial a conștiinței omului din cotidian chemările ce-i pregătesc fundamentala resurecție. Transcendentul cheamă și solicită întoarcerea chipului individualității umane dinspre fixarea în dinamica hipnotică
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
un artist creator dar își asumă realitatea propriei evadări din vulgul mundaneității profane spre absolutul incandescent al spiritualității. Momentul reculegerii în fața capodoperelor de artă este piscul experiențelor interioare ce se depășește pe sine înălțându-se dinspre soliditatea pământului auster către azurul unui cer nesfârșit care se deschide într-un final de extaz și transfigurare. Aici admiratorul trăiește impactul unei libertăți care se apropie, ca intensitate și persuasiune torențială, de cea dăruită artistului în străfulgerările agonice ale creației. Opera de artă solicită
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Paul Georgescu prognoza un „poet al ideilor, [...] al meditației filosofice”, ilustrând „capacitatea alchimistului de a transpune conceptul în imagine poetică”. S-ar mai putea adăuga înclinația către radiografia „dimineții simțurilor”, exaltare / exultare solară prin care „materia” e propulsată, modulată, în „azurul suplu” și-n „căile stelare”. Notabilă era și setea de rostire: elan irepresibil de transferare în cuvânt a clocotului juvenil. „Cititorule, viața mea a trecut în cuvinte” - iată un vers aparent banal, care însă, la o lectură inversă, dinspre creația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
substanța igneică a solarității, deschid vederii o altă perspectivă. O imagine în mișcare, unde lumina nu doar luminează trecerea spre altceva, dar și face posibilă reflectarea inaparentului în privirea în care se revarsă. De la "în ochii mei și-a pus azurul slava" (Poezia), "și-n ochii tăi,/ însângerat, amurgul mărgeanele-și aprinde" (Ultima verba. Cântarea lui Samson), trecând prin "ai vrea măcar privirea s-o ții în loc sub pleoape" (Sinaia, I), până la " Aș vrea să sparg ferestrele din trup/ pleoapă rece
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în afară, manifestate în imagini care se arată în dinamica trecerii și a întoarcerii: ""Simți - îmi spuneai - prezența altor călători în jurul/ Nostru. Invizibili". Nori suflați cu aur ca niște calești/ Merg spre apus. Sub respirație se aburește ca o sticlă azurul/ Cer risipit în suflet. Și tu ca alt cer te risipești". Privit din interior, peisajul imaginal nu e descris, nici măcar scris în actul creației; se scrie el însuși, se spune așa cum se dă, fără cuvinte, în risipirea cerului din suflet
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în absoluta nedeterminare a posibilului, interioritatea inaparentă unifică două mișcări opuse în aparență, căci într-acolo se coboară prin trupul transparent în nelumea începutului, în "eternul timp interior" sau în "adâncul vast cât lumea" scăldat "în lumina-naltă a marelui azur"14. Dar de acolo, de pe pragul cel mai de jos al adâncului germinant, se urcă pe "cărare prin lăstare de lumină", pe "pârtii către rai"; "ajunge ochii să ridici,/ Și-un plai de aburi curge-n zare"15. Ascensiunea nu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ceea ce, opunându-i-se, apare într-o nouă lumină ("Te înalț din carne, frumusețe pură/ (...)/ Mângâi lung tiparul formelor eterne"25). Dacă zeii "albi" sunt întruchipări ideale ale transparenței supralumești, sălășluind "acolo unde norii noștri n-ajung,/ Sub bolțile marelui azur fierbinte", "zei limpezi,/ Hopliți ai frumosului veșnic"26, frumosul pe care îl insuflă în creații îi face pe ei înșiși cu putință ("din frumusețea noastră nasc îngerii din cer"), reflectarea lor în lumea sublunară proiectându-le imaginea pe fondul înaltului
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
În acest punct de răscruce, care adâncește și înalță cu supra-măsură, rodul cel mai de preț este cel al inimii iubitoare: "Cel mai mare, limpedele rod,/ Dăruie-l acelui ce se suie/ În a foilor cerească cetățuie/ Unde-ai prins azurul în năvod"46. Spre deosebire de trupul văzut ca "o cetate a timpului", a sui în "cetățuia" cerească - "această cetățuie în suflet", cum o numește Eckhart, "în care Dumnezeu este incandescent și arzând cu întreaga sa bogăție și minunăție"47 - înseamnă a
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]