1,419 matches
-
spun eu dumitale, am o informație sigură, în chestiunea asta nici un om de pe pămînt nu s-a înșelat, nu mai am vreme, efectiv nu mai am decît foarte puțin timp. Trebuie să te grăbești, dragă Bîlbîie, să te grăbești." Leonard Bîlbîie a priceput că este într-adevăr o chestiune foarte serioasă, a înclinat încă o dată fruntea, s-a răsucit pe călcâie și a ieșit cu pași rari, egali din birou. Ar fi vrut să-i spună că se va grăbi cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în rezervă, August Stoicescu, împreună cu maiorul Stavri. Orice noutate în Vladia tulbura în felul său echilibrul, liniștea așezării. Reușise pînă atunci să țină sub control situația, cu prințul Pangratty ieșise ușor la liman, cu domnișoara K.F. ajunsese la un compromis, Bîlbîie plecase, el nu era chiar dintre aceia care să agite apa Vladiei, din contra, restul fuseseră fleacuri. Și, dintr-o dată, intrarea în viața tîrgului a celor doi militari, instalați într-o aripă a vilei Katerina, îl dăduse peste cap. Apariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cinci ani, de la plecarea prințului, nu pusese piciorul acolo, de a relua vizitele și de a întreține conversație cu K.F., ceea ce nu era chiar o glumă, iar cea de-a doua hotărîre fusese aceea de a-l căuta pe Leonard Bîlbîie la București, pentru a obține măcar o brumă de informații despre cei doi care ocupaseră aripa dinspre grădină a vilei. Vizita la K.F. nu l-a mulțumit, dar nici n-a fost degeaba. Guvernanta prințului era neschimbată, de parcă ultima dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și nu dorea decît să fie lăsat în pace. Dar în pace, deși fusse lăsat, n-a putut trăi. De aceea s-a și hotărît să plece la București, trecînd peste orice regulă și ierarhie, să-l caute pe Leonard Bîlbîie, singurul om în care mai avea încredere și care l-ar fi putut ajuta. De fapt n-ar fi plecat atît de decis și atît de în ascuns dacă între timp, în cam două luni și jumătate, încrederea sa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și după două săptămîni și-au luat calabalîcul și s-au mutat cu totul pe ulițele mărginașe, dispărînd cu totul de pe Strada Mare. Poate nici asta nu l-ar fi îndemnat să plece la București să-l caute pe Leonard Bîlbîie. L-a împins să o facă noua împărțire pe "sectoare" a Vladiei, în fruntea cărora August Stoicescu numise cîte o calfă ori un proprietar drept "șef de sector", răspunzător de toate, de la plata impozitului local pînă la liniștea în gospodărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îngrijorat, cu toate că încolțise în el o teamă pînă atunci neștiută, teama că pînă la urmă și el, Radul Popianu, va adormi la fel ea toți ceilalți, nu se gîndise să plece pe ascuns din Vladia și să-l caute pe Bîlbîie. Trimisese raportul și aștepta ordinul de sus. Era un adjutant disciplinat, cel mai bun adjutant din Prefectură, și nu voia ca pentru "o părere" să-și strice reputația. Era răbdător și încrezător. Asta a durat pînă cînd, într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și disciplinat. La Comana și în Oraș, la Prefectură, nu mai avea ce căuta, însemna să-și caute salvarea chiar în gura lupului de care se ferea. Singura soluție, singurul pai de care se mai putea agăța era doar Leonard Bîlbîie, un om într-un oraș atît de mare, încît în imaginația sa era la fel de amenințător pe cît era primejdia în care se găsea. N-avea ce face, trebuia să plece din Vladia și să caute acul în carul cu fîn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de mare, încît în imaginația sa era la fel de amenințător pe cît era primejdia în care se găsea. N-avea ce face, trebuia să plece din Vladia și să caute acul în carul cu fîn. Trebuia să-l găsească pe Leonard Bîlbîie și să-i dezvăluie secretul, să-i deschidă ochii asupra nenorocirii ce se pregătea sub masca unui carnaval, chiar dacă nu comic, tot un carnaval rămîne. Ceea ce puseseră la cale bătrîneii în Vladia, "ordinea" pe care o instauraseră în așezare, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
n-avea nici un fir de care să se apuce. Cît moțăise pe bancheta compartimentului de clasa a III-a între doi țărani care miroseau a fum și a acreală ajunsese la concluzia că numai un om îl poate ajuta Leonard Bîlbîie. Leonard Bîlbiie care să-l ducă undeva sus, la cineva de încredere, căruia să-i spună tot ce știe. Se socotise că ar putea da greș și atunci. Dar în acest caz nu mai avea nici un fel de remușcare, nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de praf! Nu reușise. Înjură printre dinți, își înfundă mîinile în buzunarele vestonului, era dimineața devreme și cu toate că vara mai că începea, aerul nu se încălzise, o luă pe Calea Griviței către Calea Victoriei. Unde în altă parte să dea de Leonard Bîlbîie decît în centrul Bucureștilor? Zeii sînt imparțiali și dau fiecărui om cîte o șansă. Șansa lui Radul Popianu a fost că i s-a făcut foame și a intrat în aceeași lăptărie unde Leonard Bîlbîie mînca la prima oră, înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
parte să dea de Leonard Bîlbîie decît în centrul Bucureștilor? Zeii sînt imparțiali și dau fiecărui om cîte o șansă. Șansa lui Radul Popianu a fost că i s-a făcut foame și a intrat în aceeași lăptărie unde Leonard Bîlbîie mînca la prima oră, înainte de a se prezenta la birou, două borcane de iaurt de oaie și o plăcintă cu brînză de vaci și stafide. Nu era bolnav, nu ținea nici un fel de regim, dar iaurtul și plăcinta caldă îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care fusese instalat Serviciul încă de la înființare. Lui Radul Popianu nu-i venea să-și creadă ochilor. În fața lui, aplecat peste borcanul de un sfert de litru, mînuind lingurița cu coadă lungă, argintată, mînca preocupat, cu înghițituri mici, însuși Leonard Bîlbîie, omul pe care putea, foarte bine să nu-l fi găsit niciodată în ditamai orașul. Știa doar că fusese angajat la firma Mott, dar tot așa știa că nu mai ținea de ei, ci trecuse cu totul "undeva la stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Mott, dar tot așa știa că nu mai ținea de ei, ci trecuse cu totul "undeva la stat". Era ușor de presupus că la Mott nimeni nu i-ar fi putut spune în ce loc și în ce serviciu trecuse Bîlbîie, dar nădăjduise să afle măcar vechea adresă. Știa că din adresă în adresă poți găsi pe cineva, proprietăresele fiind cele mai de nădejde în privința asta. Dar avusese noroc. Un noroc atît de mare, încît o clipă i-a fulgerat prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe cineva, proprietăresele fiind cele mai de nădejde în privința asta. Dar avusese noroc. Un noroc atît de mare, încît o clipă i-a fulgerat prin minte gîndul speriat că totul se va duce dracului, prea ușor l-a găsit pe Bîlbîie. L-a privit atent, ceafa proaspăt rasă, urechile mari se înroșiseră puțintel de plăcere, haina de pe el era destul de bine lucrată și dintr-un material serios. Te pomenești că Leonard s-a ajuns! Era un gînd care îi dădu furnicături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se prea potrivea cu această imagine. Era totuși o lăptărie ca oricare alta, șase mese, proprietarul burtos, cu mustață, alunga alene cu o bucată de pînză, poate un șorț, cîteva muște care își făceau promenada pe lemnul lustruit al tejghelei. Bîlbîie era singurul client. Făcu cîțiva pași neauziți, tuși, apucă speteaza scaunului destul de hotărît și asta îl făcu pe Bîlbîie să se oprească din lucrarea lui și să-l privească chiondorîș, pe sub sprîncene. Avea și de ce, lăptăria era goală și insul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
alunga alene cu o bucată de pînză, poate un șorț, cîteva muște care își făceau promenada pe lemnul lustruit al tejghelei. Bîlbîie era singurul client. Făcu cîțiva pași neauziți, tuși, apucă speteaza scaunului destul de hotărît și asta îl făcu pe Bîlbîie să se oprească din lucrarea lui și să-l privească chiondorîș, pe sub sprîncene. Avea și de ce, lăptăria era goală și insul își caută loc la masa lui! Aproape că s-a înecat. În colțul buzelor i-a rămas un firișor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe sub sprîncene. Avea și de ce, lăptăria era goală și insul își caută loc la masa lui! Aproape că s-a înecat. În colțul buzelor i-a rămas un firișor de aluat care atîrna caraghios, fluturînd o dată cu respirația greoaie a lui Bîlbîie. S-a ridicat cu un gest stîngaci, gata să răstoarne masa, a mugit din gîtlej un "mmm" și l-a prins de umeri pe Popianu. "Bătrîne, bătrîne, ce naiba faci aici, cum ai dat de mine?!" Adjutantul s-a lăsat pupat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
S-a ridicat cu un gest stîngaci, gata să răstoarne masa, a mugit din gîtlej un "mmm" și l-a prins de umeri pe Popianu. "Bătrîne, bătrîne, ce naiba faci aici, cum ai dat de mine?!" Adjutantul s-a lăsat pupat, Bîlbîie mirosea bine, a lavandă ori a altă chestie pe care ți-o risipesc în cap și pe obraz frizerii de lux. S-a așezat încetișor o dată cu el, era atît de fericit că dăduse peste omul lui, încît l-a apucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să-i ceară voie a înhățat borcanul rămas neatins, a bătut de cîteva ori cu lingurița în iaurtul gălbui și cu înghițituri repezi și mari l-a golit fără să-l ia de la gură. În timp ce înghițea simțea că privirea lui Bîlbîie îl cercetează cu amănunțime, că e bună, dar și nemulțumită. L-a lăsat să-l cîntărească, să-l măsoare, știa că îi face plăcere să tragă singur concluzii chiar dacă nu erau ele dintre cele mai exacte. "Așa, nu ne prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Dacă ar fi fost îmbrăcat civil, probabil că ar fi fost dat pe ușă afară de proprietarul stabilimentului, așa murdar și prăpădit cum era. "Așa e Leonard, iubitule, la Vladia nu mai e ce a fost." De fapt era bucuros că Bîlbîie îi oferea cea mai bună cale de a intra în subiect. Și, pe scurt dar convingător, i-a povestit despre apariția celor doi ofițeri în rezervă ori retragere, naiba să-i ia, despre noutățile introduse de aceștia în viața zilnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
garda civică" și mai ales despre lucrările desfășurate sus, pe aerodrom. Nu i-a spus că el la rîndul său efectuase acolo niște operații de dezafectare, chestiunea nu era în cauză și nici nu voia să atingă cumva relațiile dintre Bîlbîie și Pangratty. I-a zis doar că Stoicescu și Stavri au pregătit îndelung aerodromul de pe deal pentru primirea unui personaj misterios, care, desigur, nu putea fi Pangratty, ci altcineva. Tot un prinț. Un prinț efectiv, nu unul care doar are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de pe deal pentru primirea unui personaj misterios, care, desigur, nu putea fi Pangratty, ci altcineva. Tot un prinț. Un prinț efectiv, nu unul care doar are dreptul la titlu și nici un alt fel de privilegiu, așa cum se întîmpla cu Pangratty. Bîlbîie l-a privit foarte, foarte ciudat, putea să jure că într-o clipă lumea s-a întors pe dos pentru el, o curiozitate nemaipomenită se vedea pe fața lui, în vreme ce în ochi apăruseră semnele unei frici de nestăpînit, aproape animalică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cap, știa el ce știa, despre astfel de lucruri e mai bine să nu vorbești. El sugera și încuviința, dar nu mai voia să scoată un cuvînt. "Vrei să spui că e vorba de... de domnul Caraiman?" își luă seama Bîlbîie, cu toate că în lăptărie nu mai era nimeni în afară de proprietarul adormit în coate, sprijinit de tejghea. Se vedea că n-are chef de negustorie, noaptea trăsese un chef serios cu pelin de mai. Adjutantul îl privi fix pe Bîlbîie, acesta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
luă seama Bîlbîie, cu toate că în lăptărie nu mai era nimeni în afară de proprietarul adormit în coate, sprijinit de tejghea. Se vedea că n-are chef de negustorie, noaptea trăsese un chef serios cu pelin de mai. Adjutantul îl privi fix pe Bîlbîie, acesta se mai liniștise, după o clipă de ezitare se ridică de la masă și în cursul mișcării, hîrîind scaunul pe podele, rosti "Caraiman, domnul Caraiman este așteptat la Vladia. Urmează un marș asupra Capitalei. Ca-n Italia, marșul asupra Romei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
scaunul pe podele, rosti "Caraiman, domnul Caraiman este așteptat la Vladia. Urmează un marș asupra Capitalei. Ca-n Italia, marșul asupra Romei, toată lumea la cazarmă, nimeni nu mișcă în front. Ceea ce am văzut la Vladia mi-a ajuns." În stradă, Bîlbîie l-a prins de braț, "nu putem merge prea mult împreună, oricum, ești în uniformă, și eu nu pot să, mă înțelegi", Popianu înțelegea sau se făcea că înțelege, "chestiunea e gravă, extrem de gravă. Mai știe cineva?" Adjutantul Popianu ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]