1,910 matches
-
mergem Înapoi. După jumătate de oră, camionul nu trecuse de locul unde se aflau eu parcați, așa că Ambrogiani conduse Înapoi către drumul pe care intrase camionul. Trecură de el și trase pe dreapta puțin mai departe, introducând mașina Între două balustrade de ciment. Ambrogiani coborî și se duse la portbagajul mașinii. Îl deschise și vârî mâna Înăuntru. Lângă roata de rezervă era pitit un pistol de calibru mare, pe care-l Îndesă la betelia pantalonilor. — Ai și tu unul? Întrebă. Brunetti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
hrănească, sigure că acest străin nu era unul dintre ei. Trecu de-a lungul părții drepte a bisericii San Francesco della Vigna, apoi o luă la stânga și Înapoi spre stația de vaporetto Celestia. Clar reliefată În fața lui văzu pasarela cu balustrade de metal și scările ce duceau până la ea. Le urcă și când ajunse la Începutul pasarelei, se uită Înainte la podul care se Înălța precum cocoașa unei cămile peste deschizătura din zidul de la Arsenale care permitea șalupei numărul cinci s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
atât de puternică Încât chiar arunca umbre, ascunzând vederii o parte din micuța insulă care se afla sub pasarelă. Însă piciorul era vizibil, un picior Încălțat Într-un pantof de piele maro; se vedea până la șold. Brunetti se aplecă peste balustradă, dar tot ce putu vedea era partea aceea de picior care dispărea În umbra de sub pasarelă. Se cățără peste balustradă, se aruncă pe pietrele de jos, alunecă atunci când ateriză pe alge și amortiză căderea cu ambele mâini. Când se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
piciorul era vizibil, un picior Încălțat Într-un pantof de piele maro; se vedea până la șold. Brunetti se aplecă peste balustradă, dar tot ce putu vedea era partea aceea de picior care dispărea În umbra de sub pasarelă. Se cățără peste balustradă, se aruncă pe pietrele de jos, alunecă atunci când ateriză pe alge și amortiză căderea cu ambele mâini. Când se ridică În picioare, văzu corpul mai limpede, deși capul și umerii rămaseră În umbre. Asta nu conta câtuși de puțin; știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
zgomotul de pași, acum direct deasupra capului său. Scoase pistolul. — Commissario Brunetti? Panica Îi reveni, Împinsă din spate de vocea aceea familiară. — Vianello, zise Brunetti, ieșind de sub pasarelă, ce naiba cauți aici? Capul lui Vianello apăru deasupra lui, aplecându-se peste balustradă și uitându-se În jos spre locul unde stătea Brunetti pe molozul ce acoperea plaja. — Sunt În spatele dumneavoastră, domnule, de când ați trecut pe lângă biserică, acum aproximativ cincisprezece minute. Brunetti nu auzise și nu văzuse nimic, chiar dacă crezuse că e cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
m-am așezat lângă sobă, ca acum, să aștept chemarea mamei la masă. Nu știu cum și nu știu nici când, dar somnul mi-a legat ochii și am adormit. Am început să visez cum coboram în fugă niște scări albastre, fără balustrade și foarte înclinate. Îmi era teamă să nu alunec, dar nu mă puteam opri, iar scările parcă nu se mai terminau. Cred că erau o sută. În sfârșit, am atins covorul moale al unui hol lung, care avea de o
Poveste la gura sobei. In: ANTOLOGIE:poezie by Sabina Turcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_696]
-
era posibil să reciclezi așa de mult? O parte din gunoi nu era - în fond - doar gunoi? În centrul parcului, era un pod nu prea înalt care traversa un râu micuț. Alice s-a oprit pe el, aplecându-se peste balustradă în așa fel încât Rosa să vadă apa care curgea vioaie pe dedesubt. Rosa a râs, fluturându-și ursulețul fericită. Era fascinată de apă. Mai ales de cea care ieșea din robinetele de la cada de baie. În rarele ocazii când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de fum negru și fu în stare să bage și mâna în foc (în astfel de momente, chiar era o expresie la locul ei, nu?) că auzise o bufnitură serioasă. Trăi câteva momente de mirare maximă, apoi se rezemă de balustrada podului care lega malurile râului ce șerpuia bezmetic, ba intrând în orășel, ba dând senzația că ar dori să-l părăsească, odată pentru totdeauna... Dacă un oarecare observator urmărea cursul apei, realiza că, la un moment dat - parcă decis să
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ar fi urmărit traseul sinuos al râului, de ce nu?) concluzia că fusese, cumva, luat pe nepregătite de evenimentul respectiv. Și, fie vorba între noi, la o adică, un Magian redutabil poate fi surprins de ceva? Își sprijini coatele de aceeași balustradă a podului, adoptând o poziție plictisită, la doar doi metri de Scriitorul care își trăgea răsuflarea și tocmai își spunea că o tărie va fi cea mai bună dintre toate soluțiile posibile atunci când va ajunge acasă. Pe birou, laptopul Scriitorului
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
profesionistă, ploaia se înteți... O sirenă sparse atmosfera, iar câțiva vecini, protejați de umbrele sau de pelerine, apărură la porți și priviră nedumeriți către casa prin ale cărei ferestre sparte ieșeau limbi de foc... 5 Vru să se desprindă de balustrada podului, însă simți cum... ceva îl atrage cu o putere colosală, împotriva căreia nu putea face nimic. Așa că se lăsă în voia ei. Se răsuci și se aplecă, încercând să își vadă chipul în oglinda ciuruită de picături a râului
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
poate că ar trebui să dau cu laptopul de pământ, Magicianule, ce părere ai tu despre asta? - Sunt de părere că normalitatea este interpretabilă, iar anormalitatea mult mai prezentă în viețile oamenilor decât și-ar putea imagina cineva... Scriitorul strânse balustrada cu putere, până când degetele se albiră, iar încheieturile protestară dureros... Și se prăbuși din nou. Balustrada podului este vopsită în negru și rece la atingere. Dedesubt, șuvoiul înspumat al râului plimbă către o posibilă deltă mii de umbrele colorate care
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
asta? - Sunt de părere că normalitatea este interpretabilă, iar anormalitatea mult mai prezentă în viețile oamenilor decât și-ar putea imagina cineva... Scriitorul strânse balustrada cu putere, până când degetele se albiră, iar încheieturile protestară dureros... Și se prăbuși din nou. Balustrada podului este vopsită în negru și rece la atingere. Dedesubt, șuvoiul înspumat al râului plimbă către o posibilă deltă mii de umbrele colorate care se rotesc amețitor. Ce noroc pe capul meu, dacă reîncepe să plouă nu trebuie decât să
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o plimbare, aduceți și ploaia la pachet, învelită în celofan. Miroase a porumb fiert, i se face poftă nebună să înfigă dinții într-unul, după ce a presărat sare. Multă sare. Umbrelele saltă pe valurile râului, iar degetele strâng cu putere balustrada aceea neagră. Paradoxal, țeava metalică se înmoaie. Nici nu este nevoie să te arunci de aici, ca să te îneci printre umbrele. Poți să-ți treci balustrada pe după gât și să te spânzuri. Se trage doi pași înapoi, cât pe ce
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
presărat sare. Multă sare. Umbrelele saltă pe valurile râului, iar degetele strâng cu putere balustrada aceea neagră. Paradoxal, țeava metalică se înmoaie. Nici nu este nevoie să te arunci de aici, ca să te îneci printre umbrele. Poți să-ți treci balustrada pe după gât și să te spânzuri. Se trage doi pași înapoi, cât pe ce să dărâme un vânzător de ziare care aleargă către celălalt capăt al podului, strigând că iese Atlantida la suprafață, chiar în mijlocul unui teren de golf, iar
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
în mijlocul unui teren de golf, iar membrii selectului club - Clubul Golfiștilor, he, he! - intenționează să dea istoria în judecată. Hei, strigă, vreau și eu un număr! Vânzătorul de ziare îi aruncă unul. Încearcă să îl prindă, dar ziarul zboară peste balustradă. Cocor cu aripi larg desfăcute, acoperite cu text mărunt, reclame la detergenți și fotografii color. Se freacă la ochi, fiindcă imaginea unui ziar cu cioc nu e de colo. Asta știre, nu ce scriu ăștia în fiecare zi. Împleticindu-se
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
amețitor, iar orizontul explodează în roșu și galben... Atunci când trecu peste pod, cu viteză redusă, Detectivul aruncă doar o singură privire, profesională, cu coada ochiului, îndeajuns pentru a fotografia întreg decorul. Scriitorul părea că se odihnește, cu brațele sprijinite de balustradă și cu privirea pierdută (probabil) undeva, departe, arătând eventualilor trecători - un Detectiv curios, de pildă; plus un Magician teribil pe care tocmai acel Detectiv curios nu avea cum să-l vadă, din păcate/din fericire pentru el - doar spatele. Nici
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
mult, făcea mișto de tine, alături de cologele ei, uite scriitorul ratat, nu e bun de nimic în pat, uite scriitorul ratat, cu față de rahat, așa au cântat, după ce ai plecat, he, he! Scriitorul se agăță din nou cu mâinile de balustradă. - Te arunci sau nu te arunci? Te arunci sau nu te arunci? N-ai curaj (Magicianul puse mâinile în șolduri). Poate că, dacă ar fi o plasă de protecție, plasa ta de protecție, ai face, de ochii lumii, pe teribilistul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Supușii trebuie să-și asculte regina. Aveam șapte ani și țâșneam în sus. Trebuia musai să ies întotdeauna învingătoare. Mă măsuram cu vocile la fel cum mă măsuram cu mioara de la mine din bloc la îndemânarea mersului în picioare pe balustradă. Și dacă se mai întâmpla să pierd în fața mioarei, supușii mei trebuiau totuși să mă asculte. Dar într-o zi vocile și-au făcut de cap. Aproape că nu s-au mai oprit. A trebuit să mă spăl cu apă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
locatari, și în clipa cînd deschid cutia poștală. sute, mii de fărîme din mine țîșnesc în jurul meu purtate de cuvintele pe care le pronunț și de avalanșa de gesturi care le însoțesc. Las urme din mine în privirile celorlați, pe balustrade și pe trepte, pe clanțe și pe butoane, dar mai ales în toate aceste fraze repetitive... „bună ziua”, „a trecut deja poștașul ?”, „cam friguț astăzi”, „au trecut și pe la dumneavoastră cei de la deratizare ?” „la revedere”... nu știu dacă aveți în minte
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
închis circulației și spălat fără încetare de nervozitatea apelor. La capătul său mai era vizibilă silueta unui far alb coafat cu o cupolă roșie, stropit însă și el copios de valurile care se spărgeau de pilonii de lemn și de balustrade. Frontispiciul mării fusese invadat de oameni curioși să vadă pînă unde vor urca apele. toate aceste ființe minuscule se amuzau parcă jucîndu-se cu un monstru : ba se apropriau de parapeții digurilor și de pasarele, ba se îndepărtau de imensa masă
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Calea Victoriei de la capătul dinspre Dâmbovița până în apropiere de Biserica Albă. Aci se coborâră în fața unei clădiri cam fumurii, numai cu două caturi, dar înalte, în gangul căreia intrară. Otilia i se păru lui Felix orientată. Suiră pe o scară cu balustrada de fier forjat și se opriră în fața unei uși mari de la etajul I, pe care o mică tăbliță de email arăta numele simplu: Leonida Pascalopol. Casa, azi ștearsă față de noua arhitectură a capitalei, înfățișa atunci ultimul confort. Ferestrele și încăperile
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să-ți aduc revistele în care publică el, să-ți dai și dumneata seama. De ce să te privezi de o asemenea beție lirică? Weissmann vorbea cu un entuziasm extraordinar și gesticula, oprindu-se din când în când și rezemîndu-se de balustrada cheiului, spre a demonstra mai bine și a-i declama unele versuri, persuasiv, în șoaptă, trăgîndu-le cu mâna din gură și sugând din buze voluptuos, ca după mușcarea unei piersici. Îi puse lui Felix repetate întrebări, dacă nu cunoaște cutare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cunoscători, își vădeau și ele un sex. Iar acestea erau de genul masculin. Cei patru tropăiau transpirați și se apropiară cu danturile lor rânjite. Erau crăcănați și zburliți. Deșuchiați și dezordonați. Cufun- 28 DANIEL BĂNULESCU La balconul întîi, în dosul balustradelor de palisandru, fremătau de suferinți la auzul batjocurilor prăvălite către Numele Sfânt îngerii-mînji, serafimii și heruvimii, cu limbile ca niște felioare de portocală, ferfenițite de scrâșnetul dinților și cu potențiometrele gurilor date pe mucles. La balconul al doilea, cu obrajii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
toate, bănuind că le telegrafiase putoarea semnalul, se năpustise cu toții. Care într-un papuc, care în buca goală, de se provocase afluxul în bloc... ... Ne vede ăsta al lui Neta, direct la etajul cinci, ciuciți pe covorașul lui, cocoțați pe balustrade și întrerupătoare, cam nădușiți și doar în condiția fizică și îngăimă: "Ce e, bă, la ușa mea? Daciada?" - Rupe din efecte, Genele, că somnolăm cu toții după replica ta... 72 DANIEL BĂNULESCU - "Nene"... zic eu... Că-l știam cât e de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un plic. Își agăță geanta, cu o parte a maldărului de aparatură, pe umăr și, în urma sa, ușa apartamentului închizîndu- se, se trezi în întuneric. Nu bâjbâi inutil în căutarea comutatorului luminii, de pe holul micului bloc. Ci, descoperind, pe pipăite, balustrada scării melcate, coborî încetișor, punând cîte-un picior înaintea altuia, pe treptele inegale, cu suficientă atenție. Se gândi că miezul nopții zburase de mult, bănuind că era ora 2. Pe ultimele trepte însă, fu izbit violent de-o mogâldeață - bețivan probabil
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]