1,778 matches
-
începe să citească cu voce tare: „Băiatul rămăsese pe puntea în flăcări De unde dăspăruseră toți.“ Privett-Clampe pufnește dezgustat: — De unde, dispăruseră, nu dăspăruseră, găgăuță! Încearcă din nou! „Băiatul rămăsese pe puntea în flăcări De unde dispăruseră toți, în afară de el.“ — Nu! Stai drept, băiete. Și rostește versurile cu convingere. Despre asta îți vorbesc. Va trebui să mă asculți. Ascultă ce-ți spune sângele! „Băiatul rămăsese pe puntea în flăcări De unde dispăruseră toți Iar flacăra care aprinsese epava Se strângea încet, încet, ca un cerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
-se ritmice în sus și-n jos pe scaunul turnant. Când Pran ajunge la ultima strofă, acesta cade înapoi în scaun cu o expresie incoerentă, pe figura vârstată de dungi verzui. — Poți să pleci acum, orăcăie maiorul. A fost bine, băiete! Ține-o tot așa! — Poezie? sare diwan-ul. Ce vrea să spună copilul ăsta jegos? Pran începe să exemplifice: Băiatul stătea... Diwan-ul lovește cu pumnul în masă. În spatele lui, oglinzile încăperii decorate în stil baroc strălucesc malițios. — E vina ta! se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
nu vor fi probleme cu adopția. Este vital pentru el să-l poată aduce pe micul său văr în scaunul de moștenitor, pentru ca imperiul să nu devină mașină de făcut bani pentru Firoz. Până în acest moment, nu este prea sigur. —Băiete, zice Khwaja-sara, a venit momentul să-ți demonstrezi îndemânarea. Miza este foarte mare. De fapt, este chiar onoarea regatului, dar și siguranța ta e în joc. Mi s-a trasmis că maiorul Privett-Clampe este cu prințul Firoz. A venit momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lor. Cu toate că e transpirat și murdar după cele cinci zile pe care le-a petrecut în aceleași haine, după felul în care își ține capul și mâinile, după expresia terifiată de pe chip, îl cred de-al lor. — Ți-e bine, băiete? Unde-ți sunt părinții? Pran nu poate vorbi. Imediat ce va deschide gura, ei își vor da seama. Îl vor trimite la locul de pedeapsă, unde va fi biciuit. Cum de nu-și dau seama ce se întâmplă cu el? Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
vorbi. Imediat ce va deschide gura, ei își vor da seama. Îl vor trimite la locul de pedeapsă, unde va fi biciuit. Cum de nu-și dau seama ce se întâmplă cu el? Cum de nu realizează? — Uită-te la mine, băiete, zice sergentul, iar blândețea din glasul său contrastează ciudat cu omul murdar de la picioarele sale. Ești bine? Poți să-mi spui cum te cheamă? Pran scutură din cap, fără o vorbă. Totuși, trebuie să zică ceva. Simte cum sângele îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
se topesc. — Nimic, zice Bobby, care continuă același scenariu. Nu urmăresc nimic. Imediat, chipul ei parcă se închide, ca o ușă trântită. Când vorbește este din nou Lily Parry, cu aceeași voce perfectă, cea mai adulată tânără din Bombay. — Pleacă băiete, zice. Acum. Dă-i drumul și nu te mai întoarce. Dacă te mai văd aici sau aiurea le spun de tine. Te vor închide. Nimănui nu-i place corciturile care se vor a fi albi. Pe moment el ezită, încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de-aici! le strigă. Plecați! Adunătură fără de Dumnezeu! — Domnule pastor, îl imploră Bobby. Doamna Macfarlane a fost arestată. — Da, am văzut. Plecați de aici! Plecați de aici până nu scot cureaua la voi! Ce putem face? — Ce să facem? Nimic, băiete. Culege roadele a ceea ce a semănat înhăitându-se cu bolșevicii și sataniștii ei. Tu unde-ai fost? Te-am așteptat toată după-amiaza, să mă ajuți la un experiment. Unul dintre tineri aruncă o piatră în ușa bisericii. — Imperialiștilor! le strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Indică pe document locurile în care trebuie să semneze Jonathan și urmărește indulgent cum băiatul își scrie numele. Parcă ezită, formând încet literele cu un scop anume, fără îndoială conștient, ca și ocrotitorul său, de importanța specială a momentului. — Aici, băiete. Gata. Așa cum și-a dorit răposatul tău tată. Bridgeman încuviințează. Este un individ destul de arătos, ceea ce este un miracol în sine. Spavin își amintește ziua în care bunicul acestui Bridgeman, care se numea tot Jonathan, l-a adus în birou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
prea zelos, care i l-a făcut cadou, uitând să-i spună că aparținuse altui pasager, domnul Carson, care a depus plângerea. Intervenția lui Spavin a rezolvat problema și Carson a acceptat scuzele. — Ce te-ai fi făcut fără mine, băiete? — Sincer, nu știu, domnule. Pagină separată La Londra, străzile sunt pavate cu aur - lumina electrică reflectată pe dalele ude. Trecătorii lasă urme puternice în urmă, aminitirea fulgurantă a impermeabilelor și picioare stropite care se grăbesc. În piața Piccadilly se încrucișează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pune o monedă în palmă, apoi pornește pe hol. Ridicate în spatele holului principal, serele par un palat de cristal în miniatură, strălucind în soare. Vrăjit, Jonathan se apropie călcând peste gazon, când o voce îl face să se oprească brusc. — Băiete! Băiete! Se întoarce și vede un om roșu la față, aplecat pe o fereastră. — Ce crezi că faci aici? Mă duceam... — Poftim? — Mă duceam... — Ce-ai spus? Nu te duci nicăieri călcând pe iarbă! Fii atent! Uite ce-ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
o monedă în palmă, apoi pornește pe hol. Ridicate în spatele holului principal, serele par un palat de cristal în miniatură, strălucind în soare. Vrăjit, Jonathan se apropie călcând peste gazon, când o voce îl face să se oprească brusc. — Băiete! Băiete! Se întoarce și vede un om roșu la față, aplecat pe o fereastră. — Ce crezi că faci aici? Mă duceam... — Poftim? — Mă duceam... — Ce-ai spus? Nu te duci nicăieri călcând pe iarbă! Fii atent! Uite ce-ai făcut! Jonathan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de tine. Profesorul râde. Jonathan râde și el să acopere neliniștea provocată de ceea ce începe să înțeleagă. Fotseland? Își amintește de bărbații cu ochii roșii, aflați la expoziția Imperiului. Dintr-odată, încăperea i se pare umedă și rece. — Ei bine, băiete, ce ai de spus? Ce poate spune? Nu se poate gândi la nimic. — Vă mulțumesc, domnule. — Ei bine, rămâne stabilit. Acum te poți întorce la ceea ce făceai. Sigur nu aveați de gând să ieșiți cu barca, nu? Nu acum, vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
reține, mi-a zis. Am aflat totul de la Ray Lennox, care a ajuns primul la locul faptei cu câțiva bulangii În uniformă. Mda, am aflat totul de la tânărul Ray, dar Toal, bineînțeles, are nevoie de audiență. Ești cam Învechit, Toalie băiete, cur fleșcăit. Se fâțâie de colo-colo de parcă ar fi un puțoi din ăla de rahat, masele inspector Morse. Ședințele sunt activitatea cea mai palpitantă de care are parte bulangiu. Apoi se așază din nou pe cur, enervat că Încă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Bladesey la birou. — Interior patru-zero-unu-șapte, Cliff Blades la telefon. Cu ce vă pot fi de folos? — Mai Întâi ai putea să nu mai vorbești engleză cu accentul ăla de poponar. — A, bună Bruce. Ce mai faci? — Proaspăt ca roua Bladesey, băiete, Îi răspund eu, În timp ce un val de greață Îmi traversează corpul, iar mâna Începe să-mi tremure incontrolabil pe receptor. Vreau să merg acasă. Vreau În patul meu. Îi nevoie de umpic mai mult decâde câteva bombonele feroce ca să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
din ciorapii fini negri și o pereche de țâțe În care-ai putea să te pierzi. — Pentru nimic, mulțumește-i bărbatului tău cel cumsecade, amicul meu Cliff. Prieteni umili În posturi Înalte, ce ne-am face fără ei, hă, Bladesey băiete? — Foarte adevărat Bruce, Încearcă Bladesey să facă pe Înțeleptul, dar sună insipid. Mă uit afară pe geamul din spatele siluetei ăsteia obosite și insignifiante și fără Îndoială că a Început să ningă. Mă scuz și plec. E sâmbătă, dar Hearts sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
-mă În spate după ea și lăsându-l pe câine să stea pe locul din față de lângă șofer. Claire se uită plină de Îndoială la partenerul ei din rolul principal. — Medalia de argint la Royal Highland Show În nouășcinci, ei, băiete, Îi spune Hector cu afecțiune câinelui, pornind motorul mașinii. Potaia se Întinde și Începe să mă lingă pe mână cu limba lui aspră ca glaspapirul. — Te place Bruce, remarcă Hector, ambalând motorul. Drumul o ia pe serpentine peste pământul Înghețat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
totală pierdere de vreme. Se lasă Întunericul și nu mai avem șanse. Eu din greșeală calc intenționat pe coada câinelui, iar puțoiu scoate un chelălăit urmat de un șir de scheunături gâfâite și acuzatoare. — Fii atent la câine! Ești ok băiete? gungurește Hector. Claire Îmi aruncă o privire dezaprobatoare. O să și-o tragă ea nici vorbă. La limită am timp de una mică pe bancheta din spate a Volvo-ului. Îi propun asta, dar mă anunță că rămâne la Hector să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
căderea. Se agăță cu toată puterea de coama calului și ținu strâns frâiele pentru a încerca să-l calmeze și să evite căderea de la mai mult de 2 metri. - Gata, Donny, țipă ea încercând totodată să mângâie gâtul calului. Donny, băiete, e totul bine. Gata! Și totuși continua să se cabreze înnebunit. Oare s-a lovit la ochi când s-a izbit de acea pasăre? Grija ei pentru cal era amestecată în acele momente cu frica proprie, căci se vedeau pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
cânepa toată palancă la pământ”. După eșecul furtului de cireșe, inculpatul pune la cale un alt furt: al pupezei din tei, furt iarăși premeditat, în scopul valorificării bunului respectiv. La pagina 70, citim: De vânzare ți-e găinușa ceea, măi băiete? De vânzare, moșule! Și cât ceri pe dânsa? Cât crezi și dumneata că face!” Onorată instanță, pentru această acuză, vă rog să-mi admiteți depozițiile unor martori ca probe la dosar. Procurorul: Se admite. Aprodul: Să poftească martorul Vasile Nantu
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
să te întorci la ai tăi! Dar el se ținea tot după mine, bucurându-se nespus că mă are prieten. L-am luat la mine acasă. Ce fericit este acum! De atunci iubesc și mai mult animalele. O faptă deosebită ............................................................... Băiete, nu cumva tu... Da. Îi urmăresc chipul. Privirea lui mă cuprinde larg. Nu-l întreb nimic. Lacrimile șterg imaginile și mâna întinsă cu strângerea ei caldă mă face să simt viața care freamătă în pieptul unui om. Pieptul omului meu
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ar fi uitat ceva. Apoi, cu o licărire de bucurie, își aduse aminte și se sui pe scăunelul de lângă stâlpul de brad. Cu privirea lucitoare, cu fața albă și luminată, părea că vrea să vestească oamenilor o izbândă mare. ― Aide, băiete, nu-ți fie frică, murmură plutonierul înfricoșat către caporalul scund, luîndu-i de spate și împingîndu-l ușor spre condamnat. Caporalul se apropie dârdâind, neștiind ce să facă. Se uită înapoi și, la un semn al plutonierului, întinse brațele spre ștreang. ― Jos
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mândrie, ridicând glasul și arătând împrejur cu mâna pe toți cei de față. Uite!... Tu ești ovreu, domnul căpitan e ceh, doctorul de colea e german, Cervenko e rutean, Bologa e român, eu sunt ungur... Așa-i?... Tu ce ești, băiete? se întoarse apoi deodată către soldatul care nu mai isprăvea de strâns masa cealaltă. ― Soldat! răspunse omul, uluit și luând poziția reglementară. ― Firește, toți suntem soldați, făcu Varga, mulțumit. Dar te întreb: ce neam ești? ― Croat, să trăiți! murmură soldatul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
neștiind ce să facă. În inimă îi ardea pornirea de-a se repezi la Ilona și de-a o strânge în brațe în fața lumii întregi. Dar o nătângie stăpânitoare îl ținu lângă vagon, să aștepte pe Petre cu bagajele. ― Hai, băiete, hai mai repede! murmură el către ordonanța care se lupta pe scara vagonului cu soldații grăbiți să se urce. Cu coada ochiului se uita numai la fata groparului, gîndindu-se cu teamă ce nenorocire ar fi dacă ar pleca tocmai acuma
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-i?... Ș-apoi frontul e mare, prietene... De ce numaidecât pe la tine? urmă Bologa cu același zâmbet. ― Firește... negreșit... Dar eu te-am așteptat, nu știu de ce... așa... Îngână locotenentul de huzari cu o licărire în ochi. Hai, dă-i drumul, băiete! adăugă către vizitiu, întinzîndu-i mâna lui Apostol și zicîndu-i: La revedere... Am să te mai aștept, Bologa!... Fii sigur, am să te aștept... Căruța porni cu zgomot scârțâitor, în care ultimele vorbe ale lui Varga se pierdură ca într-o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
scânduri horcăiau alți trei subofițeri, toți cu burta în sus, cu gura căscată și lucitori de sudoare. In colț, pe o masă cu multe hârțoage, domina un registru deschis. Telefonistul se trezi și întoarse capul, uluit, spre intrare. ― Ia cheamă, băiete, pe ofițerul de serviciu al cartierului! zise aghiotantul, plictisit, continuând apoi, mai domol cu imputările către Varga, dar uitîndu-se numai la Bologa care, între cei doi soldați, stătea aiurit, cu obrajii albi și brăzdați de nădușeală, parc-ar fi plâns
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]